La colțu' străzii


9 comentarii

Retragerea lui Andrei Plesu

N-am fost niciodata un fan neconditionat al lui Andrei Plesu. Prestatia sa in calitate de om politic mi s-a parut a fi de o calitate indoielnica. In plus, am retineri fata de filozofii ce se apuca sa scrie articole saptamanale despre „diverse”, dar au pretentia de a fi tratati in continuare drept filozofi.

In mod absolut intamplator am urmarit o parte din emisiunea in care Mihai Gadea i-a dat replica lui Plesu pentru articolul acestuia din Adevarul despre persoana sa. N-am rezistat pana la sfarsit nu din scarba, n-am snobismul de a pretinde ca „sunt incapabil sa suport asa ceva”, ci din plictiseala. Uneori am pornirea meschina de a privi, auzi sau citi mizerii, dar nu ma tine mai mult de 20-30 de minute. Daca imi aduc bine aminte am schimbat postul pentru a urmari un serial SF.

Acum cateva minute am citit articolul prin care Plesu isi anunta retragerea de la Adevarul. In opinia mea Andrei Plesu s-a lasat treptat prins in disputele mizerabile din spatiul public al ultimilor ani, iar cu articolul despre Gadea a facut pasul decisiv. Inca de cand l-am citit am anticipat ce va urma, era previzibil. Pentru Gadea era un prilej destul de bun pentru a face audienta si o razbunare facila, in fata unui auditoriu inveninat, mult mai mare decat cititorii Adevarului, dornic sa auda si creada orice mizerie ce se suprapune peste propriile obsesii. I-a ridicat mingea la fileu, si liderul hate-speechului televizat l-a executat fara mila.

Continuă lectura


15 comentarii

Bookfest de criza. Humanitas, jenant.

Am fost la Bookfest in pauza de masa. Prima zi, batea vantul. Anul asta nu mai e in pavilionul central la Romexpo, e undeva in vreo patru pavilioane laterale – ca sa pui mana pe cultura, treci printr-o mare de gratare cu mici, facute la cele trei sau patru terase din incinta Romexpo. Anul asta e trist, totul. Pana si editurile mari sunt triste. Humanitas ne asfixiaza cu Liiceanu, „Patapetivici”, Plesu si Cartarescu, ca si cum numai astia merita cititi (aproape ca imi vine sa-l cred pe Marino). Si Djuvara (dar Djuvara imi place, nu-l critic, nu s-a compromis politic ca mai toti ceilalti si e o lectura tonica si reconfortanta la orice ora). O ciorba reincalzita si para-reincalzita. Anul asta apare si o noutate fata de cei patru-cinci titulari – Herta Muller (a carei editare acum e o alta mare porcarie romaneasca, dovedind simulacrul de cultura care se face la noi – ce, Herta era un autor de duzina care nu merita sa fie publicat in tara inainte sa ia Nobelul? Nu era, dar Humanitas era ocupat sa-l parapublice pe Liiceanu… ). Polirom, ok – dar fara mari noutati, mai putin cartea lui Oisteanu despre drogurile in istoria Romaniei – pe care totusi n-am cumparat-o. Inca. Am rasfoit-o insa si mi-a placut – n-am luat-o pentru ca am inca foarte multe restante la alti autori si alte teme. La Humanitas sunt cateva noutati – s-a reeditat Orizonturi Rosii a lui Pacepa, pe care mi-am si luat-o.

In rest, saracie – ah, nu, mult SF de la Nemira. Dar, cum nu sunt un specialist, nu stiu daca e de calitate sau de umplutura.

Restul, edituri de buzinar, publicand tot felul de lecturi de nisa – religie, autoeducare (e bataie pe autoeducare in zilele noastre), enciclopedii sau literatura populara (JN, Adevarul). Nu stiu cum rezista multi dintre cei mici.

Faza cea mai trista insa s-a petrecut la Humanitas. Editura bate toba pe o carte de memorialistica, despre care am scris pe blogul meu din Hattrick. O carte eveniment si care mi-a placut (as putea spune chiar ca m-a impresionat), Confesiunile unui cafegiu de Ghe. Florescu. Anul asta, ca sa mai vanda cate ceva din Confesiuni – un best seller oricum – Humanitas l-a adus pe Florescu la Bookfest. I-a pus un scaunel langa dulapul pe care sunt exemplarele din cartea lui si – pentru ca figura omului nu e chiar cunoscuta publicului larg – i-au pus si o poza scoasa la imprimanta intr-un dosar cu sina transparent si lipit pe dulap – asta ca publicul sa faca singur legatura. Standul editurii era plin de poze cu aceeasi vesnici de mai sus, dar pentru omul asta, o veritabila surpriza literara la vremea cand au aparut Confesiunile – nu mai vorbesc de valoarea exceptionala a relatarilor sale – , nu s-au putut deranja. Omul statea cand in picioare, cand pe scaunel – in mod vizibil era stangaci, mai ales ca lumea – care nu il cunoaste – nu-l prea baga in seama. Ar fi vorbit cu oamenii – fiindca din Confesiuni il stim sociabil si locvace – dar in felul in care l-au adus acolo, fara marketing, fara promovare (deh, cartea e veche deja!) semana mai mult cu un urs de circ. Doar ca nu stia sa faca tumbe.

Jenant, penibil, romanesc.