La colțu' străzii


20 comentarii

Scurt istoric al desemnarii prim-ministrului si cateva concluzii

Stim cum ne alegem presedintele. Stim cum ne alegem membrii parlamentului, stim cum ne alegem primarii si consilierii locali. Ciudat este ca nu stim foarte exact cum se ocupa functia de prim-ministru, desi este functia din statul roman a carei exercitare influenteaza in modul cel mai vadit viata noastra.

Sa ne intoarcem in trecut pentru acest scurt istoric al desemnarii prim-ministrilor. Continuă lectura


19 comentarii

În care se arată că Guvernul nu cunoaște legea

Guvernul României a publicat astăzi un comunicat de presă despre listele electorale. În acesta face referire la Capitolul 4 al Legii nr. 35/2008, spunând că:

Există o altă zonă legală care se referă la cetăţenii români, cu drept de vot, dar care au domiciliul în afara ţării. Reglementările legate de listele electorale permanente şi de cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării se regăsesc în Capitolul 4 al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
o Toţi cetăţenii români cu drept de vot, indiferent că sunt în ţară sau în afara ţării sunt, sau ar trebui înscrişi în Registrul electoral.
o Art. 22, alin. 3 al legii spune că Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecarui an, Registrul electoral.
o Acest Registru electoral nu a fost realizat de fosta guvernare, acest lucru fiind una din cauzele pentru care s-a creat actuala confuzie.

Ei bine, Guvernul a omis să citească până la capăt legea la care face referire. Pentru că art. 73 al aceleiași legi spune că: Continuă lectura


12 comentarii

Poate Guvernul să dea cu economia de pământ?

Întrebarea din titlu mă preocupă. Problema principală a Guvernului Ponta rămân derapajele grave de la funcționarea statului de drept; sunt precedente foarte periculoase, mai ales pe timp de criză, când apetitul poporului pentru despoți luminați este ridicat. Dar tocmai pentru că este criză, sunt îngrijorat de potențialele efecte ale acțiunilor guvernului asupra economiei. De două luni USL este prea preocupat de cucerirea puterii ca să mai aibă timp și de politici economice. Nu neapărat că face lucruri rele, dar nu face nimic. Pe timp de creștere economică, ar fi fost poate o tactică bună – vezi performanța guvernului Tăriceanu; dar în criză, dacă nu facem nimic și continuăm să cheltuim mai mult decât producem, avem șanse să ajungem în situații mai puțin plăcute. Nu chiar ca grecii, dar pe acolo.

Problema mea e că nu sunt economist. Așa că întreb și eu pe unul și pe altul. Mai citesc un articol (prin presa străină, că pe la noi fiecare scrie după cum are simpatii politice), mai urmăresc o discuție. Am profitat recent de o întâlnire cu niște bancheri londonezi veniți să se documenteze în România. Eu le-am povestit despre politică, ei mi-au povestit despre economie, avantaj reciproc. Eu fiind pe la începutul listei lor de întâlniri, i-am rugat să îmi trimită două vorbe la final, ne grecizăm sau nu? Oameni de cuvânt, mi-au trimis:  Continuă lectura


3 comentarii

Umbra lui Felix la agricultură. Despre niște procese. Bonus: „Grădina valorilor românești”

Singurul minister adjudecat din primele 30 secunde după trecerea moțiunii este cel al agriculturii: Daniel Constantin, președinte PC, partidul de buzunar al lui Dan ”Felix” Voiculescu. Este o împărțeală politică și PC a obținut ce a cerut. Față de mizele „grase” – interne, dezvoltare, economie – agricultura pare o cerere modestă. Pe Daniel Constantin nu îl recomandă mare lucru pentru portofoliu, dar să zicem că e un om politic. Nu e însă un secret că tânărul politician este de fapt controlat de către Dan Voiculescu. Iar acest din urmă are afaceri importante în agricultură, ba chiar este inculpat într-un proces în care partea vătămată este ministerul în cauză. Nu vorbim de un conflict de interese?  Continuă lectura


20 comentarii

Guvernul Făt-Frumos

Lista miniștrilor PDL, vehiculată în presă, cuprinde doar nume de tineri. Toate bune și frumoase, dacă cei mai mulți dintre tinerii ăștia nu ar avea în comun faptul că nu au muncit niciodată cu adevărat în viața lor. Mustea, Nazare, Boghievici sunt prototipul de Făt Frumos care a crescut în politică, dar nu cu adevărat făcând politică, ci primind sinecuri în slujbe la stat.

Aș fi aplaudat niște tineri politicieni care să fi început de jos, cu munca de teren, apoi consilier local, apoi în aparatul administrativ și în fine, când experiența s-a acumulat, în vârful politicii. Nu este cazul. Feții noștri Frumoși au ars etapele, au avut slujbe plăcute la stat – adică la stat degeaba, că trebuia să aibă și copilul o preocupare, și acum au intrat în prim plan direct pe funcțiile babacilor. Sunt versiunea pedelistă a indispensabilului Cherecheș sau, de ce nu, a lui Ponta, calificat la locul de muncă prin purtat servieta lui El Însuși și devenit ginerele cui trebuie.

E o palmă dată în direct tuturor celor ce încă mai cred că în România meritul și munca asiduă vor conduce la recunoaștere socială și acces la conducerea societății. Nici vorbă, importante sunt pilele, familia și tupeul.


68 comentarii

Susţin Guvernul!

Mi se pare o ideea proastă să schimbăm Guvernul în acest moment, şi una încă şi mai proastă să facem alegeri anticipate. Guvernul Boc mai are de trăit zece luni şi apoi moare de moartea bună a alegerilor la termen. Până atunci trebuie lăsat să-şi ducă crucea şi să ţină cât poate el de drept drumul trasat de FMI. Celelalte opţiuni sunt net pierzătoare în contextul actul.

Am mai spus şi în alte rânduri, este un Guvern mediocru. Nu are viziune, carismă sau specialişti în ale economiei, toate necesare mai ales pe timp de criză. Privind retrospectiv, Boc (adică Băsescu) a luat-o doar două decizii bune în plan economic în ultimii ani. Prima a fost să meargă pe mâna FMI şi să nu încerce un program propriu. Putea să facă precum Orban în Ungaria şi ajungeam unde e Ungaria acum. A doua decizie a fost chiar să încerce să facă ce a stabilit cu FMI. Putea să aleagă calea grecească a minciunii sofisticate şi ajungeam unde e Grecia acum. Este un Guvern mediocru, dar nu dezastruos. Premiul acela ciudat primit de Ialomiţeanu de la The Banker arată cum se vede România mai de la vest: cum-necum, s-a menţinut pe linia de plutire. Mi-e foarte teamă că o schimbare de Guvern acum şi mai ales alegeri anticipate ne-ar scufunda economic fără să ne aducă cine ştie ce beneficii democratice. Continuă lectura


19 comentarii

Basescu si Pactul pentru Euro: iluzia biciului ca substitut pentru competenta

Ieri, presedintele Traian Basescu a anuntat cu evidenta multumire aderarea voluntara a Romaniei la Pactul pentru Euro, mentionand si un + pe care eu personal nu l-am mai vazut in nici o alta relatare. Voluntara, deoarece Romania nu este parte a Zonei Euro si nici beneficiara a unor bailouturi directe precum Grecia sau Irlanda.

Pactul pentru Euro a aparut ca urmare a enervarii Germaniei fata de politicile neglijente ale unor colegi de zona Euro, ce au fortat tarile mai stabile la acordarea unor imprumuturi pentru a mentine o relativa incredere in moneda comuna. Aceasta enervare este partial ipocrita, deoarece intr-o situatie de insolventa intotdeauna exista doi vinovati: cel care a luat si cel care a dat. Este discutabil in ce masura acest acord poate preveni cu adevarat pe viitor aparitia unor situatii similare. Vrand-nevrand, Germania si Franta raman legate de tari precum Grecia si Portugalia prin cordonul ombilical numit moneda Euro. Chiar daca cele din urma nu vor respecta pactul, tarile bogate nu isi vor permite sa refuze pur si simplu ajutorul, oricate prevederi ar incalca „infractorii”, deoarece impactul negativ se va propaga instantaneu in toata zona prin acest vehicol numit moneda comuna.

Tot ce face de fapt acest pact este sa transfere o parte din atributiile de supraveghere de la organismele EU, in principal Comisia Europeana, la cele ale Zonei Euro, in speranta ca in modul acesta se va obtine mai multa rigurozitate, iar „deraierile” vor fi macar semnalate mai din timp. Nota bene, nu cu multi ani in urma fix Germania si Franta erau tarile ce ignorau avertismentele comisiei privind depasirea deficitului bugetar. Insa in capitalism dreptatea si adevarul sunt intotdeauna ale celui ce are banii.

Continuă lectura


31 comentarii

Perseverare diabolicum

Anul trecut Guvernul Boc (susţinut atunci de PDL şi PSD) a încercat să adopte o lege a educaţiei naţionale prin angajarea răspunderii. Curtea Constituţională a respins această încercare. În motivaţia dată deciziei, Curtea a precizat în mod explicit că doreşte să creeze jurisprudenţă în acest domeniu, cu scopul de a îngrădi pe viitor încercarea de a abuza de procedura excepţională a asumării răspunderii:

Dacă, referitor la procedura de adoptare de către executiv a ordonanţelor simple ori de urgenţă, Constituţia şi jurisprudenţa Curţii au asanat eventualele neajunsuri, în ceea ce priveşte legiferarea pe calea asumării răspunderii Guvernului, se impun, în virtutea art.142 din Constituţie, precizări menite să cristalizeze o viziune unitară asupra acesteia. Continuă lectura


14 comentarii

O drama mai mare: criza economica in Romania, isterie sau realitate?

Avertisment: articol lung, take your time!

In timp ce relativ micul grup de votanti responsabili ai lui Traian Basescu se plang de lapidarea publica la care (se pare?) sunt supusi, un grup mult mai mare si galagios, majoritar in societatea romaneasca, se plange de un neajuns ce pare mult mai concret, cel putin la prima vedere: criza economica si efectele ei.

Cei care nu se vaita de ceea ce au patit din septembrie 2008 incoace sunt o raritate. Uneori, cei ce o fac nu prea stiu nici ei exact de ce se vaita. Parintii mei de exemplu sunt pensionari, pensiile lor nu au fost afectate in nici un fel, ba chiar tata are sanse de a primi niste drepturi retroactive consistente, capacitatea mea de a ii ajuta financiar la nevoie a crescut si ea, ceea ce nu ii impiedica sa fie convinsi pana in adancul sufletului ca „viata este mult mai grea decat acum 2 ani.” Continuă lectura


30 comentarii

Guvernul Boc trebuie sa plece. Acum.

Continui si eu ping-pongul cu Ovidiu, desi voi fi nevoit sa repet unele din lucrurile pe care le-am scris in primul articol.

In esenta, argumentele celor ce sustin guvernul acum sunt:

1. Guvernul Boc trebuie lasat sa incerce sa implementeze aceste masuri de austeritate, si daca nu reuseste sa plece;

2. Nu exista o alta solutie care sa merite atentia, asa ca decat sa platim pretul unei perioade de instabilitate politica pentru a ne trezi cu un executiv comparabil, mai bine sa ramana acesta.

Continuă lectura


8 comentarii

Când trebuie să plece Cabinetul Boc

Voi continua discuţia cu joness. Eu am spus că susţin Guvernul în disputa actuală cu sindicatele; răspunsul lui este jos Guvernul cu orice preţ. Deşi cele două poziţii par ireconciliabile, cred că ceea ce le separă este doar perspectiva temporară. Şi eu cred că Guvernul Boc trebuie să plece, dar nu acum, pentru că acum este singurul care îşi asumă măsuri corecte, dar impopulare. Echipa Boc trebuie să plece dacă nu reuşeşte să implementeze planul propus, sau imediat după ce l-a implementat, pentru că cineva competent trebuie să vină cu un plan anti-criză. Continuă lectura


26 comentarii

Jos Guvernul! Cu orice pret.

Asa este pe blogurile colective, uneori se pot citi doua opinii radical diferite la interval de minute. Postul meu este o reactie imediata la cel al lui Ovidiu, desi fundamental sustinem aceleasi valori.

Diferenta este ca eu nu cred ca sustinerea Guvernului Boc, indiferent pentru ce, mai poate aduce ceva bun. Din Decembrie 2008 de cand a preluat puterea, premierul Boc a prezentat nu mai putin de patru proiectii bugetare diferite (februarie 2009, aprilie 2009, septembrie 2009, ianuarie 2010), fara a o socoti si pe cea in discutie in acest moment. Continuă lectura


10 comentarii

Susţin Guvernul!

Pentru săptămâna viitoare se anunţă greva generală a angajaţilor la stat. Eu susţin Guvernul. Am mai scris un articol cu exact acelaşi titlu în urmă cu opt luni, tot înaintea unei greve generale a aceloraşi sindicate din sistemul bugetar. Atunci se împotriveau unor ajustări prin legea unică a salarizării; au reuşit să blocheze măsurile propuse. Dacă am fi făcut ajustările atunci, poate că nu am fi ajuns acum să tăiem un sfert din salarii. Dacă nu facem ajustările nici acum, cine ştie în ce dezastru ne vom mai trezi peste opt luni. Aşa cum scriam şi atunci, nu-mi place incompetenţa economică a puterii, dar în lupta cu sindicatele susţin Guvernul. Cele mai multe din argumente le păstrez şi acum. Continuă lectura


17 comentarii

Ultima provocare a lui Traian Basescu

Basescu a sfidat regimul Nastase si l-a invins. Apoi a sfidat clasa politica in integralitatea sa, si a invins-o. Apoi a sfidat presa, despre care exista o legenda ca nu poate fi invinsa. A invins-o si pe aceea. Acum tocmai a aratat “semnul pacii” la intregul popor.

Indiscutabil, omul are un tupeu nemasurat. Acum sa vedem si daca mamaligeala romanilor este la fel de nemasurata.

Teoretic si superficial, ar trebui sa aplaud anuntul. Sunt un om de dreapta, lucrez in mediul privat, nimic din ce a anuntat Basescu nu ma afecteaza direct. Marirea TVA si a impozitului pe venit m-ar fi afectat destul de serios.

Dar: Continuă lectura


8 comentarii

Propunerea Guvernului de revizuire a Constituţiei: doar un punct de plecare

Guvernul a transmis astăzi Preşedintelui un proiect de revizuire a Constituţiei. Acesta va decide dacă îl va înainta Parlamentului sau nu. A fost multă discuţie pe procedură, cu domnul Adrian Năstase şi alţi câţiva pesedişti şi liberali sărind direct la vorbe mari precum „jignirea Parlamentului”. Argumentul ar fi că de ce mai face azi Guvernul propunere dacă Parlamentul a făcut ieri Comisie. Dincolo de orgolii şi surpriza celor ce plănuiau un lung drum până la un text iniţial, fapt e că cele două nu se contrazic, ci sunt complementare. Dacă Preşedintele va înainta proiectul (foarte probabil aşa va fi), acesta va merge ca document de lucru exact la Comisia în cauză. Nu obligă nimeni Comisia să îl ia ca atare, dar e un bun punct de plecare. Că e aşa putem să vedem lesne dacă vom urmări conţinutul proiectul, publicat de administraţia prezidenţială pe site-ul propriu. Continuă lectura