La colțu' străzii


6 comentarii

Va reuși Alina Gorghiu să schimbe PNL?

Alina GorghiuAlina Gorghiu a fost aleasă de către Biroul Permanent Național (BPN) al vechiului PNL în funcție de co-președinte al noului PNL. Acest din urmă înglobează și vechiul PDL, reprezentat de co-președintele Blaga. Cei doi co-președinți vor conduce partidul până la congresul din 2017, când noul PNL plănuiește să aleagă un singur președinte. Dată fiind tranziția, nu a fost un vot al întregului partid, ci unul al BPN, organism ce include 31 de reprezentanți aleși de partid și aproximativ 40 de membri de drept (cu diverse funcții în administrație, unele alese; e neclar câți au mai rămas membri, că mai sunt și pe la închisoare, și plecați pe la alte partide, iar site-ul nu e actualizat). Cu alte cuvinte, nucleul politic al PNL, cei mai influenți membri, și-au ales un conducător.

Gorghiu a fost susținută de președintele ales Iohannis, iar contracandidatul ei, Ludovic Orban, de către Crin Antonescu. Rezultatul final (48-27 la numărul de voturi) arată că nu a fost chiar o competiție de curtoazie, în ciuda ascendentului moral al lui Iohannis asupra partidului. Anterior, Orban a mai avut candidaturi de complezență, fiind prezent acolo doar ca să aibă cine să piardă. Probabil că acum chiar a avut o șansă, una mică, și probabil că e ultima. Mult mai interesantă este însă învingătoarea.

Nu putem spune că Alina Gorghiu este o prezență nouă în partid, de vreme ce se află în prima linie a formațiunii de cel puțin 8 ani. Chiar dacă intrarea în politică i-a fost ajutată de buna relație cu fostul vicepreședinte Bogdan Olteanu, a reușit în această perioadă să fie altfel decât majoritatea politicienilor de la vârf, în special prin modul de comunicare. Ca deputat, Gorghiu este în același timp prezentă în același timp și accesibilă cetățenilor. Spre exemplu, echipa ei răspunde la întrebări și solicitări, indiferent că sunt primite prin la sediu, prin email sau telefon. Că am ajuns să numim altfel un deputat care răspunde la email în anul 2014 spune multe despre politicienii noștri*. De asemenea, Gorghiu are o comunicare permanentă cu alegătorii din circumscripție, dublată de prezență media. A avut mai multe inițiative proprii, fie legislative, fie civice. Cu alte cuvinte, face ceea ce ar trebui să facă orice politician contemporan și pentru că ceilalți nu sunt în stare, reușește să iasă în evidență.  Continuă lectura


4 comentarii

Blaga și PDL nu au auzit de goagăl

Primarul meu, Marean Vanghelie, știe deja de goagăl, ne-a explicat în direct. Când are nevoie de o informație, caută repede și află cum stă treaba. Aparent, șeful PDL și cohorta lui de analiști nu au auzit de acest simplu instrument. Altfel, poate l-ar fi folosit înainte să lanseze noua idee, Coaliția pentru Constituția Cetățenilor, condusă de Radu Carp.

Astăzi, cel mai inexistent partid de opoziție s-a mișcat puțin în somn și, la spartul târgului, s-a gândit să spună ceva despre Constituție. Să facem o paranteză: în vestita Comisie Crin, PDL a avut trei reprezentanți. Dintre aceștia, unul, un oarecare Andronache, a dezertat și s-a dus la PNL. Cam de o săptămână a avut nevoie PDL să se prindă că omul lor de la Comisie nu mai e al lor, ceea ce spune totul despre capacitatea partidului de reacție. Să revenit. Astăzi, PDL anunță că organizează Coaliția pentru Constituția Cetățenilor (să-i spunem CCC), ce ar trebui să fie un fel de contra-partidă populară la Comisia Crin (adică CC). În fruntea CCC se află un comitet de inițiativă în care democrat-liberalii au pus la repezeală ce intelectuali au mai găsit neplecați deja la Mișcarea Populară și l-au uns șef pe Radu Carp.

Să zicem că mai bine mai târziu decât niciodată. Dar ce face în ziua de azi oricine are un minim de cunoștințe despre lumea modernă și vrea să lanseze un produs nou? Exact! Caută pe Google, să vadă dacă nu cumva altcineva a avut deja ideea sau poate a înregistrat numele. Dacă ar fi făcut asta, Blaga (mă rog, oricine din jurul lui știe să folosească Internetul) ar fi aflat că încă din martie este activă Mișcarea pentru Constituția Cetățenilor (MCC), care dorește să facă fix același lucru ca noua structură pedelistă. MCC este opera unui vechi lunatic în ale politicii, un oarecare Constantin Cojocaru, care din 1990 încoace susține că are un panaceu la toate problemele României, adică „Legea Cojocaru” sau ”Varianta Cojocaru” (vă las plăcerea să o goagăliți).

Ca fapt divers, acest Cojocaru are și un partid, numit Partidul Popular – Legea Cojocaru și a avut o lungă dispută legală cu Domnu’ Dan când acesta și-a înregistrat propriul partid popular. E clar că nu o să-l lase pe Blaga să scape așa ușor cu propria „constituție a cetățenilor”. Pe scurt, ridicolul în care Blaga trage PDL continuă și continuă și continuă.


31 comentarii

Comentarii despre dezastrul PDL

Duminica, USL nu a castigat decat 5-10% fata de 2008, rostul aliantei a fost mai ales sa impiedice tradarile, atat la nivel central cat si in teritoriu. PDL insa a pierdut in jur de 16-17 procente, adica 50% din voturile din 2008. Se pare ca doar 30-50% din acestea au mers la USL, celelalte s-au dus la PPDD. E un dezastru al PDL mult mai mult decat o victorie a USL.

Masurile de austeritate au fost cauza imediata, si e absolut normal. O persoana ce nu ar purta ranchiuna angajatorului ce ii taie salariul cu 25% din cauze neimputabile (“pentru ca merge firma prost”) are sanse sa devina un sfant. Vasta majoritate a oamenilor nu sunt sfinti si schimbarea unui conducator ce prin masurile sale a afectat nivelul de trai al atator oameni si intr-un mod atat de dramatic este unul dintre cele mai elementare gesturi politice. Se practica la scara larga inca din Comuna Primitiva. Iar DNA, ANI, si alte pretentii justitiariste sustinute de fapte destul de discutabile nu pot suplini nici pe departe realitatea taierilor.

Continuă lectura


10 comentarii

Votul meu (2) – cu o actualizare

Ca și joness, și eu am ratat scrierea unui articol despre oțiunile din colegiile mele(B-4-DEP si B-1-SEN). Am încercat vineri să scriu măcar despre colegiul CD (promisese joness pe blogul propriu că o să acopere colegiul de Senat, pe care îl împărtășim). Întrucât am fost extrem de dezamăgit de ciorna pe care reușisem să o fac, cât și de calitatea candidaților, ieri am șters ciorna. Continuă lectura


12 comentarii

Chibitand pe marginea marii inclestari (I)

Trambitele au sunat prelung iar cele doua armate, ARD si USL, s-au repezit una catre alta, in rapaitul tobelor, cu armele zanganind furios. Mai pe de laturi, UDMR si PPDD asteapta finalul bataliei. Cine stie, cu putin noroc, se vor putea strecura alaturi de invingator la impartirea prazii.

Cam asa arata acum campul de bataie in care se vor stabili stapanii statului roman, cel putin pentru urmatorii doi ani. Dar sa vedem care este situatia beligerantilor. In episodul de azi – ARD. Continuă lectura


19 comentarii

Trecerea prin sondaje: USL favorită certă pentru alegeri

Am căutat rezultatele sondajelor recente. Au fost publicate în ultimele zile rezultatele a patru sondaje de opinie realizate în cursul lunii august. În proastă tradiție românească, datele nu au fost însoțite de informații metodologice complete, deci le privim cu prudență. Pe graficul de mai jos am notat procentele pentru primele trei partide/alianțe și data mijlocului intervalului în care au fost culese datele:

Continuă lectura


179 comentarii

Confesiunile unui băsist

Nu am votat la referendum. Am stat liniștit acasă, mi-am văzut de treburile mele și am urmărit rezultatele. Sunt acum etichetat drept „băsist”. E un cuvânt nou și din câte îmi dau seama e în general folosit ca insultă, de către adversarii actualului președinte. Uneori, mai rar, îl folosesc și partizanii acestuia, dar cu sens pozitiv, de laudă – limba română e generoasă. Bănuiesc că ar trebui să îmi asum eticheta. În fond, am stat acasă exact cu scopul de a invalida referendumul pentru ca Traian Băsescu să își continue mandatul de președinte. Din această perspectivă sunt băsist. Însă nu-mi asum nici acuzele, nici laudele. Pe acestea vreau să le lămuresc. Continuă lectura


10 comentarii

PDL și plagiatul: cazul Udrea. Demisia din Parlament

Democrat-liberalilor le-a picat în brațe „pleașca” plagiatelor în serie ale social-democraților: Dumitrescu, Mang, Negoiță și mai ales însuși prim-ministrul Ponta. Este o greșeală neforțată a adversarului, cum se spune în tenis, într-un moment în care PDL era bătut la scor și zăcea într-un colț. Până acum, partidul n-a fost nicicum în stare să profite de situație. Exceptând ieșirea zeflemitoarea a lui Băsescu – „dottore, dottore”, un fel de semnal că „io ți-am copt-o” – singurele reacții cât de cât vizibile au fost cererile repetate de demisie. Partidul a ratat cu totul taxarea abuzului de putere comis de Pop și apărarea comunității academice atacată mârșav de apărătorii plagiatorului. Continuă lectura


9 comentarii

PDL între „tensiune” și „măcel”

După rezultatul slab la alegerile locale, în cadrul PDL a început lupta internă pentru găsirea țapilor ispășitori. Nu ar trebui să fie greu, teoretic, doar că nimeni nu e dispus să renunțe, ba chiar se pare că unii dintre cei din conducerea de până acum caută manevre prin care să se disculpe. Cele mai bune exemple sunt Boc și Blaga. Primul a fost șeful formal al partidului, deci principalul responsabil, dar se ascunde după rezultatul bun la primăria Cluj-Napoca; în fond, nu e Boc singurul lider PDL care a candidat și câștigat? Blaga a fost șeful echipei de campanie și șeful de facto al partidului, deci al doilea responsabil, dar acum dă vina pe „echipa Boc”. Pe fundal, puținii baroni locali care și-au păstrat funcția – Ștefan, Falcă, Florea – dau din coate pentru a-i înlătura pe cei ce au pierdut la scor în fața baronilor USL – Oltean, Anastase, Udrea.

Prima rundă de negocieri s-a terminat nedecis. Inițial au fost maziliți câțiva din conducere, apoi aceștia i-au tras după ei și pe ceilalți, însă nimeni nu a rupt pisica. Boc și Biroul Permanent și-au dat demisia, dar nimeni nu vrea alegeri interne – logic, nimeni nu e sigur de victorie – deci urmează un fel de interimat. Nu ar fi deloc o surpriză ca tot Boc să asigure interimatul, și apoi tot el să fie ales președinte, în fond s-a obișnuit de la Guvern, unde a fost de asemenea când prim-ministru plin, când interimar, dar veșnic el. Continuă lectura


40 comentarii

De ar fi fost nu s-ar mai fi povestit

De vreo doi ani, mai precis din momentul in care speranta marelui partid de dreapta s-a prabusit odata cu taierea salariilor bugetarilor si majorarea TVA, se tot vorbeste in spatiul public despre „alternativa de dreapta”, inspirat si ironic numita de Sebastian Lazaroiu „Alba ca Zapada”. Mai sunt cateva zile pana la alegerile locale si Alba ca Zapada a ramas doar pe ecranul televizoarelor si prin niste sali obscure pe unde se strang Mihai Neamtu si adeptii sai.

Traian Basescu a incetat sa imi placa la putin timp dupa ce a devenit presedinte, atunci cand si-a manifestat pentru prima oara dragostea fata de serviciile secrete, si am simtit ostilitate fata de el dupa ce a incercat sa forteze disparitia PNL pentru a captura intregul electorat ce se crede de dreapta pentru partidul sau lipsit de identitate proprie.

La PNL m-a deranjat implicarea in proiectul utopic de demitere a presedintelui din 2007, campania electorala populista de stanga conceputa pe bani grei de Dan Andronic in 2008, si mi-a devenit de-a dreptul imposibil sa ma declar de acord cu ei dupa alianta si marea poveste de dragoste cu Dan Voiculescu si partidul sau proprietate personala.

As fi fost un votant potential de Alba ca Zapada. Daca povestea ei ar fi fost cam asa:

Continuă lectura


6 comentarii

Campania „verde” a PDL a început în București

Cu câteva săptămâni înainte de începerea oficială a campaniei electorale, PDL București a găsit o șmecherie ca să fure startul și să intre deja în teren. Partidul de guvernare se ascunde sub o campanie civică ecologică. Este o bună ocazie pentru partid să scape de culoarea portocalie în favoarea verdelui. În mai multe locuri din capitală au apărut corturi de campanie precum cel din imagine cu mesajul „Bucureștiul reciclează”. În cel fotografiat se găseascu o masă și două scaune de plastic, la care stăteau doi bărbați zâmbitori, dotați cu vechile pungi portocalii cu sigla PDL. N-am avut vreme să stau de vorbă cu ei azi, dar îi mai găsesc acolo. Găselnița „creativă” a campaniei este Continuă lectura


9 comentarii

Experiementul „intelectualii” se apropie de final. PDL rămâne fidel baronilor.

BPN al PDL la 02-04-2012Cât din succesul președintelui Băsescu în alegerile din noiembrie 2009 s-a datorat curajului PDL de a promova în primele rânduri, cu câteva luni mai devreme, în campania pentru Parlamentul European, câțiva oameni din afara sistemului? Nu putem să știm, dar e cert că a contat. Destulă vreme, în timp ce opoziția rămânea fidelă vechii gărzi, PDL și Traian Băsescu au păstrat măcar aparențele, în bună măsură datorită „intelectualilor” Macovei, Preda, Paleologu, Voinescu, Ungureanu (Traian) sau chiar Baconschi. Am pus ghilimelele la intelectuali, pentru că ceea ce îi diferențiază cu adevărat nu este acest statut (oare ce mai e un intelectual în ziua de azi?), ci venirea lor din afara sistemului de relații construit în jurul administrării banilor publici și a afacerilor cu statul (adică sistemul „baronilor”. Rând pe rând, „intelectualii” au fost într-un fel sau altul la tăcere. Astăzi, BPN al PDL (în imagine componența Biroului) a decis excluderea lui Cristian Preda și probabil că următoarea țintă va fi Monica Macovei. Continuă lectura


50 comentarii

O nouă propunere legislativă împotriva avortului

Un grup de deputați și senatori, aproape toți de la PDL, au propus Parlamentului un proiect de lege care vizează îngrădirea avortului. Este efectul influenței crescânde pe care grupurile conservator-ortodoxe o au în partidul de guvernare, în detrimentul liniei de gândire liberale. Zilele trecute Florin Buhuceanu scria la colțul nostru de stradă despre tipul de gândire și de acțiune al activiștilor conservatori-religioși.

Din punct de vedere politic, arătam anul trecut că un partid cu o agendă strictă conservator-religioasă are un public restrâns, de cel mult 10% dintre alegători (vorbim de potențial, nu e nicio garanție că aceștia se vor și prezenta la vot).  Dar în PDL se afirmă tot mai mult linia conservatoare. Fundația Creștin-Democrată, Noua Republică, Federația Pro Vita sunt tot atâtea măști oengistice ale acestei direcții, în timp ce vocile liberale sunt tot mai stinghere, un Cristian Preda surghinuit pe blog sau un Valeriu Stoica inexistent în spațiul public. În prag de alegeri, aripa liberală pare să fi pierdut lupta internă cu Partidul Anti, ceea ce e cu atât mai trist cu cât celălalt partid liberal se dizolvă tot mai tare în PSD. Dar să ne întoarcem la subiectul nostru. Continuă lectura


12 comentarii

Moduri de a guverna: urma scapa turma

Guest post: chirvase

Se da un mandat de guvernare de 4 ani si un partid ce il exercita.

In prima parte a mandatului, partidul respectiv guverneaza cum poate, cum stie si cum vrea. Dupa trei ani de guvernare, de exemplu, e foarte posibil ca partidul sa scada in preferintele electoratului. Atunci se initializeaza o a doua etapa, pre-electorala, in care partidul trebuie sa isi recupereze electoratul. Se schimba ministri uzati, poate chiar guvernul, se mai lupta putin impotriva coruptiei, se mai fac vreo doua-trei indexari de venituri, se mai fardeaza pe ici pe colo cate ceva.

Pana la un punct, aceasta strategie este normala. Continuă lectura


20 comentarii

Guvernul Făt-Frumos

Lista miniștrilor PDL, vehiculată în presă, cuprinde doar nume de tineri. Toate bune și frumoase, dacă cei mai mulți dintre tinerii ăștia nu ar avea în comun faptul că nu au muncit niciodată cu adevărat în viața lor. Mustea, Nazare, Boghievici sunt prototipul de Făt Frumos care a crescut în politică, dar nu cu adevărat făcând politică, ci primind sinecuri în slujbe la stat.

Aș fi aplaudat niște tineri politicieni care să fi început de jos, cu munca de teren, apoi consilier local, apoi în aparatul administrativ și în fine, când experiența s-a acumulat, în vârful politicii. Nu este cazul. Feții noștri Frumoși au ars etapele, au avut slujbe plăcute la stat – adică la stat degeaba, că trebuia să aibă și copilul o preocupare, și acum au intrat în prim plan direct pe funcțiile babacilor. Sunt versiunea pedelistă a indispensabilului Cherecheș sau, de ce nu, a lui Ponta, calificat la locul de muncă prin purtat servieta lui El Însuși și devenit ginerele cui trebuie.

E o palmă dată în direct tuturor celor ce încă mai cred că în România meritul și munca asiduă vor conduce la recunoaștere socială și acces la conducerea societății. Nici vorbă, importante sunt pilele, familia și tupeul.