La colțu' străzii

Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti

Un comentariu

Cei din jurul tau au o mare influenta asupra ta, actiunilor si personalitatii tale, si tu asupra lor. Influenta poate fi pozitiva sau negativa, decizia apartine fiecarui individ in parte. In mod natural ii cauti pe cei care ori sunt ca tine, ori iti sunt model, ori esti tu un model pentru ei, si toate amestecate la un loc. Prietenii buni te ajuta sa te ridici dupa ce ai cazut,sa cresti ca persoana, sa iti creasca increderea, sa te simti mai bine in pielea ta.

https://i1.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/en/d/d6/Friends_season_one_cast.jpg

 Intr-un articol precedent scriam despre cum poti sa ii rasplatesti pe cei din jur pentru ceea ce iti ofera, si anume spunandu-le pentru inceput ce apreciezi la ei. Laudele trebuiesc facute public, si reprosurile intre patru ochi. De aceea mai jos veti gasi ceea ce am apreciat la prietenii care au avut o influenta buna asupra mea, si in acelasi timp, lucruri care ma definesc ca si persoana. Ii veti gasi pe majoritatea sub pseudonimele sau poreclele din perioada cu cea mai mare influenta asupra mea.

Bia pentru ca mi-a fost in primii 25 de ani din viata sora pe care nu am avut-o.
Adi pentru copilaria care a constat nu doar in batut mingea, catarat in copaci si sarit garduri ci si pasiunea comuna cititul, cuvinte si expresii „de oameni mari” si discutii mai cu miez incepand chiar din scoala primara.
Stef pentru ca mi-a aratat ca e ok sa fii baiat sa iti placa florile si copacii infloriti, sa fii mai sensibil in general si delicat cu fetele in perioada in care aratai unei fete ca o placi tragand-o de par sau mozolind-o cu zapada pe obraji si baietii faceau concursuri care scuipa mai departe sau ragaie cel mai tare.

Razvan pentru miile de ore petrecute incarcand jocuri de pe casete pe HC-ul lui sau CIP03-ul meu in timpul gimnaziului care ne-au indreptat catre o cariera in IT.
Anne pentru taberele in care am fost impreuna si pasiunea pentru dreptate pe lumea asta.
Goe pentru ca suntem prieteni de atata timp desi aparent nu avem nimic in comun decat faptul ca am fost colegi de banca in gimnaziu ne putem distra super impreuna.
Dodo pentru ca ne intreceam in numar de flotari si tractiuni prin gimnaziu si ca m-am simtit mai sigur pe mine cu el in banca in primul an de liceu.

Dami pentru ca a inteles lucrurile pe care nu le spuneam si le-a tinut pentru el, si increderea acordata mie dezvaluindu-si umorul deosebit ascuns sub mutenia lui aparenta in liceu.
Tataie pentru discutiile filosofice si pasiunea comuna pentru ce se afla dincolo de ceea ce vad ochii, aud urechile si spune gura.
Dudu pentru discutiile despre SF si paranormal si tendinta catre perfectionism.
Mariana pentru ca imi este aceeasi prietena loiala de 18 ani incoace si care m-a invatat ca trebuie sa iti aperi prietenii mai ales cand nu sunt prezenti cu riscul de a deveni indezirabil.  Ca poti sa fi mic si sa muti muntii din loc cu o vointa de fier: sa fii vara capsunar in Spania ca sa poti urma facultatea de drept in Romania, si lua licenta cu nota maxima la 2-3 zile dupa ce te-ai dat jos din autocarul de capsunari.
Vlad pentru ca fiind aparent inadaptat la viata „mondena” a liceului m-a ajutat sa ma adaptez mai bine la clasa a 11-a petrecuta in liceul din nordul Moldovei, cand, desi eram bun la matematica, in primul trimestru notele mele erau exact numarul lui de telefon 223***2, aplicandu-mi terapie prin biliard asezonat ocazional cu snooker; tot el m-a invatat ca prietenii adevarati ii ai pe viata indiferent de distanta si de timpul de cand nu te-ai mai intalnit cu ei.

Uca pentru primii ani de facultate in care mi-a aratat ca poti sa arati lumii cat de altfel poti fi, sa razi dezinvolt cu gura pana la urechi in fata celor care te privesc stramb si sa te inconjori cu cei care te apreciaza pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce vor ei sa fii.
Lia pentru verile petrecute pe studentesc si pentru sfaturile date la telefon in momente critice din viata mea.
Buffy pentru inconstienta cu care era dispusa sa ajute pe cei din jur si petrecerile date la ea acasa care ne-au dat posibilitatea sa ne vedem asa de des mai toti cei din gasca de la facultate.
Madelene pentru ca mi-a spus ca a vazut cat de altfel sunt, mi-a dat de inteles ca e OK sa fii altfel, si m-a invatat ca prietenii adevarati sunt cei care iti spun in fata orice adevar, oricat de tare doare, si ca le poti spune si tu acel adevar fara ca sa se supere. Felul in care pune pasiune in a gasi cel mai potrivit cadou sau martisor cu personalitatea ta, fara a cheltui multi bani, ci doar atentie la persoana ta si timp in cautarea celei mai originale solutii care spune ceva despre amandoi in acelasi timp.
Mihvoi pentru ca a fost liderul generatiei noastre de facultate, desi cu 3 ani mai mare, in Liga Studentilor si apoi tragand direct sau indirect carierele  in IT multora dintre noi in sus; a folosit excelenta lui in IT ca sa ne deschida noua usile ani mai tarziu, acordandu-ne increderea ca suntem in stare sa devenim foarte buni in IT ca si el; pentru stilul lui de a nu-ti da solutia la problema care te framanta, ci de a-ti pune intrebarea la care iti dai singur raspunsul ce contine solutia; pentru modestia care il va face sa spuna ca l-am laudat prea mult dupa ce va citi aceste randuri. Si pentru ca a fost modelul de baza pentru inceputul meu ca si blogger.
Adixor pentru pasiunea pentru muzica si pentru ca mi-a ales piesele din primul computer,l-a configurat si m-a invatat sa devin independent pe acest domeniu intr-o perioada cand internetul era acesibil doar prin dial-up si Google nu era ce este acum, fiind apoi etalonul la care ne raportam in domeniul retelisticii, fiind un instructor de succes si printre primii 20-30 000 de experti in retelistica din lume, chiar si fara sa termine facultatea. Si pentru microbul de board games.
Teox pentru ca m-a invatat curajul de a iti asuma orice risc cu zambetul pe buze, sfidand teama de esec (cum ar fi saritul din balcon in dormitorul incuiat pe dinauntru si aflat la etajul noua); retelele pe cablu coaxial pe care le initializa la el sau la Cris acasa pentru a juca jocurile de strategie care ne-au ajutat pe el, pe mine si pe Adixor sa ne crestem potentialul de manageri. Ca tot veni vorba de management, pentru discutiile noastre interminabile despre cum s-ar putea face unele lucruri mai bine. In el vad un potential intreprinzator si om de afaceri de succes in momentul in care va avea ideea castigatoare.
Tzuka pentru recomandarea facuta la obtinerea primului meu job cu carte de munca; cursurile de dans la care am fost initial mai mult de gura ei si care mi-au re-desteptat pasiunea pentru dans, dandu-mi posibilitatea sa imi cunosc sotia; nu am uitat bineinteles cum se ingrijea sa nu murim de foame, sete sau incuiati in baie fiind prea absorbiti de jocurile in retea, fiind un substitut de mama, singura fata ce misuna printre 4-5 haldai cu ochii injectati de la monitoarele CRT.
Rok pentru cafelele baute dimineata la birou, afisarea cu mandrie a faptului ca este un „geek” si ca era principalul motiv de glume si bascalie cand ieseam la terasa in verile calduroase, si spiritul lui impaciuitor si acceptarea tuturor a asa cum sunt.
Mask pentru ca a aratat ca poti fi mare, puternic, sever si perseverent la serviciu si pe strada si sa pastrezi un suflet de copil poznas si zambitor care iese la iveala de fata cu prietenii adevarati. Si nu in ultimul rand, pentru ca la ultima intalnire a noastra a transpus in vorbe ceea ce noi celalalti doar simteam : Mihvoi, Teox, Mask, Adixor si cu mine avem potentialul de a fi in vreo cativa ani manageri sau oameni cu un cuvant greu de spus in compania in care lucram.

Si cel mai important prieten dintre toti, copilul poznas care imi reda pofta de viata cu perlele ei de care rade singura cu gura pana la urechi de aproape 8 ani, sotia mea.

Contii o particica din fiecare dintre prietenii tai si ei contin o particica din tine. Sunteti legati de fire nebanuite, care cateodata par ca un fir de paianjen dar se transforma in cabluri de otel care te pot sprijini sau trage inapoi in momentele de cumpana. Ce apreciezi la prietenii tai si cand a fost ultima oara cand le-ai spus asta?

P.S. Ajuta-ti aproapele saptamana 4. Vazut 2 exemple in metrou, unul la supermarket si 2 in trafic, plus alte trei facute personal, la care se adauga aprecierile catre cei 22 de prieteni de mai sus, total 30.

sursa foto

Un gând despre „Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.