La colțu' străzii

Libertatea presei? Unde începe și unde se oprește? Scandalul Antenelor

2 comentarii

plangere Antene8 august 2014, Dan Voiculescu este condamnat la 10 ani de închisoare cu executare și plata daunelor în valoare de 60 milioane de euro și confiscarea sediului firmei sale Grivco, sediu în care funcțioenază și Antena 3. Aceeași măsură de confiscare se aplică și pentru sediul unde funcționează Antena 1.

După aflarea verdictului s-a pornit un ”concert” mediatic și nu numai care ridica problema libertății presei. În primele secunde nu am înțeles mesajul – cu ce era împiedicată libertatea presei? Am înțeles apoi, dar tot refuz să leg cele două evenimente pentru că îmi doresc foarte mult să trăiesc într-o societatea care își dorește normalitatea – respectarea statului de drept și a legilor.

Nu înțeleg de ce condamnarea unui mogul media împiedică libertatea mass media, sau mai corect spus REFUZ să leg cele două. E drept că banii mogulului obținuți (mare parte), așa cum demostrează dosarul din instanță, în urma unor afaceri deloc legale care au prejudiciat statul român – adică pe TOȚI CETĂȚENII acestei țări – de sume considerabile au fost folosiți pentru a pune pe picioare un trust mass media. E și mai drept că trustul în cauză a prezentat tot timpul ideile și crezurile patronului, deci un instrument comod și eficient de manipulare în masă.

Nu trebuie să fim idealiști și să credem că marile trusturi mass media sunt total independente, că ele nu reflectă și duc mai departe ideologia patronului/patronilor lor (ar fi o copilărie). Dar în cazul în care patronul este condamnat pentru faptele sale și afacerile îi suferă puternic asftel că nu își mai permite susținerea trustului media nu se aud voci care acuză că libertatea presei este încălcată.

Cei de la Antene ar cam trebui să se gândească că au fost plătiți din banii obținuți ilegal pe spatele statului român, al fiecăruia dintre noi. Au fost plătiți cu fonduri obținute necinstit, au activat în clădiri obținute necinstit și care acum ar trebui retrocedate proprietarului de drept – statul român = fiecare dintre noi.

Noi, cei 20 milioane ce vină avem că am fost înselați și deposedați deloc corect de niște bunuri sub-evaluate? Și noi vrem libertate de exprimare, libertate de asociere, libertatea mass media, dar nu în detrimentul respectului față de lege!!!

Dacă aveți ceva de spus, dacă credeți în ceea ce susțineți cu siguranță că se vor găsi alte modalități de a face acest lucru public. Trustul Intact nu este singurul care susține acele idei ceea ce nu înseamnă că este pusă în pericol libertatea mass media.

Doamnelor și domnilor de la Trustul Intact vă rog să aveți respect față de lege și față de audiența dvs., audiență care a fost FURATĂ și ÎNSELATĂ de către patronul dvs. Dacă cu adevărat respectați valorile pe care le tot vehiculați, atunci ar trebui să vă retrageți și să vă găsiți alte locuri de muncă unde aveți toată libertatea de a promova ideile de până acum (asta înseamnă libertatea presei).

Ps. Mă voi bucura la fel de mult și când alții, de dreapta sau stânga, care au înșelat statul român vor fi condamnați de o justiție care trebuie să fie dreaptă și incoruptibilă, măcar aceasta să mai protejeze interesele cetățeanului român.

Pss. Fotografia aparține celor de la #rezistentaurbana

Autor: Daniela

mămica Moacei / Moaca's mom Am o minune de fetiță și trei pisici

2 gânduri despre „Libertatea presei? Unde începe și unde se oprește? Scandalul Antenelor

  1. Ce e si mai interesant este ca vor schimba doar ceva date in contractul de inchiriere. Dar nimeni nu se incurca in fineturi d-astea. Cum ar fi faptul ca vor plati chirie lui… Ponta.

  2. Am impresia ca televiziunile mergeau in pierdere, noroc de banii lui taticu V. Bani care s-au evaporat, cu tot cu tatic. Probabil vor intra in faliment -de ce nu?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.