La colțu' străzii


19 comentarii

Antibiotic – cu sau fără reţetă?

Am fost să cumpăr mai multe lucruri, între care şi un medicament pentru soţia mea – Normix. Evident că am uitat reţeta acasă. De fapt, nici măcar nu m-am gândit la reţetă până nu am ajuns la Sensiblu şi vânzătoarea – tânără, la începutul carierei – mi-a răspuns politicos: îmi pare rău, Normix este antibiotic, se eliberează doar cu reţetă. Aveţi reţetă? Am, dar e-acasă. N-am insistat, răspunsul corespundea cu ce ştiam şi eu din anunţurile oficiale. Am plecat resemnat cu gândul că mai trebuie un drum.

În drum spre parcare mă gândeam că uite, funcţionează, nu-i un medicament ieftin (cam 40 de lei cutia) şi totuşi farmacia respectă regula; legea bate lăcomia. Cam când am ajuns aici cu gândul am trecut prin dreptul unei farmacii Centrofarm. Reflectând încă o dată la asocierea între lăcomie şi industria farmaceutică, am intrat. Aveţi Normix? Aici era o vânzătoare cu experienţă, fără zâmbetul de rigoare. Avem, cât doriţi? O cutie, zic. 38,90. Bun, lăcomia a triumfat asupra legii. Am plătit cu cardul, am luat bonul fiscal pe care scrie limpede Normix. De înregistrat, vânzarea, deci ieşirea medicamentului din farmacie, s-a înregistrat. Reţetă justificativă nu i-am dat. Oare lucrurile astea nu le verifică nimeni? Dacă impunerea legii e la bunul plac al vânzătorului, foarte probabil că doar începătorii o respectă.