La colțu' străzii


7 comentarii

Parandărăt prin mila Domnului

Acesta este o poveste adevărată culeasă dintr-o comună din România, nu săracă, nici foarte bogată, dar mai înstărită. Preotul ortodox din sat a început lucrările la o biserică nouă, susţinut de locuitori, aproape toţi credincioşi ortodocşi: biserica veche nu era încăpătoare, se făcea igrasie, în satul vecin aveau biserică mai mare, deşi erau mai săraci, un amestec de pragmatism şi nevoie de fală. Edificat asupra susţinerii marii majorităţi a locuitorilor, primarul a propus şi Consiliul Local a aprobat ca lucrarea să fie susţinută şi din – mai bine spus mai ales – din bugetul local; ba chiar şi-a folosit influenţa în partid pentru a determina o alocare de fonduri de la Consiliul Judeţean. Până aici toate bune, banii lor, fac ce vor cu ei, chiar dacă putem să discutăm despre etica susţinerii din bani publici a unei entităţi private. Însă problemele abia încep. Continuă lectura


20 comentarii

Religie și politică – o posibilă explicație a comportamentului aleșilor la dezbaterea si votarea Legii Bugetului

Am răspuns afirmativ unei invitații primite de la Ovidiu săptămâna trecută și iată că prima ocazie (a se citi motivație) s-a ivit prin ultimul articol relativ la amendamentele aleșilor la Legea Bugetului de Stat 2012.
Așa cum televiziunile își pliază comportamentul în forme care să le aducă audiențe sporite tot așa și aleșii cred – pe bună dreptate – că anumite inițiative sau poziții le aduc voturi. Deși s-ar putea ca modul de propagare și formare a opțiunilor să nu fie neapărat transmis într-o manieră directă de aparatul clerical către enoriași. Continuă lectura


11 comentarii

A dat evlavia în PNL! 553 de amendamente pentru biserici

Mă întreb cum se procedează. Oare deputaţii şi senatorii stau cu amendamentele în sertar şi cum vine bugetul sar cu ele? Sau e normă pe cap de parlamentar, strigă unul de la centru: băgaţi acum, cu biserici, hai! Sau poate toţi popii au numărul de telefon al parlamentarului lor (uninominal, deh) şi încep să sune: „fiule, se discută bugetul, uite, vreau şi eu acolo un mizilic, o biserică, două, trei, hai scrie şi tu un amendament, să-ţi dea Domnul sănătate!” „Sigur, părinte, scriu, dar zici şi dumneata ceva la alegeri” „Ne-am înţeles fiule”. Sau cum? Continuă lectura


7 comentarii

O piaţă ce nu trebuie ignorată: 77% dintre români îşi sfinţesc casa şi maşina, măcar câteodată

V-aţi prefăcut vreodată că nu sunteţi acasă când a venit preotul cu botezul? Ruşine! Aflaţi că sunteţi o minoritate. 68% dintre români zic că-l primesc întotdeauna şi doar 7% că nu-l primesc niciodată. V-aţi mirat văzând oameni închinându-se negreşit când trec prin faţa unei biserici? Ei sunt majoritate: 53% fac acest gest întotdeauna şi 24% adesea. Iar piaţa serviciilor religioase este în plin avânt pe segmentul sfinţiri: 31% îşi sfinţesc întotdeauna bunurile de folosinţă îndelungată, 24% adesea şi 22% câteodată. Alte câteva cifre din aceeaşi serie în graficul de mai jos: Continuă lectura


38 comentarii

UE a dat, BOR a luat, copiii au fost… educaţi? Catehizaţi?

Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) este axa de finanţare din bani europeni cu cel mai mare succes. E singurul program în care, foarte probabil, toţi banii alocaţi vor fi contractaţi (cât despre cheltuirea lor legitimă, vom vedea la final). Pe scurt, este vorba de educaţie pe tot parcursul vieţii. Idealurile sunt nobile, fără îndoială. Implementarea… să zicem că sunt şi bune, şi rele. Adică şi proiecte oneste şi reuşite, şi bani sifonaţi, şi proiecte eşuate. Dar şi ciudăţenii. Astăzi, despre banii europeni „accesaţi” de… Patriarhia Română. Continuă lectura


7 comentarii

Partidul Conservator-Religios

Deşi au încredere în Biserică, românii nu o vor amestecată în politică. Instituţiile politice sunt la cel mai scăzut nivel de încredere, în timp ce cele religioase se bucură în continuare de încrederea cetăţenilor; în tot spectrul social, participarea la activităţi politice este cea mai scăzută, iar la activităţi religioase cea mai ridicată. Totuşi, într-o proporţie covârşitoare, românii resping ideea ca preoţii să le recomande cu cine să voteze şi majoritatea sunt împotriva candidaturii în alegeri a preoţilor. Majoritatea românilor cred că ar fi mai bine ca funcţiile politice să fie ocupate de oameni credincioşi, dar trendul este descrescător. Aceasta este concluzia primei părţi a analizei de aici şi în continuarea ei am încercat să-mi imaginez o agendă publică a unui partid-conservator religios. Continuă lectura


6 comentarii

Avortul între drept câştigat, respingere morală şi practică larg răspândită

Întreruperea voluntară a sarcinii (avortul) este o temă sensibilă pentru români. Avortul este ferm respins de toate bisericile creştine, iar 98% dintre români se declară credincioşi creştini şi majoritatea dintre ei spun că respectă morala creştină. Însă în acelaşi timp avortul rămâne cea mai importantă metodă de contracepţie pentru un număr mare de femei. Această aparentă contradicţie s-a dezvoltat într-un context aparte, marcat pe de o parte de ignorarea deplină de către regimul comunist a educaţiei sexuale şi pe de altă parte de politicile aceluiaşi regim cu privire la avort. Continuă lectura


19 comentarii

Predarea religie în şcoală: conservatorism, dar e loc de dezbateri

Dezbaterea despre predarea religiei în şcoală este abia la început. Românii sunt mai degrabă conservatori şi sunt în favoarea nu doar a obligativităţii religiei, ci şi a predării ei dogmatic, nu ca istorie a religiilor sau ca fapt social. Acest lucru este reflectat în poziţia partidelor politice şi legislaţia în vigoare. Există însă loc de dezbatere cu privire la cum se predă religia şi o pondere însemnată a celor pe care i-am putea numi „progresişti”. Aceştia nu îşi găsesc încă o reprezentare politică. Din această perspectivă, este greşită tactic abordarea respingerii complete a predării religiei, pe care au avut-o până acum organizaţiile civice. Pe acest domeniu împotrivirea populaţiei va fi maximă şi este puţin probabil ca un actor politic să îşi asume această poziţie maximală. În schimb, o discuţie despre structura şi conţinutul învăţământului religios poate duce la unele schimbări. Cel puţin pe o dimensiune – obligativitatea religiei – înregistrăm o schimbare semnificativă a opiniei pe parcursul ultimilor cinci ani, iar tendinţa poate continua. Poate fi însă nevoie de trecerea a încă unei generaţii pentru a vedea o schimbare majoră în planul politicilor. Acestea sunt principalele concluzii ale textului de mai jos. Sursa textului şi informaţii despre cercetarea din spatele lui se găsesc aici. Continuă lectura


8 comentarii

Facebible sau din păcatele netului

Ca parere strict personala, nu prea cred in cele bisericesti sau in religia organizata, ba chiar deplang rolul pe care il are ortodoxia in viata noastra zilnica. Daca acel faimos si mult citat sondaj de opinie de acum nu stiu cati ani mai este exact, atunci romanii au incredere in doua din cele mai nedemocratice institutii ale istoriei, mai exact biserica si armata. De altfel, din punctul acesta de vedere, nici nu ma mira ca mult dezbatuta catedrala a mantuirii neamului se construieste la o lovitura de glont de Ministerul Apararii. Iar asta, in situatia in care coruptia si politizarea sunt practic institutionalizate in intreaga suflare a hartii romanesti, nu ma duce cu gandul decat la faptul ca suntem niste prosti. Ca sa nu-mi aud comentarii mai jos, mentionez ca respect dreptul oricui la absolut orice forma de crez, religie sau secta, inclusiv alea cu adevarat ciudate. Puteti sa va inchinati si la un pepene, din partea mea, chiar cred in dreptul vostru de a o face. Continuă lectura


7 comentarii

Care Darwin?

Cu dedicaţie pentru Turambar.

Sursa: sondaj de opinie realizat în noiembrie 2010 în rândul elevilor din clasele VIII-XII pentru a încerca un răspuns statistic la această întrebare. Ancheta a fost realizată în perioada 13-20 noiembrie 2010 şi au participat 5.861 de elevi din clasele VIII-XII din România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia şcolară din România din clasele 8-12, cu o marjă de eroare de 2% la un nivel de încredere de 95%. A fost utilizat un chestionar auto-aplicat, în sala de clasă, pentru toţi elevii dintr-o clasă simultan. Mai multe informaţii despre anchetă (spre exemplu, baza de date), doar la cerere.


5 comentarii

Moşii de iarnă

Pe la nouă şi jumătate slujba trecuse de jumătate. În Biserică, pe mese de lemn, stăteau frumos aliniate pe mai multe rânduri cam o sută şi douăzeci de colive, fiecare însoţite de o lumânare aprinsă, o sticlă de vin şi un colac sau înlocuitor de colac. În jurul meselor stau smeriţi vreo 50 de credincioşi, dintre care 10 bărbaţi. Colivele sunt în general convervatoare, mici dealuri albe în vârful cărora stă înfiptă lumânarea; unele sunt ceva mai cochete, apărând cu accesorii cu o cruce făcută migălos din arahide de ciocolată sau chiar bomboane colorate, sau cele mai curajoase ornate bogat cu „paiete” din glazură. Vinul e fără excepţie de casă, alb sau roşu. Obiceiul de a-l ţine în sticlă de sticlă s-a cam pierdut, cam jumătate sunt pet-uri de plastic la jumătate. Mai vezi însă şi acum „sticlele bune”, vechi clondire sau sticle cu forme mai speciale, lichioruri sau coniacuri deschise cândva, la o ocazie, şi păstrate pentru biserică. „Colacii” sunt o deja o feerie a diversităţii; mai puţin de un sfert au clasicul colac din aluat: fie e prea scump sau mai dificil de prelucrat, fie pur şi simplu fiecare vrea să fie altfel. În fond, la origine era pâine, deci orice presupune aluat dospit merge, aşa că avem pâine, pâine feliată în celofan, biscuiţi simpli, biscuiţi cu cremă, eugenii, covrigi, chifle, croissant 7days mare, pungă cu croissante 7days mici, cornuri simple, cornuri cu mac şi, ornând frumos una din colive, fursecuri. Continuă lectura


29 comentarii

Românii şi Catedrala. Acum de ambele părţi ale Prutului

Avem două ţări româneşti, judecând după cultura majorităţii, de-o parte şi de alta a Prutului. Locuitorii celor două ţări sunt cu mult mai asemănători decât le place să creadă – până la urmă tot români sunt şi unii şi alţii. Chiar dacă ţara mai mică, Moldova, e cu mult mai săracă, multe dintre problemele ei de dezvoltare sunt similare cu cele ale ţării mai mari, România; doar la o altă scală.

Unul din lucrurile pe care românii din cele două ţări le au în comun este religia. Şi unii şi alţii sunt creştini-ortodocşi, deşi păstrează o diferenţă de două săptămâni la numărătoare zilelor. Toţi sunt mândri de religia lor şi se declară buni creştini, chiar dacă de ambele părţi ale Prutului cele zece porunci şi „legislaţia secundară” sunt mai degrabă opţionale decât obligatorii. Ca să-şi arate iubirea de Dumnezeu, românii construiesc biserici şi se închină vârtos când trec pe lângă ele; nu degeaba ambele ţări îl au în panoplia de eroi fondatori pe Ştefan cel Mare, promovat post-mortem la Sfânt, cel degrabă încălcător de morală creştină, dar ce mănăstiri frumoase a făcut!

Beneficiarii principali ai iubirii creştineşti a românilor sunt popii; pe lângă bisericile nenumărate, aceştia primesc salarii de la buget şi orice serviciu religios este taxat corespunzător, după buzunarul credinciosului. De câţiva ani, popii-şefi de la Bucureşti îşi doresc o catedrală mare-mare-mare, cel puţin la fel de mare ca invidia pentru catedralele vesticilor, cei acuzaţi că s-au dedat la astfel de construcţii magnifice pe vremea când românii îi apărau de turci (şi construiau „doar” mănăstiri; nenumărate mănăstiri). Zis şi făcut: au făcut rost de teren în curtea Catedralei Comunismului, redenumită în Palatul Parlamentului, şi au început deja să stoarcă banii necesari (fără număr, fără număr) de la buget.

Nu se poate Românii de la Chişinău ca să se lase mai prejos! Nu contează că au deja o frumoasă catedrală micuţă într-un cochet parc central, perfect potrivită cu oraşul. A fost domnul primar Chirtoacă în vizită de lucru la Istanbul şi a văzut acolo cea mai mare catedrală a Estului (mă rog, temporar moschee, actualmente muzeu), Sf. Sofia. Aşa că a decis că ce bine i-ar sta şi Chişinăului cu o mândreţe de catedrală după acelaşi model (chiar, se va găsi un prieten de-al nostru, arhitect, să copieze lucrarea?), doar aşa, mai mititică, după buget. Căci de unde altundeva să se plătească lucrarea, dacă nu de la buget?!

Chiar aşa, de ce are nevoie orice ţară săracă pe timp de criză economică? De o catedrală, desigur! Una mare în ţara mai mare, una în miniatură în ţara mai mică. Că români suntem!

Nb. Chirtoacă este, cică, liberal, cum bine observa amicul VB. Dar să nu uităm că la Bucureşti candidatul socialist ne-a citit din Biblie la dezbaterea electorală finală. Iar la Chişinău fostul preşedinte comunist Voronin ne-a spus că Isus a fost comunist, lucru cu care la Bucureşti fostul preşedinte comun… ăsta, social-democrat, Iliescu, a fost în principiu de acord. Trăiască România comunist-ortodoxă!


6 comentarii

Templul Domnului şi Templul Banului conlucrează întru jefuirea cetăţeanului

Biserica Ortodoxă nu mai are răbdare şi vrea mega-catedrală. Mai acum o lună însuşi Patriarhul Daniel ne-a lămurit că pe vreme de criză e bine să dăm bani la Biserică, doar-doar ne-o vedea Domnul. Prim-ministrul s-a executat şi a găsit prin buzunarele găurite ale statului nişte mărunţiş, un mizilic de 13 milioane de euro. Banii nu ajung nici pe o măsea constructoare de biserici, aşa că au mers la făcut biserici mici de către primari portocalii. Biserica cea Mare are un preţ pe măsură: 100-200 de milioane construcţia, încă 100-200 de milioane pictura şi mobila (ce frumos estimează BOR cu sutele de milioane!). Probabil asta înseamnă jumătate de miliard ca popa (n-am găsit altă rimă).

Pentru că Guvernul, oricât de creştin-democrat s-ar fi trezit PDL că este, nu are atâţia bani chiar acum (nu de alta, dar nu vrea să-i dea FMI), Templul Domnului se face că uită al cui ochi este Banul şi se duce întins la Templul acestuia: vrea să ia un credit, pe care să-l garanteze cu proprietăţile sale şi pe care să-l plătească din donaţiile drept-credincioşilor. Bancherii îşi freacă mâinile: vine un client gras şi solvabil, destul de prost în grandomania sa, numai bun de jumulit.

Biserica se grăbeşte, vrea să înceapă construcţia în august, de Sfânta Maria, bancherii deja fac grafice de rambursare (fiecare cu simbolistica lui). Templul Banului va da banii, Templul Domnului îi va cheltui pe nebunia sa. Apoi va veni vremea plăţii ratelor şi nu vor fi bani, căci vor mai fi şi alte nebunii pe care să se ducă donaţiile. Bancherii vor rânji pios şi vor ameninţa că execută garanţiile. Biserica va urla smerit că aşa se împiedică lucrarea Domnului. Convenabil, va fi an electoral (nu e mereu an electoral?) şi Guvernul ce se va dori reales, împreună cu Opoziţia ce va râvni la putere, se vor concura cine e primul care decide că banii trebuie plătiţi iute de la buget. Că doar sunt banii tuturor nenorociţilor de contribuabil, ia să facă bină să se ducă să se roage.

Etică creştină? Etică de afaceri? E, hai, doar nu vorbim de lucruri sfinte, ce mama dracului! (nu am găsit altă rimă)


7 comentarii

Republica Ortodoxă Română în istorie

Nu-mi propun să mă ocup în mod frecvent de selectarea subiectelor din această ”rubrică” în funcție de evenimentele istorice ale zilei, dar de data asta nu m-am putut abține. Cu atât mai puțin îmi propun să creez vreo relație cu politica românească a zilelor noastre, dar, iarăși, nici nu m-am putut abține și nici n-am găsit altă rimă.

Cetățenii (coloniștii?) Noii Zeelande au aflat de legea franceză privind separarea statului de biserică la 5 (cinci) zile de la apariție*.

Noi n-am aflat încă. N-am găsit nici vreo dovadă că noi sau neo-zeelandezii am fi aflat despre secularizarea lui Cuza.

*Pentru cei ce cred că apărarea catolicilor contra unei acuzații de poziționare anti-prohibiție nu este savuroasă, vorbesc despre al doilea articol.