La colțu' străzii

Câtă imunitate are Ponta și cum poate fi suspendat?

9 comentarii

Victor-Ponta_guvernUn semn că prevederile legale privind imunitatea sunt exagerate este și că trebuie să buchisești câteva legi pentru a înțelege situația lui Victor Ponta. Poate vă întrebați și voi care e situația cu imunitatea, de ce nu îl suspendă Iohannis și ce a votat Parlamentul astăzi. Iată ce am aflat.

Acuzațiile

Ponta este suspectat pentru mai multe fapte. Unele comise înainte de a fi ministru, dar pe când era avocat și deputat. Simplificând, e vorba de falsificarea unor rapoarte de activitate pentru a factura ilegal servicii de avocatură către companii de stat. Aceste lucruri le-ar fi făcut cu ajutorul și prin intermediul lui Dan Șova.

Alte fapte sunt comise după ce a devenit prim-ministru, adică numirea lui Șova în funcția de ministru, în schimbul unor beneficii materiale și în continuarea colaborării dubioase din trecut. Procurorii spun că este vorba de conflict de interese.

Imunitățile

Președintele, miniștrii și parlamentarii (deputați și senatori) beneficiază toți de imunitate, dar în condiții diferite, în baza unor legi diferite. Cel mai simplu e la Președinte, care nu poate fi urmărit penal pe durata mandatului. De aceea au fost suspendate toate dosarele lui Traian Băsescu și redeschise după ce i s-au terminat mandatele.

Deputații și senatorii au imunitate în fața anumitor proceduri pe durata mandatului. Ei nu pot fi reținuți sau arestați și împotriva lor nu pot fi emise mandate de percheziție sau supraveghere fără aprobarea Camerei din care fac parte, cu excepția situației că sunt prinși în flagrant delict. Dar pot fi urmăriți penal și pot fi trimiți în judecată, dacă procurorii au probe strânse pe alte căi.

Miniștrii au imunitate extinsă pentru faptele comise pe durata mandatului. Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Evident, dacă nu se aprobă urmărirea penală nu se poate ajunge la judecată. Cererea se face în urma unei anchete condusă de o Comisie permanentă sau o Comisie de anchetă a unei din cele două Camere. Dacă ministrul sau fostul ministru e și deputat sau senator, cerera de începere a urmăririi penale trece pe la Comisia juridică din Camera respectivă.

Suspendarea

Dacă se începe urmărirea penală a unui ministru pentru faptele comise în exercițiul funcției, Președintele îl poate suspenda din funcție, dar nu este obligat. Dacă se ajunge la trimiterea în judecată, suspendarea este automată.

Dacă se începe urmărirea penală a unui ministru pentru fapte comise în afara mandatului, Președintele nu poate face nimic. Dar dacă se ajunge la trimiterea în judecată, îl poate suspenda.

Ce a votat Parlamentul

Pentru că Ponta este deputat și ministru, DNA a transmis Camerei Deputaților informațiile privind suspiciunea de trafic de influență comis în timpul mandatului. Camera a trebuit să decidă dacă va cere urmărirea penală sau nu. Informațiile au mers la Comisia juridică, iar membrii acesteia au făcut un raport negativ, adică au solicitat plenului să nu înceapă urmărirea penală. Plenul a votat raportul, deci Ponta rămâne doar suspect.

În această situație, Iohannis nu poate face nimic. Dacă în plen s-ar fi votat invers, pentru începerea urmăririi penale, Președintele l-ar fi putut suspenda pe premier, ceea ce ducea automat la căderea guvernului.

Din nou la acuzații

Să ne amintim că sunt două tipuri de acuzații împotriva lui Ponta. A scăpat pentru moment de traficul de influență, dar mai are și alte posibile încălcări ale legii.

Pentru acestea, DNA continuă investigația. Dacă va dori să îl aresteze sau facă o percheziție la Ponta, trebuie să se adreseze cu o cerere Camerei Deputaților. Dar, altfel, procurorii pot continua investigația și pot aduna probe prin alte metode. Au la dispoziție și posibilitatea de a cere punerea lui Ponta sub control judiciar, iar dacă un judecător va aproba acest lucru am putea ajunge în ridicola situație în care premierul merge o dată pe săptămână la Poliție să dea cu subsemnatul.

Dacă procurorii adună suficiente probe, pot decide trimiterea în judecată a lui Ponta. În acest caz, Președintele are din nou posibilitatea de a îl suspenda, provocând căderea Guvernului.

Dacă va cădea Guvernul, Iohannis are mână liberă să nominalizeze pe cine dorește ca prim-ministru, după cum am învățat din perioada Băsescu. Dacă Parlamentul respinge două nominalizări, Președintele poate să îl dizolve și să ceară alegeri anticipate.

Mici modificări la Codul Penal?

Pe agenda Comisiei juridice a Camerei Deputaților sunt 22 de proiecte de legi care modifică Codul Penal. Unele dintre ele sunt făcute pentru a spori artificial protecția legală a demnitarilor. Altele dezincriminează fapte ce sunt comise des de politicieni, inclusiv conflictul de interese de care e acuzat Ponta. Dacă ar trece, o bună parte din problemele lui Ponta cu legea – și nu numai ale lui – ar dispărea.

Camera Deputaților este cameră decizională în acest caz, ceea ce înseamnă că orice decide merge la promulgare, nu mai trece prin Senat. În practică, au fost situații în care Comisia juridică a produs un raport de adoptare luni la ora 23, iar plenul l-a votat mecanim marți la ora 10. Cel mai cunoscut are denumirea „marțea neagră”.

Ca o coincidență, Parchetul General a cerut informații despre 144 de parlamentari din toate partidele, care și-ar fi angajat rudele la cabinetele proprii, pe bani publici, făcându-se vinovați de conflict de interese. Dacă ar trece unele din proiectele de lege amintite, cei 144 de deputați ar dormi mult mai liniștiți. Nu vreau să speculez despre coincidențe, doar v-am informat.

N-am încărcat textul cu trimiteri la legi. Pentru cine vrea să verifice: trebuie să citiți Constituția, Regulamentele celor două Camere, Statutul deputaților și senatorilor și legea privind responsabilitatea ministerială. Vedeți și site-ul Camerei pentru agenda Comisiei Juridice.

9 gânduri despre „Câtă imunitate are Ponta și cum poate fi suspendat?

  1. Afirmatia asta nu e corecta: „Dacă se începe urmărirea penală a unui ministru pentru fapte comise în afara mandatului, Președintele nu poate face nimic. Dar dacă se ajunge la trimiterea în judecată, îl poate suspenda.”
    Nici macar atunci cand este trimis in judecata presedintele nu il poate suspenda. Altfel nu i-am fi avut pe Fenechiu sau Dragnea (condamnati definitiv sau in prima instanta in timpul mandatului) ministri.

  2. Interesant … deci singura posibilitate de suspendare in acest moment o reprezinta trimiterea in judecata pentru faptele comise in afara mandatului – si asta din cate inteleg e decis de procuror? ce il opreste pe procuror sa il trimita in judecata chiar acum?

  3. Nici afirmatia asta nu cred ca e corecta: „Președintele l-ar fi putut suspenda pe premier, ceea ce ducea automat la căderea guvernului.”
    Ar fi fost o premiera, dar teoretic guvernul nu ar fi cazut automat. Ar fi preluat altcineva atributiile lui, cum se intampla atunci cand pleaca in vacanta de exemplu. Sunt o gramada de primarii si consilii judetene cu sefi suspendati si unde au fost numiti inlocuitori. Ca un asemenea guvern ar fi daramat din punct de vedere politic e altceva.

  4. Ultima observatie la aceasta afirmatie: „Să ne amintim că sunt două tipuri de acuzații împotriva lui Ponta. A scăpat pentru moment de traficul de influență, dar mai are și alte posibile încălcări ale legii.”
    Ponta a scapat de acuzatia de conflict de interese, nu a fost acuzat niciodata de trafic de influenta. Nota bene, conflictul de interese nu presupune automat un trafic de influenta, nu a zis nimeni ca Sova i-a dat bani lui Ponta ca sa il puna ministru peste 3 ani cand au ajuns ei la putere. Conflictul de interese e o chestie preventiva, nu ai voie sa-ti numesti o ruda sau pe cineva cu care ai facut afaceri intr-o functie tocmai pentru a nu ajunge la situatii de trafic de influenta.
    Am gasit aici o analiza comparativa in Europa a conflictului de interes, in unele tari e fapta penala, iar in altele e penalizata doar administrativ (gen ce face ANI, interdictia de a mai ocupa o functie publica): http://www.emeraldinsight.com/doi/abs/10.1108/JFC-06-2013-0042?journalCode=jfc

    De notat ca in paralel cu modificarile la codul penal pentru eliminarea conflictului de interese parlamentarii „lucreaza” si la legea ANI cu acelasi scop: diluarea pedepselor pentru conflict de interese. Detalii aici:
    http://www.ziare.com/stiri/ani/modificarile-la-legea-ani-adoptate-tacit-alesii-incompatibili-ar-putea-ocupa-alte-functii-1363044
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17106465-analiza-ani-noilor-modificari-aduse-legii-administratiei-publice-imposibil-sanctionat-eventual-conflict-interese-cazul-alesilor-locali-care-isi-deleaga-atributiile.htm

  5. Păi, ce i-a oprit pe procurori să îl trimită în judecată pe Șova? Poate faptul că urmărirea penală reprezintă doar un stadiu în lungul și anevoiosul process al justiției? În urmărirea penală se adună probele care vor face trecerea de la „suspiciunea rezonabilă” la „motive întemeiate” (http://www.codprocedurapenala.ro/legislatie/document/lege-135-din-2015-codul-de-procedura-penala-capitol-4-efectuarea-urmaririi-penale-1263-65248.html).
    Nu mi-e foarte clar, dar din cât am reușit eu să procesez până acum, nici „acțiunea penală” nu reprezintă trimiterea în judecată! http://www.codprocedurapenala.ro/legislatie/document/lege-135-din-2015-codul-de-procedura-penala-capitol-5-rezolvarea-cauzelor-si-sesizarea-instantei-1263-65276.html

    Din câte înțeleg, urmărirea penală e o etapă cheie prin faptul că „certifică” procurorii în cererile de acces la informație cu caracter privat. Fără această etapă suspectul și toate instituțiile care gestionează acte cu caracter sensibil (vezi bănci) pot refuza, fără consecințe, să răspundă cererilor procurorilor.

    Despre semnificația acțiunii penale nu am auzit/citit în media. După ce am citit despre ea în codul penal, am înțeles de ce cerința domnuluilui Tăriceanu în scrisoarea deschisă pentru Președinte de schimbare a sintagmei „suspiciune rezonabilă” în „indicii temeinice” este inadecvată.

  6. Bogdan,

    suspendarea premierului ar fi dus automat la căderea guvernului după 45 de zile, conform art. 110 (2) din Constituție. 🙂 În schimb, ai dreptate (zic eu) apropo de suspendarea din funcție – nu se poate face decât dacă e trimis în judecată pentru fapte în exercițiul mandatului.

    O observație off-topic (scuze) , apropo de traficul de influență/conflictul de interese : eu suspectez și suspectez că procurorii suspectează (sic!) că relația infracțională între Dan Șova și Victor Ponta este mai vastă. Suspiciunea asta e bazată pe un fapt simplu: mi se pare greu de crezut ca Dan Șova să-i fi dat atâția bani lui Victor Ponta doar pentru o promisiune că, la un moment dat, acesta va ajunge premier și-l va numi apoi ministru. Suntem în 2007-2008! Să fi intuit, să fi ghicit ei ascensiunea fulminantă a actualului premier? Nu cred.

    Eu cred că banii dați și disimulați ca onorariu erau pentru ceva ce se întâmplase deja. Dan Șova era un nimeni politic, la ora aia. În schimb, Victor Ponta era un parlamentar foarte vocal, care ceruse și votase pentru înființarea unei comisii de anchetă în afacerile de la CE Turceni și Rovinari. Comisia a anchetat, a obținut date pe care ulterior a trebuit să le trimită procurorilor. În paralel cu asta, cele două CE anchetate au început șirul contractelor de asistență juridică cu ”Dan Șova și asociații”. Îar în august 2007, la trei luni după închiderea activităților comisiei de anchetă (forțată, conform legii, de debutul anchetei procurorilor) – dl Ponta a semnat o convenție de conlucrare cu ”Dan Șova și Asociații”. La trei luni de zile după ce încheiase anchetarea CE Turceni și Rovinari, dl avocat/parlamentar Ponta intra în firma care se ocupa aproape exclusiv cu asistența juridică a celor două complexe. Coincidență? Nu cred. Și cred că nici procurorii nu cred.

  7. De ce nu o spui mai pe șleau?
    Victor Ponta l-a învățat pe Dan Șova cum să își acopere urmele. Convenția de conlucrare, prin secțiunea „precum și în alte cauze” acoperă cel mai probabil exact genul acesta de consiliere. Evident, un consilier bun își merită prețul. Pe de altă parte genul acesta de acțiune nu poate avea acoperire documentată. De aici plusarea pe lipsa „serviciului” remunerabil prin contract.

  8. Oh, o spun și pe șleau: suspiciunea este că de fapt căpușarea CE Turceni și Rovinari, de care e acuzat Dan Șova și asociații săi, ar fi fost o afacere făcută cu ajutorul, probabil determinant, al parlamentarului Victor Ponta. Dl Ponta a avut acces la informații în cursul anchetării parlamentare a celor două societăți, informații cu care i-ar fi determinat pe cei doi directori să intre în relații contractuale cu ”Dan Șova și Asociații”. E de notat în context longevitatea extraordinară a unui anume Laurențiu Ciurel : era șef la CE pe când junele Ponta tuna și fulgera în parlament apropo de contractele cu băieții deștepți semnate de el, a continuat să fie șef și după anchetă, e cel care a semnat contractele cu Dan Șova. A fost dat jos abia în 2009, în schimb… a fost reinstalat în funcție imediat după ce Victor Ponta a ajuns la putere. Și, deși este urmărit penal în dosarul comun, el rămâne în funcția de director la urmașa CE Turceni și CE Rovinari, SCE Oltenia.

  9. Hmmm – că a furnizat date ( posibil ) confidențiale e plauzibil – dar că a pus în practică o căpușare, fie ea și relativ minoră, printr-un contract cu dedicație pentru servicii juridice e totuși mai greu de admis : un deputat, și mai ales unul din opoziție cum era atunci Ponta, mi-e greu să cred că are puterea să fi făcut în 2007 așa ceva …

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.