La colțu' străzii

Reforma clasei politice din comuna noastră

7 comentarii

Mâine sunt alegeri. Se votează într-un singur tur, lupta e dură. La noi în comună sunt vreo șapte candidați, dar doar doi contează cu adevărat. Vechiul și noul se înfruntă pentru poziția de întâi gospodar al comunei. Actualul primar, 53 de ani, reprezentând PSD, cu o condamnare la activ, vrea să obțină al treilea mandat. Din partea PNL, candidează o doamnă tânără, 37 de ani, care a devenit cunoscută în comună pentru activitățile caritabile din poziția de președinte al celui mai cunosct ONG local. Primarul în funcție e avantajat de sistemul electoral și de aparatul de partid, dar tânăra eroină are șansa ei. Scenariul e clasic, binele și răul clar definite. Cine va învinge? Vom afla mâine, la închiderea urnelor, dar până atunci dați-mi voie să vă dau câteva detalii istorice.

 

Primarul în funcție, să-i zicem nea Titi, a câștigat prima dată alegerile în 2008. E om ambițios și descurcăreț, chiar dacă fără prea multă școală. Atunci, în 2008, avea gospodărie frumoasă, dar nu trecea drept om bogat. A profitat de nemulțumirea oamenilor față de primarul de atunci, acuzat că a făcut învârteli cu retrocedările, și a câștigat în turul 2, când toate partidele s-au coalizat împotriva PSD. Da, am scris corect, PSD. Nea Titi a candidat în 2008 din partea PNL și reprezenta reforma clasei politice. Între timp, lucrurile s-au schimbat.

Nu s-au schimbat lucrurile cu retrocedările. Comisia locală de fond funciar a funcționat la fel de „bine”, iar nea Titi nu a reușit să-i vină de hac – zice el. A închis ochii, zic unii, mai răi. A pus și el mâna, zic dușmanii. Ce-i drept, primarul nostru s-a chivernisit bine de tot. Procurorii au fost și ei cam răi, dar nu chiar dușmănoși. L-au acuzat doar de abuz în serviciu și primarul a scăpat cu o condamnare cu suspendare, adică a rămas la post.

Nici partidul nu a avut ce să-i reproșeze, așa că l-a susținut pentru un nou mandat în 2012. Reprezentând USL într-un județ condus de unul dintre cei mai aprigi baroni PSD, cu un sistem de vot într-un singur tur și o metodă infailibilă (vezi exemplul de aici, e chiar comuna noastră), nea Titi s-a ales din nou. Și i-a mers și mai bine, cel puțin personal. Lucrurile ar fi putut să ia o întorsătură proastă în 2014, când s-a rupt USL, iar Consiliul Local i-a devenit aparent ostil. Dar l-a salvat repede ordonanța migrației politice. Prompt, primarul nostru a trecut la PSD. Evident, partidul îl apreciază pentru eforturile depuse, așa că îl propune pentru al treilea mandat.

Contracandidata, să o numim doamna Cosmina, a intrat mult mai recent în politică. Dar e prezentă în viața publică de ceva vreme, printr-o organizație caritabilă pe care o reprezintă în comună. ONG-ul e cât se poate de onorabil. A fost constituit de un grup de cetățeni străini ce lucrau în România, ca parte a unei rețele globale ce intermediază între donatori privați – firme sau intermediari – și persoane sărace. Doamna Cosmina a fost inițial omul de pe teren, apoi a devenit președinta organizației, când străinii s-au mutat cu slujba în alte țări. Sistemul funcționează în continuare, și organizația face donații, are proiecte educaționale și chiar două centre comunitare. De fapt, al doilea e în construcție, și intrarea doamnei Cosmina în politică e cumva legat de el.

Doamna Cosmina și nea Titi au intrat în conflict de la terenul necesar pentru construirea centrului comunitar. Dacă tot nu s-au înțeles, oengista și-a adus aminte câte (nu) a făcut primarul, și a decis să facă ceva. Așa că s-a dus la PSD să își ofere serviciile într-o combinație avantajoasă: partidul primea o femeie tânără, populară, fără tinichele de coadă, iar doamna Cosmina avea o șansă bună să fie primar. Doar că, la scurt timp de la înțelegere, PSD și PNL și-au descoperit iubirea și au făcut USL. Ba au și decis să susțină primarii în funcție. Brusc, PSD a ajung la putere și l-a avut drept candidat pe nea Titi.

Nu s-a lăsat așa ușor Doamna Cosmina. Și-a depus candidatura ca independent și a ieșit, previzibil pe locul doi. Nu a renunțat însă la politică, ci și-a dat seama că are nevoie de susținerea unui partid. Cam pe când lucrurile au început să se strice în USL, și-a refăcut legăturile cu PSD și s-a înscris în partid. A devenit în scurt timp președinta filialei locale, cu intenția anunțată de a candida la primar. Surpriză! A venit ordonanța migratorilor și doamna Cosmina s-a trezit colegă de partid cu nea Titi. Supriză și mai mare! Baronul local, chit că e sub control judiciar împreună cu toată familia, a dat ordin să fie susținut nea Titi, că e băiat bun și a contribuit din spor unde trebuie. Iar la PSD ordinul se execută.

Așa că la început de martie, în prag de campanie electorală, președinta organizației locale a PSD, împreună cu vreo doi colegi de încredere, și-au dat demisia și au preluat organizația locală a PNL. Doamna Cosmina a rămas președintă de filială, dar la alt partid. Mai important, și-a văzut îndeplinită dorința de a candida sprijinită de un mare partid.

Reforma clasei politice continuă la noi în comună. A început în 2008 cu nea Titi și continuă în 2016 cu doamna Cosmina. Binele și răul se înfruntă în continuare. În 2008, a câștigat binele, dar soarta a făcut să fie tot rău. Oare ce se va întâmpla acum? Cine vrea să facă un pronostic?

(sursa foto)

7 gânduri despre „Reforma clasei politice din comuna noastră

  1. Eu cred ca nea Titi va castiga detasat, spre Bucur(ia) prietenilor. Cine stie, cunoaste!

  2. Vai, frate! Astia sunt in stare sa faca din negru, alb, iar traseismul sa devina onorabil! Ca o curiozitate personala, cum a reusit baronul local cel rau si controlat judiciar sa-si impuna vointa asupra doamnei Cosmina, care era presedinta de filiala locala, si in plus tanara, populara si fara tinichele de coada? In locul ei, ziceam ca ei si faceam ca mine, amanam depunerea candidaturilor pana in ultima zi si o faceam personal, astfel incat nea Titi sa constate subit ca a ramas fara coledzi…

    Nu acuz pe nimeni, doar evidentiez o disonanta cognitiva suparatoare.

  3. @mihai: Nu știu să spun, că nu-s chiar familiar cu baronul&Co. Presupun că e vorba de bani, până la urmă.

    Dar să adaug o veste proaspătă: numărătoarea paralelă arată că a câștigat doamna Cosmina! Adică Binele. Sau Răul. Habar n-am, unul din ei. Adică una. A câștigat o femeie, e de bine.

  4. A castigat chiar detasat! 2914 voturi valabil exprimate dupa cum urmeaza:

    ANDREI ALEXANDRU 295
    UNIUNEA NAŢIONALĂ PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI 295
    BUCUR CONSTANTIN 909
    PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 909
    CANĂ NICOLAE COSTIN 35
    PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ 35
    COFARU ŞTEFAN IULIAN 152
    PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR 152
    NECULA ADRIAN-IONUŢ 106
    PARTIDUL SOCIAL ROMÂNESC 106
    PANDELE COSMINA RAMONA 1417
    PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL 1417

  5. @Ovidiu: nu stiu daca analogia de mai jos este valida, dar… budele publice pentru femei in general sunt mai murdare decat cele pentru barbati! Argumente:
    1) la unul din joburile nevestei femeia de serviciu se plangea de mizeria lasata de femei la buda
    2) la unul din joburile mele a aparut un afis pe usa de la femei cum ca peria de wc exista pentru a fi folosita, sau cam asa ceva; jumatate de an mai tarziu un mail catre toata firma scotea in evidenta ca afisul cu pricina e ignorat, iar la barbati nu e afis (iar la buda barbatilor am constatat ca nu sunt urme de cacat in buda).
    3) nevasta-mea face in mod regulat ca trenul dupa ce necesitatile fiziologice ale plodului o obliga sa viziteze buda locului. Cand se nimereste sa merg eu cu el, la barbati, de regula mi se pare curatel, doar in vreun sfert din situatii gasesc urme de urina de la unii care stau mai prost cu tintitul.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.