La colțu' străzii

Cum s-a cântat Criza în românește? 7 hituri pentru 7 ani de criză

Scrie un comentariu

Că tot se cântă azi în finala marelui concurs muzicalo-geo-politic Eurovision. Care cântece de criză v-au rămas, care-s doinele crizei financiare așa cum s-a simțit ea în spațiul carpato-dunărean, ce fredonați instictiv în românește la această întrebare? Pentru grăbiți sau leneși, dați direct cu degetul mai jos pentru culegerea mea de videoclipuri de criză.

Dacă anii ’90 au intuit bine ploaia care va veni, că gașca de la bloc nu mai e deloc, azi serbăm iar victoriaaaa… banii vorbeeeesc, fericirea-i la bursă (dar nici p-aia n-o am!), țara te vrea prost și emigrant iu es eeeii, nu pot să nu mă întreb generația asta douămiistă ce refrene sociale îngână? Cam pauză, când compari cu anii ’90 dar să zicem că nici tumultul social nu mai e ce-a fost. Sau poate m-am blocat eu în logica bătrânicioasă a lui „pe vremea mea”.

Categoric s-au schimbat purtătorii de mesaj.

De la folkul rebel al „haiducilor” din anii ’80 la trupele rock ale anilor ’90, post 2000 mesajele sociale se cântă aproape exclusiv pe bit de hiphop.  Nu e doar ceva local, nu degeaba Hip-Hop-ul reprezintă principala revoluție muzicală din ultimele decade conform unui studiu recent al Queen Mary University of London și Imperial College London care au analizat peste 17,000 de cântece U.S. Billboard Hot 100 pe o perioadă de 50 ani. Dar tot cred că narcisiștii noștri mânuitori de grif și pană ar fi putut mai mult în anii ăștia de când au dispărut cu desăvârșire chitările cu versuri manifest social pe acordurile lor. Un om, o chitară, un puternic refren de stradă, rețeta asta s-a pierdut cândva pe la sfârșitul anilor ’90, poate că odată cu Vali Sterian.

Înapoi în prezent, precum în pilda biblică înaintăm prin al șaptelea an de secetă economică începută odată cu toamna fatidicului an 2008.

Repede, fără nicio căutare, ce cântece românești despre criză vă amintiți? Nu obscurități de nișă, nu trupe underground până la anonimat, nu melodii pitite pe vreun album eșuat ci melodii asumate de către artist clar, cu videoclip, că doar apăsăm Play în epoca Youtube. Care Youtube sărbătorește în această săptămână zece ani de la lansare, ocazie cu care a venit cu topurile decadei pentru România, din care criza nu lipsește. Pentru că locul întâi la videoclipuri muzicale românești „Andra – Inevitabil va fi bine” cu peste 30 de milioane de vizualizări despre asta cântă, că „poți să treci zâmbind prin toate”, „și-am văzut mulți pesimiști ca tine, după rău vine bine, și poate simți că nu mai ține, după rău vine bine, întotdeauna”. Plus antica rimă vrută spirituală cu „banii n-aduc fericirea, dar te-ajută să-ntreții iubirea”. O opțiune cuminte, kitchioasă dar eficientă de a alina actualitatea, un refren parcă scos din publicitatea radio, cu videoclip de reclamă la detergenți respectiv mult product placement de la vopsele de păr la băuturi carbogazoase și cafea instant. Însă lumea tânjește să i se spună că „Inevitabil va fi bine”. De zeci de milioane de ori. De înțeles.

Șapte hituri pentru șapte ani de criză

Fiindcă se poartă șabloanele cu titluri la schepsis încep eu cu șapte hituri pentru șapte ani de criză. Nu e un top – locul 1 se poate foarte bine înlocui cu locul 7, e o selecție cu criterii discutabile. Respectiv: să fie pe youtube, că na, atunci n-ar exista, să fie după 2008, să aibă mesaj social; de asemenea, să aibă cât de cât notorietate; și să fie desigur, în românește. Să dăm așadar scroll. Și play pe alocuri, după preferințe sau curiozități muzicale.

#7 1-Q Sapro – Lasă-te de furat

Un clip proaspăt precum cireșele de sezon. Unii s-au entuziasmat cum că „DNA are imn” (Moise Guran), alții îl pot revedea pe Gabriel Cotabiță filmat în forță cu doar câteva săptămâni înainte de necazul de sănătate. Sau pe fostul ginere al lui Băsescu, renegatul Bodo. Prin monorima aleasă, piesa amintește de „Exercițiu” al lui Vali Sterian deși nu cred că vrea și nici nu se poate apropia de acel puternic simbol nouăzecist. În rest, aplauze pentru intenție, realizare și pentru Horia Moculescu și Mioara Velicu revoltați pe ritmuri de hiphop.

#6 Aeroport – Viermele Român 

Așa minimalist și simplu, videoclipul suprinde excelent starea de lehamite și exasperare față de politicienii români, indiferent de tribul politic, toți „aceeași mizerie”: viermele român care doarme în casa voastră de bani marca „made in Balcani”. Deși trupa cântă această melodie de câțiva ani, videoclipul s-a schițat și s-a lansat între tururile campaniei prezidențiale de anul trecut. Un selfie excelent al clasei politice actuale.

 

#5  B.U.G. Mafia – Bag Pula-n Lume Si V-o Fac Cadou (feat. ViLLy)

Un maraton rap de peste șapte minute de discurs anti extrem de agresiv, încheiat tributar „Mult, mult respect pentru Vali Sterian, piesele lui sunt la fel de relevante și acum” și cu o continuare din care un reporter exasperat Tolo a făcut titlu de articol.  O melodie zoom in dur pe 2010 cu aproape zece milioane de vizualizări deși nedifuzată pe mediile oficiale și aruncată pe youtube fără videoclip. La nici doi ani după această melodie revolta ajunsă în stradă a schimbat guvernul. Pe viitor ascultați atent intuiția artiștilor că n-au doar ureche muzicală ci și socială.

#4 Norzeatic – În clar cu roșu Montana

„Întreaga lume e pe un drum anume / Ceva parcă spune că momentul acum e.” În aceeași idee cum că artiștii posedă simțuri sociale mai ascuțite, acest videoclip a apărut cu fix o lună înainte de explozia protestelor Roșia Montană. De pe treptele de la metrou Victoriei, fostul Vexxatu Vexx, actual Norzeatic „deschide frontala ca să-i lumineze calea” și atacă noile vechi provocări ale  actualității în care crearea și aplicarea legilor se face diferențiat. „Chiar dacă sunt legi nimeni nu le-aplică/ Nu că nu le-ar înțelege dar nu le știe de frică/ Nu contează cine-i în Guvern sau președinte/ Că dacă ai bani îți faci o lege să te reprezinte”. Iar la doar două luni după aceste versuri, premierul Ponta îmbrăca uniforma minerească a firmei pentru a cărei lege milita. „Aș vrea să am soluții și acces la informații. Fiindcă se pare să separ bine de rău, e mai greu ca aurul de minereu.”

#3 Kaka Maka – Imnul Crizei

Pentru că haz de necaz și priceperea românului la asta. Pentru că acest pamflet își păstrează locul 3 pe podiumul istoric al celor mai vizualizate videoclipuri din România conform unui anunț oficial al Youtube. Pentru că rezumă povestea crizei din România pe refrenul fotbalistic al unei Cupei Mondiale Africa de Sud 2010 jucate atât de legendar-spectaculos față de alte ediții, tocmai în ciuda unei crizei financiare mondiale din care însăși țara campioană a ieșit destul de zguduită. Înapoi la jungla de la noi: „fără lei dar cu mulți boi”.

#2 Guess Who – Locul Potrivit

În videoclipul său foarte potrivit, regizorul Marian Crișan arată în doar câteva minute  de ce în anul 2008 a câștigat “Palme d’Or” pentru scurt metraj la Cannes, îmbinând subtil o avalanșă de simboluri: pionierii, gimnasta (Laura Cristache, campioană mondială la gimnastică aerobică), bananele învelite în ziar ascunse în șifonierul comunist, veteranul sărman cântând la pian și rândurile de tineri care pleacă după indicatoarele de Franța, Italia, Spania.  A fost lansată la 20 de ani de la căderea comunismului ca o prelucrare hiphop după „Noi în anul 2000” scrisă cu 20 de ani înainte de ’90 de către Horia Moculescu care crede că piesa are „un mesaj social foarte, foarte profund și foarte, foarte trist” și povestește: „Au trecut aproape 40 de ani și niciuna dintre speranțe nu mi s-a îndeplinit. Nu mai am speranțe nici măcar pentru fiica mea.” Melodia deține recordul de difuzări pe radio dintre toate piesele românești din anul 2010.

#1 Smiley – Am bani de dat

„Iei  credit ca să-ți mai plătești un credit, nu-i corect!” În 2008, pe când președintele ne spunea sigur că „criza mondială nu ne va afecta” iar premierul se lăuda că economia duduie și dacă americanilor le-a căzut piața rezidențială ar trebui ca românii să profite și să cumpere ieftin proprietăți în SUA, cântăreții Smiley, Alex Velea, Don Baxter și Moga se plângeau vesel-morometian că „au bani de dat, au datorii la stat”. Mai bine ancorați în realitatea de la colțul străzii unde au filmat videoclipul decât duetul președinte-premier, de ce n-ar avea băieții ăștia dreptate în refrenul lor când o spune cu autoritate însuși Guvernatorul Băncii Naționale: în România nu poți supraviețui fără evaziune fiscală. O melodie premoniție socială pentru anul 2008 cu o actualitate fiscală nebănuită în 2015 de când cu prigoana ANAF: „Fiscul ne bagă pe toți în sperieți când bate la ușă / Se prinde de tine și-ți vine să-l arzi cu bricheta ca pe-o căpușă / Ai bani de dat, Tamara nu ți-e ție mătușă / Plătești impozit pe libertate dar stai într-o cușcă.”

 

Pentru ușurință am creat și un playlist cu cele de mai sus. Care-s preferatele voastre? Ce lipsește? Cum arată topul vostru muzicalo-social?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.