La colțu' străzii


8 comentarii

Educația, bat-o vina. Ministrul Pricopie despre plagiat, schimbarea legii, sub-finanțare

remus-pricopieMiza politică (în sens de împărțire a prăzii, așa cum se face la noi) portofoliului educației este mai puțin una materială. Bugetul de doar 3% din PIB, mergând în principal către salarii este puțin atractiv; sunt mai interesante sutele de poziții de inspectori și directori ce pot fi oferite activiștilor locali. Însă educația are o puternică miză de imagine. Pe de o parte, orice gospodărie se intersectează mai devreme sau mai târziu cu școala, și atunci oamenilor le pasă, lucru speculat abil de mass-media. Pe de altă parte, toți opinișitii – editorialiști, comentatori, analiști, părelologi, cum vreți să le spuneți – ce scriu în presă sau vorbesc la televizor au măcar ambiții dacă nu chiar interese directe în zona educației, ceea ce îi face să urmărească și să comenteze fenomenul (mai multe pe această temă într-un articol mai vechi).

mihnea-costoiuPrimul cabinet Ponta a performat lamentabil la „educație”. A început cu o înșiruire de miniștri-siniștri, Mang-Dumitrescu-Pop, pentru a ajunge la veșnica soluție Andronescu. Aceasta a venit cu probleme de imagine mai vechi – porecla „Abramburica” căpătată după ultima performanță ministerială și ștampila „garantat Vanghelie” pe care și-a pus-o singură la alegeri – și a strâns repede unele noi – situația de incompatibilitate identificată de ANI și acuzațiile de plagiat ale echipei site-ului integru.org. Ponta Reloaded vine nu cu unul, ci cu doi miniștri la educație. Titularul postului, Remus Pricopie, pare a avea în sarcină doar învățământul preuniversitar, în timp ce ministrul-delegat Mihnea Costoiu se va ocupa de cercetare și învățământ universitar. Alte două domenii, tineretul și sportul, au fost rupte de educație la fel de abrupt precum au fost alăturare (există argumente pro și contra, niciodată suficient discutate). Cei doi miniștri, Pricopie și Costoiu, au câteva lucruri importante în comun: Continuă lectura


22 comentarii

Universitatea Bucureşti, ameninţată politic cu desfiinţarea şcolii doctorale!

Notez încă una din canicula lui 2012, ca să rămână la catastif. Zice doamna Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei, despre comisia de etică a Universităţii Bucureşti, care analizează plagiatul primului ministru Ponta:

„Comisia aceea are competențe pentru membrii comunităţii academice, iar comunitatea academică în speţă comisia de etică a Universității din București ia singură decizia. Dacă decizia o ia această comisie, noi nu putem decât să constatăm şi să facem ce ne spune legea. Legea stabileşte acolo nişte măsuri care se pot lua, mergând până la desfiinţarea şcolii doctorale

În nebunia acestor zile, se trece prea uşor peste această declaraţie de şantaj politic explicit. Ce dor mi-era de bocancul PSD-ist, uitasem senzaţia dată de astfel de subtilităţi ministeriale. Nu-i de ajuns că decanul Facultăţii de Drept şi-a dat demisia într-un gest de onoare contrastant cu toţi struţii academicieni din jurul său. Acum se întinde coarda la rupere, hai să desfiinţăm doctoratele în matematică sau geografie ale Universităţii Bucureşti, ca să spălăm de ruşine un premier plagiator la drept. Pentru doctorate există Spiru, nu-i aşa? Nu degeaba doamna ministru e „garantată Vanghelie”.

Eu cred că e totuşi un mare bluf impertinent al Ministrului Educaţiei.  Fiindcă tot ce trebuie să facă cei ameninţaţi din Universitatea Bucureşti este să deschidă balconul spre piaţă.

PS: Zilele astea datorăm totul lui Ion Iliescu şi mai ales prietenilor săi liberali.


10 comentarii

Pedagog de școală veche. Despre violența în școală

În multe școli din România (încă) se practică împărțirea elevilor în clase „bune” și clase „slabe”. Nu găsim un consens pe această temă în teoria educației. Unii autori spun că este un lucru util; aducând împreună elevi cam de același nivel este mai ușor pentru profesor să lucreze cu clasa și, în plus, se elimină efectele negative ale unei competiții cu câștigători deja cunoscuți. Alți autori spun că, dimpotrivă, este o practică greșită; criteriile de selectare a elevilor sunt subiective și puternic dependente de context; elevii sunt practic stigmatizați și li se limitează drastic șansele de a-și depăși statusul; de asemenea, dispare învățarea de la colegi (peer-learning), un bonus important în școală. La noi se discută mai puțin despre aceste lucruri, în teorie, iar în practică balanța înclină clar în direcția împărțirii buni/răi. Așa s-a întâmplat și școala X din București.  Continuă lectura


9 comentarii

Răzbunarea e arma pontului. Doar că suferim toți

Ieri a ieșit la iveală potențialul plagiat al lui Ponta. Sunt indicii clare că acțiunea a fost cel puțin cunoscută președintelui Băsescu. Astăzi, în conferința de presă, Ponta a recunoscut practic fapta, cu un argument de tipul „așa se face la noi, poate am greșit că nu am trecut o notă de subsol”. A fost izbitor în conferința de presă că Ponta a avut ca primă reacție căutarea „vinovaților”, adică a celor ce au adus dovezile; nu l-a interesat fapta lui, pe care probabil că o consideră pur și simplu normală. A găsit „făptașul” în persoana fostului ministru Funeriu, acum consilier prezidențial.

Însă tot astăzi Ponta a trecut la răzbunare. Revine în prim-plan suspendarea lui Băsescu, subiect de care PSD se îndepărtase în ultima vreme. Și suntem anunțați că probabil la Educație va reveni Ecaterina Andronescu, cu un argument aiuritor: Funeriu a stat ministru ca sa se razboiasca cu Marga si cu Andronescu. Si va spun ca domnul Marga e ministru si ca doamna Andronescu va fi ministru, ca sa rezolvam cu Funeriu si cu razboaiele lui.

De la revanșa politică generalizată, Ponta a trecut la vendeta personală, arătând că nu a fost un accident cazul „tata lu’ Roberta”, ci un mod de acțiune, unul imatur (cum spunea Iliescu? Cârlan?) și pripit. Este foarte aproape de jocul lui Băsescu, cel cu care președintele ne enervează de aproap opt ani. Nu știu și nici nu mă interesează dacă Ponta o să piardă lupta prostească cu Băsescu. Dar mă doare să văd decizii importante luate la nervi de un premier rămas la capriciile adolescenței.

Andronescu, ministrul cel mai conservator, cea care a prezervat status-quo-ul și interesele baronilor universitari și sindicali, avea deja o influență considerabilă în educație, prin oamenii din cercul ei numiți în funcții cheie (secretarul de stat pentru universitar și șeful cercetării sunt doar două exemple). Acum e aproape de a reveni în fruntea ministerului. Nici nu vreau să mă gândesc că în sertarele Senatului așteaptă proiectul de lege a educației propus în 2010 de Andronescu, niciodată adoptat și niciodată respins, un proiect ce ar duce înapoi micul progres pe care l-am văzut în ultimii ani. Vai de copiii noștri.


3 comentarii

E nuntă mare-n cartier

Astăzi în cartierul numit România e sărbătoare, o nuntă mare. Se însoară Borcea. Cum, care Borcea? Poţi să nu ştii cine e preşedinte, prim-ministru, preşedintele Academiei (repede şi fără Google!), medicul de familie, învăţătorul şi profesoara de română a copilului, dar cum să nu ştii cine e Borcea? Omul nu a creat, nu a inventat, nu a construit, nu a făcut bine nevoiaşilor, nu a ctitorit, nu a făcut legi luminate; nu e nici tânăr, nici frumos, nici deştept, nici educat, nici măcar excentric de bogat; prin voia oricărei entităţi în care credeţi, conduce de ani de zile fostul club de fotbal al miliţiei, devenit între timp instrument de spălat bani şi obţinut rezultate ruşinoase cu echipe de mâna a doua. Iar dacă tot vă mai întrebaţi cine este Borcea, aflaţi că naş îi este Becali şi cu asta deja nu mai aveţi alte întrebări. Continuă lectura


20 comentarii

Demisia ministrului Andronescu e necesară

Mi se pare tot mai limpede că ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, este depăşită de miza portofoliului pe care îl deţine. Din punct de vedere al competenţei, a fost depăşită de la început, probabil că a pierdut de ceva vreme legătura cu educaţia modernă. A avut o vreme capacitatea politică de a face faţă funcţiei (deh, garantat Vanghelie), dar acum nu mai face faţă nici politic. Schimbarea legii educaţiei între Guvern şi Parlament este mai mult decât o gafă, este un act impardonabil. Pentru a reface legea educaţiei în forma adoptată iniţial în Guvern este acum nevoie de intervenţia preşedintelui, care să o retrimită la Parlament înainte de promulgare. Mai mult, ministrul începe să reacţioneze iraţional şi agresiv. Singura soluţie pentru a ieşi impas este demisia sau revocarea imediată a ministrului Andronescu. Continuă lectura


5 comentarii

2-0. Andronescu înscrie din poziţie de offside?

Ziceam acum trei luni, după aburirea eficace a profesorilor, că dascălii ar trebui să-şi angajeze sindicalişti francezi – adică să fim serioşi, trebuie să fii cu adevărat neputincios, fricos, laş, incompentent, vândut ca să nu fii în stare să obţii nimic de la o negociere de mărire a salariilor, la care porneşti acoperit legal, cu legea votată în Parlament de nici juma’ de an şi, mai mult, votată chiar de cei cu care negociezi. Deci nu vorbe în vânt, nu promisiuni, nu vreun antecontract, ci lege în Parlament! În plus, să mai ai sub mânecă şi două examene naţionale în viitorul imediat. Păi şi un cimpanzeu dresat două zile ar performa mai  bine în locul negociatorilor desemnaţi de sindicatele profesorilor. Să ne-nţelegem, din punctul meu egoist de vedere (total în afara pedagogiei româneşti), mă bucur că s-a întâmplat aşa şi s-au salvat nişte resurse financiare importante. Dar tu ca sindicalist nu reprezinţi o adunătură de voluntari, mai ales când chiar guvernanţii au promis votat mărirea. Ireal.

Până una alta, dacă-i reuşeşte acţiunea de mai jos, Ecaterina Andronescu este ministrul premiant cu coroniţă al guvernului Boc, dacă e s-o luăm după obiectivul ferm declarat de reducere a cheltuielilor fiecărui minister şi mai ales în comparaţie cu atitudinea bugetară deloc austeră a celorlalte colege ministrese Nuţi şi Ridzi; nemaivorbind de handicapul legii de majorare cu 50% a salariilor în educaţie, cu care şi-a început mandatul. Iar după ultima iniţiativă fermă impotriva celei „de-a doua universitate din lume şi prima din Europa!”, începe chiar să devină simpatică.

Continuă lectura


Un comentariu

Incompetenţa administratorilor Educaţiei…

S-ar spune că Ecaterina Andronescu are şi ghinion, de ajunge mereu în centrul atenţiei ca exemplu negativ. Pe lângă propriile greşeli, i se mai sparg în cap şi cele ale subalternilor, funcţionari pe la diverse comisii. Exemplele cele mai recente sunt erorile de la tezele cu subiect unic, subiectele au fost greşit formulate în două rânduri într-un singur an, la română şi istorie. Doar că norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui.

Am auzit (pe surse, deh) că ministrul Andronescu se autoizolează de majoritatea echipei din minister, lucrând intensiv cu cei câţiva consilieri proprii în care are încredere, cu obiectivul utopic de a rezolva totul singură. Este destul de evident că doamna Andronescu se visează reformatorea şi salvatoarea educaţiei româneşti – la fel cum au făcut şi alţi miniştri. Mitul Spiru Haret pare să anestezieze buna percepţie a realităţii la mulţi dintre titularii portofoliului educaţiei. Ne trebuie un ministru care nu are impresia că ştie răspunsul la orice şi poate să facă singur totul.

Devine tot mai clar că orice schimbare pozitivă în educaţie trebuie să înceapă cu aparatul central al ministerului. Politicienii pleacă şi vin, dar rămân acolo, pe funcţii de decizie, aceiaşi oameni de mai bine de zece ani. Cei din vârful ierarhiei sunt deja prezentaţi drept experţi şi specialişti, au participat la toate programele de reformă, au coordonat şi au fost implicaţi în zeci şi sute de proiecte, unele cu bugete uriaşe, sunt slăviţi şi linguşiţi de toţi cei ce lucrează în domeniu. În timpul ăsta rezultatele şcolii reale sunt din ce în ce mai slabe, în contrast vizibil cu rapoartele triumfaliste ale funcţionarilor-experţi…

Să luăm exemplul subiectelor la tezele unice şi să încercăm descriem procesul cât mai simplu. Pentru faza finală sunt patru paşi:

  1. specialiştii formulează subiectul (folosind o procedură oarecare, stabilită anterior)
  2. secretariatul aşează textul în pagină, pune antet, pregăteşte care va să zică pentru publicare
  3. managerul (împreună cu consilierii) reciteşte, avizează, semnează
  4. subiectul pleacă în lume

Acum să particularizăm: e vorba de un text de trei rânduri. Trei rânduri au trecut pe la specialişti. Trei rânduri a redactat secretara. Trei rânduri a citit managerul. Nimeni nu a văzut erorile, într-un moment critic de funcţionare a sistemului. Astfel de ratări surprind cât de mare e incompetenţa administratorilor educaţiei: au avut de redactat corect trei rânduri, într-un moment critic pentru sistem. Au greşit în două cazuri din şase. Mai spuneţi-mi un domeniu în care se acceptă un grad de eroare de 33% pe operaţiuni simple în momente critice.


5 comentarii

Dascălii să-şi angajeze sindicalişti francezi!

Ministrul garantat de Vanghelie chiar performează, trecând cu bine primul examen sindical, în care n-a lăsat nicio şansă eunucilor de la Alma Mater, FSLI, FEN sau Spiru Haret. Am citit de la 1 la 10 punctele negociate de sindicaliştii din învăţământ cu Guvernul. Ultimul punct agreat sună aşa:

10. In cazul in care nu se vor respecta termenii acestui acord, sindicatele din invatamant isi rezerva dreptul de a relua actiunile de protest.

Ăsta chiar  e mişto public făcut la adresa liderilor de sindicat –  „a relua protestele” presupune că aceste acţiuni chiar au existat, fiind întrerupte de negocierile de azi. Or, n-a fost grevă nici măcar de-o recreaţie! Nemaivorbind că, profesorii, prin bravii lor trimişi  au „câştigat” practic „dreptul de protesta”!  Îmi imaginez scena cu  miniştrii Marian Sârbu şi Ecaterina Andronescu în ultima bancă, dându-şi coate şcolăreşti şi abţinându-se cu greu din râs, în timp ce lasă de la ei, chipurile, învinşi de fermitatea sindicaliştilor duri din învăţământ.

Pe această cale, le reamintesc dascălilor că zilele astea, proaspătul însurăţel Miron Cozma e freelancer şomer şi cred că s-ar băga la un part-time să reprezinte ‘ntelectuali d-ăştia fra’eri, în relaţia cu Guvernul. Ar fi şi el un pic derutat la negocieri, că ar trebui să ceară doar să se respecte legea, nicio cerere radicală, nimic ilegalist, nici măcar o panseluţă plantată. Dar sigur n-ar avea nevoie de profesor de spaniolă să-i traducă sensul cuvântului „cojones”.

Din click în click pe Youtube, printre numeroasele scene cu diverşi profesori umiliţi la catedrele de prin toată ţara, aştept şi filmuleţele de azi, de la negocierile dascălilor cu Guvernul.

Update: Dacă liderii sindicali au pierdut o mărire salarială de 50% cu legea-n mână, n-ar fi decent ca şi cotizaţia la sindicat să scadă cu 50%? Apropo, ştie cineva cât este această cotizaţie?

„Meriţi cele mai bune şcoli!” – Garantat Vanghelie.



Scrie un comentariu

Meditaţiile pentru elevi sunt un lucru bun

Doamna Andronescu a găsit o nouă moară de vânt: meditaţii. „Vom elimina meditatiile. Profesorul nu mai are de ce sa-l invite acasa pe elev”, a fost mesajul transmis ieri dascalilor de ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu la reuniunea Asociatiei Primarilor de Orase, aflu din Ziua. Este un subiect de dispută mai vechi, cu un iz populist evident.

Meditaţiile nu sunt deloc un lucru rău. Este nu doar nomal, ci şi dezirabil ca un elev care are probleme cu învăţatul să primească ajutor pe o perioadă de timp pentru a recupera ce a pierdut. Ideal ar fi ca acest lucru să se întâmple la clasă, lucru individual, dar ştim cu toţii că în realitate nu se poate, fizic, aşa încât se va întâmpla acasă. Alternativa este ca elevul respectiv să piardă din oportunităţile oferite de educaţie. E la fel de normal ca acest serviciu să fie plătit.

Haideţi să privim lucrurile din altă perspectivă. Trăim într-o ţară în care investiţia în educaţie este foarte scăzută şi cel mai des se referă la investiţia în diplomă, nu în învăţare. Meditaţiile sunt bani investiţi de familie pentru ca elevul să înveţe mai mult. Adică în loc să dea banii aiurea pe diverse bunuri de consum, părinţii plătesc viitorul copiilor lor. Mi se pare un câştig evident pentru societate. De altfel, meditaţiile nu sunt un fenomen românesc. Le găsim oriunde în lume, inclusiv în performantul sistem anglo-saxon.

Sunt alte probleme asociate meditaţiile, mult răspândite pe la noi şi care trebuie combătute:

1. Condiţionarea. Este de departe cel mai rău lucru. Profesorul condiţionează o notă mai bună sau chiar trecerea clasei de meditaţii. Sunt şi forme mai perverse de condiţionare, spre exemplu trimiterea încrucişată a elevilor de la un profesor la altul. Aceasta este o formă de mită şi trebuie ferm sancţionată, dar nu prin interzicerea meditaţiilor, ci prin stimularea părinţilor şi elevilor să denunţe astfel de practici, urmată de măsuri concrete şi ferme de pedepsire a celor vinovaţi.

2. Meditaţii stimulate de prestaţii slabe la clasă. Este situaţia în care profesorul intenţionat profesează slab la clasă, pentru a obliga elevii să ia meditaţii ca să ţină pasul cu cerinţele programei şi să ia note bune la examene. Din nou este o formă de furt şi din nou soluţia stă în intervenţia împotriva profesorului vinovat.

3. Meditaţii pentru a suplini calitatea scăzută a educaţiei. Este o problemă de sistem, care se rezolvă acţionând în sistem: asigurarea calităţii corespunzătoare a educaţiei.