La colțu' străzii

Câte necazuri îți poate aduce un amărât de plagiat!

6 comentarii

Ponta-care-copiazăVictor Ponta și-a plagiat lucrarea de doctorat. Lucrul acesta a ajuns în presă. N-a fost mare problemă pentru un premier ambițios: vreo două comisii schimbate abuziv, câteva minciuni spuse cu zâmbetul pe buze, repetate de media prietenă până devin adevăr, acoperirea unei decizii academice cu una administrativă și gata. Banalități, doar nu o să se împiedice cariera viitorului președinte de mici probleme etice. Însă Ponta, ca orice adevărat mare om de stat, are și alte calități: ambiție, ranchiună, nervi, răzbunare, toate îi sunt la îndemână. Aici încep problemele.

Povestea despre plagiat a fost publicată prima dată în revista Nature de un jurnalist despre care echipa Ponta a constatat că s-ar cunoaște cu fostul ministru al educației, Funeriu. Savanții guvernamentali au ignorat vechea zicală „corelația nu înseamnă cazualitate” și au dedus că Funeriu e de vină pentru izbucnirea scandalului. Varianta că plagiatul în sine ar fi problema nu au luat-o în calcul, am stabilit deja că premierul – și prin slugarnică extindere și savanții guvernamentali – nu se împiedică în mici probleme de etică.

Funeriu e de vină, deci Funeriu trebuie pedepsit. Corpul de control a fost trimis la Ministerul Educației să găsească dovezile vinii lui Funeriu. În paradigma guvernamentală este firesc ca dușmanul marelui om să fie musai vinovat și de alte grave păcate. Astfel au descoperit că ar fi o problemă cu nișe licențe Microsoft care ar fi fost achiziționate ilegal de minister în perioada Funeriu. Victorie! Fiind buni profesioniști, savanții guvernamentali nu s-au gândit că ar mai putea fi și detalii istorice ale cazului, așa că l-au trimis la DNA.

DNA, în ciuda faptului că este un instrument de poliție politică în slujba dictatorului Băsescu, a investigat riguros cazul și a descoperit că rădăcinile ilegalităților s-ar afla tocmai pe la începutul anului 2000, în plină guvernare Năstase, că sunt implicați vreo 9 miniștri de la toate partidele, inclusiv eminența gri-șobolan a educației pesediste, Andronescu, că sunt și alte cazuri legate de acesta (vezi softul educațional), ba chiar a mai apărut și un martor care să pomenească numele tânărului șef de cabinet al premierului-infractor-mentor-vânător-deținut-politic-vedetă-media-blogger. Exact, vorbim de Ponta și Năstase. Curat poliție politică.

Să notăm în treacăt că atunci când a început scandalul plagiatului, moda căutării prin doctorate a început-o chiar echipa de zgomote din apropierea USL, prin intermediul agentului Ciuvică, în încercarea de a compromite imaginea Codruței Kovesi, acum șefă a DNA. Ironică e viața.

Probabil că minți mai savante ca ale mele ar extrage nenumărate învățăminte tactice și strategice din această poveste. Dar eu întreb: păi nu era mai simplu să se abțină de la plagiat? Aviz amatorilor.

Notă: Poza care stă la baza MeMe-ului plutește pe net. Am mai folosit-o și noi, că prea e bine prins momentul. Între timp, am aflat că autorul este jurnalistul Cristian Andrei, de la gandul.info. Măcar pentru poza asta merită un like la pagina de Facebook, dar textele sunt și ele bune.

6 gânduri despre „Câte necazuri îți poate aduce un amărât de plagiat!

  1. Proverbialul sapat al gropii altuia.

    Azi a trebuit sa iau un taxi cam cind era conferinta de presa a lui Basescu. Taximetristul, dupa ce s-a terminat, mi-a marturisit ca nu se astepta sa-i vada vreodata pe astia la inchisoare. Se referea in special la Becali, tot clanul, Copos si restul de prin fotbal. Pesemne microbist. Ei bine, se pare ca sfruntarea cu care faceau magarii pina prin 2004 a inceput sa-i prinda din urma. Macar de-ar tine-o justitia tot asa inca citiva ani.

  2. ambiție, ranchiună, nervi, răzbunare – într-un cuvînt se zice resentiment.

  3. pai s avezi in ce realitati se poarta reprezentantul mirel, fost purtator oficial de idiotenii guvernamentale:
    http://turambarr.blogspot.ro/2014/10/invingem-si-noi-ceva.html

    „A venit mai apoi marele dezastru nuclear, dosarul Microsoft. Senzațional! Bombă! Cutremurător! Click aici să afli cum Victor Ponta este implicat în acest cutremurător scandal de corupție! Altă bombă cu mare fîs și cu explozie în față. O fi de pe vremea lui Năstase, dar e mai ales de pe vremea lui Băsescu. Și mai ales și mai ales, nu e Ponta, e Cocoș. Cuuuum? Cocoș??!” La loc comanda! La loc comanda!! Alo, se aude! „

  4. Necazuri? In Romania?
    Hmm!
    Pai intai: a beneficiat din plin de pe urma lui, avind un spor de 25% la salariu. Si cum n-a lucrat niciodata pe salariul minim…
    Pai mai al doilea: Cu masteratul de Catania s-a inscris la doctoratul de Romania si ajunse sef de partid. Intai in opozitie, acum la putere. Si ditamai prim-ministrul. Pentru majoritatea romanilor plagiatul e o chestie absolut nesemnificativa si plasata pe ultimul loc. De ce?
    La bacalaureat se copiaza pe rupte, la scoala la fel.
    Plagiatul e vechi la romani. Eugen Barbu a plagiat si el se plingea la CC. Poetul Ion Gheorghe a plagiat si cel ce a facut public plagiatul (Dorin Tudoran), cam 2 ani mai tirziu a emigrat. Iar premierul avind putere, a anulat tot ce se poate in materie care ar fi putut anula acel doctorat.
    Diplomele de la SNSPA (fosta Stefan Gheorghiu) sunt la mare pret. La fel faimosul colegiu national de aparare ce poarta numele primului rege, fauritor adevarat de tara, tavalit acum in noroi prin lista de eminente nulitati ce l-au absolvit.
    Deci, iertat sa fiu, nu i-a adus nici un necaz.
    Si va ajunge presedinte.

  5. Nu stiu daca plagiatul este real, daca insa este si din cate vad se preconizeaza ca ne va conduce Ponta e destul de grav.
    Un nene care plagiaza deci e superficial nu stiu cat este de bun sa conduca o natie. Cred ca este o idee foarte proasta de-a dreptul.

  6. Poloneza, daca nu ii crezi pe altii ca a plagiat poti verifica singura. De fapt e chiar mai bine sa verifici singura. Se gasesc inca pe net, cred, si lucrarea lui Ponta, si cartea dupa care a copiat. Sint usor de comparat, nu trebuie sa vinezi paragrafele.

    Iar daca nu ai chef/timp sa faci asta, te pot asigura ca eu le-am comparat si este plagiat, chiar unul grosolan. Nici macar nu este nevoie sa stii limba romana ca sa constati asta, este suficient sa cauti insiruiri de litere care arata identic de-a lungul a pagini intregi.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.