La colțu' străzii

Despre expații români și tristețea bișnițarului nouăzecist rămas fără slugi

13 comentarii

Așa gândesc, așa vorbesc mulți sereliști nouăzeciști despre angajații lor fie că se referă la necalificați, șoferi, secretare, șefii și șefuții care le gospodăresc afacerile: slugi.  Sau sclavi. Periferia creativă înțelegând utilitatea instrumentului angajat le mai acordă totuși demnitatea și ascuțimea unor „săgeți”.

„Păi și tu vrei să fii slugă la stăpân?” îmi amintesc cum m-a lovit mirarea unui astfel de îmbogățit de tranziție, contrariat de hotărârea mea precoce de proaspăt licean de mijlocul anilor ’90 cu planul de carieră  fugă afară, știut încă dinainte de liceu și de facultate. Creșteam  pe vremea neputinței părinților umiliți de inflație, cuponiade și terapii de șoc, pe când la MTV rula refrenul „Go West” al celor de la Pet Shop Boys, cu zece ani înainte să se dea drumul la vize, pe când unii români plecau ascunși sub vagone de tren sau în containere de care aflam la „Actualități”.

expati romani

foto: Guess Who – „Locul Potrivit”

În niciun război România n-a pierdut atâția tineri precum în feudalismul tranziției.  Pe atunci mai ales în provincie te sufoca mitocănia atotputernică a acestor mici J.R. închipuiți, clone de voiculești, sovi, catarame, panarame, gigi kent și gigi becali replicați după rețeta lor secretă de kapitalism, în fapt un amestesc de pile securiste și căpușarea unor foste fabrici, combinate, spitale, sere, ferme ba chiar  unități ale armatei. Oameni de afaceri cu Statul. Milionarii de miezul nopții.

Cine-și dorește masochist o carieră plătită infect în firmele „Să trăiți!” ale patronașilor români, majoritatea foști nomenclaturiști cu comportament arogant și abuziv? Abuzul arogant e cutumă mai veche, Neagu Djuvara povestea într-o emisiune cum boierii români ajunși în civilizație la Viena i-au îngrozit pe cei din din capitala imperiului prin felul cum se purtau cu robii lor, pe care îi biciuiau în piața publică pentru orice greșeală măruntă, de au trebuit să li se interzică explicit astfel de practici față de slugi. Slugi care vezi Aferim, n-aveau unde fugi. Cum nu puteau fugi peste granițe nici în comunism.

Azi, foștii stăpâni de sclavi ai tranziției sunt ofticați că le lipsesc trei milioane de slugi de la socoteală. Se enervează că nu-și pot opri angajații să fugă pe plantațiile corporațiilor. Că slugile preferă să scaneze la casă în Carrefour decât la buticul lor nouăzecist. Că se duc muncitori sau ingineri în fabrică la Coca-Cola, Bosch, Renault, Continental etc. decât să îndure la negru în atelierul lor feudal. Că dau la lopată la firme străine din țară decât la firmele băștinașilor regi ai asfaltului. N-am pic de empatie pentru „capitalul românesc” plâns naționalist de angajatori siniștri precum Voiculescu, Niculae, Tender, Hrebenciuc sau Copos. Nu intru acum în rapacitatea acestui nou animal Corporația, un prădător superior în fauna românească, doar mă bucur că a devorat tarabele și hienele tranziției, în pofida regretelor unor stângiști ipocriți și ale protestelor de anti-corporatiști născuți crescuți în căruciorul de la hipermarket. În fața alternativei muncii la feudalul român, alegi să te duci la Corporație, că anii ăia pe CV fac mai mult decât o diplomă românească. Și valorează cât un pașaport profesional oriunde în lume, că și corporațiile de aici, la rândul lor pierd oameni „afară”.

Statul român nu înțelege încă potențialul de lobby, contacte, comerț, suport și influență de care poate dispune având trei milioane de cetățeni alături în toată lumea. Simte acest suport o tenismenă româncă din top trei, când joacă peste tot acasă fie Doha, Paris sau în Miami, căminul campioanei mondiale absolute. Guvernul român nu știe decât să profite barbar premeditând biruri de la distanță, ce altceva e taxarea CASS pentru cei cu venituri doar din dobânzi? Încercând să mulgă diaspora de resurse va sfârși după model rusesc ca oamenii să-și țină banii la ciorap în conturile din țările unde își încasează veniturile. Statul român nu știe încă să-și îngrijească această resursă, alții înțeleg potențialul.

Implicarea Diasporei in Dezvoltare

Sursa foto

Ciocoiul român vechi sau nou ajuns ministru mimează ipocrit grija față cele trei milioane de pribegi. Fiindcă fie că pornește șantiere de mari proiecte ale statului, fie că trebuie să-și zugrăvească bucătăria, el nu înțelege remunerarea muncii, se simte furat, că doar așa se face banul în lumea lui. Așadar le face nevestele curve și copiii golani, transpirând ciuda și tristețea bișnițarului după vremurile când își plătea sclavii cu mărunțișul din buzunar. Face mișto nesimțit că ar fi o licență de exprimare, apoi își cere speriat scuze formale și batjocoritoare cu „dacă”, dacă i-a jignit.

Dar apelativele jignitoare sunt mai vechi. Aștept clipa când „căpșunarilor” le vom zice cum și-i numesc tehnic și alte țări sau societăți: expați. Că din trei milioane n-or fi toți emigranți. Fie sudori, medici, ingineri, stewardese, instalatori, asistente sau programatori, mulți sar profesional din Castellon în Milano, din Paris în Amsterdam, din Madrid în Londra, din Londra în Orientul Mijlociu sau SUA. Mi-ar plăcea să atingem acel echilibru când a fi expat va fi un mod de viață profesională ales, nu neapărat constrâns. Cum se întâmplă firav prin industria IT, unde specialiștii români pendulează răsfățați, când afară când acasă.   Lăsați-mă să visez că vor fi așa mulți cândva că vom adopta romenglezește și neologismul „repați” pentru cei întorși acasă. Iar când vom avea ingineri, meseriași sau medici repatriați, vom ști că România se construiește solid și sănătos.

Reclame

13 gânduri despre „Despre expații români și tristețea bișnițarului nouăzecist rămas fără slugi

  1. Un articol cam incrancenat pentru stilul cu care ma obisnuise acest site. Si nedrept in cateva locuri…

    • @Claudiu: Adaosul de încrâncenare vine de la sursa inițială de inspirație respectiv patronul român om de afaceri influent și ventuză bugetară precum domnul fost ministru al transporturilor. Cu multe și variate replici care gândesc la fel, bănuiesc că se cunoaște genul.

      Desigur subiectul e mult mai vast decât declarația sa batjocoritoare iar aici găsești un unghi de câteva paragrafe pentru discuția mai largă despre expații români.

      @Alin: Am toată stima despre antreprenorii români de bună credință care se zbat zi de zi an de an numai ei știu cum, cunosc astfel de oameni de toată isprava și știu stressul lor lunar pentru asigurarea salariilor înaintea oricăror altor obligații. Dar ei sunt din păcate o minoritate și în niciun caz subiectul acestui articol.

  2. Am intalnit si eu genul acela de patron cand imi cautam de lucru, dar am intalnit si cunoscut si multi alti patroni, oameni foarte foarte ok, in special cei mai tineri, sub 40 sa zicem. Eu personal am avut un singur sef care ma trata ca pe sluga si era francez…

  3. Inteleg incrancenarea, desi nu va impartasesc ideile.

    Altminteri, discutia despre expati e mult mai interesanta. Va fi interesant de vazut cine va concepe un model de dezvoltare a Romaniei care sa aiba expatii ca unul din motoarele de crestere.

  4. @Claudiu: Mi-ar plăcea să folosim persoana I-a singular. Discuția despre expați mă foarte interesează, teoria și studiile de caz sunt nenumărate de la Filipine la diaspora evreiască. Expații englezi sunt de exemplu o comunitate numeroasă și intrigantă (de ce ai părăsi cu milioanele UK?). Așa ca pentru un comentariu din subsolul unui blog, cum vezi punctele cheie ale acestui model de dezvoltare pentru România? sau subiectul în mare?

    PS: Aș vrea să aud și ideile greșite din postare.

  5. Zic eu despre idei greșite. Am trei.

    Prima e forțarea limbajului. De fapt, ce e un expat? Este o definiție acceptată a acestui cuvânt? Sau e un fel de hipster, îl folosim după cum ne place? În 2013, Banca Mondială numărase 232 de milioane de oameni care trăiau în altă țară decât cea în care s-au născut. Toată lume le zice migranți (sau emigranți/imigranți, dacă vrei să îi plasezi într-un context național). A fi emigrant e un mod de viață, nu doar o alegere profesională. Expat mi se pare un cuvânt mult, mult prea mic pentru a defini această lume.

    A doua, nu-mi place generalizarea. În general, nu-mi plac generalizările. Sunt o scurtătură a minții care de cele mai multe ori nu ajută, ci încurcă. Nu toți micii sau marii patroni din România sunt la fel. Unii mai bune, alții mai răi, la fel ca angajații. În cazul de față, generalizarea stârnește ură împotriva unui grup social, patronii, exact așa cum generalizările de tip „căpșunarii” stârnesc ură împotriva migranților.

    Și a treia, ceva mai nuanțată, e că atunci când privești lumea din punctul tău de vedere trebuie să faci doi pași în spate ca să vezi că nu ești special. Avem toți o tendință naturală să spunem că lucrurile pe care le facem noi sunt mai importante, pentru simplul motiv că suntem atât de prinși în ele, dar și pentru că e în firea omului să caute asigurări că da, a făcut bine. A fi emigrant cere curaj, ambiție, unele sacrificii, aduce unele rezultate spectaculoase – dar nu mereu. Și nu înseamnă că a rămâne acasă este un semn al atitudinilor contrare. Dimpotrivă, uneori a rămâne e drumul mai greu. De fapt, important e ce și cum faci, indiferent dacă pleci sau rămâi. Mi se pare greșit să construiești soclu unor oameni doar pentru că au ales la un moment dat să plece.

  6. Expatii sunt de fapt cei pe care angajatorul ii trimite sa lucreze in alta tara. Sunt doar o mica parte a migrantilor/imigrantilor.

    Despre patronii romani am aceeasi parere ca despre minerii din 90. Desigur, generalizarile sunt gresite. Si printre mineri erau oameni cinstiti, necajiti, muncitori, mai tineri, cu alte mentalitati, ce n-au comis, etc. Asa ca repet, aceeasi parere.

    Si un lucru pe care l-am mai spus si l-am mai scris: in mitologia capitalismului romanesc post 90, IMM-urile si „clasa mijlocie” joaca exact acelasi rol pe care il juca in comunism „clasa muncitoare”.

  7. Eu sunt un expat in sensul real al cuvaantului si ma straduiesc si la un IMM propriu…unde ma incadrez?

  8. De ce sa contribuie diaspora? Nu sunt destul de multi romani de success in romania? Romani care castiga foarte bine la multinationale? Sa contribuie ei – ca doar sunt de success! Nu sunt destul de multi judecatori, procurori, politisiti, consilieri locali si in ministere care sunt de success si au facut averi furand si i nseland? Sa contribuie ei! De ce sa contribuie diaspora? Nu ajunge ca ne-ati gonit din romania prin marlanismul vostru? Acum vreti si banii si ajutorul nostru? In nici un caz! Sunt oameni de afaceri de success si in romania – sa contribuie ei! Sunt zeci de mii de preoti care fac avare vanzand credinta – sa contribuie ei! Sunt zeci de mii de functionari care au averi de neinchipuit in alte tari pentru niste simpli functionari! Sa contribuie ei! Mai lasati diaspora in pace ca nu am plecat de placere din romania! Sunt mii de afaceri de success care iau fonduri europene si dau spaga in stanga si in dreapta – sa contribuie ei la dezvoltare!
    Ati ramas in romania? Pai atunci e tara voastra – munciti si luptati sa o dezvoltati, nu cersitti ajutorul celor din diaspora! Ca atunci cand venim in vacanta sa ne vedem parintii ne faceti „capsunari”, „curve”, „hoti”, sau chiar „amarati” Munciti si luptati voi si trasnformati tara aia in ceva de care sa fiti mandri in primul rand voi! Si faceti asta fara sa apelati la diaspora!

  9. … și de asemenea, vezi mai sus, de cealaltă parte poate apărea și patetismul lătrat la persoana a II-a plural, o adresare ce cred că denotă până la urmă suferință identitară, nici migrant, nici expat, nici cetățean integrat, nici român asumat nici acolo, nici aici.

    @ovidiu: pentru că da, Ovidiu, identitatea e vagă și limbajul pare forțat fiindcă limba se schimbă și nu mă refer doar la cea română, engleza trece prin același fenomen cu acest cuvânt ales în titlu. Înainte să continui, merci de observații, apreciez critica.

    Expat își pierde sensul inițial de care vorbește @joness (și alții), nu mai înseamnă de mult angajat trimis de firmă în altă țară. Apoi, un expat (de ex. englez) nu se consideră și nu va fi niciodată un emigrant, chiar dacă poate a petrecut zeci de ani muncind „peste mări” (overseas) prin străinătățuri, uneori mai mulți ani adunați decât a locuit acasă la el. Ideea e că și migranții se nuanțează în categorii, nu mai ajunge un singur cuvânt pentru toți.

    În batjocură dar inspirat, limba română a prins sensul „pleacă la muncă să adune căpșuni (și se întoarce înapoi acasă)”. P-ăștia îi facem însă cu nasul pe sus „căpșunari”, cuvântul „expat” și-l vor rezervat tot felul de yuppees călători cu jobul sau specialiști experimentați cu salarii bune și proiecte pe mai multe continente. Adevărul e că meseriașii instalatori, zugravi care prestează prin Europa nu sunt cu nimic mai prejos: și ei sunt într-un continuu du-te vino, unii își programează munca să poate fi înapoi acasă la culesul prunelor sau la fân, ceea ce mi se pare fabulos, că păstrează legătura cu gospodăria. Nu-i poți numi emigranți. Emigranți unde? că în cinci ani au schimbat trei țări.

    Un expat poate fi mâine în Milano, la anu’ în Castellon și peste doi ani în Londra. Se va integra în societatea respectivă cât să-și facă jobul și să ducă o viață bună, mai departe de asta nu prea construiește legături cu locul și cultura respectivă. Și se poate întoarce acasă pentru un timp. Sau se întoarce să îmbătrânească acasă, cunosc și cazuri care se bucură de pensia primită din Occident în casa de la țară din România.

    Cred că s-a înțeles ideea, nu discut de emigranții clasici, ci de genul acesta de migrator profesional denumit „expat” care nu renunță neapărat la „baza” din România. Și care, de acord, poate deveni emigrant în statistică, dacă-și va găsi locul undeva. Cu asta am încercat să răspund la punctul tău 1.

    La punctul 2 și pentru @Libianu, cu generalizarea a cam răspuns joness. Adaug, de fapt repet: încă din titlu țintesc un anumit tip de patron român. Strict nișa aia. Mulți din cei care rezonează cu postarea se pare că recunosc personajul. Pot doar să mă bucur pentru cei care n-au avut neplăcerea să întâlnească genul, au avut noroc în viață.

    La punctul 3, desigur că scriu din punctul meu de vedere și despre ce cred eu că ar fi special, că asta mă inspiră să tastez. De acord, accept că pot fi subiectiv, e totuși o notă de jurnal, nici nu vânez stilul unui referat obiectiv. Și da, și îmi displace discursul prețios-patetic cu soclul, vezi primul paragraf din acest comentariu (scris dintr-o suflare, nu știu cât de coerent).

  10. @DanDaniel „Ati ramas in romania? Pai atunci e tara voastra” – Atunci de ce vă mai mirați de atitudinea autorităților / parlamentului vis-a-vis de votul în diaspora? De ce să mai existe organizații care să lupte pentru „drepturile românilor din afara granițelor”? Vrezi că pornești pe o pistă foarte periculoasă! Dacă alegi acest drum al argumentării, măcar ferește-te de generalizare. Vezi comentariu lui Ovidiu!

  11. În continuarea poveștii lui Neagu Djuvara din postare și ca încă o justificare pentru alegerea cuvântului feudalism, mai jos o tipăritură românească din 1752 în care Sultanul Mahmud I apără țăranii aserviți din Țara Moldovei de abuzurile boierilor. Link: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/04/05/sultanul-mahmud-i-apara-taranii-aserviti-din-tara-moldovei-de-abuzurile-boierilor-1752/

    Un obicei mai vechi se pare pe plaiurile mioritice: românii sunt abuzați de proprii conducători iar ajutorul vine mai mereu din afară.

  12. Mie imi place f. mult articolul si il aprob integral. Legat de problema generalizarilor dezbatuta in anumite comment-uri…Autorul detaliaza ce intelege prin hulita patura patronala a anilor ’90: „Cine-și dorește masochist o carieră plătită infect în firmele „Să trăiți!” ale patronașilor români, majoritatea foști nomenclaturiști cu comportament arogant și abuziv?” Cred ca este o descriere f. buna. O spun ca om care are in familie 3 intreprinzatori, dintre care unul sotie, iar altul var cu business de cateva sute de angajati si intins in Europa si Asia, baiat simplu de la tara care a muncit caineste ani de zile, 16-18 ore pe zi, 7 zile din 7, si azi isi permite pe model corporatist sa-si duca angajati in TB. E bine sa facem distinctia: sunt patroni si patroni, iar aia de tip anii ’90, sunt exact cum sunt descrisi in articol.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s