La colțu' străzii

Cultură și sănătate: o discuție despre priorități

8 comentarii

Acum câțiva ani, d. Daniel Barbu, atunci ministrul culturii, a fost forțat să demisioneze după ce a spus public că sunt prea mulți bani la programul național hiv/sida, comparat cu domeniul culturii. Aparent, prioritățile ministrului erau greșite: în condițiile unui buget limitat, cetățenii preferau să fie alocați bani mai întâi pentru sănătate. Dar dacă d. Barbu ar fi luat banii de la bolnavi și i-ar fi dat culturii, fără să zică nimic, oare ar fi rămas ministru.

Întrebarea nu e retorică. Astăzi, prioritățile par a se fi schimbat. Nu mai de parte de luna august, Ministerul Culturii propunea introducerea, prin ordonanță de urgență și fără dezbatere publică, a unei taxe noi: „taxa pe Internet” ar fi urmat să finanțeze cinematografia română. Dincolo de problema de constituționalitate, într-o țară care nu a rezolvat încă accesul la servicii de bază, ideea unei taxe pe care să o plătească toți, în beneficiul unui număr foarte mic de persoane, e cel puțin bizară. Documentul nu a fost adoptat, ca urmare a opoziției industriei telecom, dar nici nu a fost retras.

Luna aceasta guvernul a găsit bani pentru o achiziție controversată: va aloca 10 milioane de euro pentru achiziționarea unei opere de artă. Din nou, lipsește dezbaterea: de vreme ce avem 10 milioane de euro, ce putem face cu ei? „Cumințenia pământului” e doar un proiect. Un alt proiect ar putea fi noul Spital de Arși. În luna august, într-o discuție despre ministrul sănătății și primarul sectorului 1 rezulta un cost de aproximativ 3 milioane de euro pentru clădirea nouă, fără dotări. Primăria se obliga să facă o investiție în dotări, iar unele echipamente și mai ales personalul veneau de la actualul spital. E rezonabil să presupunem că diferența de 7 milioane de euro ar fi suficientă pentru a finaliza proiectul.

Nu am dat întâmplător acest exemplu. Guvernul actual a venit la putere pe fondul nemulțumirilor populare generate de accidentul din clubul Colectiv, și urmate de fiascoul tratării răniților din acest accident. În centrul eșecului a fost absența unei unități specializate în tratarea arsurilor, iar una din primele promisiuni ale guvernului a fost că va rezolva problema. Până acum, nu a rezolvat nimic, iar singura propunere concretă este cea primăriei sector 1. Ar avea nevoie de 3 milioane de euro pentru a fi demarată, dar… nu sunt bani. În schimb, sunt 10 milioane pentru statuetă.

Discuția este despre priorități. În condițiile în care există un fond disponibil și mai multe proiecte concurente, pe care îl alegi? Cum iei decizia? Răspunsul normal ar fi că prin dezbatere. Nu este și răspunsul guvernului.

Reclame

8 gânduri despre „Cultură și sănătate: o discuție despre priorități

  1. „Ar avea nevoie de 3 milioane de euro pentru a fi demarată, dar… nu sunt bani.” De unde rezultă asta? Articolul folosire ca justificare pentru suma enunțată nu pomenește nimic de lipsa banilor, ba chiar afirmă că Primăria Sectorului 1 + Ministerul Sănătății lucrează la proiect.

    • Nu sunt bani înseamnă că nu au fost alocați bani. Articolul este din august. Au trecut câteva luni și nu s-a întâmplat nimic. Spre exemplu, să fie alocați bani printr-o decizie a guvernului, așa cum s-a întâmplat în cazul statuetei.

    • Să fie alocați banii pentru ce? Există un proiect? A cerut cineva (PS 1, MS) bani pentru a face proiectul?

      Spitalul nu a ajuns la stadiul în care să aibă nevoie de finanțare – pe când statuia a putut fi cumpărată acum.

  2. „Discuția este despre priorități. În condițiile în care există un fond disponibil și mai multe proiecte concurente, pe care îl alegi? Cum iei decizia? Răspunsul normal ar fi că prin dezbatere”

    Nu exista un singur fond disponibl. Sunt capitole bugetare diferite si e caz penal (deturnare de fonduri) daca utilizezi altfel banii. Trebuie rectificare bugetara ca sa transferi banii intre capitol bugetare. Cred ca e un pic cam mult sa incepi sa faci dezbatere publica chiar si la rectificari bugetare. Ar fi bine daca s-ar discuta macar proiectul de aprobare a bugetului.

    Apropo, a protestat cineva anul trecut ca are Ministerul Culturii un buget prea ridicat fata de cel bugetul sanatatii? Am cautat eu: pe sanatate alocam cam 7.7 miliarde de lei, ministerul culturii e 10% din asta (770 de milioane). Am putea sa lichidam cu totul cheltuiala bugetara pe cultura, si crestem bugetul sanatatii cu 10%. Oare ar fi ok? Intreb si eu.

  3. Fondul de rezerva al Guvernului e cel din care fiecare premier spre sfarsitul anului isi alege cadourile de Craciun pe care vrea sa le faca. Nu stiu cum e reglementat. Nu-mi convine ca in trecut se folosea pentru dat bani (multi) la biserici.

    Recunosc ca sunt de acord cu aceasta prioritate, statueta lui Brancusi. Oi fi devenit elitist, asta e. Insa dupa cum spunea si M.M.Maniero pe facebook, spitalul ar deservi Bucurestiul, nu ar fi ceva national.

    Habar n-am cum se aleg prioritatile. Ar fi ideal sa existe un sistem de selectie a proiectelor prioritare. Articolul se sprijina pe acest argument cu care sunt si eu de acord.

    Nu stiu daca nu cumva am crea si mai multa birocratie greoaie construind inca un filtru de selectie, care proces de selectie va fi mimat ca orice forma fara fond. Apoi dezbaterea da, e esentiala, dar unui guvern fix asta ii delegi nu: deciziile de acest fel. Nu poti guverna votand democratic fiecare pas care trebuie facut.

    Nu mi-e clara solutia insa. Chiar daca in acest caz sprijin decizia, poate anul urmator, in guvernul urmator nu-mi va conveni deloc cum sunt alese aceste prioritati de finantare din acel fond de rezerva.

    Strict financiar, Guvernul pune bani deoparte cumparand statueta. Aceasta e o investitie, o valoare intrinseca. Ba din contra ar putea cine stie chiar sa faca profit la o eventual revanzare, nu? Nu dispar cele 11 milioane de euro. Intr-un santier de spital, sigur cateva sute de mii tot s-ar sifona.

    • Nu e un spital local, ci unul național, specializat. Și acum toate cazurile de „mari arși”, din toată țara, sunt aduse la București.

  4. Local sau national, un spital ar salva vieti. Evident, eu sunt de moda veche si inca mai consider ca viata unui om e importanta spre deosebire de trendul contemporan.

  5. Sunt consilier local in Sectorul 1, membru in Comisia de buget-finante (denumirea oficiala e alta dar practic asta e obiectul de activitate). Bugetul Primariei Sectorului 1 e excedentar. Exista bani, ei doar trebuie alocati. Pe subiectului Spitalului de Arsi, va recomand lectura HCL 140 / 2016 pe care o puteti gasi aici: http://primariasector1.ro/hotarari-consiliu-local-2016.html . Peste o saptamana avem din nou sedinta de Consiliu Local si voi interoga asupra punerii in aplicare a HCLului respectiv. Cu toate acestea, cred ca proiecte multiple, din arii de interes diverse, de la sanatate la cultura, pot fi finantate simultan. Ce ne lipseste intr-adevar e planificarea, coordonarea si da, dezbaterea. Nu as pune insa in antiteza Spitalul de Arsi cu Cumintenia Pamantului.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s