La colțu' străzii


3 comentarii

Contribuabil, față cu statul – ANAF-uuu

slide_119024_31698Ano domini 2016, mă bucur să fiu invitată să îmi aduc contribuția la un raport care urma să analizeze niște politici publice, cum sunt ele (sau cum nu sunt) monitorizate. Sunt total de acord să am un contract de drepturi de autor, pentru că sunt femeie cinstită și respect legile țării în care trăiesc. Continuă lectura


8 comentarii

Hirtii, autorizatii si taxe sau cum se justifica numarul urias de functionari

Corespondentul nostru din Canada, Stelian, revine La Colțu’ Străzii cu un articol în care compară experiențe din România și Canada.

 

1. Autorizatia de constructie

In urbea mica unde am crescut, am vazut ridicindu-se case.

Din negura amintirilor rasar azi cele legate de stringerea de materiale (caramida, grinzi, capriori, ciment, var, nisip, tigla…) si evident cele ale santierelor de atunci. Nu am nici o amintire legata de discutii despre de autorizatii sau ceva de genul asta.

Stiu insa ca acum este nevoie de autorizatie de constructie. Despre ea am cautat pe net si am vazut ca ai nevoie de ea chiar si pentru a repara/ imbunatati o casa. Care autorizatie necesita un certificat de urbanism, care certificat de urbanism mai poate cere si alte avize (de unde? cum? de ce?), basca ceva taxe.

El se elibereaza in 30 de zile. (Iar reiau discutia, ce fel de zile? Lucratoare? Aproape 2 luni.) Continuă lectura


3 comentarii

Transparență, ștampilă, intenții bune și comunicare proastă

memorandum transparență lipsăÎn ședința de cabinet de ieri, Guvernul a adoptat un Memorandum inițiat de noul Minister pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC), prin care autoritățile publice centrale, ministere și instituții coordonate de acestea, se angajează să publice din oficiu mai multe informații de interes public și într-un format mai ușor de înțeles de către cetățeni. Din dezbaterea premergătoare aprobării, știm că inițiativa este una bună, care poate aduce progres în domeniu. Am privit însă amuzat cum intenția bună este lesne acoperită de o comunicare defectuoasă, dar și trist la prăpastia ce există încă între felul cum gândește administrația, chiar și la cel mai înalt nivel, și felul în care funcționează lumea în care trăim.

Bucuros de reușită, și probabil avid de imagine publică, MCPDC s-a grăbit să anunțe printr-un comunicat de presă că a fost aprobat Memorandumul în cauză. Dar graba strică treaba, și comunicatul nu a inclus tocmai textul documentului adoptat. Nu îți trebuie cunoștințe juridice ca să sesizezi ridicolul situației: Guvernul se laudă că ia măsuri pentru transparență, dar uită să publice tocmai Memorandumul respectiv. Am capturat acest ridicol în mesajul din cartonul alăturat, publicat tot aseară, pe Facebook: „Guvernul a aprobat Memorandului privind creșterea transparenței. Textul documentului nu a fost făcut public.” Textul care însoțește imaginea trimite chiar la comunicatul de presă de pe pagina MCPDC, unde oricine poate vedea că lipsește documentul.

Previzibil, textul a prins. Faptele sunt clare, mesajul e ușor de înțeles. Hazul de necaz vine de la sine. Cartonul ăsta a devenit un mic viral. De ieri seară și până azi dimineață are 100 de distribuiri, 109 reacții și aproape 23.000 de vizualizări. A fost distribuit inclusiv de persoane publice. E o gafă de comunicare a unei instituții publice, taxată ca atare de cetățeni.

În timpul ăsta, un reprezentant al Ministerului s-a apucat de zor să comenteze pe oriunde a găsit poza. Într-un limbaj politicos, dar cam lemnos, ne spune că nu au publicat memorandumul pentru că ședința de guvern s-a încheiat „în a doua parte a zilei” și premierul nu a apucat să-l semneze. Aici am rămas uimit de inadecvarea la realitate. Adică ce vor face, vor scana documentul cu semnătură și ștampilă și doar pe acela îl vor pune pe site? Nu este posibil să adauge textul, fie și într-un PDF, integral, fără semnătură? Nimeni nu vrea să meargă cu el în fața justiției, ci doar să se informeze despre conținut. Semnătura premierului este complet irelevant acestui scop. Puteți să urmăriți dialogul în comentariile la imaginea postată pe Facebook.

S-a făcut aproape prânzul zilei următoare. Textul Memorandumului încă nu a fost publicat. Cine știe, poate premierul n-a venit la birou, n-a apucat să semneze. Sau nu se găsește ștampila guvernului pe nicăieri, să certifice textul.

Lăsând gluma, mai spun o dată că cel puțin în varianta inițială (că pe cea finală, dacă nu ați înțeles, încă n-am văzut-o), Memorandumul e o inițiativă bună. Sper să o vedem și implementată, adică să vedem mai puțin preocupare pentru comunicare cu orice preț și mai multă pentru acțiuni concrete.


2 comentarii

Nihil sine procedură. Atunci când procedura ne face să răspundem ca un robot și nu ca un om.

cncdMai rău decât articolul Mihaelei Rădulescu cu „Adam și Eva (Toleranța pe la spatele normalității)” mă enervează răspunsul pe care l-am primit de la CNCD, în urma sesizării pe care am trimis-o.

Aseară văd articolul și îmi spun, inițial, că n-are sens să mă enervez tare din cauza asta. Dar imediat îmi dau seama că are sens, pentru că în felul acesta unii dau în stanga și în dreapta cu opiniile (pentru care primesc multe felicitări pe pagina de Facebook) și alții aleg să tacă mâlc (cum chiar doamna spune, la un moment dat, în articol). Zis și facut. Mă gândesc că e caz de expus la CNCD (pentru cine încă nu știe, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării). Articolul era proaspăt, poate nu apucase nimeni de la Consiliu să îl vadă și trebuie sesizat.

N-am căutat, recunosc, să văd care sunt cerințele standard pentru o astfel de sesizare/plîngere. Lista e la ei pe site, e adevărat. Continuă lectura


5 comentarii

Diavolul e în detalii. Undeva pe la Trezorerie.

directia-de-trezorerie-si-contabilitate-publica-a-sectorului-6-1Mare vâlvă a făcut și s-a făcut când domnul Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, a anunțat introducerea mecanismului cererilor de plată în iunie 2013. Care ca să zică, mare ușurare ne-a adus ăstora de implementăm proiecte finanțate din fonduri structurale (știu, niște nenorociți!). Ba mai mult, ne-a mai și tras de mânecă prin iunie 2014 să ne grăbim cu cererile de plată. Pentru că, nu-i așa, șeful domniei sale, Primul Ministru, trebuie să se poată lăuda că e campion la absorbție. Și repede, că vin alegerile.

Că să le explic celor ce nu se ocupă cu fonduri europene, mecanismul cererilor de plată, introduse prin modificarea Ordonanței de urgență 64/2009, acordă beneficiarilor privați de fonduri europene (S.C., O.N.G., etc.) posibilitatea ca în 3 zile de la emiterea documentului justificativ (factură, stat de plată, etc.) să solicite Autorității de Management (AM) / Organismului Intermediar (OI) transferul sumelor necesare achitării respectivelor obligații. Conform prevederilor legale sumele trebuie virate beneficiarului în 15 zile de la depunerea cererii de plată, musai într-un cont deschis la Trezoreria Statului. În 5 zile de la primirea sumelor beneficiarul și, dacă e cazul, partenerii săi trebuie să facă plățile. În zece zile, pentru sumele respective beneficiarul trebuie, cel puțin pe POSDRU, să depună o ”cerere de rambursare aferentă cererii de plată”. Desigur, noi, beneficiarii, trebuie să respectăm termenele cu religiozitate. Pentru ei termenele sunt, ca de obicei, pur orientative. Continuă lectura


Scrie un comentariu

despre I si Q

autoAm aflat cu destula surprindere saptamana trecuta (de aici) ca in combinatiile pentru placutele de inmatriculare ale vehiculelor din Romania este interzisa (alaturi de altele) intreaga lista care incepe cu I. De atunci mergand pe drumurile patriei am cautat sa mai urmaresc si altele care nu apar si am constatat ca litera Q este interzisa de-a binelea. Daca litera I este interzisa a fi pe prima pozitie la Q interdictia e totala.
Stau si ma gandesc la motivatie. Insa ori am IQ-ul prea mic ori nu-mi pica fisa. Despre Q ar putea fi o treaba legata de ocerizare (scuzati-mi englezismul inexistent, inca, in DEX). Stim ca o parte din companiile care ne trimit amenzi se bazeaza pe transliterarea unei fotografii intr-o combinatie valida de numar de inmatriculare. Insa interdictia cu I si Q e de la inceputurile versiunii literate (introdusa la inceputul anilor ’90) a numerelor de inmatriculare. Am mai cautat si wiki spune ca nu se foloseste Q pentru ca poate fi usor confundat cu O si I cu 1. Explicatia nu e prea rationala (chiar daca tot de la articolul de pe wiki se subintelege ca pana in 1999 nu era permisa utilizarea lui I in totalitate – nu doar la primul digit – si lui O la fel – pentru ca se confunda cu 0).
Dincolo de argumentatiile (solide uneori din partea autoritatilor) pentru a interzice unele combinatii exista creativitate si inventivitate.
Insa desi pot fi confundate cu 1, cu O sau cu 0 interdictia IQ-ista nu poate fi argumentata cu facilitate. Sau poate nu m-am ridicat eu la nivelul cerut.

PS Combinatia din poza mi-a fost sugerata de un bun prieten – Adrian C. – cu mult timp in urma (sa tot fie vreo 15 ani).


6 comentarii

Proprietatea, ca moft. Ștafeta Ponta

Are tataie cadastru pe livada de pruni? Are mamaie cadastru pe pogonul de grădină primit zestre? Nu? Ghinion, se pot trezi cu niște musafiri mecanizați prin fundul curții. Excavatoare. Buldozere. Sonde. Deocamdată companii petroliere. Dar odată precedentul creat, mâine pot fi dezvoltatori imobiliari. Poimâine, furnale de fabrici.

utilaje prospectiuni
 sursa foto

N-am acces la Monitorul Oficial. Toate ziarele patriei se dau gratis pe internet iar edițiile cu cel mai mare tiraj de print, mă refer desigur la broșurile Kaufland și Carrefour se găsesc în fiecare gospodărie, tot gratis, însă Monitorul Oficial rămâne secret de stat cu tot felul de piedici în publicare și accesare. Dar înțeleg că pentru unele companii, de azi s-a scos obligativitatea cadastrului pentru obținerea unei autorizații de construire. Continuă lectura


5 comentarii

The Hitchhiker’s Guide to the East-Europe Corporate Jobs

That title got your attention, isn’t it? You feel like you need a guide to succeed in your corporate job/career? Tough luck, you won’t necessarily find it here, but you will recognize yourself in some of the events described in here. This is, or will be, since it is not written yet, a small(?) story about a 10 years journey through the corporation jobs in an Eastern Europe country. Well, yes, the title was partially a plagiarism inspired from the title of Douglas Adams’ book.

File:Typicalbusyoffice20050109.jpg

photo source

The story begins when a fresh graduate found out that the bachelor degree counts for nothing in the emerging capitalist society. It was in fact a confirmation of something felt during the years in college, but it was a shock nevertheless. First job attempt was at a really small company, owned by a local, found in a newspaper after 4 months of desperate search . No contract signed, no money received, the owner was using the employees to support his political campaign and the work-related deadlines seldom contained in various forms the explicit promise of being fired.  Didn’t took long to realize it was more like a slavery than a job, so this chapter ended after 6 weeks. Continuă lectura


Scrie un comentariu

Cercetarea știintifică – o descriere SF

Sursa: Gregory Benford „Teama Fundatiei”, Ed. Teora, Bucuresti, 2002, pp. 64-65

Departe de a fi oaze destinse si meditative in care cercetarile sa se desfasoare in liniste, universitatile erau maratonuri intense, competitive, de inalta presiune. Meritocratii – oameni de stiinta si universitari deopotriva – lucrau mult, se confruntau cu probleme de sanatate asociate stresului, cu o rata ridicata a divorturilor si in general aveau putini copii. In cautarea Celei Mai Mici Unitati Publicabile, isi cioparteau rezultatele cercetarilor in bucatele, pentru a-si spori lista de lucrari tiparite.

Ca sa obtii o sponsorizare din partea Oficiilor Imperiale, trebuia sa executi munca de baza: Completarea de Formulare. Hari cunostea la perfectiune labirintul ametitor de intrebari intersectate. Enumerati tipul si „textura” resurselor financiare… Estimati beneficiile secundare… Descrieti tipul de echipamente de laborator si calcul necesare (pot fi modificate corespunzator resursele existente?)… Clarificati pozitia filosofica a activitatii propuse… Continuă lectura


4 comentarii

Am intalnit si romani cinstiti

Am primit astazi urmatorul email de la un student de-al meu si am ramas impresionat. (Voi proceda la anonimizarea informatiei nesentiale).

Buna ziua,ChapeauBas-903x1024-264x300

Doresc sa va informez ca s-a produs o greseala zic eu in privinta notei mele de la examenul de JS din acest an.

La dvs. pe site in sectiunea catalog […] (VP, seria X, grupa Z) este trecut 3 iar pe pagina personala 5. Cel mai probabil s-a produs o eroare la introducerea notei in pagina mea personala. Avand in vedere ca eu nu am scris cine stie ce in lucrare nu cred ca aveam de unde sa iau 5.

Prin urmare, as dori sa va rog daca se poate sa ma lamuriti dvs. sau in cazul care s-a produs o eroare la secretariat sa vorbiti dvs. cu doamnele de acolo, ca sa pot da restanta la vara.

Va multumesc!

 VP

Mentionez ca „pagina personala” inseamna o sectiune a portalului web unde studentii isi pot vizualiza notele trecute in catalogul gestionat de un sistem informatic. Desi informatia a fost verificata la 4 ochi inainte de a fi trecuta in catalog, eroarea imi/ ne apartine si intradevar studentul in cauza avea nota 3. Am procedat la rectificarea catalogului.

Sursa foto


7 comentarii

Cum sa conduci o tara (in directia cea buna) : PESTLE sau cum aleg investitorii locul pentru o investitie

Continui seria inceputa in articolul precedent, prin care voi spune angajatilor mei, adica toti cei care primesc leafa de la stat, ce ma astept de la ei sa faca. Si anume, sa indrepte tara aceasta in directia cea buna, si sa ii dea bice. Nu tarii, ci incompetentei lor. Pe unii ii inteleg, la Stefan Gheorghiu nu se invatau astfel de lucruri. Si pe ceilalti, la fel, pentru ca invatamantul romanesc e astfel construit astfel incat sa acumulezi foarte multe cunostinte, mai mult sau mai putin folositoare, dar la absolvire rareori stii la ce si cum se folosesc in practica. Bineinteles ca aici ma refer la cei cu bunavointa de a face ceva. Pe ceilalti, nu-i inteleg.

PESTLE  Analysis Mind Map

O investitie intr-o tara straina comporta un risc, dar si o oportunitate. Cum alegi cel mai mic risc posibil cu oportunitatea cea mai mare? Poti sa fii geniu, sa ai noroc, sau sa ai o strategie. Unii investitori folosesc modelul PESTLE, un model de analiza a unei entitati in raport cu mediul inconjurator. Continuă lectura


15 comentarii

Cateva idei despre cum sa conduci o tara (in directia cea buna)

Motto: I refuse to live in a country like this, and I am not leaving ! – Michael Moore (Refuz sa traiesc intr-o astfel de tara, si nu plec!)

Vorbeam in trecut despre ceea ce inseamna a fi un bun cetatean, scriind si un mic ghid de cetatean. Spuneam acolo ca tara noastra nu se afla intr-o situatie tocmai grozava, ca toata lumea pare a fi de acord cu asta, si ca sa schimbam ceva in bine, trebuie sa o facem fiecare dintre noi, in fiecare zi. Este o conditie necesara, dar nu si suficienta.  Daca o parte din cetateni au inteles despre ce este vorba, manifestand pentru ceea ce cred pasnic si civilizat, trebuie lucrat si la partea cealalta, si anume la cei care ar trebui sa reprezinte cetateanul, politicienii. Avem o vorba din batrani, „pestele de la cap se impute”. Pestele numit Romania, pute rau, desi nu are prea multa minte, sau bun simt.

Mi-as dori ca unii dintre politicienii romani sa spuna public, despre unul dintre contracandidatii sai, ca este un cetatean decent care trebuie respectat, ca am vazut ca se poate, la altii.

Continuă lectura


5 comentarii

Vasluiul care moare și perpetuarea sărăciei etnicizate la Odorheiu Secuiesc

Institutul de Politici Publice (IPP) a publicat astăzi o interesantă listă a localităților din România care nu își acoperă din venituri proprii (impozite și taxe locale) nici măcar un sfert din cheltuielile administrative minimale (salarii angajați și aleși, respectiv minime cheltuieli de funcționare). Sunt 90 în total, dintre care 56 în Moldova și 25 (un oraș și 24 de comune) în județul Vaslui. Acestea înseamnă aproape o treime dintre cele 86 de localități din județ (2 municipii, 3 orașe, 81 de comune) și reprezintă 88.493 din cei 456.686 de locuitori ai județului.

Vorbim doar de localitățile care nu depășesc pragul de 25% venituri proprii în total cheltuieli minimale. Mă aștept ca majoritatea celorlalte, dacă nu toate să aibă venituri proprii mai mici decât cheltuielile de funcționare, în condițiile în care comunicatul IPP spune că doar 10% dintre toate localitățile din România reușesc să aibă venituri mai mari decât cheltuielile proprii (mi-ar place ca IPP să facă ceea ce predică, adică să publice toate datele, despre toate localitățile, în format deschis, dar nu e cazul). E un întreg județ care moare, din punct de vedere al viabilității administrației locale. Județul Vaslui (și nu numai) depinde de solidaritatea socială a cetățenilor României, într-o perioadă în care la modă sunt cuvinte precum descentralizare, regionalizare și subsidiaritate. Soluții? IPP (și nu numai) vorbește de comasarea localităților, Guvernul a legiferat de urgență, la presiunile FMI, insolvența unitățișor administrative, aleșii locali visează la fonduri europene. Nu mă pricep la domeniu, dar am impresia că nimeni nu a gândit o soluție reală, încă.

Am mai observat că pe lista publicată de IPP apare un singur municipiu, Odorheiu Secuiesc, adică fieful radicalismului maghiar. Rămân la părerea că izolarea în primul rând lingvistică la care se auto-supun maghiarii nu face decât să perpetueze sărăcia etnicizată. Atât timp cât nu se deschide către lume, secuimea nu va avea o șansă reală la prosperitate. În schimb, tot felul de șefi de partide, partidulețe, grupări și grupuscule nu vor avea grija unei munci oneste, pentru că vor fi plătiți de concetățeni să își strige inepțiile segregatoare, inclusiv atunci când sunt aleși în funcții publice. Ironic, salariile lor sunt plătite majoritar din taxele plătite de locuitorii altor regiuni.


22 comentarii

Legi ce se vor a fi moderne, cu mentalitate feudala, hai sa impacam victima cu violatorul

In ultimii 20 de ani Romania a luat-o pe un drum, al modernizarii, al apartenentei unde-i este locul, si anume in marea familie europeana. Civilizatia vestica, asa cum i se mai spune. Nu, nu mai vrem sa fim orientali, vrem sa fim occidentali, nu mai vrem sa fim inapoiati, vrem sa mergem inainte. Continuă lectura


20 comentarii

Cum te da statul in judecata daca iti platesti impozitele la timp, si alt motiv pentru care Posta trebuie sa fie restructurata

Inca o povestire de pe plaiuri mioritice taxatoare de buzunar. In anul 2010, am platit impozitul pe apartamentul parintilor, la Posta, prin februarie. Si in 2011, si in 2012, tot la Posta, tot prin februarie. Posta este mai aproape (300m) decat administratia financiara (3 km). birocratieToate bune si frumoase, aparent.

Acum 2 saptamani primesc telefon de la tata ca i-a venit scrisoare prin care este instiintat ca s-a emis o sentinta judecatoreasca  prin care va fi executat silit pentru suma de 31 lei pentru o datorie din 2010 catre  DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 . As fi ras, daca nu ar fi fost de plans.

Vinerea trecuta, merg cu jalba in protap la ghiseu. Am mai avut de a face, e frumos pe Lucretiu Patrascanu, cu bon de ordine, cu scaune, astepti, frumos, civilizat. Imi vine randul, doamna im explica faptul ca sunt trecuti doi proprietari pe apartamentul din Bucuresti, dar tata are doua proprietati, si incepand 2010, pe a doua proprietate se va plati impozit suplimentar. Cum legea s-a emis dupa ce am platit impozitul pe 2010, am ramas datori.  Urmeaza discutia aproximativa : Continuă lectura