La colțu' străzii

Lege și tocmeală pe textul de lege

4 comentarii

rule of law cartoonO firmă dă în judecată statul român pentru că acesta publică gratuit legile țării. Nu e o glumă, chiar se întâmplă.

Ministerul Justiției (MJ) a făcut, cu bani europeni*, un portal legislativ unde orice cetățean poate găsi** legile României actualizate. Datele publicate sunt deschise, adică pot fi reutilizate de oricine, inclusiv prin preluare automată.

Firma Indaco, una din cele ce fac mulți bani din vinderea legislației actualizate, a reclamat MJ la Consiliul Concurenței, pentru că ar „dentura piața” prin acest portal. Firma susține că prestigiul MJ va atrage artificial „clienții” către produsul acestuia. Desigur că firma nu spune nimic despre faptul că „produsul” MJ e gratuit, ceea ce ar putea să atragă ceva mai mult clienții decât prestigiul instituției. Consiliul Concurenței a răspuns că nu consideră necesar să investigheze, pentru că „faptele nu intră sub incidența prevederilor legale în domeniul concurenței, fiind o măsură care vizează interesul public și promovează interesele consumatorilor”. (sursa informațiilor: blogul ANSE & Me).

Ca urmare, firma Indaco s-a adresat instanței, chemând în judecată Consiliul Concurenței și MJ. Firma cere justiției să oblige Consiliul Concurenței să investigheze Ministerul Justiției. Încă nu se știe când va fi prima ședință de judecată în dosarul deschis la Curtea de Apel.

Note

*) Partea ascunsă a acestei inițiative este că noul portal nu folosește, așa cum ne-am fi așteptat, sursa primară, adică Monitorul Oficial. Întreg repertoriul legislativ este reîncărcat în portal. Așadar, statul român plătește două baze de date cu același conținut: una la MOf, unde accesul e cu taxă, iar alta la MJ, cu acces gratuit. Această aberație poate fi corectată doar de Parlament, prin schimbarea legii de funcționare a Monitorului Oficial.

**) Mă rog, găsește dacă este cu adevărat perseverent. Partea de căutare folosind interfața web lasă mult de dorit. Dar dacă știi exact ce cauți, poți găsi forma actualizată a legii.

4 gânduri despre „Lege și tocmeală pe textul de lege

  1. Inca o lege ce ar trebui atacata la CCR.
    Cetateanul roman, supus legilor romane, trebuie sa plateasca pentru a le cunoaste, desi legea spune ca necunoasterea ei nu te scuteste de pedeapsa.
    Lasam la o parte faptul ca legile sunt asa de des modificate prin OUG, dupa cum „bate vintul interesului” incit si jurist sa fii si sa stai toata ziua cu nasul in ele tot iti prinzi urechile.
    Accesul la lege trebuie sa fie gratuit. Ba cred ca un compartiment din MJ ar trebui sa se ocupe cu aducerea lor la zi cu ultimele modificari.

  2. oricum nu e chiar gratuita treaba cu legile, ca tot din banii nostri sunt platiti cei ce le scriu, le voteaza, ba chiar si cei din MJ, au cumva fonduri private pt salarii? 😀 Sunt perfect de acord cu Stelian

  3. @Stelian, bine punctat. Nu am inteles niciodata de ce trebuie sa platesc sa pot vedea textul unei legi. Platesc daca il vreau pe hirtie, da. Dar online?
    Cum ma pot apara eu daca nu pot accesa legea?
    Indaco au de foarte multi ani un soft si ceva produse pe care le vinde companiilor. Sint magari de-a dreptul.

  4. Cat (si cui) plateste Indaco, pentru accesul la legislatia pe care o ofera ei?
    (Nu se pun cheltuielile de operare si de intretinere a BD).
    Daca ei au acces gratuit la legislatia preluata, atunci ei „denaturareaza concurenta”.
    Ca si cum tv-urile de stiri ar trebui sa ceara sa se interzica avertizarile de cod rosu (portocaliu). Sau macar sa interzica afisarile despre valorile de trafic.
    Noaptea mintii…

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.