La colțu' străzii


12 comentarii

Început de BĂSESCU şi finalizat de OPRESCU. O teorie a conspiraţiei

Am inventat o teorie a conspiraţiei şi m-am hotărât să îi dau drumul în lume. Mesajul din imaginea alăturată este atârnat pe „cel mai” pod urban, cel de la Basarab. Primarul Oprescu îşi arogă moştenirea actualului preşedinte Băsescu. Mai gregar, mai mitocan, şi mai fără scrupule, dar cu priză la public, Oprescu este caricatura celui mai de succes politician român al ultimilor cincisprezece ani, Băsescu. Premizele sunt la locul lor, să lansăm teoria. Continuă lectura


2 comentarii

Colas vs România

În ultimele câteva săptămâni Guvernul român, prin premierul Boc şi ministrul transporturilor Boagiu, a acuzat repetat constructorul francez Colas, firmă membră a grupului Bouygues, că tergiversează lucrările la autostrada Bucureşti-Constanţa, sectorul Cernavodă-Medgidia. Oficialii români au mers până la a ameninţa cu rezilierea contractului. Dacă până acum francezii nu au răspuns nimic, iată că acum ies la contra-atac cu un răspuns destul de dur la adresa României, ameninţând la rândul lor cu ruperea contractului şi apelul la Curtea Internaţională de Arbitraj.

Autostrăzile sunt un subiect de maxim interes politic. Cetăţeanul român statistic e foarte ataşat de maşina lui, element important de status social, cu cât mai mare şi mai scumpă cu atât mai bună, iar autostrada este pentru el maxim simbol al progresului. Nu e de mirare că în fiecare campanie electorală ni se promit sute şi mii de kilometri de autostradă, promisiuni la concurenţă doar cu mărirea astronomică a pensiilor. Nu ne uimeşte nici că nimeni nu respectă promisiunile despre autostrăzi şi pensii, aşa că subiectul rămâne tot timpul în prim plan. Continuă lectura


11 comentarii

FMI reloaded, explicat pe scurt si in vorbe simple

Era un anunt absolut previzibil inca dinainte de adoptarea bugetului pe 2010. In actualele conditii economice si bugetare era evident ca alta solutie de finantare nu exista, nu ca s-ar fi facut vreun efort pentru a gasi asa ceva.

Banii se vor folosi in principal la returnarea actualului imprumut, in secundar la continuarea sustinerii importatorilor, datornicilor, bancilor si a deficitului bugetar.

Nu exista alternativa deoarece nu vrea sa ne imprumute nimeni de pe piata libera. E vorba si de diferenta mare in ceea ce priveste rata dobanzii, dar foarte probabil chiar daca statul roman ar accepta ofertele finantatorilor privati externi, oricum nu s-ar gasi suficienti doritori pentru a acoperi nevoile BNR si ale bugetului de stat. Dar nici nu facem nimic pentru a indrepta aceasta situatie.

Basescu si mai ales Boc sunt foarte fericiti, cred ca au descoperit smecheria secolului: ei sa se ocupe doar de impartitul banilor publici la clientela, iar FMI-ul sa faca strategii de guvernare si tot el sa le si finanteze, la dobanda sub pretul pietei!

In realitate FMI-ul nu face decat strategii pentru ca el si actionarii sai sa isi recupereze cat mai repede, sigur si profitabil banii investiti in Romania. Pentru ca asta este rolul sau, nu sa guverneze in locul maimutoilor cocotati in inalte pozitii executive autohtone.

Ca urmare bancile si debitorii lor, primii vinovati pentru criza prin deciziile eronate pe care le-au luat, o vor domni in continuare, in timp ce restul ghertzoilor vor munci ca sa le acopere gaurile (plus marja de profit si comisioanele, desigur). Ca asta inseamna ca orice crestere a veniturilor la buget se va duce in rambursari de datorie externa sau in reduceri de deficit, sau, in lipsa unei cresteri, se vor majora taxe sau taia diverse cheltuieli guvernamentale (mai putin rentele clientelei, ale turnatorilor si paznicilor lui Basescu), pentru FMI este absolut indiferent. Probabil si pentru Basescu.


8 comentarii

Când trebuie să plece Cabinetul Boc

Voi continua discuţia cu joness. Eu am spus că susţin Guvernul în disputa actuală cu sindicatele; răspunsul lui este jos Guvernul cu orice preţ. Deşi cele două poziţii par ireconciliabile, cred că ceea ce le separă este doar perspectiva temporară. Şi eu cred că Guvernul Boc trebuie să plece, dar nu acum, pentru că acum este singurul care îşi asumă măsuri corecte, dar impopulare. Echipa Boc trebuie să plece dacă nu reuşeşte să implementeze planul propus, sau imediat după ce l-a implementat, pentru că cineva competent trebuie să vină cu un plan anti-criză. Continuă lectura


84 comentarii

Miniştrii PDL: o sumă de dezamăgiri şi câteva speranţe

PDL a anunţat în această seară lista miniştrilor săi:

  • Prim-ministru: Emil Boc
  • Ministerul Administratiei si Internelor: Vasile Blaga
  • Ministrul Economiei si Comertului: Adriean Videanu
  • Ministrul Transporturilor si Infrastructurii: Radu Berceanu
  • Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului: Elena Udrea
  • Ministerul Comunicatiilor: Gabriel Sandu
  • Ministerul Educatiei: Catalin Croitoru Daniel Funeriu
  • Ministerul Agriculturii: Orest Onofrei Mihail Dumitru
  • Ministerul Muncii: Mihai Seitan

Deşi nu sunt nominalizaţi explicit, alţi patru miniştri vin pe filiera PDL:

  • Ministerul Justiţiei: Cătălin Predoiu
  • Ministerul Apărării: Gabriel Oprea
  • Ministerul Finanţelor Publice: Sebastian Vlădescu
  • Ministerul Afacerilor Externe: Bogdan Aurescu Teodor Baconschi

Aveam aşteptări scăzute de la nominalizările democrat-liberalilor, dar chiar şi aşa sunt dezamăgit de rezultatul final. Lista miniştrilor PDL mi se pare o combinaţie de baroniadă şi mercenariat, cu tributul adus oamenilor lui Băsescu şi cu unele accente de arivism. Schimbările de ultimă oră, cele trei marcate mai sus şi comentate mai jos, aduc un binevenit aer proaspăt Guvernului şi adaugă pe lista PDL şi speranţe pe lângă dezamăgiri.

Continuă lectura


12 comentarii

Ce-i mână pe ei în luptă?

Lucrând câteva ore cu televizorul deschis pe fundal mi s-au scurs pe la urechi vorbele principalilor candidaţi la cele mai înalte funcţii executive în stat. Nu ştiu cum s-a întâmplat că în seara asta s-au îngrămădit toţi la aceeaşi televiziune, fie în direct, fie înregristraţi. Tot ascultându-i debitând cam aceleaşi vorbe goale pe care se construieşte discursul tuturor politicienilor în această campanie, mi-a venit în minte întrebarea what makes them tick? De ce se aruncă în această bătălie, ce vor să obţină? Vreau să spun, în afară de propăşirea naţiei – şi nu sunt ironic, sunt convins că toţi politicienii şi-ar dori să fie iubiţi şi să intre în cartea de istorie pentru că au lăsat în urma lor o ţară prosperă cu cetăţeni mulţumiţi. Dincolo de asta, ce-i mână totuşi în luptă pe Băsescu, Antonescu, Geoană şi ceilalţi? Continuă lectura