La colțu' străzii


6 comentarii

Medalia Spionul Credincios

CAMPUS TEOLOGIC – INAUGURARE – CLUJPreședintele Băsescu și-a aranjat un interviu la o televiziune de știri, altă dată înfierată pentru mogulism, în care ne-a spus că premierul-candidat Ponta ar fi fost, între 1997 și 2001, agent acoperit al Serviciului de Informații Externe. Cu accent pe Externe. Mai de-a dreptul spus, spion.

CV-ul lui Ponta ne arată că în perioada menționată ar fi făcut diverse cursuri prin Statele Unite, Grecia, Marea Britanie și Italia. Să precizăm că astea au rămas acolo după ce CV-ul a fost periat și au fost scoase unele a căror existență nu era chiar sigură. Un spion foarte activ, s-ar putea zice.

Dar în aceeași perioadă Ponta a fost și procuror. Constituția zice că nu e voie să fii simultan procuror și spion, ceea ce ar fi o problemă. Totuși, în 2002, procurorul-potențial-spion Ponta a primit distincția Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. E clar, și-a servit patria, altfel nu primea medalie. Lăsați mofturile astea cu Constituția.

În fine, aflat în pelerinaj, candidatul socialist Ponta și-a găsit timp să anunțe că se va ruga pentru Băsescu, pe care îl vede cam tulburat. Un gest frumos, cu adevărat creștin, e normal pentru un candidat socialist să treacă măcar o dată pe zi pe la biserică, mai schimbă și el o vorbă cu ceilalți agenți, cei în sutană. Oricum, asta arată că Ponta a luat în serios medalia pentru Serviciu Credincios.

Un spion credincios, procuror sau prim-ministru, e credincios până la capăt. Doamne ajută!


3 comentarii

Pelerinajul lui Ponta

CAMPUS TEOLOGIC – INAUGURARE – CLUJ

Pe 29 iulie 2014, la Craiova, premierul Victor Ponta și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. Deși este social-democrat, principalele mesaje ale lui Ponta au fost conservatoare: românism, Biserică, familie, tradiție. De aici începem Pelerinajul lui Ponta, punctând aparițiile publice sau acțiunile politice ale candidatului-premier în contexte religioase.

Mai jos enumerăm evenimentele de acest tip. Am folosit imagini din mass-media sau, acolo unde nu este specificat altfel, de pe pagina personală de Facebook a candidatului Ponta. Vom actualiza lista pe măsură ce Pelerinajul lui Ponta continuă. Dacă am ratat vreo acțiune, vă rugăm să ne semnalați la comentarii.

De asemenea, puteți vedea evenimentele pe o hartă interactivă, urmând acest link sau vizitând pagina de hărți interactive a blogului. Am folosit programul gratuit CartoDB Odyssey, un instrument foarte ușor de utilizat pentru a crea povești foarte frumoase. Cei de la The sponge au făcut și un tutorial pentru acest program. Vom actualiza și traseul interactiv al Pelerinajului. Din păcate, varianta gratuită de WordPress pe care o utilizăm nu permite folosirea funcției „iframe”, astfel încât nu putem să avem harta integrată în post; cei care doresc să o integreze în propriul site pot să folosească codul de la finalul articolului. Acesta fiind spuse, să ne alăturăm premierului în Pelerinajul lui Ponta.

31 iulie, București: Continuă lectura


7 comentarii

Parandărăt prin mila Domnului

Acesta este o poveste adevărată culeasă dintr-o comună din România, nu săracă, nici foarte bogată, dar mai înstărită. Preotul ortodox din sat a început lucrările la o biserică nouă, susţinut de locuitori, aproape toţi credincioşi ortodocşi: biserica veche nu era încăpătoare, se făcea igrasie, în satul vecin aveau biserică mai mare, deşi erau mai săraci, un amestec de pragmatism şi nevoie de fală. Edificat asupra susţinerii marii majorităţi a locuitorilor, primarul a propus şi Consiliul Local a aprobat ca lucrarea să fie susţinută şi din – mai bine spus mai ales – din bugetul local; ba chiar şi-a folosit influenţa în partid pentru a determina o alocare de fonduri de la Consiliul Judeţean. Până aici toate bune, banii lor, fac ce vor cu ei, chiar dacă putem să discutăm despre etica susţinerii din bani publici a unei entităţi private. Însă problemele abia încep. Continuă lectura


11 comentarii

A dat evlavia în PNL! 553 de amendamente pentru biserici

Mă întreb cum se procedează. Oare deputaţii şi senatorii stau cu amendamentele în sertar şi cum vine bugetul sar cu ele? Sau e normă pe cap de parlamentar, strigă unul de la centru: băgaţi acum, cu biserici, hai! Sau poate toţi popii au numărul de telefon al parlamentarului lor (uninominal, deh) şi încep să sune: „fiule, se discută bugetul, uite, vreau şi eu acolo un mizilic, o biserică, două, trei, hai scrie şi tu un amendament, să-ţi dea Domnul sănătate!” „Sigur, părinte, scriu, dar zici şi dumneata ceva la alegeri” „Ne-am înţeles fiule”. Sau cum? Continuă lectura


6 comentarii

Pe Referendum cu Referendum călcând

Nu sunt de acord cu ea, dar respect şi înţeleg argumentele care susţin opinia că Băsescu a forţat (sau a abuzat de) limitele legii propunând un Referendum exact în ziua alegerilor. Această opinie este prezentantă succint de Cristi Pârvan; am comentat împotriva ei pe blogul lui. De aceea cred că atât timp s-a mărginit la a discuta decizia preşedintelui din punct de vedere al principiilor fondatoare ale democraţiei, poziţia Opoziţiei a rămas decentă şi de bun-simţ. Însă din momentul în care a decis să răspundă cu aceeaşi monedă şi să mai bage şi Biserica în toată nebunia asta lucrurile încep să o ia serios razna. Continuă lectura