La colțu' străzii


Un comentariu

Decizia Curții Constituționale, resetare a clasei politice de la Chișinău?

11055375_10207692164408518_7943622103699461948_oRepublica Moldova este, uneori, o țară prea mică pentru toate interesele care se intersectează, în diferite configurații, pe teritoriul ei  : personale, politice, de business, strategice. Vineri, Curtea Constituțională de la Chișinău, analizând o sesizare depusă în noiembrie 2015 de PLDM privind constituționalitatea alegerii președintelui  prin modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova în anul 2000 , a decis, cu trei săptămâni înainte de expirarea mandatului actualului președinte, să anuleze modificările din 2000 și să se revină la alegerile prezidențiale prin vot direct. Adică, atunci când toată lumea fie calcula majorități parlamentare care ar putea învesti noul președinte, fie  planifica proteste de amploare care să blocheze procesul și să declanșeze alegeri anticipate, Curtea Constituțională, la sesizarea PLDM, spune stop joc. Continuă lectura


Scrie un comentariu

Despre Lenin și Antonescu, la porțile Uniunii Europene

La scurt timp după pierderea puterii de către comuniști, Mihai Ghimpu, președintele interimar liberal de la acea vreme, a creat prin Decret prezindețial Comisia pentru studierea și aprecierea regimului totalitar din Republica Moldova. Deși îndelung așteptat de o parte a populației, a fost un demers inedit deoarece venea după 10 ani de guvernare a unui partid ce-și revendica ideologia din învățăturile tovarășului Lenin. Atât înființarea Comisiei cât și raportul acesteia au trezit nemulțumirea PCRM ce-și vedea amenințată identitatea.

Cât timp situația din Alianța pentru Integrare Europeană a fost tensionată, fiecare dintre partide dorind să obțină funcția de Președinte, finalitatea practică a acestui raport nu a fost atinsă deoarece două dintre partidele membre AIE nu excludeau o alianță parlamentară cu PCRM pentru a reuși să dețină Președinția Republicii Moldova. Prin urmare, invocând alte teme mai importante pe agenda politică a Chișinăului, au preferat să nu susțină inițiativa Partidului Liberal. Continuă lectura


13 comentarii

Paradoxul ignorat al formatului de negociere 5+2

Federaţia Rusă nu face “gafe diplomatice” întâmplătoare. În urmă cu cîteva zile, Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Chişinău l-a invitat pe Vladimir Iastrebciak să ţină un discurs în calitate de şef al diplomaţiei transnistrene – o diplomaţie inexistentă a unui stat autoproclamat şi nerecunoscut de nimeni. S-a întâmplat la recepţia oferită cu prilejul Zilei Naţionale a Rusiei, în prezenţa oficialilor de la Chişinău, a diplomaţilor europeni şi americani. Aceştia din urmă au părăsit recepţia, iar astăzi, după câteva zile de consultări şi după ce unii editorialişti de peste Prut începuseră să promoveze ideea expulzării ambasadorului rus, Iurie Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova, a tranşat situaţia în felul următor:  „Este o eroare regretabilă, inadmisibilă (…) Republica Moldova are un singur ministru de Externe şi nu poate fi acolo, la Tiraspol, pentru că Moldova este o singură ţară”.   O atitudine înţeleaptă menită să nu facă valuri mai mari decât sunt deja.  Între timp, cu pânzele umflate de Moscova, aşa-zişii diplomaţi de la Tiraspol au solicitat astăzi Chişinăului să revină la un dialog “constructiv, egal şi reciproc avantajos”, iar “partenerilor internaţionali” să corecteze viziunile politicienilor moldoveni care vor să utilizeze presiuni şi blocade împotriva “altui popor” pentru a-şi atinge scopurile.

A înnebunit Rusia? Prin gestul lui Kuzmin, pe lângă faptul că dă aripi transnistrenilor şi submineză – a nu ştiu câta oara – integritatea, unitatea şi suveranitatea Republicii Moldova pare dispusă să recunoască independenţa controversatei regiuni. De ce ar accepta Rusia, cu bună ştiinţă, să scape Repbulica Moldova de piatra de moară pe care ea însăşi i-a agăţat-o de gât şi să piardă cea mai importantă pârghie de control pe care o are asupra Chişinăului?  Asta la numai câteva zile după ce, în ajunul reluării negocierilor în formatul 5 + 2, Lavrov declara că părţile trebuie să renunţe la poziţiile extreme de pe care discută. Continuă lectura