La colțu' străzii


2 comentarii

Cum și-a anulat PNL de bună voie dreptul la alegeri parțiale în Parlament

mihai_voicu_vicepresedinte_pnl_despre_legea_alegerilor_parlamentareÎn chestiunea colegiilor parlamentare vacante, PNL și-a dat un frumos auto-gol prin execuția de exceopție a vicepreședintelui Mihai Voicu, deputat și șef al Comisiei pentru legi electorale.

PNL a obținut trei decizii în instanță care ar obliga guvernul să organizeze alegeri parțiale pentru colegiile vacante. Opoziția își dorește aceste alegeri pentru că ar avea șanse bune să își întărească poziția în Parlament. Conform datelor din sondaje, liberalii ar putea câștiga cele mai multe dintre aceste colegii vacante.

Doar că, între timp, comisia amintită a adoptat noua lege electorală, creație a numitului vicepreședinte liberal, în cooperare cu deputatul-ministru Nicolicea, UNPR. La măsuri tranzitorii, aceasta nu prevede nimic de situația colegiilor vacante, ci pur și simplu abrogă vechea lege.

În treacăt fie spus că, în fața instanței, guvernul Ponta a emis un monumental exemplu de nesimțire și tupeu, explicând prin avocații săi că legea nu prevede nicio sancțiune, prin urmare nu este obligatorie.

Acum să presupunem, prin reducere la absurd, că Ponta se căiește și vrea să organizeze alegeri parțiale. Legal, nu poate. Vechea lege, care definește procedura, e abrogată. Noua lege nu are procedură. Mai mult, conform legii în vigoare nici nu mai există colegii uninominale. La limită, dacă toți parlamentarii și-ar da demisia mâine, până la alegerile la termen nu vom mai avea Parlament.

Nici nu e de mirare că în această situație, Ponta nu numai că nu se căiește, ba chiar face mișto de liberali. Aceștia o merită, iar dacă au ajuns să merite glumițele lui Ponta, e chiar vai de ei. Desigur, deputatul Mihai Voicu rămâne un cadru de nădejde și un specialist renumit al legilor electorale.

(sursa foto)