La colțu' străzii

Sărbători la țară

Scrie un comentariu

Când spui asta te gândești la liniștea aceea de auzi greierele, păsărelele și foșnetul frunzelor. Te gândești la aer curat, iarbă verde, mâncare făcută în casă cu produse din gospodărie (pâine pe vatră, cozonac, drob, friptură etc.), oameni veseli, sărbătoare adevărată.oua-rosiiPisicul Nicu

Eu de sărbători merg la mama (că e văduvă și să nu o las singură).

1. Drumul e tare lung, mai lung decât în 1992, se pare că s-a lungit între timp (precizare: mama nu s-a mutat departe de orașul meu natal, doar la 26 de km mai încolo). Când eram studentă în București călătoream destul de des acasă (după mâncare, mai niște rufe la spălat, mai întâlnit cu prieteni din liceu, etc.). Nu mi se părea un drum prea lung că știam că în 6 ore și jumătate ajungeam din București în Deva cu un rapid. La 18.00 pleca din capitală și la 00:30 ajungea în Deva (mai erau ceva întârzieri, dar nimic grav, ceva de genul 10 minute).

Acum trenul se numește InterRegio și face nu mai puțin de 8 ore și 20 minute la care se calculează întotdeauna întârzieri – de la 15 minute în sus. A avut și o oră întârziere odată – experiența mea de călătoare (rar acum fac acest drum).

Concluzia nu poate fi alta decât că Bucureștiu s-a mutat un pic mai la sud sau că Deva a migrat înspre nord. E adevărat că trenul merge acum, în foarte multe locuri, cu o viteză de îți vine să te dai jos și să mergi pe lângă că e mai repede.

În plus, dacă vrei să îți cumperi bilet la vagon de dormit descoperi că on-line nu mai sunt, la casa de bilete nu mai sunt, dar la însoțitorul de tren SUNT, multe, de ajungi să ai un compartiment doar pentru persoana ta.

2. Gara din Deva parcă a încremenit în proiect. Acum 22 de ani arăta muuuuuult mai bine. Acum e aproape o părăsenie, dar încă funcționează cât de cât. Mama îmi povestea că în studenția ei (anii 60) gara din Ilia (o comună aproape de Deva, intens tranzitată de cei care ies din țară cu mașina pe la Nădlac) era luminată, funcțională, plină de călători. Acum e o ruină cu 2-3 angajați ascunși în niște birouri înghetațe și vechi, neluminată, îmbureienită, tristă. Te apucă disperarea și parcă parcă te-ai arunca sub roțile unui tren – noroc că nu prea ai ocazia.

3. Transportul în comun, de la Deva înspre satul mamei (doar 26 km distanță) – o bucurie L

Nu pot spune că nu sunt curse/autobuze/microbuze, doar că faci o veșnicie drumul ăsta (trebuie să precizez că satul unde locuiește mama nu e sus la munte/deal, e chiar pe drumul național Deva-Timișoara). În mijlocul de transport asculți muzica șoferului care flirtează cu domnișoarele care se nimeresc. Te apucă frica când te uiți pentru că șoferul, în goana după flirt se uită mai mult înspre reprezentantele sexului frumos decât la drum. Mașina nu e cal să știe drumul singură și să evite tirurile supraîncărcate…

4. Liniștea. CAREEEEEEEE?????????

Cum spuneam, satul mamei, chiar și casa, sunt chiar la drumul național Deva – Timișoara, unul dintre cele mai circulate, nu doar de mașinile mici, chiar și microbuze/autobuze, ci de tiruri mari, supra-încărcate de tremură geamurile când trec în viteză nebună. În curtea din față, imediat la stradă, mama nu poate să vorbească la telefon că nu aude (nu are probleme cu auzul). E ca la mine la București, dacă am geamurile deschise nu pot vorbi la telefon.

A încercat #PisiculNicu într-o scrisoare din iulie anul trecut adresată domnului ministru Dan Șova, pe atunci ministrul marilor proiecte (acum ministrul transporturilor) să explice de ce are el nevoie de autostrăzi. Nu l-a auzit nimeni, nu s-a schimbat nimic și nici nu sunt șanse.

5. Pâine pe vatră am cumpărat de la hipermarket, cozonac nu că e prea chimic, iar friptura va fi de pui de crescătorie. Măcar ouăle sunt de la cele 5 găini ale mamei, vopsite ecologic, cu ceapă roșie și ornate cu trifoi.

6. Oamenii se pare că încearcă să intre în atmosferă – îmi bubuie urechile și tresar necontrolat din cauza zgomotului produs de carbit, apă și foc. Deloc plăcut, periculos și înspăimântător cam pentru majoritatea animalelor și păsărilor. În anul acesta se pare că veselia a început mai devreme ca de obicei (suportam doar în noaptea de Înviere).

Concluzia e ca în Topârceanu, nu are rost să mă repet.

Autor: Daniela

mămica Moacei / Moaca's mom Am o minune de fetiță și trei pisici

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.