La colțu' străzii


Un comentariu

Dragnea, pasul înapoi

Ținând cont de situația actuală a dlui. Nicușor Constantinescu, dna. Shhaideh chiar era nimeni în politică fără sprijinul dlui. Dragnea.

Nu același lucru se poate spune despre dnul. Grindeanu. Domnia sa a ajuns deputat, ministru, iar acum președinte CJ Timiș – adică un fel de baron local – cu sprijinul altor rețele de influență decât cea teleormăneană.

Dl. Dragnea poată să spună orice despre cum îl sprijină pe el fără limite partidul. Exact așa au fost sprijiniți și dnii. Năstase sau Geoană, sau chiar Ponta, cât au fost șefi. Adică până au pierdut.

Vorbind de dl. Ponta, să ne amintim că a fost ales președinte PSD ca soluție de compromis, un băiat ușor de manipulat până se decide cine ia puterea. Apoi știm că a luat-o chiar el. Coincidență, atunci când a fost ales, rețeaua de putere timișoreană, prin dl. Sârbu, tatăl socru, a avut un cuvând de spus.

Pe scurt, dl. Dragnea a făcut un pas înapoi în lupta internă din partid și a cedat din putere. Aș zice că are maxim șase luni să își rezolve problema legală și să devină premier. Altfel, are mari șanse să fie tras pe linie moartă în onorabila poziție de președinte de cameră parlamentară, din care au fost mazilite anterior și alte personaje ambițioase, precum dl. Năstase, dl. Geoană (la Senat) sau dl. Zgonea.

dragnea-grindeanu

Foto: oradestiri.ro

Reclame


Scrie un comentariu

Famiglia Cosma din Republica Ploiești

Dlui. Mircea Cosma, fostul președinte al CJ Prahova, i se mai spunea și baron local. Oameni răi. Acum dl. Cosma are mici probleme personale, nu prea mai face politică. E ocupat să dea explicații la DNA.

Dl. Cosma și-a consolidat puterea baronială în vremea dlui. Adrian Năstase, care avea un colegiu bun, la Mizil. După ce dl. Năstase a fost condamnat și încarcerat, colegiul a devenit eligibil. La alegerile din 2012 a fost preluat de dl. Vlad Cosma, baronașul, cum ar zice oamenii răi. Dar și dl. Cosma jr. are același tip de probleme ca tatăl său, deci nu prea mai are timp de politică.

Acum nu mai sunt colegii, ci liste, dar prin retragerea dlui. Vlad Cosma ar fi rămas un loc liber. Păi nu e păcat? Așa că PSD a propus-o pe dna. Andreea Cosma, fiica, respectiv sora domnilor amintiți anterior.

Dna. Cosma e pricepută, competentă, are tot ce-i trebuie. Poate cu timpul să stea mai prost, că are unele preocupări colaterale. Și nu i-ar strica deloc, dar deloc!, puțin imunitate: și dânsa este implicată în aceleași afaceri investigate de DNA ca și tatăl, respectiv fratele domniei sale.

Bonus monden. Dna. Cosma, acum de ocupație notar, a încercat anterior și o carieră în showbiz. Iat-o mai jos în videoclipul piese Solo, care nu a avut succes, dar este suspectă de plagiat.

Continuă lectura


Scrie un comentariu

Despre amenințarea PRU la marele PSD

Nu cred că există vreun plan de destructurare a PSD, ci doar o luptă internă pentru „coledgii”.

În viitorul Parlament vor fi 466 de deputați și senatori. Cu o marjă de siguranță, PSD vizează cam 35% din locuri, adică 160. La partid, lupta internă se dă pentru a ajunge în primii 160 pe listele de la județe (mai sunt și calcule de la județ la județ, dar să nu intrăm în detalii). O parte dintre acestea, cam 20-30, sunt rezervate de conducerea partidului pentru alianțe cu diverse partidulețe sau grupuri de interese ce pot să aducă resurse utile.

Continuă lectura


Un comentariu

PSD se pregătește de opoziție. Ultimul tun: localele

liviu dragneaPSD se pregătește să intre în opoziție din 2016. Pentru a rămâne la putere are nevoie de 50% din mandatele din Parlament, altfel Iohannis va nominaliza premier pe oricine vrea el, după cum am învățat de la Băsescu. E clar că va nominaliza pe cineva de la PNL și nu vor fi probleme să facă o majoritate cu UDMR, minorități și, la nevoie, interesul național UNPR.

Cum acel 50% la parlamentare e utopic, miza PSD în 2016 vor fi localele. Baronii vor dori să se împământenească încă 4 ani, iar sistemul electoral îi ajută. Pentru asta e Dragnea președintele PSD și pentru asta nu se vor da înapoi de la scăzut taxe, crescut pensii și salarii și aruncat în popor cu pomeni. Nu ei trebuie să rezolve problema economică în 2017.

Îl vor ține pe Ponta în vitrină cât vor putea de mult, dar acesta a pierdut deja puterea reală. Ne-ar putea scăpa de urgie fie procurorii, dacă îl trimit în judecată, fie Ponta însuși, dacă va avea un nou episod de nervi și frică și își va da demisia de la guvern. Pe Facebook, desigur.


Un comentariu

Instantanee social-democrate de 1 mai

greva-generala-1024x573Acum două zile, pe 30 aprilie, 32.000 de funcționari din administrația locală, din 36 de județe, au fost în grevă, cerând majorarea salariilor și tichete de masă. Mai mult de o treime dintre ei au salariul minim pe economie și sub un sfert depășesc salariul mediu, deci revendicările au în spate o nevoie reală. Sindicaliștii sunt nemulțumiți și pentru că actual guvern social-democrat a promis înainte de alegeri că va lua măsurile necesare pentru îmbunătățirea situației, dar nu s-a ținut de cuvânt.

Guvernul nu a avut un răspuns pozitiv, mai ales că premierul este în turneu în țările arabe. Mai mult, cu câteva zile înainte de greva anunțată, guvernul a încercat să intimideze participanții la grevă. Din ordinul ministrului-delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, prefecții ar fi trebuit să „amintească” funcționarilor că li se pot cere daune dacă greva va fi declartă ilegală. Ironic, baza legală este o lege din 2011 a fostului guvern de dreapta, pe care PSD a promis „să o îndrepte”, iar actualul ministru este un fost sindicalist. Continuă lectura


7 comentarii

PSD se luptă, iar, cu speranța

nastase-iliescu-pontaPSD este din nou în situația partidului atotputernic, care controlează tot, vorbește pe toate canalele, ține toate frâiele și are toate răspunsurile. Ponta este liderul autoritar și atoateștiuitor. Ne privește în fiecare seară de pe ecranele televizoarelor,cu îngăduință și o doză de aroganță specifică marilor lideri, și ne rezolvă problemele. A doua zi aflăm pe toate canalele că a fost mai bun, că a învins, că jocul s-a terminat. Sondajele la secundă ne anunță inevitabilul: Ponta va câștiga. Și nici nu e așa rău, dacă te gândești bine.

Resursele statului stau la dispoziția partidului și se duc cu benevolență către cei ce sunt așteptați să voteze corespunzător. Primarii au avut libertatea de a se întoarce la Partid, iar apoi au primit banii de campanie. În conturile fiecărui profesor deja au intrat câte 700 de lei, iar sindicatele au obținut o promisiune de creștere semnificativă a salariilor și mai ales a păstrării statutului privilegiat. Biserica a obținut bani și imobile, iar din amvonul ei se aude deja îndemnul la votul pentru Ponta. În fiecare zi auzim o nouă promisiune de mărire a pensiilor, alocațiilor sau a altor ajutoare sociale, deși contribuțiile sociale au scăzut. În ciuda sau poate datorită acestei generozități guvernamentale, premierul-candidat ne anunță discret rezultatele presupus confidențiale ale estimărilor trimestriale ale Institutului Național de Statistică: va fi bine. Sau măcar nu va fi așa de rău. Asta dacă mai ai ai vrei speranță.

În schimb, contracandidatul Iohannis e zugrăvit în tușe groase. Nu e nici român, nici ortodox. Deci e străin și prin urmare se aliază cu străinii. Undeva, pe fundal, BOR, îndestulată, confirmă. Nu are copii, nu e chiar om întreb, spre deosebire de Ponta, familist convins. Vorbește mai greu, poate are ceva la cap, mai știi, ne face cu ochiul câte un om de partid. Ar putea să fie declarat incompatibil și atunci ce facem, am votat degeaba? Are prea multe case pentru un fost profesor; uite, și familia lui are case, tocmai în Germania. Are în jur doar corupți, de la PNL, de la PDL, iată, trei sunt în Parlament. Vrea să taie pensiile. Toate relele pe care le găsiți la PSD, sunt și la ACL, totul e la fel, poate chiar mai mult, acolo e și Băsescu. Oricum ambii candidați sunt la fel, totul e o mizerie, nu e speranță de schimbare. Dar Ponta măcar nu e străin, e de-al nostru, băiat bun, uitați ce frumos vorbește.

Mesajul principal se multiplică la infinit: jocurile sunt făcute, Ponta va câștiga. Știm cine sunt votanții lui Ponta, cunoaștem capacitatea partidului și a televiziunilor prietene de a scoate oamenii din casă. Cine să voteze cu Iohannis? Maghiarii stau acasă, că sunt la guvernare. Udrea face blat, suporterii lui Macovei sunt scârbiți de ACL, ceilalți îl sprijină pe Ponta. Nici măcar liberalii nu-l vor, ar dori să se refacă USL, cu Tăriceanu. Iar pedeliștii nu-l suportă, uite cum fug toți care încotro. Filialele sunt destrămate, oamenii cheie stau acasă. Nu e nicio speranță.

Nu e prima dată când PSD și candidatul său sunt peste tot, când aparent privim resemnați și fără speranță jocurile deja făcute. A fost și în 1996, cu Iliescu, și în 2004, cu Năstase. PSD aflat la guvernare a ales de fiecare dată același scenariu de campanie: impresia de putere absolută, dărnicia pomenilor, cumpărarea cu bani publici a oricui se lasă cumpărat. Fără limită, fără remușcări, fără scrupule, într-un marș triumfător care ar trebui să zdrobească totul. Ca întotdeauna, PSD se lupă în primul rând cu teama de un vot negativ masiv, îndreptat tocmai împotriva excesului de putere. Stați acasă, vom învinge, nu e nicio speranță, li se spune celor ce, totuși, ar dori altceva. Totuși, și în 1996, și în 2004, încăpățânarea cetățenilor, a unora dintre ei, a fost mai puternică decât partidul. Și Iliescu, și Năstase păreau veșnici, dar au pierdut. În 2014,  PSD se luptă, iar, cu speranța. Duminică suntem așteptați la vot.

 


13 comentarii

Cum m-am hotărât să devin observator

10631256_10152865864326789_1527505498405350716_oNu contează câți și cum votăm sau la ce campanii pe rețelele de socializare participăm, contează cine și cum numără voturile.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, în București, un deputat  intră într-o secție de vot din buricul târgului și dă indicații precise ca la ora 21 ușile secției să fie închise, chiar dacă afară sute de studenți așteptau să voteze și chiar dacă observatorii internaționali recomandaseră, potrivit legii, ca toți cei care intraseră în clădire să fie lăsați să voteze. Rugat de unul dintre observatori să se legitimeze, acesta îi spune că este deputat de colegiu, iar când i se explică, tot potrivit legii, că prezența și indicațiile lui sunt ilegale, deputatul nostru amenință observatorul internațional că-l scoate din secția de vot cu poliția. Continuă lectura


11 comentarii

Oare ce înseamnă pentru Victor „victoria” în alegeri?

Rezultate prezidențialeAghiotanții lui Ponta ne transmit fără oprire mesajul victoriei: jocurile sunt făcute, astrele se așează, sondajele sunt excelente, ce să mai, doar timpul îl mai desparte pe campion de laurii săi. Undeva pe fundal se agită tema DNA, care ar putea să fie singurul factor care să mai schimbe istoria, dar tonul este mai degrabă cel cu care alungi ghinionul. Ca într-un scenariu bine pus la punct, Ponta face pe modestul, zice că nu s-a terminat, mobilizează oamenii. Tocmai oamenii sunt lăsați puțin în afara peisajului, pentru că victoria lui Victor ar putea fi pusă în discuție de votanții neînțelegători.

N-ar fi prima data când PSD (sub diverse denumiri) are aceeași problemă: cel mai mare partid în turul 1, pierde în turul 2. Iliescu, Năstase și (aproximativ) Geoană au pățit-o pe rând. PSD a câștigat doar atunci când a reușit să-l ducă pe Vadim pe locul 2 în primul tur. De data asta nu i-a mers nici cu Tăriceanu, nici cu Udrea, decizia se amână pentru 16 noiembrie. Situația de acum seamănă cel mai mult cu cea din 2004: Năstase la o distanță de vreo 10 puncte procentuale de contracandidat (coincidență, un primar popular), astrele aliniate, sondajele calibrate, doar poporul nu și nu.

În PSD luptele interne au început deja de pe la începutul anului, acum doar ies la suprafață. Dragnea a profitat de problemele cuplului Hrebenciuc-Șova, care-l trag în jos și pe Sârbu-socru, ca să fure startul, riscând să-l supere iar pe Ponta. Că i-a mers e un semn că celelalte grupări au fost luate prin surprindere. Amenințările de astă vară cu excluderea au fost trecute sub tăcere și Victor stă cuminte și se uită cum pierde puterea, deși pare a câștiga alegerile. Foștii lui prieteni buni, Dragnea și Ghiță, împart deja tortul guvernării, iar Ponta va fi, la nici 45 de ani, un excelent președinte marionetă, numai bun de plimbat pe la reuniuni și pus să explice europenilor și americanilor ce e cu toate potlogăriile pe care le votează parlamentul controlat de alianța dintre baroni și securiști. Probabil că nici Geoană nu ar fi dat mai bine în postura asta. Presupunând, desigur, că Ponta câștigă.

Oare vrea Ponta să câștige? Despre Constantinescu se zicea în derâdere că era cel pe care Coposu îl trimitea după țigări. Ei bine, Seniorul nu era omul care să facă astfel de mizerii, chiar dacă domina relația politică, dar Dragnea este, iar Ponta o știe. Victoria lui Viorel s-ar putea să-l transforme din „tatăl cel bun al partidului” în papagalul cel colorat al băieților deștepți. În vocea cu care Ponta face pe modestul se simte un pic de tristețe, pentru că victoria s-ar putea să fie plină de umilință.


4 comentarii

Marea Unire e pe bani

ponta_money_rainE o ironie fină că Marea Unire a candidatului Ponta a avut nevoie să plătească participanții pentru a-i strânge la lansare.  E o ironie ceva mai groasă că discursul candidatului social-democrat a fost despre Națiune și despre Dumnezeu și nu despre sărăcie și incluziune. Între cele două ironii e o legătură ascunsă, dar puternică. Politicile sociale pe care le-am fi așteptat de la PSD-ul imaginar, din doctrină, costă mulți bani de la buget. Ori PSD-ul real are nevoie de acești bani pentru a plăti înzecit sponsorii campaniei. Iar fără sponsori nu mai există nici mare eveniment de lansare, nici campanie, poate nici Ponta.

Sunt nepotrivite comparațiile cu Coreea de Nord sau cu Statele Unite. În regimul lui Kim (oricare dintre ei), oamenii nu aleg să vină, ci sunt obligați. La noi, există o alegere, chiar dacă motivația e una financiară: oamenii își vând de bună voie conștiința. Iar în America, oamenii nu doar că vin de bună voie, ci plătesc chiar ei participarea, cu o contribuție la campanie. La noi, într-un oraș cu un milion și jumătate de votanți, organizatorii au avut nevoie să aducă oameni plătiți din toate colțurile țării pentru a aduna 70.000. Au angajat galeria lui Dinamo, aceeași care mâine e gata să strice „aceeași mizerie” și să aibă satisfacția unei bătăi cu jandarmii, să facă o coregrafie politică. Mi-e neclar care e câștigul electoral din toată povestea asta. Pot să presupun că strategii de lângă Ponta au calculat ceva, dar nu sunt convins de asta. Poate să fie o mobilizare a simpatizanților, pe principiul „noi suntem puternici”, dar să nu uităm că obiectivul problematic este convingerea unei părți a indecișilor în turul doi. Năstase și Geoană au fost foarte buni la mobilizarea simpatizanților, dar au pierdut în turul 2.

În schimb, tot circul crește dependența candidatului de baroni – sau cum s-or numi ei, că s-a diversificat rețeaua de putere din partid. E un loc comun să spui că Dragnea abia așteaptă să ia partidul și guvernul de la Ponta și incontestabil liderii de filiale locale, pe care îi reprezintă vicepremierul, au adus oamenii și o bună parte din bani. Undeva, pe fundal, se adună însă detalii care vorbesc despre UNPR, adică despre gașca lui Oprea, că partid, în sensul de coagularea a voinței populare, nu este. UNPR a început să strângă semnături chiar înainte ca Ponta să se fi hotărât dacă rămâne la guvern sau își riscă restul carierei în campanie. UNPR, prin Onțanu și Piedone, au adus cei mai mulți participanți la lansare, și tot ei au fost responsabili cu coregrafia. UNPR câștigă cel mai mult din pnesii speciale pentru ofițeri, din cumulul pensiei cu salariul, din ordonanța traseiștilor și alte controversate măsuri recente. Alături de ei, Ghiță și banii lui au susținut logistic tot evenimentul (merită citit reportajul din gandul.info despre firmele contractate de partid), interesat de contracte cu bani publici, deci de achiziții și privatizări, nu întâmplător subiectele altor măsuri ale executivului. Periferici, dar vocali, găsim alți clienți statornici, precum sindicatele sau universitățile private sau chiar BOR, fiecare dintre ei beneficiari de măsuri urgente.

Indiferent dacă Ponta va ajunge președinte sau nu, toți aceștia se vor lupta între ei pentru a controla partidul, prin el guvernul, și prin el banii publici. Vor avea de recuperat sumele investite și vor cere mai mult. Oricare dintre ei va triumfa sau în orice formă se va crea o nouă alianță care să susțină un premier (Ponta sau altul, nici nu mai contează), nu vor mai avea timp să se ocupe și de solidaritate. Sau, mai exact, solidaritatea va însemna 10 lei în plus la pensie, „siguranța” unui loc de muncă pe un salariu de mizerie și, din când când la alegeri, până la 100 lei pentru a participa la marele miting. Asta pentru săraci, căci ceilalți, aflați la vârful piramidei, vor beneficia de o solidaritate lărgită. Toate acestea vor fi frumos ambalate în mesaje patriotarde înălțătoare despre Națiune, despre Credință, despre Mândrie, despre Onoare și altele asemenea.

Într-un fel sau altul, Marea Unirea se va face acolo, la vârf, între cei ce au constribuit și vor primi dividende. Se va face însă pe bani, mai exact pe banii noștri.


10 comentarii

Votul meu (2) – cu o actualizare

Ca și joness, și eu am ratat scrierea unui articol despre oțiunile din colegiile mele(B-4-DEP si B-1-SEN). Am încercat vineri să scriu măcar despre colegiul CD (promisese joness pe blogul propriu că o să acopere colegiul de Senat, pe care îl împărtășim). Întrucât am fost extrem de dezamăgit de ciorna pe care reușisem să o fac, cât și de calitatea candidaților, ieri am șters ciorna. Continuă lectura


8 comentarii

Votul meu

Ieri dimineata intentionam sa scriu si eu pe ultima suta de metri un articol despre colegiul meu. M-am prins insa in niste probleme profesionale plus o discutie pe Linkedin cu o fosta colaboratoare despre care nu mai stiam nimic de 7 ani. Dupa-amiaza intr-un moment in care parea ca voi avea o seara plictisitoare am scris cateva randuri. Insa nu am apucat sa termin pentru ca am plecat la film. Am vazut Atlasul Norilor.

Seara tarziu ma intrebam daca este o ratare faptul ca n-am reusit sa scriu si eu un articol. Cred ca nu este. Adevarata ratare este cand ma incapatanez sa pretind ca m-ar mai interesa politica, de parca as avea un fel de obligatie in acest sens. Realitatea este ca imi aduc aminte de politica doar cand intru pe net, pe blog sau pe Facebook. In rest, am incercat in cateva randuri sa urmaresc dezbateri din campanie: n-am rezistat niciodata mai mult de 10 minute. Iar cand ma ridic de la birou, in vreo 30 de secunde uit complet de aprinsele controverse politice in care eram prins in online.

Astazi dimineata nu stiam daca voi vota sau nu. Daca era strict dupa mine personal, n-as fi votat. Insa atunci cand cei apropiati au hotarat sa mearga la vot, am mers si eu cu ei. Refuzul meu de a vota nu avea nimic combatant in el, ci doar un dezinteres trist (sictir, in jargon), asa ca o reactie de genul „duceti-va voi ca eu stau acasa pentru ca refuz sa iau parte la mascarda aceasta” ar fi fost de un dramatism fortat.

Continuă lectura


10 comentarii

Trăiască primul președinte liberal de după Revoluție! Trăiască PNL fără de care…

… nimic n-ar fi fost posibil în această perioadă greu încercată. Mulțumim Partidului nostru liberal pentru ajutorul dat tovarășilor săi  de nădejde. Poporul salută primul tovarăș liberal care ajunge Președintele României! PNL nu a întinat idealurile socialiste! Niciodată!

Un liberal ca toți ceilalți, adică braț la braț și mână-n mână cu Ion Iliescu, zicea nu demult cum că, citez,ar fi nejustificată graba din partea liderilor liberali privind luarea deciziilor în acest moment, menţionând necesitatea unei soluţii politice care să nu se bazeze exclusiv pe „ura împotriva lui Băsescu”, dar şi că PNL nu trebuie să fie „căţeluş al PSD”.

Nuuu, PNL n-a ajuns cățelușul PSD. Mie îmi vine în minte alt sinonim canin. Ba îmi vine și-n engleză unu’. Însă înapoi la slogane! Cinste primului președinte liberal! fiindcă îi vor trebui grămezi de cinste la cât de nedemn și-a început domnia bunului simț promis. Să țineți minte, fără liberali, Ponta n-ar fi fost posibil. De altfel, nici Băsescu, nu mai zic că în 2000 PNL vota pentru noul guvern Năstase. Cum era aia cu ce blestem?…

Dar e postare de weekend, e cu muzică, stați chill și dați volum. Din când în când cântecul ăsta revine ca un bumerang dinspre anii ’90. Așa și această postare, va fi reluată peste fix o lună. Va fi la fel de  prezentă. Fiindcă și atunci ca și azi… ser…băm iar viccc…tori…aaa….

PS: Penultimul meu comentariu politic. Ultimul va fi identic celui de mai sus, peste o lună. Înapoi la muzică, meciuri, filmulețe, bancuri, semințe, bere, adică d-astea de colțu’ străzii.


16 comentarii

PSD a lansat un atac denigrator la adresa cercetătorilor români

PSD a publicat un comunicat de presă în care atacă membrii CNATDCU, cei care au avut curajul de a spune public ceea ce știm toți: Victor Ponta a plagiat. Social-democrații evită fondul problemei – gestul lui Ponta – prin denigrarea cercetătorilor din CNATDCU. În încercarea de a acoperi furtul făcut de Ponta, politicienii nu se dau în lături de a arunca cu noroi peste întreaga cercetare românească. Ciudat – sau poate nu – încă nu am văzut un răspuns de solidaritate de la cercetătorii români. Iată care sunt „dovezile” cu care începe comunicatul PSD:  Continuă lectura


5 comentarii

Tablou de campanie electorala in Sectorul 1

De ceva vreme Ovidiu ma tot indeamna sa scriu ceva despre campania electorala din Sectorul 1. M-am gandit ca in loc sa scriu un articol plicticos despre dilemele pur teoretice ale unei campanii in care singurul moment de suspans a fost in cele cateva zile in care Andrei Chiliman s-a gandit la demisia din PNL, ar fi mai distractiv sa incerc sa vad cum arata aceasta campanie la firul ierbii. Asa ca astazi am trecut pentru un sfert de ora pe la Cafeneaua Liberala aflata la zece minute de mers pe jos de locuinta mea.

Continuă lectura


20 comentarii

Războiul Prostănacilor: CUM îl va revoca PSD pe Geoană? Plus „fake Versace” de la Năstase.

Telenovela Geoană – cu titlul Războiul Prostănacilor – a mai difuzat un episod. Astăzi Comisia de Integritate a PSD a decis să propună excluderea lui Mircea Geoană din partid, fără participarea împricinatului la discuţii; Geoană pretinde că a fost convocat la 15 minute după începerea şedinţei şi când a ajuns decizia se luase deja. Hotărârea finală ar trebui să aparţină organizaţiei locale, dar să ne amintim că la Bucureşti Ponta a preluat conducerea de la Vanghelie, deci nu vom avea surprize. Însă obiectivul acestui circ este înlocuirea lui Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Bun, dar dacă omul nu se dă dus, adică nu-şi dă demisia? Păi să citim Regulamentul Senatului: Continuă lectura