La colțu' străzii


2 comentarii

Asteptandu-l pe Godot sau despre hainele noi ale imparatului?

Am cautat recent informatii oficiale despre pavilionul Romaniei la Expo 2015 dinpavilion-romania-expo-milano-2015 Milano. Am aflat astfel ca acest demers are un buget relativ generos (3,5 milioane euro). N-am avut placerea sa vad cu proprii ochi aceasta tarasenie. Spun tarasenie pentru ca am incredere deplina in comentariile pe care le-am primit de la un bun prieten nascut, crescut si traitor intr-o tara membra fondatoare a UE. Dupa ce am avut placerea de a-l avea musafir (placut impresionat de Delta Dunarii de data asta) in Romania, a mers in directia Milano pentru ca avea de vizitat Milano Expo 2015.

Voi incerca o parafraza a mesajului primit zilele acestea. Continuă lectura


19 comentarii

Basescu si Pactul pentru Euro: iluzia biciului ca substitut pentru competenta

Ieri, presedintele Traian Basescu a anuntat cu evidenta multumire aderarea voluntara a Romaniei la Pactul pentru Euro, mentionand si un + pe care eu personal nu l-am mai vazut in nici o alta relatare. Voluntara, deoarece Romania nu este parte a Zonei Euro si nici beneficiara a unor bailouturi directe precum Grecia sau Irlanda.

Pactul pentru Euro a aparut ca urmare a enervarii Germaniei fata de politicile neglijente ale unor colegi de zona Euro, ce au fortat tarile mai stabile la acordarea unor imprumuturi pentru a mentine o relativa incredere in moneda comuna. Aceasta enervare este partial ipocrita, deoarece intr-o situatie de insolventa intotdeauna exista doi vinovati: cel care a luat si cel care a dat. Este discutabil in ce masura acest acord poate preveni cu adevarat pe viitor aparitia unor situatii similare. Vrand-nevrand, Germania si Franta raman legate de tari precum Grecia si Portugalia prin cordonul ombilical numit moneda Euro. Chiar daca cele din urma nu vor respecta pactul, tarile bogate nu isi vor permite sa refuze pur si simplu ajutorul, oricate prevederi ar incalca „infractorii”, deoarece impactul negativ se va propaga instantaneu in toata zona prin acest vehicol numit moneda comuna.

Tot ce face de fapt acest pact este sa transfere o parte din atributiile de supraveghere de la organismele EU, in principal Comisia Europeana, la cele ale Zonei Euro, in speranta ca in modul acesta se va obtine mai multa rigurozitate, iar „deraierile” vor fi macar semnalate mai din timp. Nota bene, nu cu multi ani in urma fix Germania si Franta erau tarile ce ignorau avertismentele comisiei privind depasirea deficitului bugetar. Insa in capitalism dreptatea si adevarul sunt intotdeauna ale celui ce are banii.

Continuă lectura


30 comentarii

Guvernul Boc trebuie sa plece. Acum.

Continui si eu ping-pongul cu Ovidiu, desi voi fi nevoit sa repet unele din lucrurile pe care le-am scris in primul articol.

In esenta, argumentele celor ce sustin guvernul acum sunt:

1. Guvernul Boc trebuie lasat sa incerce sa implementeze aceste masuri de austeritate, si daca nu reuseste sa plece;

2. Nu exista o alta solutie care sa merite atentia, asa ca decat sa platim pretul unei perioade de instabilitate politica pentru a ne trezi cu un executiv comparabil, mai bine sa ramana acesta.

Continuă lectura


26 comentarii

Jos Guvernul! Cu orice pret.

Asa este pe blogurile colective, uneori se pot citi doua opinii radical diferite la interval de minute. Postul meu este o reactie imediata la cel al lui Ovidiu, desi fundamental sustinem aceleasi valori.

Diferenta este ca eu nu cred ca sustinerea Guvernului Boc, indiferent pentru ce, mai poate aduce ceva bun. Din Decembrie 2008 de cand a preluat puterea, premierul Boc a prezentat nu mai putin de patru proiectii bugetare diferite (februarie 2009, aprilie 2009, septembrie 2009, ianuarie 2010), fara a o socoti si pe cea in discutie in acest moment. Continuă lectura


7 comentarii

Justiţie, Securitate şi incompetenţă

Astăzi magistraţii români au ales un nou preşedinte, în persoana doamnei Florica Bejinaru, judecătoare. Înainte de 1989, tovarăşa Florica Bejinaru a fost consilier la o fabrică de confecţii şi colaboratoare a Securităţii. A avut un contract cu Securitatea, nume informativ, a fost plătită; după CNSAS a dat verdictul de poliţie politică, a recunoscut senin colaborarea, spunând că a făcut-o pentru că dorea să avanseze în carieră. A contestat decizia CNSAS şi colegii ei, judecătorii, au hotărât (decizie definitivă şi irevocabilă) că nu a fost poliţie politică, pentru că cele 54 de note nu ar fi făcut rău nimănui. Asta deşi din ele reiese că tovarăşa Bejinaru a primit indicaţii de la Securitate să supravegheze germenii de revoltă muncitorească de la Braşov.

Pe postul de vicepreşedinte al CSM a fost aleasă doamna Graţiana Isac, procuror. Prin 2005 doamna Isac era procuror-şef adjunct al DIICOT, funcţie din care a fost destituită de ministrul Macovei pentru „grave greşeli profesionale”. Graţiela Isac a mai fost vicepreşedinte al CSM şi conform Legii de funcţionare a organizaţiei nu are dreptul să fie realeasă. Asta nu a împiedicat-o să se realeagă, ce mai contează încă o gravă greşeală?

Acum Asociaţia Magistraţilor contestă aceste alegeri, zic că nu ar fi moral. Desigur, ambele doamne sus numite au fost alese în prealabil de aceeaşi magistraţi în CSM. Pe vremea aceea era cât se poate de moral. Ăştia sunt magistraţii noştri, cei care împart „dreptatea”. Important e ca salariile şi sporurile să se plătească la timp, ba chiar sporurile să se dea de câte două ori. După cum spunea, ordinea e o chestiune de sporuri.


Un comentariu

Incompetenţa administratorilor Educaţiei…

S-ar spune că Ecaterina Andronescu are şi ghinion, de ajunge mereu în centrul atenţiei ca exemplu negativ. Pe lângă propriile greşeli, i se mai sparg în cap şi cele ale subalternilor, funcţionari pe la diverse comisii. Exemplele cele mai recente sunt erorile de la tezele cu subiect unic, subiectele au fost greşit formulate în două rânduri într-un singur an, la română şi istorie. Doar că norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui.

Am auzit (pe surse, deh) că ministrul Andronescu se autoizolează de majoritatea echipei din minister, lucrând intensiv cu cei câţiva consilieri proprii în care are încredere, cu obiectivul utopic de a rezolva totul singură. Este destul de evident că doamna Andronescu se visează reformatorea şi salvatoarea educaţiei româneşti – la fel cum au făcut şi alţi miniştri. Mitul Spiru Haret pare să anestezieze buna percepţie a realităţii la mulţi dintre titularii portofoliului educaţiei. Ne trebuie un ministru care nu are impresia că ştie răspunsul la orice şi poate să facă singur totul.

Devine tot mai clar că orice schimbare pozitivă în educaţie trebuie să înceapă cu aparatul central al ministerului. Politicienii pleacă şi vin, dar rămân acolo, pe funcţii de decizie, aceiaşi oameni de mai bine de zece ani. Cei din vârful ierarhiei sunt deja prezentaţi drept experţi şi specialişti, au participat la toate programele de reformă, au coordonat şi au fost implicaţi în zeci şi sute de proiecte, unele cu bugete uriaşe, sunt slăviţi şi linguşiţi de toţi cei ce lucrează în domeniu. În timpul ăsta rezultatele şcolii reale sunt din ce în ce mai slabe, în contrast vizibil cu rapoartele triumfaliste ale funcţionarilor-experţi…

Să luăm exemplul subiectelor la tezele unice şi să încercăm descriem procesul cât mai simplu. Pentru faza finală sunt patru paşi:

  1. specialiştii formulează subiectul (folosind o procedură oarecare, stabilită anterior)
  2. secretariatul aşează textul în pagină, pune antet, pregăteşte care va să zică pentru publicare
  3. managerul (împreună cu consilierii) reciteşte, avizează, semnează
  4. subiectul pleacă în lume

Acum să particularizăm: e vorba de un text de trei rânduri. Trei rânduri au trecut pe la specialişti. Trei rânduri a redactat secretara. Trei rânduri a citit managerul. Nimeni nu a văzut erorile, într-un moment critic de funcţionare a sistemului. Astfel de ratări surprind cât de mare e incompetenţa administratorilor educaţiei: au avut de redactat corect trei rânduri, într-un moment critic pentru sistem. Au greşit în două cazuri din şase. Mai spuneţi-mi un domeniu în care se acceptă un grad de eroare de 33% pe operaţiuni simple în momente critice.


7 comentarii

ANAF se lasă învinsă de evazionism

Guvernul nu are încă măsuri concrete anti-criză. Suntem lăsaţi să înţelegem că ele ar veni după semnarea acordului cu FMI, adică să conceapă ai lor măsurile, că ai noştri nu se pricep. Prin ai noştri nu mă refer doar la demnitari, ci mai ales la veşnicii funcţionari din Ministerul de Finanţe, despre care cred sincer că sunt o liotă de incompetenţi, iar între ei stau bine-mersi destui corupţi.

Din când în când, aparatul cloceşte pseudo-măsuri de politici economice pe care le aruncă pe piaţă. Cel mai recent exemplu, impozitele forfetare, sunt actul de capitulare a ANAF în faţa evaziunii fiscale. Fiscul recunoaşte că este incapabil să prindă evazioniştii, aşa că s-a hotărât să-i taxeze pe toţi. De ce să-şi bată capul funcţionarii români cu creşterea transparenţei şi reducerea hârţogăriei, activităţi care prin natura lor ar conduce la limitarea evazionismului? Una la mână, ar însemna chiar să muncească, doi la mână, s-ar duce şpăgile şi alte venituri co-laterale.

Pariem că dacă aceste măsuri trec şi intră în vigoare, normele metodologice vor adăuga şi o nouă serie de declaraţii şi formulare musai de completat ca să poţi să plăteşti impozitele proaspăt majorate?


4 comentarii

Demnitarii şi concedierile

S-a împământenit obiceiul ca odată ajunşi în funcţie – aleşi sau numiţi – demintarii noştri – primar, ministru, şef de agenţie, în general şef de ceva – să înceapă prin a concedia câţiva dintre managerii de nivel înalt moşteniţi de la predecesor, de obicei la nivel de director sau şef de agenţie, dar în situaţii excepţionale şi de nivel mai scăzut. Imediat Opoziţia vine cu explicaţia epurării politici, pleacă ai noştri vin ai lor. Explicaţia este adevărată doar parţial, se adaugă un interes populist al demnitarului. Faptul că dezbaterea se cantonează la acest nivel maschează adevăratele probleme ale administraţiei: perpetuarea lipsei de principii, iresponsabilitatea managerilor, încălcarea legii şi incompetenţa demnitarilor.

Continuă lectura