La colțu' străzii

Manuale digitale: cum și-a îngropat Pricopie singurul proiect original

6 comentarii

pricopieÎn aproape doi ani de mandat în care s-a dovedit un de om de paie și nu un om de stat, Remus Pricopie a avut un singur proiect original, nedicatat de unul din șefi: manualele digitale. A ieșit public cu această propunere încă de la începutul lui 2013, promițând că vor fi gata până la 15 septembrie 2013. Cu totul nesperat, a avut reacții pozitive din toate părțile, chiar dacă era consens doar pe idee, nu și pe implementarea ei. Suntem, iată, aproape de 15 septembrie 2014 și mai durează până vom avea noi manuale. Proiectul condus de Pricopie, unicul lui proiect original, este aproape de final, dar singurul care mai crede în forma cu care a ajuns aici este doar ministrul. Mai grav, Pricopie a reușit contraperformanța de a decredibiliza chiar ideea de manuale digitale, în ciuda susținerii inițiale. A ajuns aici printr-o succesiune de greșeli a căror responsabilitate o poartă în întregime.

Pricopie a preluat portofoliul Educației într-un moment delicat. Reforma începută în 2011, odată cu adoptarea noii legi a educației naționale, era undeva pe drum. Sub ministreriatul lui Funeriu adminsitrația reușise, cu multă greutate și întârziere, să adopte cam o treime din normele necesare pentru aplicarea legii și apucase să aplice o parte din ele, mai ales în mediul universitar. În rest, lucrurile erau și sunt în continuare confuze. Prevederi ale noii legi coexistau cu norme vechi, sprijinul „sistemului” pentru reformă nu era pe deplin asigurat, se schimbase guvernul și nu mai era clar nici sprijinul politic. În preuniversitar, toate proiectele majore, începând cu curriculum național, erau blocate de indecizie. Un astfel de context este în același timp periculos și plin de oportunități pentru un politician. Este locul în care poate arăta că are anvergură sau că nu-și poate depăși condiția. Pricopie avea în față în primul rând o decizie strategică majoră: înainte cu reforma Miclea, înapoi la reglementarea anterioară sau o cu totul nouă reglementare. Din nefericire și pentru el, și pentru noi, în aproape doi ani de mandat a fost paralizat: n-a făcut nimic din proprie inițiativă. Lucrurile sunt astăzi, cu câteva zile înainte de începerea școlii, la fel de confuze ca în 2012.

Îmi amintesc că la începutul mandatului Pricopie repeta la fiecare intervenție publică: „eu nu vreau să schimb nimic, Parlamentul decide”. Am crezut că era un mesaj diplomatic, dar s-a dovedit pură incompetență. Pe de o parte că cele mai multe dintre deciziile așteptate sunt ale Ministerului. Parlamentul a legiferat, executivul trebuie să emită norme și să implementeze. Pe de altă parte, schimbări ale cadrului legislativ au fost, însă niciuna decisă de Parlament. Toate au fost introduse prin ordonanță de urgență și toate au fost în mod vădit scrise de grupul de interese din jurul Ecaterineri Andronescu. Ministrul Pricopie a jucat rolul de secretar, nefăcând altceva decât să ducă hârtiile și să le semneze. În schimb, dacă a primit indicații prețioase de la conducere, Pricopie a acționat cu mare eficiență, ca atunci când Ponta i-a ordonat să mărească numărul de ore de sport și a rezolvat chestiunea în mai puțin de două săptămâni, sau atunci când a găsit soluția de a-l spăla pe același Ponta de acuzațiile de plagiat, printr-un artificiu procedural conceput la nivelul ministerului.

Și totuși Pricopie a propus și el o schimbare, una mică, dar frumoasă: manualele digitale, introduse în paralele cu cele tipărite. A dorit să le introducă rapid, până în septmebrie 2013, dar nu a reușit. Și-a autoimpus apoi un nou termen, martie 2014, pe care l-a ratat din nou. A anunțat ferm că vom avea manuale noi, inclusiv digitale, la primele două clase, până în septembrie 2014. Nu se va întâmpla: ieri Consiliul de Soluționare a Contestaților a obligat Ministerul să revizuiască evaluarea ofertelor primite la licitația pentru manuale, pentru a intra în legalitate. Termenul primit este de zece zile, dar chiar dacă funcționarii vor termina mai devreme, tot nu va fi timp pentru ca manualele să fie selectate de profesori, produse și distribuite. Și încă nu am vorbit de calitatea manualelor. Dar cum am ajuns aici? Prin câteva greșeli grave ale ministrului. Împreună, pot fi o lecție de cum să nu faci o politică publică.

Mai întâi, Pricopie a refuzat dialogul. În general în timpul mandatului s-a ascuns în spatele funcționarilor și sindicaliștilor, iar proiectul manualelor nu a făcut excepție. Cu greu a acceptat o discuție cu editorii, în care a intrat de pe poziții adverse și așa a rămas până la final. Chiar și atunci când a avut la dispoziție un cadru complet favorabil, precum o conferință despre educație deschisă, unde toată lumea sprijinea ideea, a fugit și a refuzat să participe, sfidând participanții (vezi detalii în această scrisoare). S-a încăpățînat să rămână în logica „singur împotriva tuturor”, inclusiv prin retorică, acuzând criticii de interese ascunse (cu o doză de adevăr, dar cu un efect catastrofal în comunicare).

Apoi, ministrul a refuzat colaborarea. A primit pe parcursul proiectului oferte de ajutor benevol de la firme, edituri și organizații non-guvernamentale. Nu le-a acceptat și a continuat să se bazeze strict pe angajații Centrului Național de Evaluare și Acreditare, chiar și după trei amânări succesive ale lansării proiectului, toate determinate de calitatea extrem de proastă a materialelor propuse de aceștia. Printre altele, acest lucru a dus la începerea unei licitații publice cu documente proaste, contestabile și contestate, lucru care a întârziat semnificativ procesul.

A treia mare greșeală a fost că Remus Pricopie nu a reușit să iasă din vechea paradigmă. A abordat manualele digitale exact în același mod ca pe cele tipărite. Nu a înțeles că lumea digitală este fundamental diferită, se construiește altfel și evoluează în alte moduri. Spre exemplu, nu și-a pus o clipă problema unor manuale deschise, liber de utilizat și reutilizat, sau măcar un mod de lucru care separă creația de producție și de distribuție. Nu a cerut în documentație ca ministerul să rămână măcar cu proprietatea codului sursă al aplicațiilor folosite, pentru a nu fi dependent de un furnizor. În general, în proceduri sunt complet ignorate aspectele care țin de proprietatea intelectuală.

Tot la categoria lipsă de viziune intră și incapacitatea ministrului de a aduce resurse din fonduri europene, deși a avut la dispoziție perioada de elaborare a cadrului strategic 2014-2020. Actuala licitație se referă doar la două clase și una din probleme a fost costul scăzut impus de minister, din lipsa fondurilor, ceea ce probabil va duce la o calitate pe măsură a produselor finale. Pentru anii următori, pentru celelalte clase, ne-am fi așteptat să găsim proiectul inclus între prioritățile de finanțare din bani europeni, lucru care nu se întâmplă.

Nu aș încheia lista de greșeli fără a adăuga și posibila influență a unor clienți politici. Sigur că nu am dovezi în acest sens, dar sunt prea multe coincidențe. Prima versiunea a caietului de sarcini, contestată instant de unele firme, avea condiții legate de cifra de afaceri și de portofoliu de parcă strigau „dacă nu ești Siveco nu ai ce căuta aici”. La final tocmai o asociere care conține ubicuul furnizor de servicii IT pentru educație, Siveco, a fost marea câștigătoare, după o evaluare contestată și, așa cum spuneam la început, CNSC a descoperit nereguli la evaluare și a cerut Ministerului să o refacă.

Refuzului dialogului, refuzul cooperării cu societate, pe fondul incompetenței administrative, lipsa de viziune și posibile influențe nedorite, acestea sunt elementele care au făcut ca o idee bună să fie pe cale să transforme într-un fiasco singurului proiect pe care ministrul Pricopie l-a propus din proprie inițiativă. Cu siguranță va începe școala fără ca elevii din primele două clase să aibă manuale noi, clasice sau digitale, deși noile programe sunt aprobate de aproape doi ani. Și avem un risc major ca atunci când manualele vor fi în cele din urmă aprobate să constatăm că au o calitate cel mult îndoielnică. S-ar putea ca la acel moment ministrul Pricopie să fi adunat așa de multă antipatie încât să devină un balast pentru premierul-candidat Ponta. Nu m-ar surprinde să aflu că acesta va constata că serviciile de secretariat ale lui Pricopie nu mai sunt așa utile și să îl schimbe.

6 gânduri despre „Manuale digitale: cum și-a îngropat Pricopie singurul proiect original

  1. Nu vreau sa comentez continutul postarii. Este o privire cat se poate de corecta asupra faptelor.
    Am insa doua observatii referitoare la tot contextul evenimentelor.
    1. Manualele digitate sunt o prostie.
    Meseria mea sunt calculatoarele si citeam documentatii digitate cand PC insemna Professional Computer. Cantitatea de informatii pe care o absorbi prin citirea unei carti precum si calitatea inserarii lor in memore este net superioara in cazul tipariturii.
    Mai mult, exista si studii temeinice (am impresia ca le-au facut norvegienii in fata presiunii introducerii manualelor digitale), studii care dovedesc ceea ce am spus mai sus.
    Psihologii au chiar argumente coerente. Unele dintre ele se refera la rolul informatiilor secundare (pozitia pe pagina, grosimea cartii, senzatia tactila generata de coperta, mirosul, posibilitatea de a face notite pe marginea paginii) la fixarea informatiei de baza.
    Alt aspect: pozitia fizica. Cand citesti o carte esti mult mai mobil, muschii lucreaza incontinuu. La calculator stai teapan, rezemat de spatarul scaunului. Nici cu tableta nu e mare diferenta.
    Si inca unul: ochii. Ochii au si ei nevoie de exercitiu, ca tot corpul. La calculator sau la tableta stai la o distanta fixa perioade mari de timp asa ca muschii ochiului stau si ei.
    Dispozitivele si PC-urile sunt foarte bune pentru exercitii, material auxiliar, etc (nu mai merg copii cu ghiozdanul de 10 kg de caiete suplimentare).
    Si sa nu uitam, textul digital este excelent pentru informatia volatila (ziarele).
    2. Ce sa intamplat cu SIVECO
    Cred ca la mijloc sunt 2 aspecte
    a) directionarea banilor negrii (in IT procentul de „return” este de zeci de procente; acei 10% din anii 90 sunt istorie)
    b) a aparut un nou concurent pe piata, foarte bine infipt politic si care traieste din asa zise proiecte cu statul (cred ca nu este nevoie sa il numesc)

  2. Afirmația „Manualele digitate sunt o prostie.” este hazardată. Citind și explicația, cred că vine din neînțelegerea conceptului. Un manual digital nu este doar textul manualului tipărit transpus într-un document pentru calculator. Mai mult, manualul nu este (sau nu ar trebui să fie) doar un text, nici măcar cel tipărit. Alături de text sunt exerciții, aplicații, materiale ajutătoare, metode etc. În format digital, diversitatea și utilitatea acestora cresc foarte mult. Se adaugă un plus de atractivitate pentru elevi. Sigur că manualul digital nu va fi folosit în toate situațiile, ci doar acolo unde ajută. O bună parte din activități rămân la alte mijloace, inclusiv creionul și hârtia.

    Cât despre studiile temeinice despre care nu putem să știm nici măcar autorul, ca să nu mai vorbim de link (presupun că cineva care are ca meserie calculatoarele știe să folosească și Internetul, oricât de inconfortabil ar fi), zic că mai degrabă șubrezesc afirmația decât o ajută.

  3. Studiul norvegian : http://www.kau.se/sites/default/files/Dokument/event/2012/12/mangen_a_2013_reading_linear_texts_on_paper_ve_14552.pdf
    O analiza a lui: http://www.scientificamerican.com/article/reading-paper-screens/
    Si mi s-a părut extrem de interesant si http://www.idunn.no/ts/dk/2012/02/digital_literacy_in_upper_secondary_school_-_what_do_studen deși nu are legătura directa.
    Oricum, ideile au fost destul de intens discutate in ultimii ani. Mă mir ca nu v-ați lovit de ele.
    Si am spus ca materialul digital (nu manual) este extrem de bun ca sa înlocuiască muntele de „caiete suplimentare” pe care le cară copiii la scoala (exerciții, metode, etc.).
    Ne aflam in fata a doua mari probleme (1) cunostinte vs deprinderi intelectuale (2) ivatamantul pasiv vs invatamantul in care elevul este antrenat, este activ iar procesul invatarii este un proces.
    Si manualele digitate nu rezolva problema, doar dau o impresie de rezolvare si in fapt o adâncesc. Dar ne vom da seama peste cateva generatii.
    Cititi articolul despre orele de literatura cu slide-uri si cititi (sau reciti) „Probleme cu scoala” de Daniel Pennac sau, daca ati vazut La Vie d’Adèle, poate va reamintiti orele de literatura.

  4. Eu sunt pentru manualele digitale – iti permit sa iei copiii (cu tot cu tablete + manuale) si sa-i duci in parc. Cred ca e mai interesant sa „folosesti manualul” in mijlocul naturii. Votez pentru si sper sa avem cat mai multe scoli calatoare. 🙂

  5. Anul trecut am lucrat într-o şcoală internaţională. Editorul manualelor după care predam (o ramură a lui Oxford University Press) nu oferă versiunea digitală a manualelor, însă oferă o platformă online cu nenumărate activităţi complementare manualelor, de folosit la oră sau acasă. Desigur, într-o şcoală internaţională fiecare clasă are calculator, proiector şi net de mare viteză (plus imprimantă şi hârtie). Iar dacă şcoala nu şi-a făcut abonament la platforma respectivă (e destul de scump), poţi să foloseşti la clasă milioanele de resurse minunate şi gratis de pe net.

    Cred că în acest moment banii publici alocaţi Ministerului Educaţiei ar trebui să se ducă pe calculatoare, proiectoare şi net de mare viteză pentru fiecare sală de clasă din România (inclusiv la CA Rosetti, în mijlocul Deltei). Ca să n-am nevoie să rezerv din timp laboratorul din informatică (în caz că-s norocoasă şi şcoala are aşa ceva) dacă vreau să-i învăţ pe copiii de-a cincea care-s verbele conjugate cu „être”, cu l’histoire du poussin http://claweb.cla.unipd.it/home/smazurelle/dynamots/a2/m5/gr_poussin.htm . Netul e plin de resurse gratis, grozave, iar eu, ca profesoară, simt nevoia să le pot folosi la oră. Degeaba are copilul manual digital acasă dacă eu nu-l pot exploata la oră (că n-am calculator şi proiector), iar ora e în fiecare zi o plictiseală pe hârtie. Dacă e să povestim despre Franţa şi Paris, vreau să pot să le pun filmuleţe, nu să le duc poze, ca acum 20 de ani. Vreau să pot să le zic să facă ei filmuleţe cu poze de când s-au dus la Disneyland şi să le pună apoi în clasă pentru colegi. Ca profesor am nevoie în primul rând de calculator, proiector şi net de mare viteză în fiecare clasă din şcoala în care predau, inclusiv în cancelarie (unde ar trebui să fie cel puţin 5 calculatoare conectate la net, imprimante, laminator şi fotocopiator, cu tot cu hârtia aferentă). Abia apoi de manuale digitale.

    Cred că manualele digitale ar trebui să rămână o opţiune a editorului, aşa cum sunt acum toate cărţile electronice, şi apoi a părintelui, ca resursă suplimentară, opţională. Cred că prioritatea ministerului în momentul ăsta trebuie să fie (scuzaţi repetiţia) calculatorul, proiectorul şi netul de mare viteză în fiecare sală de clasă din România, indiferent în ce colţ de ţară se află ea. După ce va fi făcut toate astea, poate băga bani publici în manuale digitale. Până atunci, mai bine să lase grija asta în seama editorului – el ştie cel mai bine dacă piaţa e pregătită sau nu pentru manuale digitale.

  6. Pingback: Dependența de manuale | La colțu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.