La colțu' străzii


6 comentarii

Discursul urii

…a câștigat aceste alegeri parlamentare. România s-a aliniat în sfârșit cu trendurile globale si valorile occidentale, nu-i așa? Putem pipăi axa București-Londra-Washington care pentru prima dată s-a desenat limpede după aceeași rețetă tabloidă din lumea post-adevăr a știrilor false. „Huă experții” se strigă în Marea Britanie, „Jos tehnocrații!” se înjură la Giurgiu-Teleorman. Farage, Trump, PeSeDe, aceeași mizerie! ce privilegiu să recompui un slogan cântat în Piața Universității încă de-acum deja 5 ani. Democrația românească ține pasul cu actualitatea euro-atlantică.

„Ziariștii sunt noii securiști” după cum excelent a zis-o infractorul Voiculescu, mogulul nostru vizionar, cu mult înaintea vremurilor. Declarație epică de pe vremea când Putin își calibra noile instrumente mass (și social) media dedicate coacerii balamucului din prezent.  Trump este trollul suprem, simbolul 2016, vedeta de televiziune post-adevăr. Continuă lectura

Anunțuri


Un comentariu

Lașitatea editorială a Facebook naște monștri adevărați din știri false

În sfârșit au apărut primele îndoieli justificate factual, cu efecte concrete și măsurabile, față de habitatul jurnalistic (Newsfeed) creat de Facebook.

Foto Reuters

Existau și înainte voci îngrijorate de libertatea internetului care remarcaseră evoluția opac-monopolistă a Facebook.  S-au plâns de la creatori mărunți de conținut la redacții cu tradiție și editori giganți. Chiar și aici, noi am observat cum în doar câțiva ani Facebook ne-a furat ușor ușor colțul de stradă. Poate că e în firea lucrurilor, nimeni nu se poate lupta cu tăvălugul evoluției. Dar intuitiv, ceva n-a fost niciodată complet în regulă cu această mișcare. Și nu mă refer, de exemplu, la conținutul video pe care Facebook îl fură cu nerușinare și fără nicio intenție de a respecta drepturile de autor, în planul său de a submina Youtube.

Sub mult sclipici și poze cu pisici, Facebook acționează în mod evident fără etică. A făcut-o mereu, încă de la primele întrebări legate de confidențialitatea datelor utilizatorilor săi. Profilarea de marketing  se intersectează de minune pe facebook cu profilarea făcută de instituțiile de forță. Are cineva certitudinea că Facebook protejează datele noastre în fața corporațiilor sau guvernelor cu care își negociază bugete sau lobby?

Dar hei, e gratis, am toate contactele aici dacă îmi pierd telefonul. Plus, e o lume fascinantă în care pot urma pe oricine, e distractiv. N-am nimic de ascuns, nu? Să-mi citească micile bârfe, să-mi arhiveze anturajul, să-mi monitorizeze localizarea și mai nou să-mi servească știrile lui, scroll scroll scroll și bifez „Accept”. Ce se poate întâmpla?

Păi în primul rând, în doar câțiva ani, internetul începe deja să arate altfel. Nu mai e www – world wide web, Facebook și Google vor internetul lor controlat. Nu mai e alegerea RSS, ci un Newsfeed ales de algoritm. Adăugăm aici traficul mobil care a depășit traficul clasic de desktop/laptop și ne trezim într-un internet de aplicație, în care fiecare fuge de democraticul browser și ține userul captiv în țarcul său monopolist al aplicației.

Revenind la recentele alegeri prezidențiale din America, câteva voci deștepte au articulat limpede noua dilemă editorială creată de facebook prin răspândirea unor știri false. Care facebook desigur se eschivează ipocrit de responsabilități editoriale pe care în mod evident le are. Săptămâna trecută, tot internetul a râs de creatorul facebook Mark Zuckerberg care foarte candid și încurcat a declarat imediat după alegerile americane că știrile false propagate pe facebook nu au niciun impact pentru utilizatori – păi atunci nici postările facebook n-au niciun impact pentru publicitatea plătită ha ha și de aici sute de meme. Și prezentatorul BBC a încheiat zâmbind această știre.

Am cules mai jos câteva paragrafe din trei articole scrise la cald despre invazia prin dezinformare organizată pe social media. Cu siguranță vor urma analize aprofundate și poate urmări legislative, fiindcă ne aflăm într-o realitate nereglementată, ca pe vremea când drogurile se găseau la liber. Încep cu surpriza apărută din adolescența nouăzecistă, siteul MTV, da acea televiziune MTV care killed the radiooo staaar și care are secțiune de Politică (am îmbătrânit!). Citez: Continuă lectura


2 comentarii

Cinismul și piața opiniei

Sunt oameni care trăiesc din opinie – pe site-uri, pe bloguri, pe FB. Unii la propriu, adică meseria lor e să își spună opinia, iar cititorii să se minuneze și să le aducă venituri. Alții la figurat, adică una din bucuriile importante ale vieții lor e să fie mai deștepți ca alții.

Există și o piață a opiniei. Numărul cititorilor e constant, deci cei care le vor clickurile se întrec între ei. Iar atunci când vrei să arăți că ești mai deștept ca altul competiția e implicită. În unele situații, e o piață a naibii de concurențială.

În general, partidele politice nu sunt competitori, ci subiect pe piața asta. Unii ne explică ce vor partidele. Alții își arată deșteptăciunea pe seama partidelor. Mai sunt și din cei plătiți de partide să aibă o opinie.

Dar în general partidele sunt utile pe piața opiniei. Majoritatea generatorilor de opinie practică cinismul. Unii pentru că știrile rele se vând mai bine. Alții pentru că e mai ușor să îi faci pe alții proști decât să arăți că ești deștept. Cinismul e și un alibi bun să stai pe margine și să te pricepi la orice, fără să faci nimic.

Un partid ca USR iese din schemă. O dată că USR însuși, dar și membrii săi, sunt generatori de opinie, deci sunt în competiție pe piață. Apoi, pentru că dacă chiar s-ar dovedi un partid altfel, nu bun, dar măcar mediu, cinismul ar începe să semene tot mai mult a meschinărie. Nu e de mirare că USR e criticat pentru orice gest sau vorbă, mai abitir decât orice alt partid: așa e pe piața asta.

Astăzi USR și-a publicat programul politic. Pentru liniștea mea, mi-am propus să nu citesc niciun comentariu inteligent despre programul USR.


9 comentarii

Incredibil! N-o să-ți vină să crezi ce spun acești ziariști despre taxele lor!

S-a scurs în presă un document de lucru al Ministerului Finanțelor care propune schimbări ale Codului Fiscal. Titlurile sunt în general senzaționaliste și alarmiste, dar citind conținutul am găsit în principiu idei bune: clarificări, simplificări, utilizarea Internetului, combaterea evaziunii.

Chestiunea sensibilă este cea a contribuțiilor sociale. Reamintesc că la începutul reformei fiscale guvernul (Ponta) a promis că va reduce contribuțiile din 2017, dacă economie merge bine. Aparent, economia merge bine, deci guvernul trebuie să discute subiectul.

Propunerea ce circulă azi în presă are două fețe: reduce contribuțiile pentru cei cu contract de muncă, de la 25,8% la 21,7%. În același timp, renunță la ficțiunea fiscală a împărțirii între „contribuțiile angajatorului” și „contribuțiile angajatului”, unind cele două într-o singură contribuție, a angajatului. Acest lucru are implicații asupra celor ce au alte tipuri de contracte: PFA, profesii liberale, drepturi de autor, convenții civile. De la caz la caz, ei neavând angajator, plăteau contribuții mai mici, și unii dintre ei (nu toți!) vor plăti mai mult în viitor.

Aici este și o sursă importantă de evaziune fiscală, numeroase persoane mascând raporturi de muncă prin altfel de contracte. Acest lucru se întâmplă pe scară largă în mass-media. Și așa ne întoarcem la titlurile alarmiste și senzaționaliste: măsura, bună pentru buget și pentru cei ce plătesc corect taxe, îi va afecta pe cei ce ciupeau din contribuții. Adică pe mulți dintre cei ce-și dau cu părerea pe site-uri și televiziuni.

Trebuie spus că pentru angajații cu contract de muncă, statul obligă angajatorul să le crească salariul brut așa încât să compenseze creșterea „contribuției angajatului” și să nu le se modifice salariul net. Deci salariul nu scade. Ar putea să crească, dacă se înțeleg cu angajatorul să împartă diferența de 4%, care e scăderea totală a contribuțiilor.

Așa că să nu ne surprindă dacă vom vedea la unison analiști, experți, specialiști, anteniști, criticataci și contributori criticând aspru propunerea de Cod Fiscal a guvernului tehnocrat. Această uniune trans-ideologică are ca punct comun buzunarul personal al opiniologilor.

pisici-si-taxe


2 comentarii

Nihil sine procedură. Atunci când procedura ne face să răspundem ca un robot și nu ca un om.

cncdMai rău decât articolul Mihaelei Rădulescu cu „Adam și Eva (Toleranța pe la spatele normalității)” mă enervează răspunsul pe care l-am primit de la CNCD, în urma sesizării pe care am trimis-o.

Aseară văd articolul și îmi spun, inițial, că n-are sens să mă enervez tare din cauza asta. Dar imediat îmi dau seama că are sens, pentru că în felul acesta unii dau în stanga și în dreapta cu opiniile (pentru care primesc multe felicitări pe pagina de Facebook) și alții aleg să tacă mâlc (cum chiar doamna spune, la un moment dat, în articol). Zis și facut. Mă gândesc că e caz de expus la CNCD (pentru cine încă nu știe, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării). Articolul era proaspăt, poate nu apucase nimeni de la Consiliu să îl vadă și trebuie sesizat.

N-am căutat, recunosc, să văd care sunt cerințele standard pentru o astfel de sesizare/plîngere. Lista e la ei pe site, e adevărat. Continuă lectura


Un comentariu

Povești cu șpioni ruși

Russia Today și HotnewsZilele astea a făcut multă vâlvă o listă cu potențiali prieteni ai Rusiei în România. Nu pot să mă abțin să nu zic și eu cinci vorbe despre povestea asta.

1. Proveniența listei e dubioasă rău. Un hacker necunoscut ar fi spart contul de email unui presupus prieten al unui consilier al lui Putin și ar fi extras această listă (nb. lista cuprinde nume din toate țările UE, nu doar din România). Un site obscur de tipul „știri pe surse” din Ucraina a publicat lista. De aici a fost preluată și rostogolită. E jenant să publici așa ceva.

2. Și, totuși, de ce? Un motiv ar fi potențialul de audiență. Lumea dă click, se adună vizualizările, poate mai iese ceva din publicitate. Lista cu șpioni, niște sâni bine aleși și o știre despre ce a mâncat Becali la pușcărie fac audiență, dau o gură de oxigen site-ului. Nu spun că aprob metoda, doar constat. Apoi, cel puțin la un site ca hotnews.ro, presupun că e și veșnicul război al orgoliile între ăia care se pretind „de dreapta” și ăia care se pretind „de stânga”. Nu putem să excludem nici ipoteza că sunt unii oameni care cred sincer în ofensiva armatei rusești de propagandă în România.

3. Chiar și așa, lista e departe de a fi jignitoare. Enumeră persoane publice care fie au avut atitudini prietenoase față de Rusia (sau neprietenoase față de SUA), fie au un discurs naționalist. Acestea au potențialul de a fi prieteni ai Rusiei. Descrierea este la obiect și scrisă politicos. Nu scrie nicăieri că aceștia ar fi plătiți de Rusia sau ceva de genul ăsta. Nu sunt erori sau exagerări, ceea ce face lista credibilă. Și tocmai pentru că cele scrise sunt reale, este penibilă reacția celor ce se plâng că ar fi lezați de publicarea listei.

4. În fruntea listei de contra-reacții ridicole aș pune Critic Atac. Pentru un site care în mod constant modelează realitatea ca să corespundă ideologiei și critică aspru pe oricine nu înțelege adevărata cale, sunt surprinzător de pricinoși cu acest caz. Presupun că e și la ei al doilea motiv enunțat la punctul 2, adică războiul orgoliilor. Trebuie să recunosc că Roncea a fost mult mai normal în acest caz, cu o reacție de tipul „ha, ha, m-au pus rușii pe o listă, înseamnă că mă citesc”.

5. În acest timp, niște cetățeni au lansat site-ul russiatoday.ro, despre care spun că ar fi un proiect în română a televiziunii cu același nume controlate de Moscova. Ulterior, reprezentanții televiziunii în cauză au negat orice legătură. Poate că cetățenii care au site-ul în română sunt invidioși că nu sunt și ei pe vestita listă. Partea amuzantă e că pe site una din secțiuni se intitulează simplu, Hotnews. Nu se poate spune că agentul rus n-are simțul umorului!


Scrie un comentariu

Unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Cazul Turcescu încă se mai discută și mai stârnește reacții. A fost sau n-a fost? Nu știm sigur nici acum. Dar subiectul este important pentru jurnaliști, tocmai pentru că e despre ei. Deci va mai dura până să se stingă. Nu am văzut însă, până acum, o întrebare firească: unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Știm că toate structurile cu epoleți încearcă să recruteze jurnaliști din toate redacțiile, și nu de ieri, de azi, ci de douăzeci de ani. Teoretic, majoritatea jurnaliștilor sunt curați. E nerezonabil să credem că toate tentativele de recrutare au succes. Dimpotrivă, privind la competențele ofițerilor, pare că destul de multe ratează. Deci este de așteptat ca un număr destul de mare de jurnaliști să fie abordați pentru recrutare și să spună nu. Unde sunt aceștia? Eu azi am auzit de primul, Daniel Befu ne povestește cum a fost recrutat acum câțiva ani, pe când era în redacția Gândul.

Periodic se învârtoșează mândria breslei jurnaliștilor și auzim cereri de deconspirare a agenților din redacții, discuții despre coduri deontologice și tot așa. Dar dacă știm că există agenți în redacții, cum se face că de atâta amar de vreme atâția jurnaliști pricepuți nu au reușit să demaște decât doi (vorbim de agenți pe stil nou, nu de informatorii fostei Securități). Ba chiar și ăștia doi sunt cu cântec. Unul e Zaschievici, fost la Jurnalul Național, într-un scenariu ce pare ireal în care jurnalistul-infractor a devenit politician conservator, iar agentul acoperit a ajuns redactor adjunct. Al doilea e Turcescu, care l-a auzit pe Dumnezeu și și-a pus cenușă-n cap, sau cam așa ceva.

Dar să revenim la întrebarea de fond: știm că serviciile se preocupă să aibă măcar un agent în fiecare redacție, de două decenii. Însă până acum am auzit de un singur caz de jurnalist care să refuze oferta și să iasă public să spună acest lucru. Asta înseamnă fie că breasla suferă de lașitate cronică, fie că e extrem de permeabilă la oferte de colaborare. În ambele situații, publicul pierde.


2 comentarii

Libertatea presei? Unde începe și unde se oprește? Scandalul Antenelor

plangere Antene8 august 2014, Dan Voiculescu este condamnat la 10 ani de închisoare cu executare și plata daunelor în valoare de 60 milioane de euro și confiscarea sediului firmei sale Grivco, sediu în care funcțioenază și Antena 3. Aceeași măsură de confiscare se aplică și pentru sediul unde funcționează Antena 1.

După aflarea verdictului s-a pornit un ”concert” mediatic și nu numai care ridica problema libertății presei. În primele secunde nu am înțeles mesajul – cu ce era împiedicată libertatea presei? Am înțeles apoi, dar tot refuz să leg cele două evenimente pentru că îmi doresc foarte mult să trăiesc într-o societatea care își dorește normalitatea – respectarea statului de drept și a legilor. Continuă lectura


9 comentarii

Voiculescu și poporul

Dan VoiculescuSunt printre cei care simt o satisfacție morală legată de decizia de condamnare a lui Dan Voiculescu. La fel ca în cazul Năstase, este un moment în care era mare nevoie „să se facă dreptate”. Voiculescu nu „doar” a furat, nu e un găinar oarecare. A fost întotdeauna, în întreaga sa carieră, în mijlocul unor operațiuni de spoliere sistematică a bunurilor publice. Înainte de ’89 a activat în comerțul exterior, participând direct la devalizarea țării în beneficiul familiei Ceaușescu, neuitând să tragă și foloase personale. După schimbarea de regim putea să se convertească în om de afaceri onorabil, cu banii strânși înainte, și nimeni nu l-ar fi întrebat cum i-a făcut. A ales să continue afaceri oneroase cu statul și să își crească astfel exponențial averea. Ar fi putut să se oprească și probabil ar fi rămas un miliardar liniștit. Dar a vrut să fie și recunoscut pentru calități pe care evident nu le are („dom’ profesor”, geniu antreprenorial, instanță morală, mare politician etc.). Și-a folosit banii furați într-un program sistematic de poluare a opiniei publice, cu rezultate devastatoare pentru sănătatea morală a țării. A încercat apoi să oprească, prin orice mijloace, progresul din justiției, pentru a se face scăpat. Toate acestea le-a făcut cu tupeu și nerușinare, folosindu-și tribuna mediatică pentru a ne disprețui în față. Pentru această carieră mizerabilă, merită pedeapsa maximă și sunt mulțumit că justiția și-a spus cuvântul. Continuă lectura


34 comentarii

Romania populatie de emigranti, sau popor latin ?

Istoria nu este o stiinta exacta, si de cele mai multe ori, a fost scrisa dupa chipul si asemanarea conducatorilor vremurilor in care era scrisa, de unde si subiectivitatea ei. Noi ca popor avem niste probleme, si le avem de foarte mult timp, nu de ieri, de azi. Istoria asa cum este predata inca in scoli si cum este perceputa de catre majoritatea populatiei nu reuseste sa acopere niste goluri, niste intrebari, o neliniste. Nestiind de unde am venit, cum am ajuns aici si de ce, este normal ca sa ne fie greu sa stim incotro o luam si ce facem in momentul de fata. Cam ca un om amnezic cu vagi amintiri despre trecut, care este hranit cu memoria unor intamplari care nu ii apartin.

Continuă lectura


6 comentarii

3, 2, 1… și! Puneți câinii pe Klaus Iohannis!

Cineva mai vechi prin presă a sesizat foarte bine: „Demult – nici nu mai țin minte de când – „Evenimentul zilei” și „Jurnalul Național” n-au mai fost unite în cuget și-n simțiri…” Ca la un semn, toată presa a început să-l murdărească pe Klaus Iohannis. Indiferent de tabere, orchestra mass-media s-a sincronizat la marele fix de te uiți după dirijorul vidanjei. Așadar neamțul liberalilor e complotist, trădător și… băsist.

Un pic în ofsaid la grămadă întârziată apare și Mirel Palada cu argumente firave, expandate la maxim și poc! îl face rusofil iresponsabil. În Adevărul, ca să se-nchidă cercul presei, acest presupus câine de pază al democrației.

Nu zic, îmi place să trăiesc într-o țară unde presa face exact asta, descoase și caută nod în papură oricui. Dar fără impresia asta jalnică de haită. Pe argumente, fără emoțional, fără senzațional, fără pamflet și burtiere alert colorate. Ok, și cu d-astea, dar vreau să sper că a expirat epoca de aur a tabloidului crescut și descrescut odată cu decada băsistă. Că societatea a prins anticorpi la presa galbenă în timp ce politicienii au rămas hipnotizați de această placă fumată acum cinci-zece ani. Că s-au mai tocit colții tabloizi ai hienelor de presă, „noii securiști” cum bine le-a zis mogulul de presă care știe cel mai bine.  Șo pe el!

 


8 comentarii

De ce boicotul la europarlamentare a fost un lucru bun

Nu stiu de voi dar pe mine m-au durut urechile de vaietele si anatemele aruncate asupra celor care au declarat sus si tare ca vor sa voteze si nu au cu cine, si de aceea fac #grevacetateneasca. Sustin ideea de mers la vot si respect decizia celor care au declarat ca nu vin, si au spus si de ce. Mai ales ca datorita lor prezenta a fost mai mare, pentru ca cetatenii activi, printre care ma numar si eu, s-au agitat mai tare, convingand cunostintele sa mearga la vot. Argumentele pro-vot din mass-media au crescut de asemenea procentele de prezenta. Prezenta finala la alegerile europarlamentare a fost de 32,16%, cu aproape 5 puncte procentuale mai mult fata de prezenta de la europarlamentarele din 2009 (27,21%). Dragi grevisti, va foarte multumesc !

File:Lentz Strike.jpg

sursa foto

Voturile nule au fost 344.980 (5,83%). Sunt multi altii care nu declara ca fac greva cetateneasca, dar o fac, de ani de zile. „Nu s-au prezentat la vot, deși erau în țară, 47,5% din totalul românilor aflați pe liste (peste 8 milioane persoane).” Ei bine, grevistii nostrii au ales sa si vocifereze contra motivelor care ii fac sa nu doreasca sa voteze, spre deosebire de ceilati. Sa presupunem ca cei care au sustinut #grevacetateneasca au fost la fel de multi cate ca si numarul de voturi anulate, 344.980.

Continuă lectura


8 comentarii

Omul care s-a uitat prea mult la televizor

talk-showAm cunoscut un om care s-a uitat prea mult la televizor. Nu la orice fel de programe, ci la televiziunile de știri. Omul își petrecea fiecare clipă liberă urmărind cu interes nesfârșitele dezbateri televizate. Era la zi cu toate problemele arzătoare, conform agendelor tuturor taberelor politico-mediatice, pentru că omul nostru se uita și la unii, și la ceilalți. Cunoștea foarte bine toți analiștii, opiniștii, ziariștii, moderatorii, animatorii și politicienii aflați zi de zi în spatele ecranului; le învățase reacțiile, ticurile, ideile fixe, până la a le anticipa răspunsurile. De la un punct încolo, omul avea răspunsuri mai bune decât majoritatea invitaților la toate subiectele zilei.

Momentul hotărâtor a fost cel în care și-a dat seama că este mai bun ca cei din platou. Atunci omul a început să își dorească să fie el însuși analist politic. Era convins că e suficient să apară la televizor și să dea soluțiile corecte, pentru ca toată lumea să îl asculte cu atenție și lucrurile să se schimbe în bine în țară. Aflat în fața televizorului, răspundea adesea întrebărilor moderatorilor, puncta greșelile invitaților, arăta ce trebuie făcut. În timp ce își vedea de alte preocupări, mintea sa construia platouri de televiziune în care el era invitatul principal, explicând calm și la obiect ce trebuie să facă România pentru a progresa. Începuse să vorbească chiar și cu prietenii și cunoscuții în stilul televizat. Avea răspunsuri pentru orice situație, ținea mici discursuri. Putea să explice orice în 30 de secunde, așa cum se cerea la televizor. Continuă lectura


5 comentarii

Alo, 112? Violența teve ține mai nou de Poliție

Am renunțat la teve acum fix trei ani. Nu la obiect în sine cât la televiziune. Nu bravez, conjuctura fericită m-a împins să amân reînnoirea abonamentului la cablu. Și birocrația infectă a companiilor de cablu, într-o vreme în care n-aveam timp de formularele și cozile lor.  Și fiindcă urma să apară copilul – cum să primesc în casa mea toate gunoaiele teve și implicit să dau de înțeles că aprob? Fiindcă ăsta e riscul când lași televizorul liber – ticăloși mai mult sau mai puțin sofisticați îți intră în casă pe fereastra digitală cu diagonala mult lăudată. Apropo de reclame, care-i diferența între publicitate și  cerșetorii sau bișnițarii agresivi din piață? Și unii și alții dau volumul mai tare și te agasează constant.

Ideea telecomenzii e o iluzie. Înainte de renunțare, aranjasem canalele-vidanjă cât mai departe, dozam mult efort și timp aiurea pentru selecție, prioritizasem posturile cât de cât, mă revoltam aici pe blog asupra conținutului teve, în fine. Nu știu cum se simte un om care se lasă de fumat dar eu unul chiar mă simt mai bine. Uneori, între DVD-uri bine alese, intră posturile care se prind clasic (da, culmea, televizorul prinde TVR și PROtv). Și ne mai fură imaginile. Moment în care copilul sesizează hipnoza noastră și neobișnuit cu privarea de atenție, stinge televizorul. Îl vede ca pe un corp străin și mă bucur de fiecare dată când o face.

Aș fi rămas abonat pentru posturile sportive. Dar și aici mi s-a îmbunătățit viața. Am fost nevoit să fiu cel din cercul meu de prieteni care organizează ieșiri pentru vizionarea de meciuri sau cel care se interesează să cumpere bilete. Cu totul altă experiență, o socializare mult mai de calitate. Pentru restul meciurilor, streamingul online își face treaba foarte bine.

Am învățat că în lumea internetului, e o iluzie nevoia de televizor cu motivația sobră a „informării”. Fals! O mulțime de oameni din massmedia au renunțat ei înșiși la televizor. Așa cum cine lucrează într-o fabrică de parizer nu pune gura pe așa ceva sau cum mulți lucrători din industria tutunului nu sunt fumători. În anturajul meu, am încă patru prieteni care au renunțat la teve, doi din ei l-au dat degeaba, bucuroși de spațiul eliberat. Alte experiențe despre viața fără televizor puteți citi aici.

Azi, la radioul din taxi am auzit niște hlizeli fm despre nuș’ce scandal de la un talkshow al unei televiziuni de știri: doi politicieni s-au certat în numele poporului, s-au înjurat care-i mai traseist și s-au amenințat. Nu că mi-ar păsa prea mult dar trebuie să recunosc că s-a atins un nou vârf. De fapt a new bottom cum ar zice englezii. Pe vremea mea, pentru violența teve se făcea apel la CNA. Acum reclamanții nu mai sunt telespectatorii indignați ci invitații din platou. Acum se sună la Poliție direct din studioul de televiziune. 


109 comentarii

Cei 500 și viața privată a lui Ponta

„Ponta era la restaurant în timp ce oamenii ăia din avionul căzut mureau” sau „Ponta juca baschet în timp ce oamenii erau acoperiți de zăpadă”. Probabil ați văzut acest tip de afirmații în ultimele zile (dacă vă luați știrile doar de la Antena3 și Ghiță TV, nu înțeleg ce căutați pe acest blog). Pare noua linie de atac a dreptei-pure la adresa premierului. Mi se pare un atac complet lipsit de fair-play.

Opinia mea despre Ponta este foarte proastă. Căutați cuvântul ponta pe blog și nu cred că veți găsi măcar un articol măgulitor la adresa premierului. În particular recomand acest articol, în care vorbesc de esența guvernării Ponta, adică abuzul de putere. Am făcut această paranteză ca să arăt că vorbesc despre o persoană pe care, în general, o detest. Dar chiar și această persoană are propriile drepturi, în particular dreptul la viață privată. Continuă lectura