La colțu' străzii


13 comentarii

Întreprinderile publice de fotbal

Dacă am decis să abordez, probabil pentru prima dată pe acest blog preponderent politic, subiectul fotbal este doar pentru că de ceva vreme există voci care pun în discuție finanțarea, sub diverse forme, a unor cluburi de fotbal de către autorități publice locale. Sunt microbist (susțin un club implicat în lupta pentru evitarea retrogradării), deci aș putea fi subiectiv, așa că voi încerca să fiu cât mai tehnic cu putință.

Dezbaterea, sau mai degrabă semnalarea dubiilor unora, cred că a pornit de la momentul  în care autoritățile locale au finanțat un ONG pentru a premia Petrolul Ploiești cu ocazia câștigării Cupei României în 2013. Apoi a fost discuția despre posibila înființare a unei secții de fotbal a CSA Steaua în războiul dintre Armată și FCSB. Mai nou, odată cu accederea ASA Targu Mureș pe primul loc în Liga 1, subiectul a ajuns și în presa de sport centrală.

În esență, din câte înțeleg eu, finanțările de la autoritățile publice locale se acordă unor ONG-uri care ulterior le transferă clubului de fotbal sau clubul de fotbal e organizat ca ONG și primește direct finanțarea. Probabil că aceasta este ”găselnița” identificată pentru a nu încălca legislația privind finanțele publice locale. Finanțările se acordă fie în mod curent, regulat, fie ocazional, la atingerea vreunei performanțe. Continuă lectura


2 comentarii

Cronica politică a meciului cu Irlanda de Nord

Pentru că politică și fotbal. Pentru că în acest weekend nu se face oficial campanie electorală. Pentru că orice asemănare cu fapte reale dăunează grav sănătății. Redăm mai jos toate declarațiile și evenimentele politice importante în urma meciului cu Irlanda de Nord. Continuă lectura


8 comentarii

În sfântă zi de sărbătoare, știri cu finanțatori

În fotbal, „finanțatorul” e un fel de patron. El susține că bagă bani în echipă din altruism, ca să se bucure și oamenii ăia amărâți de niște trofee, că altceva mai bun de urmărit în viață nu au. Din când în când, vin unii oameni răi, de obicei procurori, care spun lucruri neadevărate despre finanțatori. Nu este nimic adevărat! Finanțatorii sunt niște creștini adevărați! Și iată că s-a întâmplat ca astăzi, în sfântă zi de sărbătoare, să citim trei știri cu finanțatori.

1. În Italia, Silvio Berlusconi, devenit celebru ca finanțator al echipei A.C. Milan, a fost condamnat în primă instanță la șapte ani de închisoare pentru că a întreținut relații sexuale cu prostituate minore.

2. În Franța, Bernard Tapie, care a ajuns cu adevărat celebru doar după ce echipa al cărei finanțator a fost, Olimpique Marseille, a făcut carieră în Europa, a fost arestat preventiv într-un dosar de escrocherie.

3. În România, George (Gigi) Becali, deja celebru finanțator al Stelei București, a primit o decorație din partea Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a donat aproximativ 40.000 de euro pentru refacerea unei biserici. Medalia a fost ridicată de mama finanțatorului, pentru că acesta are un răgaz de meditație la Jilava, unde a fost trimis pentru escrocherii din care a făcut banii ce mai târziu i-au permis să facă donații cucernice.

Aleluia!


3 comentarii

Kinetoterapie după operația pe cord deschis

Guestpost: Nicoleta

Vreau să scriu câteva rânduri despre ce înseamnă kinetoterapia pentru o persoană operată pe cord deschis. Fără falsă modestie pot răspunde că a însemnat VIAŢĂ. Spun acest lucru, căci am ajuns să fac kinetoterapie într-un moment critic al vieţii mele, când nu ştiam dacă vreodată o să mai fiu un om activ. Am reuşit să aflu la timp cât de important este să faci mişcare şi prin mişcare să revii la viaţa ta de dinainte de operaţie.

Am început modest, cu un program de 15 minute de kineto, în care 90% erau exerciţii pasive (exerciţii pe care le efectuam cu ajutorul kinetoterapetului) şi 10% erau exerciţii active (exerciţii pe care le efectuam singură). După mai puţin de 6 luni, am reuşit să schimb proporţia şi să devin mai implicată, efectuând un efort mai mare, într-un timp mai lung. Trecerea către noile proporţii s-a făcut treptat şi tot timpul asistat de către kinetoterapeut.

Într-un an de zile, dintr-o persoană care nu mai avea nici un fel de tonus muscular, am devenit o persoană care practica sport. Am fost în stare să învăţ să înot, ceea ce pentru mine a fost o mare realizare.

De fiecare dată când povestesc de operaţia pe cord deschis, menţionez că nu puteam să redevin cea dinainte de operaţie fără kineto. Multe dintre persoanele care au fost lângă  mine în perioada de după intervenţia chirurgicală, se minunează cum dintr-o femeie care nu era în stare să-şi ţină spatele drept şi să deschidă o uşă, am devenit o femeie care a dus la bun sfârşit o sarcină şi a adus pe lume un copilaş.

La sfârşit trebuie să mai spun că recuperarea unei persoane operate pe cord deschis (şi sunt sigură că este la fel şi în cazul altor tipuri de intervenţii chirurgicale), este foarte complicată. Adaptarea şi găsirea celor mai inspirate exerciţii este o muncă foarte dificilă. De aceea, apreciez şi voi fi pe viaţa recunoscătoare kinetoterapetului care m-a ajutat (Elena Căciulan). Fără perseverenţa şi devotamentul doamnei, nu aş fi reuşit să depăşesc aceea perioadă gri din viaţa mea.


15 comentarii

Puțină gimnastică nu strică bebelușului, ba dimpotrivă

Bunica se miră adesea, zice că pe vremea ei copiii nu se dezvoltau așa de repede. Pe vremea ei bunica a fost asistentă de maternitate, are pretenția că se pricepe. Marta „se mișcă” ceva mai repede – ținut capul, rostogolit, tendința de a se ridica în șezut și de a se târâ, toate mai devreme cu de la o săptămâna la două luni (are doar patru luni jumătate, da?) decât media. Ce-i drept, generația nouă e în general mai rapidă decât cea anterioară, iar în timp diferențele se văd.  Însă, cu toată modestia, eu zic că e ceva mai mult de-atât, e vorba și de alegerea inteligentă a părinților. Marta nu are neapărat vreun talent înnăscut (asta nu putem ști încă), e pur și simplu un copil născut perfect sănătos (din gene bune și cu grija echipei Sanador) care face un pic de gimnastică la momentul potrivit.

Pe Elena Căciulan (kinoterapeut, profesor, doctor, președinta asociației de profil și câte și mai câte, un cv complet aici) o cunoscusem acum ceva vreme, când mama Martei a avut nevoie de kineto după o operație. Totul a mers bine, cu rezultate bune, am păstrat legătura, am rămas în relații amicale. Când Marta avea două luni, am mers la un control, din precauție. Răspunsul a fost cât se poate de optimist, totul e în regulă, nu are nevoie medicală de gimnastică. Dar Martei i-a plăcut, era evident bucuroasă de mișcare și îi plăcea de doamna Căciulan, așa că am revenit. Mergem o dată sau de două ori pe săptămână, cu rezultatele de care vorbeam mai sus.

La cabinetul Kinetodema am cunoscut și copii cu probleme, care au nevoie de kinetoterapie, unii zilnic, și care răspund la exerciții, fac progrese. Nu mai vorbesc de adulții care au nevoie de mișcare supravegheată de un specialist. L-am cunoscut și pe Tudor, de două luni și jumătate, care vine ca și Marta, „de fițe”, cum zice râzând doamna Căciulan. Nu, nu sunt fițe. Marta se mișcă un pic mai bine. Probabil va merge un pic mai devreme. Va avea o înclinație educată către mișcare. Va fi mai sănătoasă. E rolul meu să îi ofer cel mai bun start posibil, apoi e treaba ei să își trăiască viața.


4 comentarii

Dragi Sportiv comentatori de la Național postul Pro TV

Vă scriu în legătură cu Național buletinul sau Național pașaportul vostru și în special legat de Național limba domniilor voastre.

Dacă pe durata șantierului niște constructori nemți i-au zis Național Arena și apoi Dorelii au preluat denumirea ca atare, nu trebuie să deveniți și voi niște Doreli de presă. Altfel n-aveți decât a continua Sportiv transmisia în direct cu Ridicol exprimarea asta ce mi-a zgâriat timpanul în ultimele 90 de minute.

Se numește Arena Națională și a intrat ca un copil minune în sufletul fotbalistic al bucureștenilor și al tuturor românilor. Și probabil că se va numi cândva Arena Națională Gheorghe Hagi, fiindcă respiră numai fotbal ca și marele jucător care a făcut-o posibilă si care tot aici și-a jucat meciul său de retragere. Până atunci, vă rog nu-i pociți numele la care învață să răspundă zilele astea, când face primii pași în amintirile noastre.

Vă Frumos Mulțumesc!


62 comentarii

Cotroceni. Un cartier (ne)linistit al sectorului 5

Gradinita fetitei noastre cele mari este localizata pe o strada linistita a cartierului Cotroceni.  Sau cel putin asa credeam pana alaltaieri dimineata. Strada cu pricina este una destul de ingusta (chiar daca deocamdata se circula in ambele sensuri, urmare a masinilor parcate si pe stanga si pe dreapta, exista loc efectiv pentru circulatia pe un singur sens la mica intelegere). Miercuri dimineata in jurul orei 8:45 (ora de varf pentru aducerea copiilor la gradinita) am sesizat un loc de parcare cam cu 20 de metri inainte de gradinita pe partea opusa a strazii. Obiceiul este ca se opreste masina cam oriunde, se ia copilul, se preda la gradinita si se elibereaza locul.

Continuă lectura


8 comentarii

Gafă jurnalistică la adresa nepoatei medaliate a Reginei Marii Britanii

Nu ştiu ce face această Olimpiadă să fie atât de „catchy” dar cred că e organizarea britanică. Nu degeaba insularii au cuvântul „management” de la 1590 încoace. Niciun detaliu nu a fost scăpat iar Olimpiada chiar curge precum un spectacol neîntrerupt, altă sincronizare grozavă. Spectacolul sportiv e foarte plăcut ochiului şi spre deosebire de celelalte olimpiade, patriotismul local e bine strunit. Prin comparaţie cu Olimpiada din China, nu suntem bombardaţi cu imagini insistente pe sportivii băştinaşi sau cu numărul de medalii câştigat de localnici, nu că ar fi prea multe. Deh, eleganţă englezească.

Printre aceste puţine medalii, marţi s-a petrecut un fapt inedit: nepoata Reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii a câştigat o medalie de argint la concursul de echitaţie. E pentru prima dată în istoria Olimpiadei când Casa Regală câştigă o medalie olimpică. Zara Phillips încercase şi la precedentele olimpiade însă calul ei favorit de pe atunci, ToyTown, s-a accidentat de fiecare dată. Acum, mai tânărul High Kingdom n-a trădat-o. Desigur, prezenţa ei în competiţie a atras prezenţa familiei sale faimoase în public, inclusiv prinţii verişori William (sosit cum altfel decât împreună cu Kate) şi Harry. Plus multă presă tabloidă.

Şi fiindcă am ajuns la subiectul presă, să notăm că se întâmplă şi la case mai mari (era să zic regale). În relatarea sa LIVE pe net, cotidianul The Guardian a comis-o. Exces de zel, graba strică treaba, mai multe detalii decât e necesar, habar n-am. Găsiţi gafa în articol, scroll jos de tot, la updateul de la 10:02. Nu grav, dar destul cât să producă un moment penibil, preluat apoi de bloguri, forumuri şi pagini de facebook.

Şi un comentator hâtru: „Why the long face?„. Dar nu e nicio gafă. E doar umor englezesc. Tipic.


3 comentarii

Tribut lui Roger

Nu referendumul din România, nu raportul pe Justiţie sunt ştirea săptămânii, lumea (în sensul global) vibrează la alte veşti petrecute zilele acestea. Aceasta e săptămâna în care Roger Federer a doborât încă un record, deţinut de Pete Sampras, ca număr de săptămâni în fruntea clasamentului ATP. Dincolo de sportivul fabulos, Roger rămâne în primul rând un model, pur şi simplu emană sportivitate, bun simţ, eleganţă, ambiţie şi multe alte calităţi. Un „Sir” al tenisului, parcă rupt din alt secol.

În timp ce ridica al 17-lea trofeu de Grand Slam obţinut duminică la Wimbledon, a declarat că ziua nu s-a terminat, trebuie să ajungă acasă să-şi culce fetiţele gemene (care îl aplaudau din tribune).

Fiindcă suntem obişnuiţi să le avem la îndemână, nu prea conştientizăm valorile cu care suntem contemporani. Nu realizăm, de exemplu, că suntem contemporani cu ceea ce sigur va fi reţinută drept „marea echipă a Barcelonei” şi asta am învăţat-o regretând vremurile când criticam faptul că Hagi nu e chiar chiar chiar perfect.

În prezent, Roger nu ne mai încântă ochii cu eternul său duel cu mai tânărul Nadal, el se luptă deja de trei ani cu el însuşi, cu propriile sale limite fizice, cu vârsta. Şi ştie asta, nu l-am văzut niciodată bucurându-se cum se bucură acum când mai câştigă un trofeu. Bine, tenisul jucat de Roger e numai bucurie, cu lacrimi cu tot.


3 comentarii

Trecerea la Euro… 2012

E weekend, nu vorbim de moneda Euro cea bolnavă de bolile copilăriei ci de Euro celălalt, de an bisect, care chiar ne amintește de bucuriile copilăriei.

Fiindcă mai avem nevoie și de iarbă… de gazon fotbalistic:

Așadar, cine ia cupa? Eu zic că nemții. Inclusiv diseară, în finala UEFA Champions League.


9 comentarii

Invazia spaniola in Centrul Vechi

Lasand la o parte faptul ca pana acum de-a lungul istoriei ne-au invadat multe popoare, ca s-au chemat turci, tatari, austro-ungari, polonezi, nemti sau rusi… Mai oameni buni, dar niciodata nu au venit peste noi spaniolii. Bine, daca ar fi venit, dadeam foc la fantani cum merge vorba din strabuni, muream de sete insa ne scoteam. Dar nu s-a intamplat. Pana azi cum ar veni.

Am iesit si eu la o bere cu doi prieteni si fara sa gandim prea mult am zis ca mergem pe Lipscani, ca-i marti si nu-i aglomerat. Hehe, stai cu frana.

Continuă lectura


11 comentarii

Şut şi coool!

Un loc 13 pe Naţional Arena, în spatele porţii de la Peluza II Sud. Foto: Călin Hera (6 august 2011)

Se joacă tare alegerile de anul viitor. În Bucureşti, cel puţin, Sorin Oprescu pare foarte abil. Chestia cu pasajul Basarab a avut darul mai mult să-l enerveze pe Băsescu decât să puncteze la electorat. În schimb, faza cu Naţional Arena e o lovitură reuşită.

Porţile deschise aseară au atras zeci de mii de bucureşteni (jandarmii spun că 100.000). N-au fost bucureşteni simpli. Erau oameni încântaţi. În orice caz, îşi uitaseră, cine ştie pe unde, grijile.

Pe mulţi i-a durut în cot de foaia „D’ale Bucureştilor”, în care Sorin Oprescu se lăuda că şi-a ţinut promisiunea, oferind „un stadion la standarde internaţionale”. N-a dat de la el, ştie toată lumea, inclusiv aceia care s-au bulucit să se fotografieze cu el. E posibil ca mulţi dintre bucureştenii care au fost aseară pe Naţional Arena să fi dat a lehamite văzând propaganda pro-Oprescu. Sau nu. Poate nici n-au observat-o (deşi era greu să nu). Dar, undeva, mesajul ăsta, că Oprescu a dat stadionul (care e coooool!) se lipeşte de om.

De aceea zic: Sorin Oprescu are un avantaj imens la alegerile viitoare, deşi, să fim serioşi, marile lui proiecte (autostrada suspendată şi căprioarele de lângă Biblioteca Naţională) s-au dovedit doar nişte cârnaţi (e drept, de Cartea Recordurilor). De acum, primarul se poate lăuda cu ceva şi o va face din răsputeri! Iar celorlalţi le va fi al naibii de greu.

P.S. Chiar acum când scriu, premierul Emil Boc, care a simţit momentul, face o precizare interesantă la teleconferinţa cu prefecţii: guvernul a alocat 35 de milioane de euro pentru construcţia Naţional Arena şi 14 milioane de euro pentru stadionul din Cluj. Deci, se joacă. Mă rog. Continuă lectura


2 comentarii

O poveste frumoasa din 2010

Azi dimineata la ora 2:53, Andres Iniesta a postat scurt pe blog: „N-am cuvinte sa descriu ce-am simtit cand am parasit terenul, multumesc fanilor Espanyol,  va multumesc foarte mult!”.

Povestea incepe insa undeva la grupele de juniori de pana in 15 ani, Continuă lectura


4 comentarii

Despre recent încheiatul Campionat Mondial şi evoluția fotbalului

Campionatul Mondial din Africa de Sud s-a încheiat de câteva zile, însă discuţiile pe marginea lui vor continua mult timp de-acum înainte. Pe marginea finalei şi nu numai, pentru că fiecare din echipele „mari” are fanii săi înrăiţi, şi dacă suporterii Franţei sau ai Italiei tac mâlc pentru că n-au motive reale să se plângă, cei ai Braziliei, Angliei sau, de ce nu, ai Portugaliei (deşi aceştia sunt mai puţini), vor fi în continuare gălăgioşi.

Spania a meritat victoria finală, pentru că a ştiut să forţeze atunci când a fost nevoie (cu Germania şi Olanda, practic singurele adversare de calibru de care s-a lovit) şi a ştiut să treacă cu bine peste meciurile în care a fost dominată (îmi vine în minte sfertul de finală cu Paraguay şi meciul decisiv din grupe cu Chile, una din cele mai frumoase echipe ale turneului).
Continuă lectura