La colțu' străzii


4 comentarii

Educație: România se împrumută la Banca Mondială deși puteam lua bani gratis de la Uniunea Europeană

Capută din site-ul Băncii MondialePe agenda ședinței de guvern de ieri este un Memorandum care prevede semnarea unui acord de împrumut de 200 milioane de euro de la BIRD (parte a grupului Băncii Mondiale), pentru Proiectul privind învăţământul secundar. La o privire superficială, poate părea un lucru bun: iată, investim în educație. Analizând mai atent, trebuie să ne întrebăm de ce împrumutăm acești bani, pe care îi vom restitui apoi cu dobândă (mică, dar dobândă), deși am putea să facem aceleași lucruri cu bani (aproape) gratis de la Uniunea Europeană, fie din fondurile ce rămân necheltuie în acest exercițiu bugetar, fie din noile programe operaționale. Inevitabil, răspunsul la această întrebare ne duce către incompetență, dar și către suspiciuni de conflict de interese.

Să remarcăm mai întâi că Ministerul Educației, beneficiarul finanțării, este ca de obicei complet opac cu privire la acest subiect. Un împrumut de o astfel de dimensiune este o chestiune de interes public. Nicăieri în comunicările publice ale Ministerului nu găsim referiri la acest proiect, iar de dezbateri publice nu poate fi vorba. Este, din păcate, regula și nu excepția la acest Minister. Găsim însă informații despre proiect de pe site-ul Băncii Mondiale (se deschide în pagină nouă), care este obligată de regulile de funcționare să lucreze transparent și, spre deosebire de autoritățile românești, chiar respectă aceste reguli.  Continuă lectura


2 comentarii

Educația: „prioritate națională” mărunțiș la negocieri

education priority„Educația este prioritate națională” a devenit un clișeu al politicii românești, găsit într-o formă sau alta în toate programele și în toate discursurile de investire ale cabinetelor, indiferent de culoarea politică. La fel de ușor precum este spusă, propoziția este ignorată de acțiunile tuturor guvernelor. Educația e un portofoliu greu, cu multe probleme de rezolvat și puține resurse, care poate distruge cariere politice atât prin rezultate, cât și prin lupta permanentă cu propriile filiale de partid, care doresc să controleze funcțiile administrative (inspectori, directori) în județele lor. Nu e de mirare că nimeni nu mai dorește cu adevărat portofoliul. Ce se întâmplă la negocierea cabinetului Ponta IV este elocvent.

Vorbeam acum mai bine de doi ani, la instalarea primului cabinet Ponta, de profilul ministrului educației și spuneam că una din calitățile cele mai importante este influența politică în propriul partid și în coaliția de guvernare. Încercările cu tehnocrați apolitici sau politicieni minori nu au funcționat. Astfel de miniștri nu au puterea să își convingă colegii să promoveze proiecte necesare și să le finanțeze și nici nu pot să se lupte cu nenumăratele interese din interiorul sistemului. Exemplul Pricopie este elocvent. Continuă lectura


4 comentarii

Ce facem cu rezultatele la Bacalaureat?

Ştirea zilei este că promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în 2011 a fost de doar 44,47%, cea mai scăzută rată de promovare din istorie. E un lucru rău: mai puţini tineri vor merge la facultate, şi mai puţini vor absolvi, pe termen lung scade stocul de educaţie, scade capacitatea societăţii de a produce bunuri ce necesită competenţe sporite şi se accentuează decalajul pe care România îl are faţă de celelalte ţări dezvoltate. Şi acum ce facem? Continuă lectura


13 comentarii

Dezbaterea „Istoria comunismului în educaţia românească”

Fundaţia Soros România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Asociaţia Profesorilor de Istorie din România APIR-CLIO vă invită marţi, 12 aprilie 2011, începând cu ora 10:00, la dezbaterea „Istoria comunismului în educaţia românească”.

Dezbaterea are loc la Hotelul Howard Johnson Bucureşti (Calea Dorobanţilor, nr. 5-7, sector 1), sala Iridium Grand Ballroom. Continuă lectura


16 comentarii

Salariile profesorilor

Mărirea cu 50% a salariilor tuturor profesorilor este una dintre cele câteva mari prostii populiste ce au dinamitat economia românească în anul electoral 2008, taman înainte de răbufnirea crizei globale. Legea a fost votată în unanimitate în Parlament, dar nu trebuie uitat că preşedintele Băsescu şi PDL au fost principalii susţinători ai iniţiativei. Au făcut-o ştiind că economia nu poate susţine măsura, dintr-un calcul electoral. Guvernul Tăriceanu a aruncat problema în viitor, amânând intrarea în vigoare a legii până la 1 aprilie 2009; proaspăt instalat, primul Guvern Boc a făcut acelaşi lucru, cu o nouă amânare. Şi de atunci Guvernul României, în orice format, rostogoleşte înainte castana fierbinte a salariilor profesorilor. Continuă lectura


Un comentariu

Note despre politica educaţiei

Ministerul Educaţiei ne propune o nouă lege ce are ambiţia să redefinească sistemul naţional de educaţie. Aceasta se află acum în dezbatere publică şi – cu totul remarcabil – ministerul a pregătit un site special pentru a prezenta noul proiect. Sunt multe şi importante schimbările propuse, aşa cum sunt la fel de multe şi la fel de importante lucrurile care nu se schimbă. Am reuşit să citesc propunerea legislativă, dar nu am avut vreme să gândesc îndeajuns la ea pentru a vorbi în largul meu de cum ar arăta sistemul propus. La acest moment simt nevoia să comentez despre politica educaţiei, adică despre ce se întâmplă acum în jurul legii şi de ce. Continuă lectura


16 comentarii

Ce trebuie reformat în educaţie, oamenii sau sistemul?

Depănând amintiri, a venit cumva vorba de isprăvile din ciclul primar şi de învăţătoarea mea de atunci. Îi spuneam simplu Tovarăşa, prescurtarea de la tovarăşa învăţătoare. Tovarăşa era o învăţătoare bine cotată într-o şcoală considerată bună.  Mama a trebuit să găsească pe cineva dispus să o ia în spaţiu pe raza şcolii ca să fiu primit acolo. Toată lumea ştia că la clasa Tovarăşei se face carte, nu glumă, şi că mulţi dintre elevii ei merg mai departe la liceu sau chiar la facultate. Continuă lectura


20 comentarii

Demisia ministrului Andronescu e necesară

Mi se pare tot mai limpede că ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, este depăşită de miza portofoliului pe care îl deţine. Din punct de vedere al competenţei, a fost depăşită de la început, probabil că a pierdut de ceva vreme legătura cu educaţia modernă. A avut o vreme capacitatea politică de a face faţă funcţiei (deh, garantat Vanghelie), dar acum nu mai face faţă nici politic. Schimbarea legii educaţiei între Guvern şi Parlament este mai mult decât o gafă, este un act impardonabil. Pentru a reface legea educaţiei în forma adoptată iniţial în Guvern este acum nevoie de intervenţia preşedintelui, care să o retrimită la Parlament înainte de promulgare. Mai mult, ministrul începe să reacţioneze iraţional şi agresiv. Singura soluţie pentru a ieşi impas este demisia sau revocarea imediată a ministrului Andronescu. Continuă lectura


26 comentarii

Legea educaţiei – modificată pe drumul între Guvern şi Parlament!

Un fapt incredibil: o lege, cea a educaţiei naţionale, s-a schimbat pe drumul între Guvern şi Parlament. Nu ştiu în câte locuri, cu siguranţă în cel puţin unul: a dispărut ca prin farmec incompatibilitatea între funcţiile de conducere în universităţi şi funcţiile de demnitate publică.

UPDATE. Mulţumim PNL că ne citeşte blogul şi reacţionează! Ar putea să şi spună de unde au luat informaţia, dar nu ne supărăm, merge şi aşa 😉

Amendamentul a fost acceptat de Guvern, apare în declaraţiile purtătorului de cuvânt, ale Prim-ministrului şi în textul de pe site-ul Guvernului, dar nu apare în textul publicat de Camera Deputaţilor. Nu pot să nu mă gândesc că principala persoană afectată este chiar ministrul educaţiei, pentru că lacoma doamnă Andronescu şi-a rezervat scaunele de rector la UPB şi de şef la Consiliul Rectorilor, fără să-i pese de o minimă etică a conflictului de interese. Şi nu pot să nu mă gândesc că responsabil cu transmiterea textelor este ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, colegul de partid al doamnei Andronescu, Victor Ponta. Oare cei doi miniştri îşi sabotează propriul Guvern? Continuă lectura


34 comentarii

Democraţie sau eficienţă?

Dezbaterea publică asupra legilor educaţiei nu va mai dura mult, doar două săptămâni. Nici nu e cazul de mai mult, dezbatem de ani buni, mai intens de când s-a format Comisia Miclea. Actorii din sistem au dezbătut pe îndelete mulţumită ministrului Adomniţei, deşi nici în ziua de azi ministerul nu a binevoit să publice o sinteză a comentariilor şi recomandărilor profesorilor, elevilor şi părinţilor consultaţi prin toată ţara. La începutul lui septembrie guvernul va alege unul dintre cele două proiecte, sau o variantă combinată, şi îl va finaliza într-o iniţiativă legislativă. Acum vine întrebarea: dezbatere parlamentară sau angajarea răspunderii Guvernului?

Dezbaterea parlamentară este alegerea democratic corectă. Respectă principiul fundamental al separaţiei puterilor şi contribuie la consolidarea democraţiei şi a principalei sale instituţii, Parlamentul. Rezultatul dezbaterii parlamentare respecta şi alte interese decât cele aflate vremelnic la putere, iar în Parlament pot fi corectate scăpările proiectelor de lege, cu atât mai mult cu cât Guvernul este foarte slab la tehnică legislativă, iar la Ministerul Educaţiei este o adunare de incompetenţi. Ca principiu, angajarea răspunderii este un instrument excepţional, în situaţii punctuale de urgenţă. Riscul este ca Parlamentul să strice un proiect bun. Nu ar fi prima dată când Parlamentul promovează legi proaste, iar în acest caz o lege proastă ne îngroapă încă o generaţie.

Miza e uriaşă, iar riscul e foarte mare, pentru că educaţia este exact domeniul în care practic ştim că Parlamentul va greşi. Lipsa de scrupule şi incompetenţa parlamentarilor au teren liber pe această temă. Rezultatele legii finale pot fi foarte greu cuantificate printr-un studiu de impact imediat. Se pot face supoziţii, dar acesta vor fi acoperite de un discurs lemnos şi populist, cu rădăcini naţionaliste, din acela despre „educaţia neamului”, „dascăli” etc. Îndeobşte lipsiţi de educaţie, parlamentarii vor fi mai degrabă atenţi la obtuzitatea conservatoare a sindicatelor decât la raţiunea reformatoare. Tot aici se văd limitele reglementării conflictului de interese la noi. Mulţi dintre parlamentari au câte o sinecură de „profesor” pe la o universitate particulară sau de stat, devenite fabrici de diplome şi vaci de muls pentru „băieţii deştepţi” din educaţie. Vor asculta şi vor executa ordinele escrocilor ce le-au dat diplome de doctori şi posturi în învăţământ, fără să se sinchisească prea mult de principii, etică, viitorul ţării, lucrurile cele mari pe care le vor debita la foc automat.

Alegerea e grea. Pe de o parte principiile, pe de altă parte pragmatismul. Ce să alegem, democraţia sau eficienţa? Eu nu ştiu să răspund la întrebare.


10 comentarii

Educaţie şi politică

UPDATE: Dezbaterea de la Cameră poate fi urmărită în direct aici: http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.ram?rmfile=broadcast/direct11.rm

Discutăm de ani buni despre reforma educaţiei. Mai mult, reformăm de ani buni educaţia, pentru că din 1997 fiecare titular al portofoliului educaţie în Guvernul României a încercat să schimbe ceva, după propria viziune sau după cea a sfătuitorilor săi. Rezultatul este cel pe care îl cunoaştem, educaţia românească este în scădere continuă, măsurând prin rezultatele absolvenţilor săi. Diagnoza situaţiei actuală este dată de raportul Miclea, a cărui lectură este utilă şi necesară pentru a înţelege unde ne aflăm.

În demersul său de schimbare a instituţiilor, despre care vorbeam în articolul precedent, preşedintele Băsescu doreşte să forţeze adoptarea unui pachet de legi în domeniul educaţiei înainte de finalul acestui mandat. Primul ministru a anunţat deja că aceste legi vor fi adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului la începutul lunii septembrie.

Acum câteva luni Comisia Miclea a anunţat ultimul pas în procesul început în 2006, redactarea proiectelor de legi. La vremea respectivă lucrurile păreau să meargă pe un drum limpede. Doar că între timp au intervenit în ecuaţie două variabile neprevăzute: calculul politicianist al liberalilor şi ambiţia iraţională a ministrului Andronescu. Am ajuns astfel să avem în discuţie nu una, ci trei propuneri legislative, fiecare susţinută de câte unul din cele trei partide mari.

Mă aflu acum la Palatul Parlamentului, unde Camera Deputaţilor organizează o dezbatere pe marginea celor trei propuneri. Dezbatere e impropriu spus, sunt în sală peste o sută de persoane, iar moderatoarea (cine naiba a făcut-o pe Mandaş-Vergu moderatoare?!) a anunţat deja că în prima parte vor fi doar discursuri.

A început pe la 11 şi până acum am auzit prea multe intervenţii politice şi prea puţin despre educaţie. Opinia mea e că Băsescu şi Boc au luat deja decizia de a promova propunerea Miclea, eventual cu minime retuşuri. Acum îşi construiesc argumentele pentru a convinge PSD să renunţe la Andronescu, care va fi aproape sigur schimbată în toamnă. Continuă lectura


Un comentariu

Incompetenţa administratorilor Educaţiei…

S-ar spune că Ecaterina Andronescu are şi ghinion, de ajunge mereu în centrul atenţiei ca exemplu negativ. Pe lângă propriile greşeli, i se mai sparg în cap şi cele ale subalternilor, funcţionari pe la diverse comisii. Exemplele cele mai recente sunt erorile de la tezele cu subiect unic, subiectele au fost greşit formulate în două rânduri într-un singur an, la română şi istorie. Doar că norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui.

Am auzit (pe surse, deh) că ministrul Andronescu se autoizolează de majoritatea echipei din minister, lucrând intensiv cu cei câţiva consilieri proprii în care are încredere, cu obiectivul utopic de a rezolva totul singură. Este destul de evident că doamna Andronescu se visează reformatorea şi salvatoarea educaţiei româneşti – la fel cum au făcut şi alţi miniştri. Mitul Spiru Haret pare să anestezieze buna percepţie a realităţii la mulţi dintre titularii portofoliului educaţiei. Ne trebuie un ministru care nu are impresia că ştie răspunsul la orice şi poate să facă singur totul.

Devine tot mai clar că orice schimbare pozitivă în educaţie trebuie să înceapă cu aparatul central al ministerului. Politicienii pleacă şi vin, dar rămân acolo, pe funcţii de decizie, aceiaşi oameni de mai bine de zece ani. Cei din vârful ierarhiei sunt deja prezentaţi drept experţi şi specialişti, au participat la toate programele de reformă, au coordonat şi au fost implicaţi în zeci şi sute de proiecte, unele cu bugete uriaşe, sunt slăviţi şi linguşiţi de toţi cei ce lucrează în domeniu. În timpul ăsta rezultatele şcolii reale sunt din ce în ce mai slabe, în contrast vizibil cu rapoartele triumfaliste ale funcţionarilor-experţi…

Să luăm exemplul subiectelor la tezele unice şi să încercăm descriem procesul cât mai simplu. Pentru faza finală sunt patru paşi:

  1. specialiştii formulează subiectul (folosind o procedură oarecare, stabilită anterior)
  2. secretariatul aşează textul în pagină, pune antet, pregăteşte care va să zică pentru publicare
  3. managerul (împreună cu consilierii) reciteşte, avizează, semnează
  4. subiectul pleacă în lume

Acum să particularizăm: e vorba de un text de trei rânduri. Trei rânduri au trecut pe la specialişti. Trei rânduri a redactat secretara. Trei rânduri a citit managerul. Nimeni nu a văzut erorile, într-un moment critic de funcţionare a sistemului. Astfel de ratări surprind cât de mare e incompetenţa administratorilor educaţiei: au avut de redactat corect trei rânduri, într-un moment critic pentru sistem. Au greşit în două cazuri din şase. Mai spuneţi-mi un domeniu în care se acceptă un grad de eroare de 33% pe operaţiuni simple în momente critice.


6 comentarii

Nu mai avem nevoie de muncitori calificaţi?

Întrebarea din titlu e, aşa cum vă aşteptaţi, doar un exerciţiu de retorică. Ştim cu toţii răspunsul: avem criză de muncitori calificaţi, că cei mai buni sunt plecaţi să lucreze în Italia şi Spania. Sunt unele zvonuri că ar începe să se întoarcă de când cu criza, dar încă nu i-am văzut întorcându-se.

Până se întorc muncitorii „noştri” din ţările calde, Guvernul Boc a aprobat cifrele de şcolarizare pentru anul 2008/2009. Comunicatul de presă nu include cifele în sine, dar ne spune în stilul demagogic cu care ne-a obişnuit proaspăta administraţie că „Guvernul a avut în vedere tendinţele naţionale de dezvoltare socială, economică, iar cifrele de şcolarizare au fost stabilite în funcţie de prognoza ocupării forţei de muncă pe regiuni de dezvoltare.”

Toate bune şi frumoase până când ne ducem la HG-ul în cauză şi constatăm că… au dispărut Şcolile de Arte şi Meserii (SAM), foste şcoli profesionale, foste şcoli de ucenici, adică acele locuri unde mergeau tinerii ce nu simţeau o înclinaţie către învăţământul teoretic şi învăţau o meserie în paralel cu ultimele clase. Fizic, SAM-urile continuă să existe, au clădiri, dotări, personal, elevi din anii anteriori, dar în viziunea Guvernului în anul 2009 toţi cei 221.000 de elevi înscrişi în clasa a IX-a vor merge la liceu. Continuă lectura