La colțu' străzii

Unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Scrie un comentariu

Cazul Turcescu încă se mai discută și mai stârnește reacții. A fost sau n-a fost? Nu știm sigur nici acum. Dar subiectul este important pentru jurnaliști, tocmai pentru că e despre ei. Deci va mai dura până să se stingă. Nu am văzut însă, până acum, o întrebare firească: unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile?

Știm că toate structurile cu epoleți încearcă să recruteze jurnaliști din toate redacțiile, și nu de ieri, de azi, ci de douăzeci de ani. Teoretic, majoritatea jurnaliștilor sunt curați. E nerezonabil să credem că toate tentativele de recrutare au succes. Dimpotrivă, privind la competențele ofițerilor, pare că destul de multe ratează. Deci este de așteptat ca un număr destul de mare de jurnaliști să fie abordați pentru recrutare și să spună nu. Unde sunt aceștia? Eu azi am auzit de primul, Daniel Befu ne povestește cum a fost recrutat acum câțiva ani, pe când era în redacția Gândul.

Periodic se învârtoșează mândria breslei jurnaliștilor și auzim cereri de deconspirare a agenților din redacții, discuții despre coduri deontologice și tot așa. Dar dacă știm că există agenți în redacții, cum se face că de atâta amar de vreme atâția jurnaliști pricepuți nu au reușit să demaște decât doi (vorbim de agenți pe stil nou, nu de informatorii fostei Securități). Ba chiar și ăștia doi sunt cu cântec. Unul e Zaschievici, fost la Jurnalul Național, într-un scenariu ce pare ireal în care jurnalistul-infractor a devenit politician conservator, iar agentul acoperit a ajuns redactor adjunct. Al doilea e Turcescu, care l-a auzit pe Dumnezeu și și-a pus cenușă-n cap, sau cam așa ceva.

Dar să revenim la întrebarea de fond: știm că serviciile se preocupă să aibă măcar un agent în fiecare redacție, de două decenii. Însă până acum am auzit de un singur caz de jurnalist care să refuze oferta și să iasă public să spună acest lucru. Asta înseamnă fie că breasla suferă de lașitate cronică, fie că e extrem de permeabilă la oferte de colaborare. În ambele situații, publicul pierde.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.