La colțu' străzii


Un comentariu

Avem nevoie de scenarii individuale pentru deschiderea școlilor

Nu înțeleg nicicum de ce singurul scenariu pentru începerea școlii este că toate școlile vor face la fel. Dimpotrivă, ar trebui să fie evident că trebuie pregătite scenarii diferite, în funcție de situația din fiecare localitate.

Sunt multe comune și chiar orașe mici care nu au niciun caz de Covid, sau sunt cazuri izolate, iar numărul de elevi într-o clasă este rezonabil. Toate aceste școli pot să înceapă cursurile normal, dar cu măsuri suplimentare de siguranță. Dezinfecția și educarea elevilor pentru igienă și menținerea distanței sunt obligatorii. Ar fi de dorit ca profesorii să fie testați la două săptămâni.

Sunt apoi localitățile cu cazuri puțin și izolate, dar în care sunt școli cu clase aglomerate. Aici trebuie găsită o soluție pentru a separa elevii: fie sunt create clase noi, dacă se găsesc spații (preferabil), fie merg pe varianta participării prin rotație. Soluțiile trebuie alese de la caz la caz, în colaborare cu autoritățile locale. Trebuie alocate resurse pentru profesori noi, dacă se fac clase noi. Lucrurile astea trebuie făcute din timp, nu pe 15 septembrie.

În fine, situația cea mai dificilă este a localităților cu cazuri multe, mai ales dacă sunt și clase aglomerate. Alternanța și școala online vor fi regula.

E foarte posibil ca o școală să treacă succesiv prin diverse etape, în funcție de incidența bolii în localitatea respectivă. Primarii, directorii și profesorii trebuie să se pregătească pentru asta, să aibă un mecanism de decizie și instrucțiuni clare.

Nimic din aceste lucruri nu se întâmplă. Cine știe, poate la Ministerul Educației, în spatele ușilor închise, cineva analizează scenarii. Dacă se întâmplă asta, ar cam fi cazul să vină și cu niște concluzii, că timpul trece repede. Mi-e teamă însă că la Ministerul Educației, în spatele ușilor închise, e doar multă incompetență.


2 comentarii

Când Ministrul semnează ca Primarul

OMS spune că nu recomandă tunelurile de dezinfecție, pentru că pot fi periculoase.

Ministrul Educației și Ministrul Sănătății au semnat un ordin comun prin care recomandă tunelurile de dezinfecție, printre alte măsuri de prevenție. A apărut în Monitorul Oficial.

Unele primării – Suceava, Sector 4 – s-au apucat și au cumpărat și instalat tuneluri de dezinfecție la toate școlile din subordine.

Ministrul Educației se jură că nu știe despre ce e vorba, nu a spus niciodată despre tuneluri de dezinfecție.

Ce să mai comentezi?


Scrie un comentariu

Ministerul Educației este incapabil să planifice

„Nu ne mai putem întoarce la săli de clasă cu treizecișiceva de copii în clasă”, zici ministrul educației într-un interviu. Și apoi tăcere. Nu urmează continuarea firească: „și în acest sens ne-am gândit să…”.

(lasă că nici jurnalistul nu pune vreo întrebare incomodă, să nu cumva să supere demnitarul, dar asta e altă poveste)

Nu trebuie să fii un expert în logistică pentru a vedea pe loc două-trei probleme. Prima e spațiul. O sursă importantă a actualei aglomerări este lipsa sălilor de clasă, în orașele mari. Dacă vrei să faci dintr-o clasă, două, trebuie și două săli. Iar dacă multiplici cu numărul de clase supra-aglomerate, trebuie niște școli noi. Câte? Revin imediat la asta.

O variantă care se discută este lucrul online. O grupă e la școala, alta acasă. Să zicem că profesorii vor învăța să facă și asta, ca să nu fie haosul de acum. Se ridică a doua problemă: oamenii. Este nerealist să crezi că același profesor va reuși să facă orele fizic, apoi și pe cele online. Va ajunge urgent la burn-out. Ai două grupe, trebuie doi profesori. Câți profesori trebuie în total? De unde îi iei?

Și, desigur, lucrurile astea costă. Spațiu mai mari, costuri adminstrative mai mari, și nici nu am discutat de costul igienizării. Profesorii trebuie plătiți. De unde bani, că în buget nu-s?

Nici nu mai vorbesc de criterii – cine stă acasă? cine se mută în altă parte? – că deja e filosofie. Rămân la lucrurile obiective, măsurabile, adică sălile, oamenii și bugetul.

Zice ministrul, în același interviu, că așteptăm, că vom vedea. Lucrurile astea nu se pot rezolva în august. Planurile trebuiau să înceapă acum o lună, iar azi deja să știm de câți oameni și câți bani avem nevoie.

Din nefericire, pot să pariez că dacă, printr-o minune, Președintele întreabă mâine câte clase sunt în această situație și unde sunt localizate, ăștia de la ministerul educației se vor uita speriați unul la altul, apoi vor purcede să trimită un fax cu ștampilă la inspectorate, care vor trimite câte un fax cu ștampilă la școli, să spună fiecare școală câte clase supra-aglomerate are. Apoi se vor certa că n-a fost procedura bună și totul se va bloca.


Un comentariu

Acești incompetenți care ne educă copiii

Să se susțină examenele naționale, în condiții de siguranță sporită, este varianta cea mai puțin rea, ținând cont de context. Mă sperie însă, din nou, incompetența colosală a conducerii ministerului educației.

Atunci când au luat decizia, nu s-au gândit la riscul cel mai ușor de prevăzut: ce se întâmplă cu elevii care nu trec triajul sau sunt izolați din cauză de virus? Din reacția la întrebările ce au venit imediat pe această temă, mi se pare evident că pur și simplu nu s-au gândit, e doar prostie și nimic altceva.

A fost nevoie de scandal public, de teorii ale conspirației, de încă o întâlnire teatrală la Cotroceni, ca să ajungă la concluzia firească: vor da examen mai încolo, peste două săptămâni sau poate la toamnă.

Pentru că nu s-au gândit la asta, nu s-au gândit nici să se coordoneze cu universitățile (deh, autonome), ca acestea să își organizeze admiterea ceva mai la toamnă, nu în iulie, dacă tot nu mai dau examen.

Oare la câte alte posibile riscuri nu s-au gândit? Răspunsul e simplu: la toate. Nu sunt în stare să gândească. Din nefericire pentru noi, se ocupă de educația copiilor noștri.


Scrie un comentariu

Solidaritate în timpul coronaviruslui?

Măsurile pentru limitarea răspândirii virusului sunt necesare, dar vor afecta disproporționate unele persoane, în principal cele cu mai puține resurse. Ele ar trebui dublate de măsuri de compensare a acestui efect.

Spre exemplu, închiderea școlilor pentru mai bine de o lună nu e o treabă simplă. Are efecte sociale importante, în funcție de răspunsul la întrebarea: ce vor face copiii în situația asta? Cu cine stau acasă? În ce fel de activități se implică?

Eu sunt un privilegiat. Sunt propriul șef, deci trebuie doar să contorsionez timpul de muncă și pot să stau acasă cu copilul. Sau pot să îl duc la after, care e deschis*, cel puțin o perioadă. Dar ce fac cei a căror muncă nu se poate face de acasă? Ce fac părinții singuri? Ce fac cei care nu își permit să plătească un after-school?

Orice măsură de limitare a circulației afectează disproporționat persoanele mai sărace, cu resurse mai puține, cu slujbe care necesită prezență fizică. Nu întâmplător, sunt persoanele cele mai vulnerabile și în fața virusului.

Până acum, Guvernul ne-a prezentat doar măsuri de asigurare a securității. Ar trebui să înceapă să propună serios și măsuri de asigurare a solidarității.

*) Ca să preîntâmpin trolli, pe cât se poate: subiectul NU este înțelepciunea mersului la after. Întâmplător, ajung pe jos, e un colectiv redus, cu măsuri de igienă bune. Repet, nu e ăsta subiectul.


Un comentariu

Educație: tăiem o hâtie, introducem 10

Mai nou, combatem segregarea cu birocrația. Sau tăiem 5 hârtii în educație, dar introducem 50. Că așa a zis UNICEF. O rușine.

Pe 23 decembrie, că lucrurile bune vin de Crăciun, Ministerul Educației a emis Metodologia de monitorizare a segregării școlare în învățământul preuniversitar. Aceasta definește, în forma extinsă, 103 de indicatori, iar în cea restrânsă, „doar” 64. Îngrozitor de detaliați, îngrozitor de mulți. Și, evident, cu totul alții decât cei colectați deja prin sistemul informatic intern al ministerului.

Aceștia trebuie colectați de la toate școlile din sistemul public. Toate, fără excepție. Nu eșantion, nu pilot, nu cele cu factor de risc. Toate. Mii de ore muncă aruncate în capul profesorilor și inspectorilor.

Apoi, datele se încarcă într-un sistem informatic al UNICEF. Date public, date cu caracter personal, date sensibile, toate se duc netransparent în proprietatea unei terțe părți. O terță parte care nu este subiect de drept în România și nu este subiect al vestitului GDPR, pentru că este parte a sistemului internațional. O entitate care nu poate fi trasă la răspundere, legal.

Cinic, metologia specifică: „nerespectarea obligațiilor privind protecția datelor cu caracter personal în procesele de colectare, procesare și comunicare a acestora, […] atrag[e] răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. Răspunderea școlii și a profesorilor, desigur.


18 comentarii

Kovesi, plagiatul, Timișoara

Chestiunea acuzației de plagiat la adresa dnei. Kovesi este una serioasă și nu ar trebui să ne facem că nu există sub scuza simplistă „doar nu ne uităm în gura lui Ghiță și Băsescu”.

Cu aceștia doi vârf de lance, subiectul va fi rostogolit pe televiziuni și va face mult rău credibilității unor domenii esențiale: justiția și educația. Progresul anti-corupție este reversibil dacă pierde sprijinul popular. Iar cercetarea românească are mare nevoie să se continue micile succese anti-plagiat.

Apărarea procurorului-șef DNA este subțire pentru că se bazează pe decizia unei comisii care a spus, cam în aceeași perioadă și aceleași condiții, și despre un alt demnitar, d. Ponta, că nu a plagiat. Ulterior, s-a dovedit contrariul în cazul dlui. Ponta. La fel se poate întâmpla în cazul dnei. Kovesi.

Pentru a lămuri subiectul, avem nevoie de o nouă analiză. Probabil este dificil, legal vorbind, să fie începută de CNATDCU. Tot cazul Ponta ne arată cum se poate descâlci problema. Comisia de Etică a Universității București, unde a primit Ponta titlul, a inițiat o nouă verificare.

Dna. Kovesi și-a primit doctoratul la Universitatea de Vest. Aceasta are o Comisie de Etică. Ar fi momentul ca aceasta să arate că există oarece demnitate sub sloganurile care preamăresc calitățile bănățenilor.


2 comentarii

Orgolii curriculare

(1) Între 2009-2011, CNEE a cheltuit 4 milioane de euro din bani europeni pe un proiect din care a ieșit un cadru curricular (adică programa școalară, mai popular spus). A rezultat o serie de studii, publicate ulterior.

(2) În 2011, după adoptarea legii educației, ministrul a văzut că nu sunt bune, a făcut altă echipă, care să ia de la capăt.

(3) A picat guvernul, au venit unii mai preocupați de bunăstarea universităților private, discuția s-a mutat în planul secund și, în mod fericit, a ajuns la Institutul de Științele Educației, unde niște oameni lucrează și azi – cam dezlânat – la programe, ba chiar au pus recent în dezbatere planurile cadru pentru gimnaziu.

(4) A venit guvernul tehnocrat, noul ministru a adunat niște minți luminate și/sau oameni exagerat de activi pe bloguri, să coordoneze curriculum.

Ei bine, între cele patru echipe suprapunerile sunt minime, atunci când se întâmplă! Adică de fiecare dată când se schimbă guvernul, noul ministru vine cu propria trupă de înțelepți și o ia de la capăt.

Ghici ce se va întâmpla în noiembrie anul ăsta, când se termină tehnocrația.


12 comentarii

Demagog vs Pedagog. Și uniformele Hermes de la Colegiul Șincai din Baia Mare

Un liceu de prestigiu din provincie introduce uniforma școlară. Elevii se revoltă, primarul li se alătură și îl batjocorește vesel-impertinent pe directorul școlii chiar în fața elevilor săi. Umilit, dascălul își dă demisia de onoare. Bine-ați venit la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare! Unde primarul le vrea pe fete admirate nu pentru uniforma lor. Câteva secvențe video mai jos:

Deși aparent bruscă, această decizie vestimentară s-a luat în consiliul de administrație al școlii după mai mulți ani de ezitări, după consultări cu părinții precum și cu reprezentanți ai elevilor. Nu știm care și cât de reprezentativi, dascălii își pot face mea culpa pentru comunicarea cu elevii a acestei hotărâri. Fiindcă într-adevăr adolescenții resping puternic ideea. Sau cel puțin cei mai gălăgioși dintre ei. Intră în scenă Șerb… să-i zicem Nepotul. Care nepot își agită colegii pe Facebook prin mesaje eurofile – în sensul trimiterii la UE a directorului școlii, chemându-i luni dimineață în sala amfiteatru a Colegiului pentru a se revolta. Continuă lectura


11 comentarii

Șefă de promoție pierdută între „să nu pârăști” și „să nu furi”

decalogul-taceriiAm o prietenă care e nemulțumită de învățătoarea de la clasa copilului pentru că „îi cam învață să fie pârâcioși”, adică îi îndeamnă să spună atunci când colegii lor încalcă regulile. Cazul șefei de promoție eliminată de la Bac pentru că i-a lăsat pe colegi să copieze ar trebui să o facă să se gândească de două ori despre ce valori învață copiii la școală. Continuă lectura


Scrie un comentariu

N-o să-ți vină să crezi ce-au făcut în Dubai niște liceeni din Bârlad și Piatra Neamț!

sau Cum i-au răsfățat șeicii pe niște liceeni români? sau Liceenii români au dat un fabulos tun de sute de mii de dolari în Dubai! 

… sau în fine, orice alt  titlu momeală care măcar ar atrage un pic de atenție și bunăvoință a presei românești asupra unor subiecte bune, de bine, în sensul ăla vechi și propriu al cuvântului. Înțeleg că nu e știre dacă nu-i cu sex, scandal, violență sau abuzuri dar lucrurile astea bune se întâmplă deja de doi ani la rând, se preiau pe fluxuri străine de tot felul dar nu și în românește, nu! în România jurnalismul înseamnă perfecționarea traducerilor din Daily Mail și alte tabloide. Închid paranteza editorializată și acest paragraf introductiv ca să vă redau știrea care n-a existat niciodată. Ca să încheiem frumos   un alt an școlar. Continuă lectura


4 comentarii

Educație: România se împrumută la Banca Mondială deși puteam lua bani gratis de la Uniunea Europeană

Capută din site-ul Băncii MondialePe agenda ședinței de guvern de ieri este un Memorandum care prevede semnarea unui acord de împrumut de 200 milioane de euro de la BIRD (parte a grupului Băncii Mondiale), pentru Proiectul privind învăţământul secundar. La o privire superficială, poate părea un lucru bun: iată, investim în educație. Analizând mai atent, trebuie să ne întrebăm de ce împrumutăm acești bani, pe care îi vom restitui apoi cu dobândă (mică, dar dobândă), deși am putea să facem aceleași lucruri cu bani (aproape) gratis de la Uniunea Europeană, fie din fondurile ce rămân necheltuie în acest exercițiu bugetar, fie din noile programe operaționale. Inevitabil, răspunsul la această întrebare ne duce către incompetență, dar și către suspiciuni de conflict de interese.

Să remarcăm mai întâi că Ministerul Educației, beneficiarul finanțării, este ca de obicei complet opac cu privire la acest subiect. Un împrumut de o astfel de dimensiune este o chestiune de interes public. Nicăieri în comunicările publice ale Ministerului nu găsim referiri la acest proiect, iar de dezbateri publice nu poate fi vorba. Este, din păcate, regula și nu excepția la acest Minister. Găsim însă informații despre proiect de pe site-ul Băncii Mondiale (se deschide în pagină nouă), care este obligată de regulile de funcționare să lucreze transparent și, spre deosebire de autoritățile românești, chiar respectă aceste reguli.  Continuă lectura


8 comentarii

Politică, educație și afaceri cu doctorate

culmeaextremeiurgenc5a3e3a0apremierulpontaaemis0ac3aentrecc3a2rnac5a3ic59fipiftie0aordonanc5a3adeurg-defaultPovestea a făcut deja știre. Între Crăciun și Anul Nou, guvernul Ponta a modificat, din nou, pentru al treilea an consecutiv, Legea Educației Naționale printr-o ordonanță de urgență de tip fantomă, adică despre care aflăm doar în ziua ședinței de guvern și al cărei text în citim doar în Monitorul Oficial. În plus față de anii precedenți, una din prevederile ordonanței se aplică, până acum, exclusiv premierului Ponta. Începând de săptămâna trecută, i se permite deținătorului unui titlu de doctor să renunțe la el fără alte explicații.

Este deja știre și povestea mai largă, a plagiatului lui Ponta. Acum doi ani au ajuns în presă dovezi cu privire la copierea unei părți consistente a tezei de doctorat de către Victor Ponta. Încă de atunci premierul a abuzat fără scrupule de poziția sa, desființând o comisie academică ce urma să discute cazul, în noaptea de dinaintea ședinței. Ulterior, Comisia de Etică a Universității București a dat un verdict științific de plagiat, solicitând Ministerului Educației retragerea titlului. Un alt abuz s-a petrecut atunci. O Comisie a ministerului a făcut o solicitat a procedurilor și nu a textului lucrării, concluzionând că aceasta nu e plagiat. Decizia s-a bazat pe un raport „independent” al „expertului” G. Mateuț, cunoscut mai degrabă pentru că i-a reprezentat fără succes în instanță pe corupții A. Năstase, D. Voiculesc, R. Fenechiu, O. Hayssam și alții.

După ce a pierdut alegerile, în cadrul unui efort susținut de refacere a imaginii, Ponta a trimis în mod neașteptat o scrisoare Universității București, prin care anunță că renunță la titlul de doctor. Spun neașteptat, pentru că timp de doi ani Ponta a susținut că totul e în regulă. Însă conform legii, nu exista renunțare la titlu, ci doar anulare, în baza dovezilor de plagiat. Ori Ponta refuză să spună cuvintele magice „da, am greșit”. Dincolo de egoul premierului, se pare că miza e mai mare. Jurnalistul Cătălin Prisăcariu arată că premierul Ponta a intrat în Barou fără examen, în baza unei prevederi care permite să devină avocați deținătorilor de doctorate în drept. Dacă ar exista un verdict care califică titlul ca obținut prin fals, se poate pune în discuție legalitatea carierei lucrative de avocat a lui Ponta, chiar dacă acum nu mai practică. Ajungem deci la un nou abuz, prin care premierul încearcă să închidă cazul, emițând un act normativ în beneficiu personal. Continuă lectura


2 comentarii

Educația: „prioritate națională” mărunțiș la negocieri

education priority„Educația este prioritate națională” a devenit un clișeu al politicii românești, găsit într-o formă sau alta în toate programele și în toate discursurile de investire ale cabinetelor, indiferent de culoarea politică. La fel de ușor precum este spusă, propoziția este ignorată de acțiunile tuturor guvernelor. Educația e un portofoliu greu, cu multe probleme de rezolvat și puține resurse, care poate distruge cariere politice atât prin rezultate, cât și prin lupta permanentă cu propriile filiale de partid, care doresc să controleze funcțiile administrative (inspectori, directori) în județele lor. Nu e de mirare că nimeni nu mai dorește cu adevărat portofoliul. Ce se întâmplă la negocierea cabinetului Ponta IV este elocvent.

Vorbeam acum mai bine de doi ani, la instalarea primului cabinet Ponta, de profilul ministrului educației și spuneam că una din calitățile cele mai importante este influența politică în propriul partid și în coaliția de guvernare. Încercările cu tehnocrați apolitici sau politicieni minori nu au funcționat. Astfel de miniștri nu au puterea să își convingă colegii să promoveze proiecte necesare și să le finanțeze și nici nu pot să se lupte cu nenumăratele interese din interiorul sistemului. Exemplul Pricopie este elocvent. Continuă lectura


10 comentarii

Ordonanțe de urgență și drepturi fundamentale

victor ciorbeaConstituția României îmi părea destul de precisă cu privire la utilizarea ordonanțelor de urgență în domeniul drepturilor fundamentale. Articolul 115 prevede expres că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. S-ar zice că textul este destul de clar: domeniile enumerate nu pot fi reglementate prin ordonanță de urgență. Am aflat astăzi, prin bunăvoința lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, că nu e așa simplu, iar Curtea Constituțională are altă opinie.

Folosirea verbului „afectează” de către legiuitor dă naștere unei discuții juridice. Unii specialiști consideră că interdicția de a folosi ordonanțe de urgență se aplică doar dacă actul are consecințe negative – deci, „afectează”. Altfel, dacă rezultatul e pozitiv, ele ar fi permise. În 1998, Curtea Constituțională a admis această interpretare. Se ridică însă întrebarea esențială: cine evaluează dacă rezultatul este pozitiv? Potențialul de abuz este uriaș, mai ales în domenii controversate. Și tocmai Victor Ciorbea ne arată, involuntar, cât de serioasă este această întrebare, analizând ordonanța privind legea educației. Continuă lectura