La colțu' străzii

Probleme grave de transparență în unele ministere

3 comentarii

Cele trei maimute intelepte

Sâmbătă, 5.12.2015 citesc pe Hotnews un interviu al vicepremierului prof. dr. Vasile Dîncu care semnala problemele în ce privește soluționarea cererilor de informații publice în baza legii 544 din 2001 privind liberul acces la informații de interes public. M-am entuziasmat și m-am bucurat că există o astfel de deschidere și recunoaștere a situției de fapt.

Cu optimism, chiar luni, 7.12.2015 am reluat cererile de informații publice formulate în 15.10.2015 și trimise către câteva dintre ministere. Pentru că am experiență știu că dacă vreau să îmi cresc șansele de a primi un răspuns trimit astfel: trimit cererea pe fax către ministere apoi sun la registratură ca să primesc un număr de intrare în baza căruia să știu sigur că cererea mea va fi considerată (se poate întâmpla ca unele cereri se “fie rătăcite”, chiar dacă ai trimis pe fax și ai confirmarea că a fost recepționat).

Cererile mele datează din 15.10.2015 și au fost trimis către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul pentru Societatea Informațională și Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice. Doar în cazul Ministerului Muncii cererea a fost trimisă pe mail pentru că există o adresă specială pentru așa ceva, fapt pentru care și am primit promt un număr de înregistrare, dar și răspuns în termenul consacrat. Ministerul Sănătății a transmis, în cele 10 zile, conform legii, un mesaj că are nevoie de 30 de zile pentru a răspunde (au trecut și acelea și nimic). Ministerul pentru Societatea Informațională și Ministerul Dezvoltării însă nu au trimis nimic.

Înțeleg, a căzut guvernul, a venit un nou govern, deci a fost nevoie de ceva așezare. Însă încurajată de poziția vicepremierului (nu că la celilalți nu am re-trimis întrebarea însoțită de cerere și de faptul că aștept răspuns) luni, 7.12.2015 am re-trimis cererea către ministerul pe care îl coordonează precizând în mesaj că a trecut termenul. Ca să nu mă mai complic cu fax-ul am trimis cererea scanată către Punctul de informare info@mdrap.ro. La scurt timp am fost sunată de către cineva de acolo care mi-a precizat clar că cererea mea nu a ajuns la Punctul de informare, că nu e responsabilitatea lor, dar îmi recomandă să sun la Registratură și să întreb (amabilă, îmi dă numărul). Sun la Registratură de unde aflu că cerere mea cu numărul XXX înregistrată la minister în data de 16.10.2015 a fost trimisă spre rezolvare către cabinetul ministrului. Mi se dă un număr de telefon și sunt încurajată să sun. Mă execut și aflu că cererea mea a fost primită și că a fost trimisă spre soluționare către Direcția Generală Programe Europene (întrebările mele se refereau la acest domeniu). Mi se oferă un alt număr de telefon și sunt iarăți încurajată să sun. Deci sun și aflu că cererea mea a fost trimisă spre soluționare la Direcția de Planificare din cadrul Direcției Generale, iar mi să dă un număr de telefon. Sun și aflu că au primit în lucru cererea, doar în 21.10.2015 (ce contează cum curg zilele și că în acest ritm se depășeșc termenele legale), dar ei au răspuns doar la o parte și apoi au trimis mai departe către Departamentul de Comunicare de und ear fi trebuit să primesc răspunsul. De data asta nu mi se mai dă un număr de telefon ci primesc promisiunea că vor afla ei care este stadiul și mă vor contacta. Nu am fost contactată, sonata, nu am primit fax nici azi.

După un mail și patru telefoane aflu că cererea este primită, că sunt ceva răspunsuri, dar nu se știe pe unde este forma finală. Mă gândesc că se poate ca server-ul organizației la care lucrez să nu fi funcționat (mai apar erori), dar eu am lăsat în cerere toate datele de contact (număr de telefon mobil, adresă de mail, număr de telefon și fax ale organizației), deci tot aș fi putut fi găsită.

Eficiență maximă! Nimeni nu e responsabil, nimeni nu știe clar, nimeni nu urmărește.

Asta mă duce cu gândul la un alt incident: în primăvară am fost la o consultare organizată de Ministerul Muncii pentru un anumit document strategic. La eveniment a participat un secretar de stat și câțiva angajați, plus floarea ong-istică interesată de subiect. Nu eram mulți în sală așa că a fost loc de discuții care nu au început deloc bine. Reprezentanta unui organizații neguvernamentale a fost curioasă să afle de ce ministerul nu a considerat observatiile (multe de altfel) trimise de către organizația sa. A precizat că nu avea pretenția ca neapărat sugestiile formulate de ei (multe de altfel) să fie considerate, dar se aștepta ca măcar să fie corectat documentul strategiei pentru că erau neconcodanțe majore care au fost semnalate de ei (într-un capitol se spunea într-un fel și două capitole mai încolo se spunea chiar opusul). Doamna era intrigată că nici măcar această greșeală flagrantă nu fusese considerată.

Răspunsul secretarului de stat de atunci a fost genial: “Doamnă, vă înțeleg supărarea și frustrarea, dar trebuie să înțelegeți că am în subordine 20 de oameni dintre care doar 5 sunt buni și lucrează și nu pot face tot ceea ce este de făcut“. Precizez, declarația a fost făcută într-o întâlnire publică, nu pe hol la o cafea.

Deci, în acest context în care eficiența și respectul față de lege al funcționarului public devine o necunoscută, când afli că în ministere “lucrează” oameni plătiți de noi (din impozitele încasate de stat) și când ai de a face cu un simulacru de consultare în ce privește Bugetul 2016  ce mai poți face?

Total de acord cu reforma administrației publice, dar cred că primele masuri trebuie luate chiar ”in the house”.

Ps. Maimuțele sunt semnul înțelepciunii.

Autor: Daniela

mămica Moacei / Moaca's mom Am o minune de fetiță și trei pisici

3 gânduri despre „Probleme grave de transparență în unele ministere

  1. 26 August 1915
    — Mihaly (Teodor Mihali, fruntaș ardelean) este furios, exasperat: «Să-mi scap cu bine banii ce am în porumb și piciorul meu să nu-mi mai calce prin România !» Imi mai spune: «Noi vorbim adeseori de ceeace se petrece aici și adevărat nu mai dorim de cât un lucru: să stea la ei acasă și să ne lase în pace». Sunt întrádevăr anateme în contra noastră: totul este furt, minciună, dispreț de drepturile altuia ! Cel puțin când scrie lui Tisza, acesta îi răspunde chiar când nu acordă: ai D-voastră promit tot, nu acordă nimic și nu răspund niciodată.

    Din Memoriile lui Alexandru Marghiloman

  2. Nu cred ca ar fi prima data cand vad intentia de a face aceasta schimbare, si anume ca informatiile de interes public sa poata fi accesate de oricine. Pana la urma, cam asta ar fi si denumirea lor si nu vad de ce ar trebui sa dureze atat de mult pana sa se ia o decizie. Suntem in Romania, cred ca asta ar fi singurul inconvenient.

  3. Eu nu am atât pesimism încât să cred că faptul de a ne afla în România e motivul. Faptul că suntem în România e secundar. Părerea mea e că motivul e legat de două aspecte – 1. un model învechit de a trata cererile în sistem (lipsă de informatizare, lipsă de fonduri pentru informatizare, lipsă de curaj în a îmbunătăți sistemul);2. un model rigid de evaluare și motivare a angajaților din sistem (remunerare slabă, creșteri salariale bazate doar pe vechime și diplome, iar nu pe performanță și rezultate, etc.) care nu încurajează eficiența. Mulți dintre cei competenți, nu s-ar angaja la stat – fie din cauza salariilor, fie din cauza rigidității sistemului, care nu permite inovare nici la nivel micro fără aprobări la nivelul de sus (care e controlat politic). Mai mult, e vorba și de imagine. A fi bugetar a ajuns să fie sinonim cu a fi leneș, rău-intenționat, corupt – chiar dacă nu e neapărat așa: nu vrei să fii pătat prin asociere, deci refuzi să faci parte din sistem.

    Totuși, dacă am vrea să se schimbe ceva, ar trebui să ne punem și întrebarea CUM. Din nefericire toate jurnalele / ziarele / publicațiile nu fac decât să constate CE-ul. DE CE-ul din media e doar indicare preferențială a vinovaților sau căutare de țapi ispășitori. Cele mai profunde interviuri abia dacă ating superficial răspunsul la întrebarea DE CE. Răspunsuri pentru CUM… nu „par” să intereseze pe nimeni.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.