La colțu' străzii


21 comentarii

Un reportaj american din Bucureștiul de la 1853

Paragrafele următoare reprezintă aperitivul dinaintea unui jurnal de călătorie în Bucureștiul de acum 160 de ani. Un reportaj profesionist, nu cronici subiective ale unor călători prinși cu treburi prin țările române. Un articol dedicat, o călătorie în timp undeva în Balcanii din vara lui 1853 într-o regiune în prag de conflict. Fișierul vine ca un suvenir de poveste pentru cele o mie una de aprecieri si il găsiți mai jos.

Continuă lectura

Reclame


29 comentarii

Anvelopare blocuri – cine plătește și cine beneficiază

 A început reabilitarea termică („anveloparea”) la blocul meu. Locatarii nu trebuie să plătească nimic, adică „statul plătește”. Lucrurile sunt de fapt mai complexe, există fonduri de la bugetul local, de la bugetul de stat; o parte provin din fonduri europene nerambursabile, există bani împrumutați de la BERD.  Dar dacă punem întrebarea „ai cui sunt banii pentru reabilitarea termică?” răspunsul este simplu : „ai noștri, ai tuturor”.

Un prieten din copilărie mi-a pus o întrebare pertinentă : „Sunt de acord cu reabilitarea termică din fonduri publice, dar eu care stau la casă de ce nu pot beneficia din acești bani?” Practic, cu banii „noștri” se fac niște cadouri doar la cei care au „norocul” să locuiască la bloc. Este echitabil ? Continuă lectura


Scrie un comentariu

România după 130 de ani. Despre femei, bani şi Bucureşti la 1882

Ca să vedeţi ce am găsit hoinărind aiurea din click in click: o enciclopedie în care este descrisă România de acum 130 de ani. O ediţie apărută la New York în 1882, din care am cules trei paragrafe.

În carte, autorul face vorbire la un moment dat despre clăile de fân, care sunt cea mai frecventă apariţie a acestor meleaguri, încă de pe vremea lui Traian, care şi el le-a imortalizat pe a sa coloană din Roma. Două mii de ani mai târziu, cu internet si motor cu reacţie, clăile de fân sunt tot acolo. În rest, textul suprinde România lui 1882, printr-un ochi de observator atent, încercând să sumarizeze cât mai obiectiv imaginea completă a unei naţiuni.

Dar să vorbim despre femei: Continuă lectura


11 comentarii

40-50 de persoane intr-o incapere de 12-14 metri patrati

… asta puteti gasi daca doriti sa intrati cumva in camera de eliberare carti de identitate din cadrul Sectiei 13 de politie din Bucuresti. In fiecare zi, de luni pana vineri , de la 8 pana pe la 10-11 dimineata. Daca aveti nenorocul sa trebuiasca sa va asezati la acea coada, inarmati-va cu rabdare. Se va misca foarte incet. Va fi foarte cald. Aerul va fi irespirabil, desi inca nu este decat luna Mai.

Cum intri, la ora 8:15 in stanga este ghiseul (tipic comunist, trebuie sa iti frangi spinarea sa te poti adresa functionarului). In dreapta o banca de lemn, fabricata inainte de revolutie. Iei formular. Continuă lectura


9 comentarii

Împăratul Traian, istoria românilor și primarul Oprescu

Monumentele dintr-un oraș sunt precum suvenirurile dintr-o casă. Lași la vedere ceea ce spune ceva despre tine și ceea ce vrei sa-ți amintească de un loc, de un moment sau de o persoana dragă. De-a lungul timpului, Bucureștii au avut parte de multe faceri, prefaceri și refaceri, fiecare regim politic de până acum alegând din trecut doar acele simboluri care nu ar fi pus în pericol prezentul.

In perioada monarhică, fara interventii brutale, foarte multe străzi, școli, edificii au luat numele membrilor familiei regale. După instaurarea regimului comunist toate acestea au fost distruse fie fizic (monumente), fie simbolic (denumirea străzilor a fost schimbată la fel ca și denumirea sau destinația multora dintre clădiri) și înlocuite cu altele legate strict de regimul comunist. Dupa 1989 procesul s-a repetat, de data aceasta fiind distruse toate simbolurile ce aminteau de perioada comunistă. Foarte pe scurt, monarhia s-a construit facand apel în principal la prezent, regimul comunist s-a construit printr-un prezent ce nega/oculta trecutul recent și promova un trecut îndepărtat, iar prezentul încă se construiește. Continuă lectura


5 comentarii

București: minim două sute de mii de votanți fictivi

În luna februarie, Institutul Național de Statistică a prezentat datele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor 2011, din care rezultă că în București locuiesc 1.678.000 de cetățeni. Această cifră include și copiii în vârstă de până la 18 ani, dar poate fi afectată de eventualele erori de măsurare (nu au fost recenzate toate locuințele). Cu mare indulgență să zicem că sunt 1.600.000 de cetățeni cu drept de vot (zic mare indulgență pentru că evident că sunt mult mai mulți copii și tineri sub 18 ani).

Astăzi, Prefectura București a anunțat că sunt înscriși în listele electorale 1.805.296 de cetățeni cu drept de vot (conform legii, sunt folosite datele de la Evidența Populației). Diferența este uriașă: doar în capitală vorbim de minim două sute de mii de votanți fictive (mai mulți, pentru că am subestimat numărul copiilor). La o prezență la vot în media obișnuită, de aproximativ 50% dintre votanții cu drept de vot, potențarea ingenioasă a votanților fictivi poate să conducă la un uriaș potențial de 20% voturi fictive.

Mai mult, un statistician experimentat care are acces la ambele baze de date, INS și Evidența Populației, poate lesne să identifice destul de exact care sunt cetățenii fictivi, cu probabilitate ridicată să nu se prezinte la vot (să ne amintim că INS a cules și CNP-ul, chiar dacă nu toți l-au declarat, ceea ce ușurează treaba). De aici, posibilitățile sunt numeroase, las liber imaginației fiecăruia: cum ați gestiona campania electorală, de la Putere sau din Opoziție, cunoscând aceste date?


10 comentarii

Când a devenit Bucuresci, Bucureşti?

Întrebarea nu e retorică, întreb fiindcă n-am găsit răspuns la această dilemă etimologică.

Citeam un articol despre istoria diacriticelor în România și transformările ortografice care au durat mai bine de 100 de ani rezultând peste 40 de sisteme ortografice. Însă n-am găsit nicăieri răspunsul la întrebarea din titlu.

Pe Actul Proclamării Regatului României, stă scris „capitala Bucuresci”. Recunosc, îmi place mai mult Bucuresci, deoarece taie acel ș provenit din alfabetul turcesc, o influență neavenită având în vedere că românii din sud au respins dintotdeauna dominația turcă iar influența musulmană pur și simplu nu a prins rădăcini pe malul românesc al Dunării, față de alte zone din Balcani unde încă se observă moschei și minarete.

I se zice în fel și chip prin lume, ba chiar aici în București încă mai există capace de canalizare cu grafia Bucuresci. Muzeul Bucureștiului își pornește siteul cu un chenar de intro în care scrie… Bucuresci. Nu știu dacă răspunsul se găsește la acel muzeu, dar mă interesează.

Așadar, știe cineva când a devenit Bucuresci, Bucureşti?

Update: Continuă lectura


33 comentarii

Undeva în București

Ora 12:00, prânz. Loc: Berceni. Intersecție bulevardul Văcărești cu bulevardul Tineretului, exact la rond, unde au fost înălțați niște zgârie-nori falimentari – Asmita Gardens. Tocmai la intrarea în rond, frânâ maximă pentru ca taximetristul să nu intre în mașina din față care la rândul ei a frânat în același stil pentru a evita o altă mașină. Frână în lanț.

Înaintând în trafic, am văzut și motivul frânei: Un bărbat lovea cu bestialitate un cuplu tânăr în timp ce pipitza ce era cu bărbatul urmărea scena afară din mașina trasă pe dreapta cu usile larg deschise. Mi-a atras atenția rânjetul dominant pe figura ei scheletică. Bărbatul i-a tras o serie de pumnii în cap și în ochii tânărului, care a reușit la un moment dat să fugă printre mașinile în viteză, cu ochii vineți și plin de sânge. În timp ce îi căra pumni prietenului, fata a sărit în ajutorul lui, să îl împiedice pe nemernic să nu mai lovească. Pentru că tânărul a reușit să scape, bărbatul a început să aplice același tratament fetei. Am văzut cum fata a primit o serie de pumni în față, cu o foarte mare brutalitate.

Continuă lectura


11 comentarii

Şut şi coool!

Un loc 13 pe Naţional Arena, în spatele porţii de la Peluza II Sud. Foto: Călin Hera (6 august 2011)

Se joacă tare alegerile de anul viitor. În Bucureşti, cel puţin, Sorin Oprescu pare foarte abil. Chestia cu pasajul Basarab a avut darul mai mult să-l enerveze pe Băsescu decât să puncteze la electorat. În schimb, faza cu Naţional Arena e o lovitură reuşită.

Porţile deschise aseară au atras zeci de mii de bucureşteni (jandarmii spun că 100.000). N-au fost bucureşteni simpli. Erau oameni încântaţi. În orice caz, îşi uitaseră, cine ştie pe unde, grijile.

Pe mulţi i-a durut în cot de foaia „D’ale Bucureştilor”, în care Sorin Oprescu se lăuda că şi-a ţinut promisiunea, oferind „un stadion la standarde internaţionale”. N-a dat de la el, ştie toată lumea, inclusiv aceia care s-au bulucit să se fotografieze cu el. E posibil ca mulţi dintre bucureştenii care au fost aseară pe Naţional Arena să fi dat a lehamite văzând propaganda pro-Oprescu. Sau nu. Poate nici n-au observat-o (deşi era greu să nu). Dar, undeva, mesajul ăsta, că Oprescu a dat stadionul (care e coooool!) se lipeşte de om.

De aceea zic: Sorin Oprescu are un avantaj imens la alegerile viitoare, deşi, să fim serioşi, marile lui proiecte (autostrada suspendată şi căprioarele de lângă Biblioteca Naţională) s-au dovedit doar nişte cârnaţi (e drept, de Cartea Recordurilor). De acum, primarul se poate lăuda cu ceva şi o va face din răsputeri! Iar celorlalţi le va fi al naibii de greu.

P.S. Chiar acum când scriu, premierul Emil Boc, care a simţit momentul, face o precizare interesantă la teleconferinţa cu prefecţii: guvernul a alocat 35 de milioane de euro pentru construcţia Naţional Arena şi 14 milioane de euro pentru stadionul din Cluj. Deci, se joacă. Mă rog. Continuă lectura


13 comentarii

De ce consider ca politia trebuie restructurata la sange

Argumentele pe care le voi aduce sunt pataniile mele personale in contact cu politisti in uniforma, majoritatea dintre ei in timpul serviciului. Nu va va mai mira prea tare faptul ca in tara aceasta este o asa mare debandada. Toate se intampla in Bucuresti, majoritatea fiind arondati sectiei 13 de politie. Continuă lectura


16 comentarii

Pasajul Basarab și importanța ideii de Proiect

Ieri am fost printre cei care s-au plimbat pe noul pasaj Basarab, prilej de a nota câteva gânduri. De azi, deja orașul Drumul Taberei și orașul Militari vor intra în București: cel puțin teoretic statuia Leu și rondul de la Răzoare vor fi la câteva minute-mașină de piața Victoriei.

Preambul de trafic

Până acum, orașul Drumul Taberei și orașul Militari făceau parte din capitală doar duminica dimineața și în două-trei săptămâni de concedii de august, până să-nceapă goana după rechizite din septembrie. Apoi, după octombrie încolo când apăreau și studenții și ploile de toamnă, orașele Militari și Drumul Taberei rămâneau niște enclave, niște locuri izolate ca satele rupte de inundații, niște insule din care se scăpa pe rând, unu’ câte unu’, bară la bară, geam lângă geam, cu toții buluc la rondul de la Răzoare sau la statuie la Leu; asta excluzând norocoșii evadați, care citeau ziarul pe volan pe podul Grant. Continuă lectura


Scrie un comentariu

Bucureşti: victorie strategică fără dubii a PDL

E oficial: nu vom mai avea referendum local în Bucureşti pentru centralizare administrativă (desfiinţarea sectoarelor ca unităţi independente şi trecerea lor în subordinea primăriei Capitalei). Consiliul General a decis ieri acest lucru, după intervenţia „de mediere” a Preşedintelui Băsescu, cel care a avut o discuţie cu primarul general, primarii de sector şi liderii consilierilor. Subiectul nu a ieşit de pe agenda politică, ci a revenit în Parlament. Elena Udrea s-a grăbit să anunţe că Legea Capitalei este înca mai necesară în contextul noii organizări administrative propuse de Preşedinte. În fapt, lucrurile au revenit pe făgaşul dorit de PDL, iar partidul de guvernare a repurtat o victorie strategică fără dubii asupra USL. Continuă lectura


13 comentarii

Referendum tragi-comic la Bucureşti

PDL, într-un proiect de lege a Capitalei, a propus o centralizare a puterii către Primarul/Consiliul General, cu primari de sectoare numiţi şi nu aleşi. Opoziţia a reacţionat cu o campanie publică având în centru ideea unui referendum local pe această temă. PDL a preluat din zbor ideea şi a confiscat-o fără scrupule, prezentând-o drept a sa. Curtat de cele două tabere, primarul Oprescu ar face şi el un referendum, aşa că a propus Consiliului acest lucru. Însă Consiliul are majoritate PDL şi a amendat propunerea primarului transformând-o într-un chestionar cu şapte întrebări trăznite ce ar trebui adresate bucureştenilor:

1. Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?
2. Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie?
3. Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi 7 administraţii?
4. Sunteţi multumiţi de curăţenia in Capitala?
5. Va doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?
6. Sunteţi de acord cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?
7. Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB? Continuă lectura


17 comentarii

Şpagă pentru meserii curate

Am fost astazi sa ma tund si tanti de la frizerie m-a informat ca a picat sala la examenul pentru soferi; nu a stiut detaliile tehnice legate de motor/masina. Am empatizat intr-un mod adecvat pentru o persoana care foloseste obiecte ascutite in jurul capului si i-am dat o spaga la fel de adecvata: 6 lei, adica in jur de 50% din banii ceruti.

Am luat apoi masina din dotare si am traversat bulevardul. Am oprit la spalatoria auto de pe langa cimitirul Sf. Vineri si am cerut serviciul complet, adica interior si exterior, masina fiind ceva mai murdara decat Adrian Severin pe camera ascunsa. Cumparasem, anterior, o cola la jumate si Adevarul de sambata de la un mic.ro, pentru ca imi place sa dau bani viitorilor fosti deputati penelisti, pardon, adica vanzatorilor din magazinele lui Patriciu. Eh, si m-am asezat pe scaunul din plastic si am privit cum imi spala un gigel masina.

La scurt timp, a aparut in spalatorie un mertzan negru, cu geamuri fumurii si cu numarul B-nustiucat-TAI, din care a coborat un evident intelectual cu pantofi ascutiti din piele, o camasa de Charlie Sheen din Doi oameni si jumatate, blugi rupti, jeaca de piele si ochelari de pitiponc. L-am masurat din cap pana-n picioare si am continuat sa citesc ziarul lui Patriciu, care cu exceptia catorva articole decente de politica externa, nu se evidentia decat prin semnatura de handicapat a lui Cartianu.

Am dat mana cu patronul spalatoriei, vecin de cartier si om destul de serios si educat de felul lui, desi ceva mai intransigent, care a comentat la mica barfa, vazand un articol cu europarlamentarul nostru murdar ca „pe ei nu-i intereseaza bunul simt. Cum dom’le sa te huiduiasca toti aia si sa nu-ti dai demisia?” Am empatizat si cu el, de data asta chiar interesandu-ma subiectul si fiind in total acord.

Gigelul mi-a terminat masina, i-am dat banii plus spaga obligatorie de 30% din suma si m-am indreptat spre casa. Abia cand am parcat in fata casei mi-am dat seama ca am dat doua spagi complet inutile si ca eram imbracat mult mai decent, desi nu foarte diferit ca elemente generale, fata de pitiponcul din mertzan. Poate ca o educatie te invata sa porti pantofi cu varfuri neascutite, dar nu scoate spaga din roman, orice ar fi.

-md


3 comentarii

Drumuri şi clădiri

Lucrările pentru lărgirea străzii Berzei continuă într-un peisaj cu tot mai multe note de absurd. Primăria încalcă făţiş legislaţia în vigoare, iar Ministerul Culturii se face că nu vede. Activiştilor din societatea civilă li se interzice dreptul la un protest paşnic, dar organizează „plimbări” în grup în aer liber la locul unde ar fi trebuit să protesteze. Poliţia comunitară păzeşte ca hoţii de lemn şi fier vechi să nu fie deranjaţi în timp ce fură ce mai e de furat prin clădirile în litigiu. Demolările se fac pe timp de noapte, în pripă, iar Poliţia este chemată să intervină împotriva oamenilor primăriei. Apar soluţii pe care le credeam uitate de pe vremea „geniului din Carpaţi” Ceauşescu, precum mutarea cu totul a unei clădiri niţel mai încolo. Un fost ministru al culturii, altfel diplomat fin, schimbă vulgarităţi prin presă cu primarul, cunoscut drept mare mitocan. Pare-se că dincolo de uriaşele interese comerciale, atât pentru primar cât şi pentru unii dintre protestatari totul a devenit în principal o problemă de ego, de care e mai tare. Toate aceste incidente care de care mai absurde contribuie la îndepărtarea discuţiei de la problemele de fond: de fapt, la ce ne trebuie drumurile? Dar clădirile?

Drumurile, adică drumurile care vor străbate încoace şi-ncolo centrul oraşului, inclusiv autostrada suspendată după model chinezesc pe care o visează primarul. De ce le vrem? Dacă ne uităm puţin la istoria marilor aglomerări urbane mai la vest de noi, cândva au început şi ei pe aceeaşi logică a cantităţii: avem mai multe maşini, deci ne trebuie mai multe drumuri. Apoi au constatat că din ce făceau mai multe drumuri apăreau mai multe maşini şi problema nu se rezolva nicicând. Acum au ajuns la concluzia că ar fi mai bine ca drumurile să fie pe la marginea oraşului, iar în centru să stimuleze circulaţia cu transportul în comun, cu bicicleta, sau pe jos. E mai ieftin, mai puţin poluant, mai frumos, mai sănătos. Noi am scos de la naftalină planurile grandomane ale lui Ceauşescu şi fără nicio discuţie ne-am apucat să tragem drumuri noi (sau să visăm la ele) prin centru. De ce vrem musai drumuri mari şi late prin centru? De ce să nu avem drumuri bune, circulare, pe la marginea oraşului, taxe mari, prohibitive, pentru intrat cu maşina în centru şi transport public pe drumuri dedicate sau benzi prioritare?

Clădirile, adică aceste clădiri relativ vechi pe care le mai avem pe ici pe colo. De ce le ţinem? Desigur, unele-s frumoase, ergonomice şi-s găsesc firesc locul în oraş. Altele însă sunt urâte, de-a dreptul insalubre, prost construite, de nu-s bune nici de locuit, nici de lucrat în ele, şi numai de unitate stilistică nu mai putem vorbi în anumite zone. De ce trebuie să fie mania vechiului la fel de habotnică precum cea a progresului (rutier) cu orice preţ? De ce să nu avem parcuri, case noi, locuibile, sau chiar blocuri?

Toate aceste întrebări rămân fără răspuns, pentru că lupta s-a polarizat şi vrând-nevrând ne rămâne de ales doar între asfalt nou şi dărăpănături vechi. Nu mai există cale de mijloc, şi e păcat.