La colțu' străzii


8 comentarii

Ce vrăji au mai făcut vecinii vinificatori din Moldova

Purcari1Ultima dată când am scris despre vin aici, la colț de stradă, Moscova tocmai impusese embargo pe importurile de vin din Republica Moldova. Pentru o economie în care producția de vin reprezintă 3,2% din PIB, iar principala rută de export duce în Federația Rusă o astfel de măsură prohibitivă nu a fost deloc de ignorat. Deși mai greu la început, producătorii s-au reorientat spre piața europeană, sprijiniți fiind și de statele membre UE care au văzut în promovarea vinurilor din Moldova o modalitate – poate singura, la momentul acela – de a răspunde coerent politicii agresive a Rusiei în regiune.

Deși, pe termen scurt, embargoul a afectat economia Republicii Moldova și bugetul producătorilor de vin, pe termen lung, una din principalele lecții pe care aceștia le-au învățat a fost să se orienteze spre calitate și nu spre cantitate. Continuă lectura

Reclame


34 comentarii

Romania populatie de emigranti, sau popor latin ?

Istoria nu este o stiinta exacta, si de cele mai multe ori, a fost scrisa dupa chipul si asemanarea conducatorilor vremurilor in care era scrisa, de unde si subiectivitatea ei. Noi ca popor avem niste probleme, si le avem de foarte mult timp, nu de ieri, de azi. Istoria asa cum este predata inca in scoli si cum este perceputa de catre majoritatea populatiei nu reuseste sa acopere niste goluri, niste intrebari, o neliniste. Nestiind de unde am venit, cum am ajuns aici si de ce, este normal ca sa ne fie greu sa stim incotro o luam si ce facem in momentul de fata. Cam ca un om amnezic cu vagi amintiri despre trecut, care este hranit cu memoria unor intamplari care nu ii apartin.

Continuă lectura


3 comentarii

Ajuta-ti aproapele saptamana a 6-a

Saptamana aceasta nu am avut ocazia sa vad prea multe fapte bune, doar vreo 3. As putea sa va spun ceea ce am facut, dar lauda de sine nu miroase prea bine. Asa ca o sa citez pe altcineva, cititoarea noastra arakelian, mai ales ca nu este genul de persoana care sa se umfle in pene. Continuă lectura


15 comentarii

Falanga, democratia, increderea si coeziunea sociala

Grecii din antichitate au avut ca forma de organizatie orasele-stat. Acestea au luat nastere in urma stabilirii unor grupuri de colonisti in teritorii noi, populate de triburi de alta limba, traditie si obiceiuri. De obicei alegeau o zona usor de aparat, inconjurata de cat mai multe obstacole naturale, cea mai des intalnita fiind un istm inconjurat de mare. Bastinasii nu erau foarte incantati de noii vecini, astfel ca asezarile erau intr-o continua stare de asediu. Ca rezultat, grecii antici au devenit razboinici foarte priceputi.

Continuă lectura


5 comentarii

Necazurile, domnule, necazurile!

Saptamana trecuta a inceput incurajator, prin exemplul dat de paznicul psiholog. Am avut astazi ocazia sa vorbesc din nou cu dumnealui, spunandu-i ca l-am dat drept exemplu pentru atitudinea civica. Intrebandu-l cum de a ajuns sa fie asa de dedicat ajutorarii celor din jur a raspuns cu capul in pamant „Necazurile, domnule, necazurile!”. I-am spus ca ma asteptam sa fi fost ceva de genul acesta, pentru ca numai cine a suferit in viata poate fi in stare sa se dedice asa ajutorarii celor din jur.

File:UnemployedMarch.jpg

Continuă lectura


Un comentariu

Ne apropiem de al treilea razboi mondial ?

Istoria se repeta de cele mai multe ori pentru ca nimeni nu a invatat lectia de prima data. Asemanarile zilelor noastre cu starea lumii de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial sunt izbitoare.

Criza economica : Marea Depresiune a durat din 1930 pana prin 1940 (in unele tari chiar pana prin 1945) iar al doilea razboi mondial(RM2) a inceput in 1939. Recesiunea globala din zilele noastre a durat din 2008 pana in 2012, unele tari ne-revenindu-si nici acum (2014). Continuă lectura


11 comentarii

Si cu restul societatii ce facem, domnule?

De ceva vreme fac drumuri regulate pe la un spital privat pentru a ma ocupa de unele aspecte de sanatate neglijate in ultima vreme. Destul de  des vedeam la intrare un angajat al firmei de paza care incerca un pic stangaci sa ridice moralul celor care intrau sau ieseau din spital prin urari de genul „Sa traiti” „O zi buna” „Multa sanatate”. Continuă lectura


Un comentariu

Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti

Cei din jurul tau au o mare influenta asupra ta, actiunilor si personalitatii tale, si tu asupra lor. Influenta poate fi pozitiva sau negativa, decizia apartine fiecarui individ in parte. In mod natural ii cauti pe cei care ori sunt ca tine, ori iti sunt model, ori esti tu un model pentru ei, si toate amestecate la un loc. Prietenii buni te ajuta sa te ridici dupa ce ai cazut,sa cresti ca persoana, sa iti creasca increderea, sa te simti mai bine in pielea ta.

https://i1.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/en/d/d6/Friends_season_one_cast.jpg

 Intr-un articol precedent scriam despre cum poti sa ii rasplatesti pe cei din jur pentru ceea ce iti ofera, si anume spunandu-le pentru inceput ce apreciezi la ei. Laudele trebuiesc facute public, si reprosurile intre patru ochi. De aceea mai jos veti gasi ceea ce am apreciat la prietenii care au avut o influenta buna asupra mea, si in acelasi timp, lucruri care ma definesc ca si persoana. Ii veti gasi pe majoritatea sub pseudonimele sau poreclele din perioada cu cea mai mare influenta asupra mea. Continuă lectura


Scrie un comentariu

Admitere la liceu, greseli, educatie si incredere

Articolul este dedicat celor care au inteles articolul precedent, si s-au simtit vreodata atinsi de frica. Voi incepe cu o poveste spusa de profesorul meu de biologie, domnul Țurcanu, in primul an de liceu. S-au dat niste teste de inteligenta, invatare, si alte aptitudini similare unor elevi la inceputul liceului. Apoi au fost impartiti in 2 clase, clasa A si clasa B. Celor din clasa A li s-a zis ca ei sunt cei mai buni, si au fost tratati ca atare, pe tot parcursul liceului. Celor din clasa B li s-a spus ca ei sunt cei din a doua jumatate, si au fost tratati ca atare pe tot parcursul liceului. Ca rezultat, cei din clasa A au avut rezultate extraordinare, cum era de asteptat, iar cei din clasa B, cel mult peste medie. Cel mai bun din clasa B cu greu se ridica deasupra mediei celor din clasa A. Va intrebati cum de cel mai bun din clasa B era peste media din clasa A, cand de fapt el trebuia sa fie sub cei din clasa A? E simplu, in clasa A au fost alocati numerele pare de la evaluare, si in clasa B au fost alocati numele impare. Adica cel cu potentialul cel mai mare, dupa 4 ani in care i s-a spus ca e printre cei mai slabi, cu greu a depasit media celor care li s-a spus timp de 4 ani ca sunt cei mai buni. Cei cu potential mediu pentru ca li s-a spus timp de 4 ani ca sunt cei mai buni, au obtinut rezultate mai bune. Continuă lectura


13 comentarii

Despre educatie si perpetuarea traditiilor familiale

Vorbeste mai incet ca ne da nenea paznicu’ afara! Stai potolit ca se uita lumea la noi, ne facem de ras! Daca te impiedici si cazi te rup in bataie! Nu te urca singura pe tobogan, o sa cazi, sa nu ai incredere in tine niciodata, stai aici langa bunica! Cum adica „de ce?”, pentru ca ti-am zis eu, de aia! Al lu’ cutare e mai bun ca tine, are numai 10, tu vii numai cu 7, sa pui burta pe carte ca altfel nu ajungi nimic in viata!

Suna familiar? Ce sta in spatele tuturor acestor cuvinte? Frica lasata mostenire de-a lungul generatiilor intregi. Si pe mine m-au batut ai mei de m-au stins, si uite, am ajuns bine, o sa ii altoiesc si eu pe copiii mei. Continuă lectura


3 comentarii

Idei despre cum iti poti ajuta familia, prietenii si colegii de serviciu

Pana acum am vorbit mai mult despre cum poti ajuta pe necunoscuti. Cine nu are incredere in ea insasi/el insusi greu poate avea incredere in altcineva. Cel de alaturi, indiferent ca este din familie, grupul de prieteni sau coleg de serviciu poate fi ajutat sa creasca increderea in fortele proprii, face mai multe, si bineinteles, fi mai fericit. Cand cei din jurul tau sunt mai increzatori si fericiti vei simti si tu asta. Mai ales cand stii ca ai contribuit la fericirea lor, si simti ca au mai multa incredere si in tine. Ce putem face pentru cei mai apropiati, pentru familie si prieteni? Cum putem creste coeziunea familiei, grupului de prieteni, vecinilor de pe scara/strada? Cum ii putem face pe cei dragi un pic mai fericiti?

Ce apreciezi tu de fapt la cei apropiati? Cat de des le-ai spus asta? Continuă lectura


Scrie un comentariu

The Corporate Hitchhiker’s thoughts on Corporations, Nazism and Communism

After the previous Hitchhiker’s article some might have left with the impression that Corporations are a bad thing. Like many other things, it is not a social system per se that is bad, but the people in that system. A Corporation, Communist or Nazist society is only as bad as the people in it. What do these have in common ?

Planning would be the first. Nazism had the „Four Year Plan”, Communism had the series of „Five-Year Plans”, Corporations are using Strategic Planning and splitting the Fiscal Year in quarters. Planning would be the best way in achieving goals, in any situation whatsoever. The difference is how you reach your goal, how realistic you are, and how people are treated along the way. Continuă lectura


2 comentarii

Eroii dintre noi, cinstea se invata acasa

Mama_Eroina_RPRIn metrou, dimineata, aglomeratie. Fiind cel de Pipera e plin in mare parte de corporatisti, rar vezi cate unul care sa se inghesuie, sa dea din coate. Mai este cate unul cu rucsac in spate. Nu sta locului, se foieste reusind sa izbeasca pe cineva cu rucsacul la 3 secunde. Doua doamne, discuta despre ce oare? Jobul de la multinationala. Cele 40 de ore suplimentare muncite in martie. O oboseala teribila, cronica. Cum a fost nevoie de un transfer la alt departament ca sa isi poata lua concediu. Si cum fiind femeie, si mama, toate gandurile erau interconectate in mintea dumneaei, cateva ore suplimentare erau facute cateodata de acasa, seara, dupa ce se culca cea mica.

Si ca veni vorba de copii, sa vezi ce a patit cu cealalta fiica, prinsa copiind la geografie :

– Pai cum mai mama sa faci asa ceva, este un furt! Nu-ti mai da ochii peste cap, copiatul este un furt. Pai si cum, tocmai la geografie?

Continuă lectura


Scrie un comentariu

Oligarhia est-europeană și interesele americane. Hăituindu-l pe Victor Ponta încă din 2002 [video]

Domnul Ghiță recunoaște că se teme de mesajul americanilor și apare pe chat la „dușmanii” digitali, îngrijorat că prea se potrivește modelului de oligarh est european devenit ținta politicilor americane în zonă. Da, oligarhia nu e democrație, e fix ev mediu și privilegii feudale.

Și-n Thailanda legii marțiale și-n Ucraina ruptă de separatiști, scânteia turbulențelor s-a aprins de la corupția guvernamentală. Același combustibil anti-corupție a pârjolit Turcia protestelor de anul trecut, gata gata să izbucnească iar, când cu accidentul minier și neregulile operatorilor minieri licențiați suspect. China însăși desfășoară o campanie virulentă și spectaculoasă împotriva nomenclaturiștilor corupți de înalt rang, din Partid sau din Securitate. Iar americanii își urmăresc și ei ferm frauduloșii, fapt redemonstrat prin recenta amendă de peste 2.5 miliarde de dolari împotriva unei bănci elvețiene unde cei mai bogați americani își ascundeau veniturile. La fel cum trebuie să-și protejeze investițiile și proiectele în zonă. Și de aici teama domnului Ghiță.

Dar oare cât de inconfortabil trebuie să se simtă domnul Dragnea care a dovedit că are logistica necesară să organizeze un referendum care să iasă cum se cere, vezi Teleorman, vezi Crimeea? Cam la fel de inconfortabil ca americanii care-și construiesc scutul anti-rachetă pe moșia sa înghesuită de votanți teleghidați la kilogram, care mâine ar putea foarte bine cere alipirea la Bulgaria, Serbia sau Republica Populară Caracal.

În tot acest timp, Ponta știe de ce fuge și de americani și de baroni ridicându-le sprânceana și pulsul și la unii și la alții. A crescut de mic copiindu-și temele anticorupție prins între ciocanul baronilor și nicovala americană. Dacă doriți să revedeți, tânărul doctorand Ponta, creatorul instituțiilor anticorupție din România, trimisul foștilor nomenclaturiști să-i prostească pe americanii civilizatori. Pentru nevoia de zoom out, câteva minute dintr-o emisiune istorică din Mai 2002:

 


7 comentarii

Cum poate fiecare din noi sa faca Romania un loc mai bun fara efort?

Am un vis, ca Romania sa fie tara in care sa ne fie drag tuturor sa traim. Sa ne simtim acasa si doriti in propria tara. Sa ne simtim in siguranta in propria tara. Sa ne simtim pretuiti de cei din jurul nostru. Sa pot lasa unui vecin, despre care nu stiu decat ca este cetatean roman, cheile de la casa sa imi ude plantele cand sunt plecat o luna, sau bani sa imi plateasca intretinerea (pardon, intretinerea vreau sa o platesc online prin direct debit, ca si taxele, de altfel). Ceea ce ne lipseste este increderea in noi si in cei din jurul nostru. Coeziunea sociala. Credinta ca cel de aproape este o persoana buna, si ca te va prinde cand vei cadea.

https://i2.wp.com/www.meredithmanor.edu/about/campusact/FaithWalk07/trustfall.jpg

Continuă lectura