La colțu' străzii

Kovesi, plagiatul, Timișoara

18 comentarii

Chestiunea acuzației de plagiat la adresa dnei. Kovesi este una serioasă și nu ar trebui să ne facem că nu există sub scuza simplistă „doar nu ne uităm în gura lui Ghiță și Băsescu”.

Cu aceștia doi vârf de lance, subiectul va fi rostogolit pe televiziuni și va face mult rău credibilității unor domenii esențiale: justiția și educația. Progresul anti-corupție este reversibil dacă pierde sprijinul popular. Iar cercetarea românească are mare nevoie să se continue micile succese anti-plagiat.

Apărarea procurorului-șef DNA este subțire pentru că se bazează pe decizia unei comisii care a spus, cam în aceeași perioadă și aceleași condiții, și despre un alt demnitar, d. Ponta, că nu a plagiat. Ulterior, s-a dovedit contrariul în cazul dlui. Ponta. La fel se poate întâmpla în cazul dnei. Kovesi.

Pentru a lămuri subiectul, avem nevoie de o nouă analiză. Probabil este dificil, legal vorbind, să fie începută de CNATDCU. Tot cazul Ponta ne arată cum se poate descâlci problema. Comisia de Etică a Universității București, unde a primit Ponta titlul, a inițiat o nouă verificare.

Dna. Kovesi și-a primit doctoratul la Universitatea de Vest. Aceasta are o Comisie de Etică. Ar fi momentul ca aceasta să arate că există oarece demnitate sub sloganurile care preamăresc calitățile bănățenilor.

18 gânduri despre „Kovesi, plagiatul, Timișoara

  1. plagiatele rudimentare care se fac de obicei in Romania (sa le spunem plagiate-Ponta), care copiaza paragrafe din alte lucrari cu minime diferente, sunt foarte usor de analizat. Nu ai nevoie de oameni de specialitate pentru asta (normal, pentru un verdict oficial ai nevoie de comisie, dar nu pentru discutii intre oameni de bun simt). Poate gresesc si nu ma supar sa fiu corectat, dar in cazul asta Kovesi e acuzata de un plagiat-Ponta. Numai ca paragrafele incriminate provin din lucrari publicate ale aceleeasi doamne Kovesi din perioada doctoratului. Este practica curenta in toate universitatile din lume ca lucrarea de doctorat sa cuprinda lucrarile publicate in timpul doctoratului. De exemplu, la Harvard lucrarea ta de doctorat poate fi alcatuita integral din alipirea tuturor lucrarilor pe care le-ai publicat in timpul doctoratului (presupunind ca ai destule). Mi se pare evidenta reaua-credinta a celor care au lansat acuzatiile astea si sunt dezamagit ca i se da oaresce greutate aici…
    p.s. inca o data, daca este mai mult decit atit in acuzatia de plagiat, retrag ce-am spus aici, sunt intru totul de acord sa se investigheze
    p.p.s. ma refer strict la acuzatia de plagiat, nu la acuzatia cum ca ar fi fost presiuni ca raportul initial sa fie favorabil lui Kovesi. din nou, daca exista vreo baza pentru asta (in afara cuvintului lui ghita si basescu), sa se investigheze

  2. Foarte bine, sa investigheze Universitatea de Vest.

    Insa trebuie sa se faca urmatoarea diferenta: atacurile la adresa lui Ponta sau Oprea cu privire la doctoratele lor sunt perfect legitime, dat fiind faptul ca sunt politicieni.

    Insa atunci cand politicienii ataca anumiti functionari ai statului ca au plagiat, avem o problema mare si iata de ce: politicienii sunt responsabili ca invatamantul sa functioneze cat se poate de bine, ca titlurile de doctor emise de universitati sa fie corecte, etc astfel incat publicul sa aiba incredere in acest act de invatamant. Insa politicienii nostri duc o lupta cu anumiti functionari in scop pur personal si nu ii intereseaza deloc sistemul invatamant pentru care au fost responsabili, sistem ce a fost folosit dealtfel si ca o fabrica de dimplome.

    Sa luam politicianul Basescu: presedinte din 2004 pana in 2014, perioada in care putea reforma sistemul de eliberat titluri de doctor astfel incat sa nu existe niciun fel de semn de intrebare pentru cineva care a inceput doctoratul in 2008 si l-a terminat in 2011.

    Deci Ovidiu imi pare rau, dar poate era mai nimerit un articol despre esecul clasei politice in a obtine increderea publicului in sistemul de educatie / de doctorate.

  3. o anchetă în plus, ca să arate odată pentru totdeauna ce s-a întâmplat, nu strică.

    dincolo de asta, povestea lui ghiță ține de domeniul fantasticului: o comisie de care nu a auzit nimeni, compusă din oameni care nu aveau cum să o agreeze pe kovesi în iulie 2012 (adică luna aia cât băsescu a fost suspendat), se adună ca să-l spele pe unul din cei mai tari adversari – în viziune lor. de ce ar face asta? apoi trec patru ani, cu n scandaluri de rigoare și nimeni nu mai pomenește de ce s-a întâmplat. mai mult această comisie nu apare pe niciun act, spusele lui ghiță neputând fi probate de nimeni decât de membrii fantomaticei comisii. și dincolo de toate, prezența lui ghiță într-o comisie a consiliului național de etică e atât de credibilă precum prezența mea în comisia tehnică ce lucrează la proiectul de colonizare a lunii.

  4. @homunculus: Apărarea lui Kovesi a fost diferită de a lui Ponta. Acesta din urmă a susținut mereu că „așa se făcea pe vremea lui”. Kovesi a susținut că ea a publicat anumite articole în 2002-2003 sub numele de dinainte de căsătorie; alții au citat-o în 2008-2009; în lucrarea din 2011 a folosit ce a publicat anterior și care îi aparține. Deci ar fi cel mult un auto-plagiat. E interesant că nici GIP, nici Miliția Spirituală nu au răspuns vreodată la această apărare, să arate că este sau nu susținută. De aceea zic că o verificare independentă este utilă.

    @Emil Stoica: Orice acuzație de plagiat, însoțită de dovezi, este legitimă, pentru că plagiatul e un furt și trebuie denunțat. Cu atât mai mult dacă e vorba de demnitari, fie ei politicini sau înalți magistrați. Acuzația la adresa lui Kovesi este făcută de două grupuri civice – GIP și Miliția Spirituală – încă din 2012. A fost verificată doar de o comisie ridicolă numită de L. Pop, cea care a spus și că Ponta nu a plagiat.

    @berenger: Să nu confundăm circul făcut azi de Ghiță și Băsescu cu acuzațiile anterioare de plagiat. La Ghiță și Băsescu pare un plan comun de denigrare a lui Kovesi. Dar Ciuvică produce niște dovezi elementare. Dacă alea sunt reale, e plagiat clar.

    • din ce știu, și stii și tu, la dovezile elementare depuse de ciuvică, kovesi a dat niște explicații. nimeni, în 4 ani, nu a verificat dacă explicațiile sunt credibile. apoi, brusc, ghiță își amintește ceva și fix întâmplător în aceeași zi, toată povestea e repusă pe tapet în forma inițială de nu știu ce ong. evident sunt două lucruri distincte, dar nimeni nu le tratează așa, în frunte cu ghiță

  5. Explicațiile au fost verificate de o „comisie tehnică” numită de CNE (nu știm componența) și validate de decizia CNE. A fost la fel ca în cazul Ponta.

    Cazul Ponta a fost reluat procedural pentru că Universitatea București s-a sesizat din oficiu și a verificat în propria Comisie de Etică, apoi a sesizat din nou CNATDCU. Ce spun eu e că, similar, procedura poate fi reluată de UVT.

  6. Personal am niste dubii uriase.
    Din ce cunosc eu, o lucrare de doctorat necesita timp, pentru documentare, timp pentru redactare, timp pentru cercetare…
    Ori la data doctoratului sustinut (2011) doamna era sefa DNA, cu destule aparitii publice…
    In plus, cind a avut timp sa faca naveta Bucuresti-Timisoara? Cu trenul e o zi. Cu masina tot o zi (dusul). Cu avionul????
    Normele parca spuneau si de un masterat.
    Si normele mai prevedeau de mult, e drept, si ceva activitate didactica a doctoranzilor…
    Asta inainte de a discuta teza in sine…
    Dar de,”vremurile si traditiile se schimba” (F. Herbert, Dune)

  7. GIP revine cu noi dovezi, aici: https://kovesiplagiat.wordpress.com/

    Sună destul de convingător. Aștept cu interes sesizarea CNATDCU.

    • Toata argumentatia se bazeaza pe:

      Dacă Kovesi și-a copiat propriile lucrări fără să citeze, aceasta înseamnă că s-a autoplagiat. Potrivit Art. 2′ al Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică modificată și completată, autoplagiatul și plagiatul reprezintă în egală măsură abateri de la normele de conduită.

      Inteleg ca e practica uzuala sa-ti aduni articolele publicate in dizertatie. Altfel, Ciuvica o acuza pe Codruta ca a furat-o pe Codruta.

    • Mie nu mi se pare convingător deloc. GIP insistă prea mult că iThenticate în sus, iThenticate în jos, soft folosit de Departamentul de Justiție al SUA etc. În realitate, softul ăla este doar o sculă și nimic mai mult. El nu are cum să-ți garanteze validitatea concluziilor sale (este sau nu plagiat), ci poate doar să sugereze indicii de căutare pentru ca utilizatorul însuși să verifice plagiatul (adică Departamentul de Justiție al SUA, etc). Motivul este că un algoritm nu poate obține informații de calitate mai bună decât datele asupra cărora este aplicat, și nu știm nimic despre calitatea bazei de date folosită pentru căutare. Dacă a indexat pur și simplu toate lucrările în limba română, cu toate plagiatele dintre ele, mai ai de săpat manual să descurci toate ițele (cine a copiat pe cine). Mai multe detalii aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Garbage_in,_garbage_out

      Pe de altă parte cred că probabilitatea unui autoplagiat real este destul de mare. În situația asta, o să pățim ca și cu Mona Muscă, care a turnat doar cetățeni străini (deci mult mai puțin grav decât Dan Voiculescu).

    • Cristian Dogaru (profesorul din UK) a sesizat CNATDCU. Și a mai spus că în opinia lui nu e niciun fel de plagiat. Eu îl cred pe el.

      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21338135-profesorul-care-facut-sesizari-plagiat-cazurile-ponta-oprea-toba-cerut-oficial-cnatdcu-verifice-doctoratul-laurei-codruta-kovesi.htm

  8. E un inceput de demonstratie. Toate sursele identificate de soft trebuie luate la rand si vazute 1. cate au fost scrise inainte ca LCK sa inceapa doctoratul 2. cate au fost scrise de insasi LCK, in ordinea numarului de cuvinte plagiate din fiecare sursa. Apoi procentul poate fi ajustat. Dar daca in loc de 45% ramane 15% care nu reprezinta doar autoplagiat inseamna ca e ok ?
    Nu as lasa decizia doar in mainile profesorilor de la acea universitate din Timisoara lipsita de orice prestigiu, unde probabil ca si coordonatorii si-au plagiat doctoratele. Nu e ca UB, care avea un renume de aparat cand a demonstrat ca Ponta si Oprea sunt plagiatori. CNATDCU trebuie convocat, cazul trebuie analizat transparent si nu se pot face exceptii.
    Oricum, nu cred in teoria omului providential. Daca zboara Codruta poate aparea altul chiar mai dur cu coruptia si eventual fara scheleti gen plagiate, amantlacuri sau alte elemente potential generatoare de santaj. S-au varsat tot atatea lacrimi la plecarea lui Morar si institutia a mers mai departe, cu o viteza de neimaginat. Daca intelectualii se raliaza in spatele lui Kovesi in acest scandal dupa un verdict pozitiv inseamna ca toata credibilitatea DNA se duce naibii.
    Dupa cazul asta ar trebui sa se demareze procedura de verificare in masa a tuturor lucrarilor, cu un soft similar, apoi cele suspicioase trebuie analizate manual. Zicea ministrul ca va da drumul la acest program, dar vad ca i-au gasit colaborari cu securitatea (o fi vreo coincidenta momentul?) si oricum nu prea mai avea timp in astea 2 luni sa faca o treaba serioasa.

  9. Trebuie informat platitorul de taxe si impozite,( din care D-na proc. sef primeste salariul f.bun ) ,despre: 1. Cine a fost conducator de doctorat ? 2. Cine a conceput si scris lucrarea ,s-au a corectat-o ? deoarece nu a devenit dr. cand era procurer la Sibiu.ci cand a fost numita pr. gen. de Presedinte ?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.