La colțu' străzii

De câți cetățeni e nevoie pentru a face un partid?

24 comentarii

George Segal Three People On Four BenchesNu e un banc, nici o întrebare la Radio Erevan. Nu e cu ingineri, economiști sau alte profesii. E o întrebare despre noi toți: cât de mulți trebuie să fim pentru a ni se recunoaște dreptul de a ne organiza ca partid? Eu zic că trei suntem suficienți. Alții zic că mai mulți, mult mai mulți. Cu cât au mai multă putere, cu atât sunt mai tentați să ridice pragul. Nu e o coincidență, se tem că noi trei am putea să luăm din puterea lor. Este motivul pentru care susțin și particip la inițiativa Politică fără bariere, care propune liberalizare vieții politice. Dar să ne uităm puțin la istoria recentă a legii partidelor politice.

Înainte de ’89 era interzis să faci partid. Aveam unul, mare și bun, suficient. Problema pluralismului a fost rapid pusă în discuție după revoluție. Decretul-lege nr. 8/1989, deci unul dintre primele acte ale noii puteri, se referea la funcționarea partidelor politice. Actul arăta spiritul momentului: simplu, în doar cinci articole, consfințea principiile pluralismului și libertății de asociere și lăsa partidelor responsabilitatea auto-organizării. Singura condiție impusă era cea a numărului de membri, stabilit la minim 251. Mărturisesc că nu am găsit motivația alegerii acestui număr, nici măcar în numerosele cărți ale lui Ion Iliescu. Cert e că Românii și-au luat libertatea în serios și numeroase partide au început să apară. Mai mult de 300 de partide au fost înființate între 1990 și 1996, unele din ele dispărând pe parcurs. Chiar dacă rezultatele electorale au fost modeste (mai ales din cauza monopolului FSN asupra puterii), viața politică a fost efervescentă, cu tot cu petele ei de culoare.

La începutul anului 1994, formațiunile reprezentate în Parlament au decis că „sunt prea multe partide” și că trebuie să facă ceva până la următoarele alegeri, programate în 1996. Pe de o parte au inițiat o modificare a legii electorale prin care să crească pragul electoral, pe de altă parte a fost creată o comisie care să propună o nouă lege a partidelor, mai restrictivă. Ambele acțiuni vădesc intenția de a restricționa accesul la politică doar pentru cei ce erau deja acolo. Abia la finalul anului 1995 comisia specială, condusă de deputatul PDSR (actual PSD) Ilie Nică, și în care regăsim nume precum Victor Babiuc (PD), Ion Diaconescu (PNȚCD) sau Stelian Tănase (actualul director TVR, atunci reprezenta PAC) a propus plenului noua lege a partidelor. În ceea ce privește numărul de membri, Comisia a propus minim 2.500 și a introdus criteriul numărului de județe (minin 10, cu minim 300 semnatari din fiecare). Camera a adoptat acest proiect, care a trecut apoi în Senat. Acolo, majoritatea ad-hoc formată din PDSR, PNȚCD, PUNR și PRM a crescut numărul minim de membri fondatori la 10.000, iar cel al județelor la 15 (s-a propus „jumătate plus unul din numărul de județe”).

Comisia de mediere (pe atunci nu exista conceptul de cameră decizională) a ales soluția Senatului, pe care a propus-o plenurilor reunite. În cursul dezbaterilor au fost aduse argumente privind rolul partidelor de a reprezenta „interese naționale”, de unde ar rezulta că trebuie să fie reprezentative la nivel național. S-a vorbit și de tot felul de fobii, în principal crearea partidelor regionale, care să ducă la dezmembrarea țării (știți voi, ne fură ungurii Ardealul), sau de transformarea sectelor (era la modă Aum) în partide. Dar argumentul principal a fost că „sunt prea multe partide”, fără ca cineva să explice de ce e un rău în sine să fie multe partide, altceva decât că există competiție. La dezbaterea finală, câțiva deputați PSDR (Ilie Nică, Dan Marțian, Constantin Avramescu) au încercat să argumenteze în favoarea formulei mai relaxate, vorbind exact din perspectiva limitării abuzive a dreptului la asociere, poziție susținută și de UDMR și facțiunile liberale. În schimb, PNȚCD (prin Ion Diaconescu) și partidele naționaliste (PRM, PUNR), cu susținerea majorității tăcute a fostului FSN au impus varianta mai restrictivă.

Un grup de 25 de senatori UDMR și liberali (numărul minim necesar, strâns cu greu) au atacat textul la Curtea Constituțională, dar aceasta a decis că numărul de 10.000 de semnături nu restricționează dreptul la asociere politică, fiind vorba de o chestiune de oportunitate politică ce rămâne la latitudinea Parlamentului. Așa se face că în anul alegerilor, prin legea 27/1996 a partidelor politice, toți competitorii electorali au fost obligați să se re-înregistreze la tribunal în noile condiții. Numărul de partide a scăzut brusc la mai puțin de jumătate, mai puțin de 80 de partide reușind să îndeplinească la timp condițiile (în timp ce alții au strâns rândurile prin fuziuni și alianțe politice, dar asta e altă poveste).

În 2002, tot la jumătatea unui mandat, și tot în pregătirea unui moment electoral, în Parlament a fost pusă în mișcare o nouă schimbare a legii partidelor. Inițiativa a aparținut PNL, prin liderii celor două grupuri parlamentare, Valeriu Stoica și Radu Alexandru. Din nota de fundamentare, care acuză crearea de partide ca „apariții efemere care satisfac orgolii personale”, se simte enervarea din cauza obișnuitei fragmentări liberale ori de câte ori se ciocneau orgoliile liderilor. Tot acolo, aflăm și că liberalii sunt ferm împotriva partidelor regionale sau locale, ignorând o veche tradiție europeană a partidelor „minore”. Printre alte modificări și restricții, PNL propunea ridicarea numărului minim de  membri la 30.000, provenind din minim 20 de județe. Exista și un argument statistic, anume că acesta este numărul minim de candidaturi ce ar trebui depuse la toate consiliile locale din toate localitățile.

Propunerea a fost rapid îmbrățișată de PDSR, aflat la putere. Reprezentantul guvernului în Comisia Juridică, Acsinte Gaspar (cel care, ulterior, avea să fie numit la Curtea Constituțională) a intervenit cu un amendament care ridica numărul minim de membri fondatori la 50.000. Din nou, UDMR s-a opus propunerii, afirmând, consecvent cu pozițiile anterioare, că și 10.000 e prea mult. PD, prin Emil Boc, reprezentantul său în Comisia Juridică, a venit cu o variantă „de compromis”, adică minim 25.000 de fondatori. La vot, cu contribuția PSD și PNL, a trecut varianta cea mai dură: orice partid nou înființat are nevoie de 50.000 de semnături; toate partidele au șase luni să se reînregistreze în noile condiții.

Societatea civilă a fost activă pe durata întregii dezbateri parlamentare, dar fără rezultate notabile. O ultimă încercare a fost o scrisoare deschisă către președintele Ion Iliescu, semnată de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia Pro Democraţia (APD), Fundaţia pentru o Societate Deschisă (FSD), Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), Liga Pro Europa (LPE) şi Organizaţia ACCEPT. Am enumerat toți semnatarii pentru că puteți vedea acum în spațiul public destui care pretind că ei sunt primii care s-au gândit la problemă.

Textul scrisorii deschise este încă disponibil online. Principalul punct semnalat președintelui, care era chemat să retrimită legea în Parlament, era tocmai numărul mare de membri fondatori. Surprinzător, Iliescu a reacționat pozitiv și a returnat legea Parlamentului, alegând din observațiile organizațiilor civice tocmai pe cea legată de numărul de membri fondatori. Cum nu se face să îi zici nu lui Iliescu (chiar dacă te pregătești să-l pensionezi), majoritatea ad-hoc PSD-PNL a făcut un pas înapoi și a adoptat… propunerea PD. Astfel s-a născut legea 14/2003 a partidelor politice, care este în vigoare și azi, la mai bine de 10 ani de la adoptare, cu modificări minore.

În România mai sunt astăzi doar 54 de partide, pe hârtie. Dintre acestea, doar 22 au fost active la ultimele runde de alegeri (2012-2014), inclusiv cele reșapate de diverși politicieni rămași fără partid. Este interesant că art. 27 al legii impune partidelor să depună la Tribunal în anii pre-electorali liste actualizate cu minim 25.000 de membri, dar nu există nicio sancțiune asociată acestui articol. Așa se face că la finalul lui 2013, în termenul legal, doar 7 partide au depus aceste lege. Dacă cineva ar dori cu tot dinadinsul să aplice legea, viața politică ar fi mult mai săracă.

Se observă lesne un model periculos de lucru pe subiectul legii partidelor. De fiecare dată când a purces la modificarea legii, Parlamentul a avut de la început dorința de a adăuga noi restricții, cu obiectivul de a scădea numărul de formațiuni politice. Măsura este evident favorabilă celor ce au deja acces la putere, adică partidele parlamentare. Alături de pragul electoral și discriminarea independenților, este o formă de a ține captivi cetățenii: ești liber să alegi, dar dintr-un număr limitat de opțiuni bine ales de „cine trebuie”.

Dacă Politică fără Bariere, campania de care vorbeam, va avea succes, ar fi prima dată când s-ar începe de la principiul că trebuie mai multă libertate și mai puține restricții. Până acum, dintre candidații partidelor parlamentare, Ponta și Kelemen și-au anunțat sprijinul pentru propunere. S-ar zice că avem o majoritate parlamentară. Dar știm bine că e ușor să promiți, mai ales dacă ești obișnuit să te răzgândești în 5 minute. Așa cum am mai spus, dacă e să începem de undeva reforma clasei politice, atunci trebuie să o facem exact de la aceste limitări administrative care obligă orice cetățean să coabiteze cu actualele partide dacă vrea să schimbe ceva, fie și doar în orașul lui.

 Și revenim la întrebarea din titlu: de câți cetățeni e nevoie pentru a face un partid? Răspunsul meu este 3, prin analogie cu legislația privind asociațiile și fundațiile și similar cu practica din țări cu democrații cu vechime. Pentru orice asociație sunt suficienți trei oameni. Partidul este un tip distinct de asociație, una cu obiective politice, deci și aici aplicăm aceeași regulă; orice trei cetățeni pot să constituie un partid politic.

Sunt metode simple prin care se elimină neajunsurile unei „inflații de partide”:

  • pentru a evita transformarea politicii în afacere imobiliară, eliminăm prevederile care acordă cu prioritate partidelor sedii în clădiri publice. În ziua de azi, oricum sediul de pe Internet e cel mai vizitat.
  • pentru a evita tentația creării unui partid pentru subvenții, întărim legătura între subvenție și numărul de voturi primite: te votează lumea, ai acces la finanțare, altfel ești pe cont propriu.
  • pentru a nu se dilua campania electorală, introducem un filtru legat de lista de semnături la toate alegerile. Dacă vrei să participi la alegeri, trebuie să convingi măcar câteva zeci de cetățeni (la alegerilor locale, în comunități mai mici) să te susțină, ca să arăți că ești relevant.

Toate celelalte argumente împotriva democratizării vieții politice se rezumă la cel nespus: noi, cei de la masa asta, nu vrem să mai vină și alții, care să ne oblige să fim mai buni.

(sursa foto)

24 de gânduri despre „De câți cetățeni e nevoie pentru a face un partid?

  1. E absurdă și neconstituțională actuala lege. Mai mult, e cea mai restrictivă din Europa. Nicăieri nu se cer 25.000 de semnături pentru înființarea unui partid, lucru care reiese dintr-un studiu pe care-l puteți accesa aici: http://partide.amper.org.ro/ro/sinteza-analiza-comparativa/ Ba din contră, în țări precum Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda etc. trei persoane pot înființa un partid.

    Ce se poate face? Să milităm pentru modificarea legii. Noi facem asta deja de o vreme, dar ar trebui să o facem toți. Să mergem să ne întrebăm parlamentarul care ne reprezintă de ce nu propune modificarea legii? De ce îi este frică să fie concurat? Puteți să ne ajutați înscriindu-vă pe lista susținătorilor, aici: http://partide.amper.org.ro/ro/proiect-pentru-schimbarea-legii-partidelor/sustinatori/

    Cu cât suntem mai mulți cu atât suntem mai greu de refuzat.

  2. Hai să atașăm și articolul meu de anul trecut pe aceeași temă: http://www.argumentesifapte.ro/2013/09/21/pluripartidism-si-democratie-originala/ Pentru o imagine completă a dezastrului în care ne aflăm, și pe care politicienii nu îl vor schimba de vorbă bună.

  3. Nu mai sunt membru de partid de mai bine de sapte ani asa ca nu pot fi banuit ca as dori blocarea accesului noilor partide pentru a-mi pastra ceva avantaje.
    Noi am trecut, dupa revolutie, prin faza cu infiintarea partidului cu un numar mic de membri (251 persoane) a fost doar un circ cu diversi frustrati sau mici afaceristi care nu au reusit sa produca decat conflicte cu administratia locala, pentru sedii pe care, ulterior, le-au folosit pentru activitati comerciale.
    In prezent, cand retelele de socializare sunt atat de dezvoltate, nu mi se mai pare restrictiv numarul de 25.000 semnaturi pentru infiintarea unui partid.
    Un simplu exemplu: ne adunam 2-3 prieteni, punem pe „hartie” un nucleu de idei politice apoi le popularizam pe retelele de socializare. In cca 1 luna ne vom da seama, din comentarii, daca ideile sunt valabile si au priza sau daca ramanem la mici si bere. Daca raspunsul este pozitiv lansam actiunea de strangere de semnaturi. Cat va dura? 1 luna? 2?
    Modele de statut sau de regulament de functionare gasim pe internet.
    Totul este sa nu intocmim aiurea actele pentru inregistrare la tribunal.
    Dovada ca lucrurile nu sunt dificile o constituie faptul ca in ultimii 2 ani s-au infiintat partide (NR, FC, PMP), cu traiectorii diferite, in functie de priceperea si intentiile liderilor.
    Cu un sistem cu 3 oameni pentru un partid ne vom trezi cu sute de partide de scara de bloc, infiintate de tot felul de frustrati, dilimandrosi si escroci care se vor lupta cu administratiile locale pentru sedii, fara a produce nimic valoros pentru societate.
    In plus, la alegeri ne vom trezi cu buletine de vot cat cartea de telefon si vom fi nevoiti sa stam cu orele la coada, pana-si gasesc cei dinaintea noastra partidul in cartea de telefon. Ce electorat ar fi dispus sa petreaca ore intregi la coada la sectia de vot? Eu care sunt ocupat sau unul care a primit bani / galeata / ulei / zahar si care trebuie sa-si fotografieze votul?
    Ce partide ar fi avantajate de un asemenea sistem?

    • Domnule/Doamnă, permiteți-mă să vă contrazic: câtă vreme nicăieri în Europa nu există restricții numerice de așa natură ca în România și nicăieri nu există restricții geografice (semnăturile trebuie să provină din cel puțin 18 județe ale țării, plus municipiul București, nu mai țin de 700 de semnături/județ) nu văd cum, fără să mint sau să plătesc acele semnături aș putea să înființez partidul bucureștenilor, ploieștenilor, arădenilor, ieșenilor etc. În plus, eu m-am sătura ca politicienii din România să tot încerce să reinventeze democrația originală și s-o dea admirabil în bară. Dacă ăsta e sistemul care funcționează peste tot, nu văd de ce trebuie să-l reinventăm noi, să-i punem restricții numerice și geografice doar ca libertatea de asociere din Constituție să fie libertate doar în anumite condiții.

      În al doilea rând, problema legată de numărul mare de partide care se vor naște, nu este în sine o problemă: finanțarea partidelor se face în funcție de rezultatul din alegeri, iar obținerea sediilor se pot reglementa la fel – primești voturi ca să prinzi mandate, primești și finanțare sau sediu, nu primești voturi, nu primești nimic de la Stat, dar ai libertatea ca data viitoare să vi cu o idee mai bună. Cum nu pot exista niciodată prea multe firme sau prea multe ong-uri la fel nu pot exista prea multe partide. Simpla existență nu încurcă pe absolut nimeni. Buletinele de vot vor fi într-adevăr un pic mai groase, dar dacă e o problemă să cauți candidatul pe care-l susțineți pe 10-15 foi, atunci cred că în privința dumneavoastră am ajuns la capătul argumentelor. 🙂

  4. Sediul unui partid este problema partidului. Nu trebuie sa fie dat de stat, ci trebuie inchiriat de partid.
    Opriti-va de a mai gindi pe sistemul PCR, cu sedii in buricul tirgului.
    Da, e nevoie de o subventie de la buget, in functie de cite voturi ai. Sa zicem 1 leu pe an si vot.
    Este nevoie si de partide locale pentru alegerile locale.
    Lista de semnaturi poate fi o solutie pentru alegeri, dar un numar rezonabil, fix, care sa aduca sanctiunea excluderii in caz de falsuri.

  5. Apropo de finanțarea partidelor, AMPER a realizat un studiu în acest sens, în care se pot vedea modelele din restul statelor europene, inclusiv România. E disponibil aici: http://partide.amper.org.ro/ro/studiu-finantarea-partidelor/

  6. pare o campanie de genul, ‘cu dumnezeu inainte’…

  7. „…(semnăturile trebuie să provină din cel puțin 18 județe ale țării, plus municipiul București, nu mai țin de 700 de semnături/județ) nu văd cum, fără să mint sau să plătesc acele semnături aș putea să înființez partidul bucureștenilor, ploieștenilor, arădenilor, ieșenilor etc.”
    Numa’ ce-ati argumentat IMPOTRIVA propunerii dvs de modificare a legii… (Nu se poate concomitent sa contesti o lege si sa folosesti drept argument intr-o disputa existenta legii, sau prevederile ei.)

  8. „…Comisia a propus minim 2.500 și a introdus criteriul numărului de județe (minin 10, cu minim 300 semnatari din fiecare).”
    EXCELENT exemplu de matematica de tip electoral: nu mai putin de 10 judete ori nu mai putin de 300 semnaturi per judet egal nu mai putin de 2.500 in total…

    „…argumentul principal a fost că „sunt prea multe partide”, fără ca cineva să explice de ce e un rău în sine să fie multe partide…”
    Oare CAT o fi costand tiparirea unui buletin de vot cu zeci de pagini (incat sa cuprinda toata multitudinea de partidulete)? Si CAT ar dura votarea (sau cate cabine suplimentare ar trebui infiintate)?

    „…întărim legătura între subvenție și numărul de voturi primite: te votează lumea, ai acces la finanțare, altfel ești pe cont propriu…”
    Urmare: daca n-ai de la inceput bani incat sa-ti poti populariza si explica ideile (oricat de bune), nici nu capeti subventii mentionabile (fiindca n-ai cum sa castigi votanti).
    Am inteles: partidul sa fie infiintat de trei moguli care sa finanteze EI popularizarea ideilor partidului…

    (Nu sunt (neaparat) Gica-contra, da’ n-avea rost sa mentionez si aspectele cu care sunt de acord, daca n-am ceva de adaugat.)

  9. @Lucian: Mulțumesc, bun articol, uitasem de el. Nu știu de ce Askimet te duce constant la moderare, oare ți-a raportat cineva IP-ul pe undeva?

    @Eroul Bula și VictorCh: Nu e nevoie ca toate partidele să fie relevante la nivel național. În toate democrațiile așezate există partide active doar la nivel local (numite în unele locuri „minore”, dar nu mai puțin importante). E un lucru sănătos pentru viața politică. Este evdent că unele dintre ele sunt de interes doar pentru inițiatorii lor. Pentru a evita intrarea tuturor partide pe buletinele de vot, se folosește filtrul semnăturilor de sprijin, care trebuie să fie într-un număr rezonabil, proporțional cu numărul cetățenilor din circumscripția respectivă. Adică într-o localitate mică mai puține, la nivel național mai multe.

    @Cătălin Hegheș: Studii interesante, mulțumim. Există o bogată literatură în domeniu, nu doar în România. Există și recomandări ale OSCE și ale Comisiei de la Veneția cu privire la dreptul la liberă asociere și dreptul de a alege și de a fi ales. Este evident că necesitatea măsurii nu e respinsă cu argumente raționale, ci cu unele bazate pe interesul direct al partidelor aflate deja în Parlament. De aceea e nevoie, într-adevăr, de acțiune civică consistentă pentru

    @Haplo: Din nefericire, Monica Macovei este complet lipsită de influență în contextul parlamentar, iar această decizie se va lua în Parlament. Nu știu care mai este stadiul inițiativei PDL, propusă tot de Macovei, prin mai, când încă nu își descoperise vocația independentă (sau avea nevoie de partid pentru a câștiga un nou mandat în PE), care vorbea de 500 de membri fondatori. Ar fi fost mai util ca Macovei să își susțină propriul proiect decât să culeagă altă idee de prin societate.

    Cât despre dată, să nu intrăm în discuția inutilă despre cine a fost primul. Ți-am dat în articol un link din anul 2002 (interesant: Macovei era atunci într-una din organizațiile semnatare). Problema este în atenția celor ce se ocupă de drepturi fundamentale de prin 1996, când a fost prima lege a partidelor politice. Că unii au descoperit-o foarte vocal doar astăzi e mai puțin relevant, importantă e găsirea unei soluții.

    @laursirbu: Rugăciunile nu ajută. Trebuie o presiune constantă pe parlamentari, care trebuie convinși să purceadă la schimbare.

  10. @Catalin Heghes
    1. „În plus, eu m-am sătura ca politicienii din România să tot încerce să reinventeze democrația originală și s-o dea admirabil în bară.”
    Dincolo de afirmatie, puteti sa-mi spuneti de cate ori ati incercat sa va implicati in constructia si /sau functionarea unui partid ? Eu, cel putin, am facut asta de doua ori, implicandu-ma in constituirea PAR -1996 si PLD – 2007. Sa-mi strig doar nemultumirea fara sa fac nimic sau propunand solutii nerealiste nu mi se pare cea mai buna optiune.

    2. „În al doilea rând, problema legată de numărul mare de partide care se vor naște, nu este în sine o problemă: finanțarea partidelor se face în funcție de rezultatul din alegeri, iar obținerea sediilor se pot reglementa la fel – primești voturi ca să prinzi mandate, primești și finanțare sau sediu, nu primești voturi, nu primești nimic de la Stat, dar ai libertatea ca data viitoare să vi cu o idee mai bună.”
    Rationamentul asta are o hiba: Imi fac partid cu nevasta si cu soacra apoi ma duc sa candidez FARA BANI, FARA SEDIU, FARA NIMIC pentru ca sunt la prima participare. Fara infrastructura si fonduri rezultatul nu este greu de ghicit asa ca la alegerile viitoare ma voi afla in aceeasi situatie……… si tot asa.
    Asta inseamna ca ori statul baga bani in subventii pentru jdemii de partide de tip sot-sotie-soacra sau amici de bere, cand ar putea folosi banii in alte scopuri, ori partidele se infiinteaza cu miile, ca sa fim si noi cool ca occidentul, dupa care intra intr-un cerc vicios de tip: lipsa fonduri – lipsa infrastructura – lipsa rezultate din care nu vor avea cum sa iasa.
    Singurii care vor avea activitate vor fi judecatorii care isi vor pierde timpul cu dosare de infiintate – desfiintare de partide (mai apare un divort, o amanta, moare soacra etc);

    3. Nu pot exista prea multe partide? De la ce numar devin „prea multe” ? De la 3-400 de partide campania electorala si alegerile se transforma in circ.

    4. Buletine de vot cu 10-12 pagini au existat la alegerile din 90-92 cand faceai partid cu 251 oameni. Nu stiu cati ani aveati atunci dar am participat in comisii la toate alegerile din perioada aia si am vazut pe viu felul in care se chinuiau alegatorii, in special cei batrani, sa-si gaseasca partidul printre multitudinea de nume si sigle care cam semanau intre ele. Asta se intampla in Bucuresti si nu e greu de imaginat ce se intampla la tara.
    Cu partide infiintate cu 3 oameni buletinul va fi ca o carte de telefon, vom petrece mult timp la coada la votare, cele mai mari probleme le vor avea batranii si, EVIDENT, de vor gasi in sectia de vot binevoitori care sa-i „indrume”.

    Repet intrebarile : cine va avea rabdare sa stea ore intregi la coada: eu (care n-am timp) sau votantii care au luat ulei / zahar / galeti si trebuie sa-si fotografieze votul? Ce partide vor fi avantajate de un asemenea haos?

    • Te rog citește legile după care se înființează și finanțează partidele și studiile comparative făcute pe tema asta și abia apoi vino să spui că apariția a sute de partide echivalează cu un circ. Numai un exemplu de anul acesta: la alegerile locale din Olanda, aproximativ 30% din voturile valabil exprimate au fost adjudecate de partide locale. Vorbim aici de zeci poate sute de partide care împreună au adjudecat 30% din voturi și care fără o lege care să permită înființarea cu ușurință a partidelor nu puteau ajunge la electorat. Lasă exemplele teoretice cu mame și soacre și vezi cum se întâmplă la alții.

  11. @Ovidiu
    Cand limitezi mai tare drepturile politice ale oamenilor:
    Cand le impui un numar de semnaturi la infiintare sau cand le ceri liste de semnaturi de sprijin la fiecare runda de alegeri ?

  12. Dar de ce facem constant comparatii cu democratii experimentate precum Olanda sau mai stiu eu care? Ultima oara cand a fost o limita atat de mica, in Romania a fost haos prin buletinele de vot. Si personal nu cred ca Romania s-a maturizat atat de mult din acest punct de vedere ca sa se imbunatateasca situatia daca s-ar reveni la acelasi sistem. Bun, sa zici ca in mediul urban ar fi mai usor sa informezi cetatenii despre cele jde noi partide, dar ce te faci cu aia care nu au acces la internet? In opinia mea mediul rural din Romania face orice comparatie cu tarile din occident neviabila.

    Dar in acelasi timp sunt de acord cu scaderea criteriilor pentru infiintarea unui partid, doar ca nu la un numar atat de mic de cetateni. Un partid local se poate infiinta bine-merci cu ~400 de semnaturi. Singura mentiune pe care o fac e sa se restranga subventiile pentru ele, ca sa nu isi faca oamenii partid doar pentru a nu mai plati chiria de la casa sau de la sediul firmei lor.

  13. Haosul nu a fost din cauza partidelor multe, ci din cauza comuniștilor care se regrupau și a vidului legislativ în care se mișca societatea și pentru că a trebuit să învățăm democrația de la zero.

    Iar dacă vrem să fim și noi o democrație experimentată acolo trebuie să ajungem, pentru că asta e una din regulile generale din democrații: libertatea de asociere, care trebuie garantată tuturor cetățenilor, nu doar grupurilor de câte 25.000 din 18 județe. Nicăieri nu există așa aberație.

  14. @ovidiu: in text ati desemnat doi candidati care sustin modificarea. Ma indoiesc ca Ponta o sustine real. Este drept ca ati scris deapre candidati ai partidelor parlamentare. In acest context conteaza cine si cand a inceput sa sustina, macar dpdv al corectitudinii informatiei.
    Apoi, in mod realist, presedintele are mai multe sanse sa directioneze Parlamentul catre aceasta schimbare. Parlamentul singur nu va face asta niciodata.

  15. Pingback: Un ultim cuvânt de la ceilalți candidați | La colțu' străzii

  16. Pingback: Să nu uităm de legea partidelor. Contează. | La colțu' străzii

  17. Pingback: Conservarea puterii baronilor prin legea alegerilor locale | La colțu' străzii

  18. Pingback: Reforma electorală: progrese și controverse de etapă | La colțu' străzii

  19. Pingback: Ai voie partid local dacă înveți să minți de mic - Date deschise @ Fundația pentru o Societate Deschisă

  20. Pingback: De ce voi vota din nou Iohannis în 2019 | La colțu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.