La colțu' străzii

Când clovnii ideologici Rogozanu si Papahagi merg braț la braț

8 comentarii

…si te critică sincron printr-un discurs geamăn, atunci știi că faci ceva bine.

Am scris clovni fiindcă îmi par haioase tumbele în arena publică ale celor doi filologi de aceeași generație și vederi opuse. Altfel aș fi tastat termenul tehnic de idioți utili, mă scuzați, dar a le găsi nod ideologic în papură celor de la USR pur și simplu ignoră scena politică și implicit presupune că PSD și PNL dezbat activ finețuri de politică publică de stânga sau de dreapta și acționează coerent conform principiilor politice enunțate. Nu mai vedem pădurea de copaci.

Respect și încurajez dreptul fiecăruia la opinie dar asta nu-mi răpește dreptul de a le observa ridicolul. Să vă derulez așadar meciul de baba-oarba din aceste zile de toamnă în care simultan conservatorul vede stângiști iar stângistul vede conservatori.

Doooamnelor și domnilor, în colțul din stânga cu nas desigur roșu, intră supărăcios în arenă domnul Costi Rogozanu, pentru care susținătorii lui Nicușor Dan reprezintă „un neoconservatorism de peșteră cu spoială IT fiind extrem de agresivi pe rețelele de socializare”. Retoric se-ntreabă îngrijorat-viclean „Se duce USR în aceeași mizerie? Deocamdată pare doar o ipoteză plauzibilă.” Sursa.

În colțul din dreaptaaaa, cu dreapta cum altfel? își face cruce publică domnul Adrian Papahagi pentru care USR sunt „doar o seamă de stângiști cu ocupații și calificări incerte”, niște „wannabe cu bărbuță la modă și bicicletă”. Mai vreti? USR sunt vinovați că „n-au nimic serios, nimeni care sa aduca vag a om de stat”. Asta de la cel care a girat oamenii de stat serioși ai PMP. Care și el încheie viclean punând egal între „vechiul activist fesenisto-securist şi noul activist stângisto-ecologist”. USR=FSN=aceeași mizerie, da? Sursa.

Țara arde și baba se piaptănă doctrinar. Am zis să rămână undeva acest tango ideologic în oglindă sau cum s-o numi joaca lor de filologi speriați de ce monștri văd ei în USR.

in-oglinda

 

Anunțuri

8 gânduri despre „Când clovnii ideologici Rogozanu si Papahagi merg braț la braț

  1. da, e greu de descris in ce categorie intra. S-ar putea sa nu intre la categoria clovni pentru tumbele lor, ci la „gimnasti” 🙂

  2. lasandu-i la o parte pe Papahagi si Rogozanu, nu ar fi rau ca USR sa aiba un program politic vizibil si asumat. daca psd si pnl sunt un ghiveci, nu inseamna ca asta trebuie sa fie standardul. cine stie, poate chiar reusesc sa isi faca si un site. nu pot vota PNL, dar nici nu mai am chef sa votez altceva doar pentru ca e altceva. si nici nu am pofta sa votez in necunostinta de cauza cu USR pe 11 decembrie si pe 12 decembrie sa ma trezesc ca intra si ei in Coalitia pt familie.

    • De acord, e un heirup haotic, din exasperare. Inevitabil apar stangacii (sic) sau lucruri ce se pot indrepta (sic 2!). Dar tot e amuzanta iesirea simultana a celor doi. Era pacat sa nu fac o poza. 🙂

  3. Puritanul centrist si neideologic a descoperit virtutea echidistantei. Dar tot e bine. de vreme ce doi exponenti ai unor curente diferite sunt pusi in oglinda echivalent. In spatiul public occidental, din care aspriram si noi sa facem parte, apelurile la moderatie si consens in numele armoniei sociale inseamna ca bigotii de conservatori sa o lase mai usor cu conservatorismul, ca sunt o piedica in calea progresului unde vor sa ne duca progresistii. Li se aminteste superior de la centru care e anul curent, in timp ce ceilalti sunt admirati pentru curajul revolutionar si viziunea avangardista. Dar sigur ca, daca ii iei pe acesdti moromitici la bani marunti, vor avea opinii la fel de vehement exprimate ca cei doi clovni luati in deradere.

    • Virtutea echidistantei incercam sa o cultivam aici de aproape 7 ani. Nu ne iese intotdeauna, oameni suntem. Imi asum ca pot da la randul meu in ridicol, orice opinie in public porneste cu acest risc.

      Dar repet, asta nu ma opreste sa nu notez in acest jurnal de coltul strazii comedia ideologica: unde unul vede negru altul vede alb si viceversa, foarte vehement.

      In rest, accept puritan centrist ca pe un compliment.

  4. După publicarea programului USR azi, continuă spectacolul despicatului firului ideologic în paișpe:

    Dan Tapalagă: „In mod neechivoc, USR adopta un program de dreapta radical”.

    Moise Guran: ” În acest moment nu am niciun motiv să consider USR un partid de dreapta.”

    • Mie mi se pare că Guran e overall mai în temă decât Tăpălagă, de data asta. Tăpălagă a constatat că lipsesc măsurile sociale pure („să se dea!”) și ajunge pe cale de eliminare la concluzia că trebuie să fie un program de dreapta. Guran se uită la măsurile propriu-zise și constată că sunt un melanj doctrinar, ceea ce seamană mai mult cu părerea mea despre acest partid 🙂

  5. Continua azi comedia USR cu un domn care se recomanda pe facebook printr-o nesfarsita coloana din stanga, in care prima calitate si cea mai relevanta este „Profesor at SNSPA”

    De citit si inversunarea comentariilor sale la postarea de mai sus. Sursa: https://www.facebook.com/iulian.chifu/posts/1338422499524461

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s