La colțu' străzii


37 comentarii

MRU a ales o scurtătură: a cumpărat un partid

Un mesaj primit de la MRU anunță că acesta a achiziționat un vehicul electoral:

Forţa Civică este vehiculul electoral care va reda încrederea în implicarea şi acţiunea politică propriu-zisă şi va permite membrilor Iniţiativei să-şi asume un rol activ în viaţa politică, prin participarea la alegerile parlamentare din acest an.

Cu alte cuvinte, MRU alege să intre în politică pe o scurtătură. În loc să muncească pentru a construi un partid, preia o carcasă goală, dar corect înregistrată la tribunal. Diferența este semnificativă. Un partid construit în actualele condiții însemnă un număr însemnat de filiale și membri, pentru constituirea cărora ar fi nevoie de implicare, dezbatere, participare a cetățenilor, lucruri care lipsesc complet din arsenalul partidelor politice. MRU alege să meargă pe drumul bătătorit al partidului condus de o mână de oameni care „ștu mai bine”. Nu poți să faci un partid altfel procedând la fel ca ceilalți, în sensul copierii obiceiurilor proaste.  Continuă lectura


40 comentarii

De ar fi fost nu s-ar mai fi povestit

De vreo doi ani, mai precis din momentul in care speranta marelui partid de dreapta s-a prabusit odata cu taierea salariilor bugetarilor si majorarea TVA, se tot vorbeste in spatiul public despre „alternativa de dreapta”, inspirat si ironic numita de Sebastian Lazaroiu „Alba ca Zapada”. Mai sunt cateva zile pana la alegerile locale si Alba ca Zapada a ramas doar pe ecranul televizoarelor si prin niste sali obscure pe unde se strang Mihai Neamtu si adeptii sai.

Traian Basescu a incetat sa imi placa la putin timp dupa ce a devenit presedinte, atunci cand si-a manifestat pentru prima oara dragostea fata de serviciile secrete, si am simtit ostilitate fata de el dupa ce a incercat sa forteze disparitia PNL pentru a captura intregul electorat ce se crede de dreapta pentru partidul sau lipsit de identitate proprie.

La PNL m-a deranjat implicarea in proiectul utopic de demitere a presedintelui din 2007, campania electorala populista de stanga conceputa pe bani grei de Dan Andronic in 2008, si mi-a devenit de-a dreptul imposibil sa ma declar de acord cu ei dupa alianta si marea poveste de dragoste cu Dan Voiculescu si partidul sau proprietate personala.

As fi fost un votant potential de Alba ca Zapada. Daca povestea ei ar fi fost cam asa:

Continuă lectura


52 comentarii

Ce dezamăgire: fost șef SIE, fost prim ministru, viitor șef de ONG

Mihai Răzvan Ungureanu a revenit în spațiul public, cu un interviu lejer la B1TV.. Am urmărit discuția, mi s-a părut slabă. Moderatorul a fost slugarnic, iar invitatul fără vână. MRU a evitat orice declarație tranșantă și s-a ascuns după insinuări și vorbe cu multe sensuri. Apoi, în plin an electoral, și-a „devoalat” planurile de viitor: va face un ONG pentru coagularea dreptei adevărate. Iar ONG-ul ăsta va colabora cu partidele de dreapta credibile, adică cu PDL, UDMR și, de ce nu, PNL, al cărui membru MRU încă mai este, dar se gândește serios să demisioneze.

Să fim bine înțeleși: mie îmi place MRU. Cu tot trecutul lui la SIE, a fost un prim-ministru decent. Ca prezență publică este mult peste Ponta, ca să ne uităm doar la posibila concurență de stânga, și este o îmbunătățire semnificativă față de vechea gardă de politicieni. Mai mult, cred că MRU e sincer în intențiile lui onorabile și că are puține lucruri de ascuns – perfect nu e nimeni. Însă ar fi momentul pentru el să se trezească, înainte să devină un nou talent care a murit speranță. Continuă lectura


25 comentarii

Politica românească sub complexul lui Oedip

Ca să facem un pic de filozofie de colțu’ străzii: eu cred că noul premier Victor Ponta pornește la drum cu un complex latent legat de relația cu părintele său politic, Adrian Năstase. Dar mai întâi un scurt preambul despre instituția demisiei de onoare.

Demisia de onoare e un instrument luat în derâdere de mulți politicieni băștinași deși reprezintă o scurtătură excelentă pe care puțini au avut inspirația s-o mânuiască așa cum trebuie. Demisia „de onoare” face exact ce zice sintagma, adică oferă o retragere onorabilă din scenă eliberând o anumită tensiune acumulată. Mai important, prin acest act demisionarul evită elegant umilințele ce sigur vor urma în cazul continuării în funcție.

Continuă lectura


12 comentarii

Moduri de a guverna: urma scapa turma

Guest post: chirvase

Se da un mandat de guvernare de 4 ani si un partid ce il exercita.

In prima parte a mandatului, partidul respectiv guverneaza cum poate, cum stie si cum vrea. Dupa trei ani de guvernare, de exemplu, e foarte posibil ca partidul sa scada in preferintele electoratului. Atunci se initializeaza o a doua etapa, pre-electorala, in care partidul trebuie sa isi recupereze electoratul. Se schimba ministri uzati, poate chiar guvernul, se mai lupta putin impotriva coruptiei, se mai fac vreo doua-trei indexari de venituri, se mai fardeaza pe ici pe colo cate ceva.

Pana la un punct, aceasta strategie este normala. Continuă lectura