La colțu' străzii

Vicepremierul Rus față cu Internetul Românesc

6 comentarii

Tre’ să fie un pic nașpa ca tu ditai vicepremierul rus să-ți lași avionul parcat și să pleci resemnat cu un biet avion de linie, ca toți muritorii.

O fi fost febra dată de sărbătoarea națională a Zilei Victoriei sau adrenalina pompată de titulara deja istorică de omul care a readus peninsula Crimeea la Mama Rusie. Altfel nu s-ar fi provocat copilărește făcând atâtea valuri digitale într-o liniștită sâmbătă de mai, pe când punea la propriu țara la cale prin Tiraspol.

La acest nivel provocarea înseamnă slăbiciune evidentă. Lasă glumița țanțoșă cu bombardierul, că nu intra ăla în spațiul NATO cum nici avionul lui nebombardier n-a putut decât să se-ntoarcă docil din spațiul aerian ucrainian. Dar rămâne asta cu „vedeți voi în curând”, gen. Sau mai precis: „Ei bine… Sirs from Romania, we’ll soon explain it all to you – who you are and what we think of you

Mie îmi pare mai mult o bătaie în obraz. Păi una vorbim alta facem?

Adică tocmai Ponta, poate singurul om de stat european care a tăcut la adresa lui Putin și mascaradei sale din Ucraina? Tocmai el să servească la Moscova abureala discursului dublu cu care se duce la Bruxelles sau la Dăbuleni? Or, ăștia sunt ză bibibi, big bad boys. Aici nu merge aia schizo cu „ca premier refuz, ca putinist accept”. E ori, ori – că atunci degeaba se-ascundea Ponta de omul americanilor la București și degeaba se trăgea-n poze pe facebook cu Ianukovici la Soci, zâmbind frumos la gazda Putin, doar doar i se va deschide ușa și anvergura la Kremlin. Paralizat, Ponta tace-n continuare iar avionul rusesc  tot n-are voie să treacă.

Altfel, înțeleg și îngrijorarea americanilor când  văd că Dragnea, Oprișan și ceilalți baroni au logistica necesară și-o pot pune în maxim trei săptămâni de-un referendum pe model oligarhico-mafioto-răsăritean, care să iasă cum se cere.

Revenind la greșeala neforțată sau forțată de disconfortul economy class când tu ai luxosul tău avion privat, domnul Rogozin s-a trezit să se dea cocoș pe internet unde tot românul butonează la greu noapte-zi, care pe pc, pe mobil sau pe  tabletă că doar nu degeaba avem cel mai rapid internet din Europa. Unde chiar îți trebuie armate de moderatori ca să filtrezi valul de invective online made in Romania, de cred că și-au pus mâinile în cap oamenii social media de la Kremlin, că numai așa nu vrei să-ți petreci o sâmbătă seară.

Și uite așa, printre miștourile românești în engleză sau în chirilică și printre valurile de lacrimogene ucrainiene ce binecuvântau România pentru interzicerea avionului, domnul Rogozin s-a provocat din nou, cu al doilea tweet, ăla cu „vedeți voi, veți afla în curând”. Mie îmi pare o amenințare mai focusată decât aia cu bombardierul.

Nu pot să nu observ iscusința promptă a vicepremierului rus în ale internetului, facebook, twitter, d-astea pe care se pare că le folosește intens. Poate e agent CIA că ăștia le-au inventat, trebuie avertizat șeful lui.

În rest, nu știu de arme sau avioane, dar la miștouri lovim cu nucleare. Un epic dos de palmă, mai jos (sursa).

tweet rogozin

6 gânduri despre „Vicepremierul Rus față cu Internetul Românesc

  1. Ghici cine are nasu’ rosu si nu poate sa zboare cu avionul lui?
    Nu, nu e Rudolph 🙂

  2. Raspunsul lui Teodor Tita e magistral.

  3. Rogozin e un clown cu gura mare, un pic militaros, ca asa le place rusilor. Ponta nu e nici putinist, nici americanist, e impartial ca tot romanul. Pupa orice fund ii iese in cale, se baga in fata la televizor la orice, de la inmormantari la inundatii, botezuri si razboaie. Are poza si cu Ianukovici si cu Obama, daca poate o sa isi faca si cu ayatollahul Khamenei, fara ca asta sa insemne ca ar avea vreo cat de vaga idee sau ca i-ar pasa cat negru sub unghie de islamism.

  4. Rogozin e ca un cub din acela pentru baie; cu cât e mai efervescent, cu atât e mai interesant. Nu e vizită în Moldova să nu se lase cu declarații sulfuroase, la fel cum nu era reuniune NATO la Bruxelles la care Rogozin să „scape” nemenționat. Eu nu cred că declarația a fost făcută la nervi – mi se pare că e, mai degrabă, parte din spectacolul „Rogozin”. Când posta pe twitter, el era deja la Moscova. A vrut atenție, a căpătat-o, iar de data asta s-a întâmplat să fim noi în vizor.

    Ce face, totuși, ca spectacolul să fie trist e că Rogozin e vicepremierul Rusiei; asocierea asta mi se pare un oximoron teribil.

  5. Era bun un linck catre contul vicepremierului rus sa putem si noi sa ii mai uram cate una, cate alta ! 🙂

  6. Au mai fost câteva reply-uri epice. Mie mi-a plăcut și ăsta :

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.