La colțu' străzii

Omul care s-a uitat prea mult la televizor

8 comentarii

talk-showAm cunoscut un om care s-a uitat prea mult la televizor. Nu la orice fel de programe, ci la televiziunile de știri. Omul își petrecea fiecare clipă liberă urmărind cu interes nesfârșitele dezbateri televizate. Era la zi cu toate problemele arzătoare, conform agendelor tuturor taberelor politico-mediatice, pentru că omul nostru se uita și la unii, și la ceilalți. Cunoștea foarte bine toți analiștii, opiniștii, ziariștii, moderatorii, animatorii și politicienii aflați zi de zi în spatele ecranului; le învățase reacțiile, ticurile, ideile fixe, până la a le anticipa răspunsurile. De la un punct încolo, omul avea răspunsuri mai bune decât majoritatea invitaților la toate subiectele zilei.

Momentul hotărâtor a fost cel în care și-a dat seama că este mai bun ca cei din platou. Atunci omul a început să își dorească să fie el însuși analist politic. Era convins că e suficient să apară la televizor și să dea soluțiile corecte, pentru ca toată lumea să îl asculte cu atenție și lucrurile să se schimbe în bine în țară. Aflat în fața televizorului, răspundea adesea întrebărilor moderatorilor, puncta greșelile invitaților, arăta ce trebuie făcut. În timp ce își vedea de alte preocupări, mintea sa construia platouri de televiziune în care el era invitatul principal, explicând calm și la obiect ce trebuie să facă România pentru a progresa. Începuse să vorbească chiar și cu prietenii și cunoscuții în stilul televizat. Avea răspunsuri pentru orice situație, ținea mici discursuri. Putea să explice orice în 30 de secunde, așa cum se cerea la televizor.

Într-o zi, omul a descoperit Internetul. Bine, folosea Internetul de mult, ca orice alt om. Citea și bloguri, cu un amestec de circumspecție și invidie. Era conștient că el ar fi scris cu mult mai bine ca majoritatea celor pe care îi citea – poate doar Pleșu și încă vreo doi să fie peste el – dar se temea să înceapă propriul blog. Știa că nu va avea audiență de la început și asta îl inhiba. În cele din urmă și-a făcut curaj (și-a liniștit ego-ul susținând că a fost împins de prieteni și cunoscuți, cei care îi știau valoarea) și a scris pe o platformă mare, cu numeroși contributori și audiență pe măsură. A scris mai multe articole, numărând cu atenție de fiecare dată câți cititori și comentatori a avut. S-a comparat discret cu ceilalți. În general, și-a confirmat ceea ce știa despre valoarea proprie.

În cele din urmă, inevitabilul s-a produs: omul a fost invitat la televizor! Una din nenumăratele televiziuni de știri a rămas neacoperită într-un program de pe la ora 15. Poate cineva l-a recomandat, poate un producător l-a remarcat, nu se știe exact. Cert este că omul, cu inima cât un purice, a ajuns în studio și a vorbit despre subiectele zilei. De atunci, a mai mers la televizor. Omul este un invitat bun: nu cere bani, vine la orice oră, vorbește cu aceeși pricepere despre orice. Nu face audiență, nu e un „nume”, dar producătorii îl au în lista lor: nu se știe când renunță cineva în ultima clipă și e nevoie de un înlocuitor.

Am putea crede că omul este fericit, dar nu este așa. Nu e prost, își dă seama că e considerat un invitat de duzină, că nu i se recunoaște valoarea. Uneori își jură că va refuza invitația venită la ora 14 pentru ora 15. Nu poate niciodată să o facă, fascinația sticlei e prea mare. În schimb, în sinea lui, a înțeles că pe analiști nu-i ascultă nimeni. Dacă vrea să facă bine țării – și vrea din tot sufletul! – trebuie să intre în politică. Atunci va putea să facă lucruri și în același timp să le explice tuturor.

Scenariile din mintea omului sunt acum mai bine conturate. Își imaginează platoul de televiziune în care el, primul-ministru, explică cu răbdare cum a rezolvat toate problemele țării. Le explică pe rând, una pe zi. Este desigur prea mândru să se înscrie într-un partid sau să ceară să i se dea ceva de făcut. Așteaptă să i se recunoască valoarea, să fie chemat (uneori răspândește zvonul că a primit oferte, dar sub valoarea lui). În fond, acum este la televizor, cineva tot îl va remarca.

8 gânduri despre „Omul care s-a uitat prea mult la televizor

  1. Nu mai stiu unde am dat de blogul tau prima data … dar ma bucur 😀

  2. Semnalarea unor fenomene generate de sticla tv si nu numai de aceasta, ,,geneza,, acestora o salut pozitiv.

  3. Povestea ta imi contureaza un individ slab, cu un Ego puternic. Nici nu se putea altfel. Isi foloseste timpul pretios pentru a vorbi. Imi aminteste de un proverb oriental care spune ”Cine vorbeste nu stie si cine stie, nu vorbeste. ” Sa te vanturi pe la televiziuni de amorul artei si sa iti prezinti propriile idei, de care esti ”ingragostit” drept adevaruri de necontestat, mi se pare o mostra de infatuare grosolana. E inca unul din motivele pentru care aloc televizorului cateva minute pe zi. Am invatat odata de la un tip, care lucra in niste servicii ca, orice informatie vine cu o doza cel putin egala daca nu mai mare, de dezinformare. Avea dreptate.

  4. Faină proză.
    P.S. Deci, omul nostru intră în politică de-adevăratelea?

  5. @Călin: Nu știu, putem discuta. Primele patru paragrafe sunt inspirate din modele reale (da, cunosc oameni care își doresc sincer să fie analiști la televizor). Ultimele două paragrafe sunt mai degrabă ficțiune.

    Putem să decidem împreună. Ce să se întâmple cu omul nostru în episodul 2?

    a) Se retrage din viața politică.
    b) Rămâne analist.
    c) Intră în politica partizană.
    d) Altceva. Ce?

    Ar fi frumos ca răspunsul să fie argumentat, dar primesc și simple voturi.

  6. Interesant finalul cu noua dorinta de a ajunge atat de sus. Prim-ministru, nu e usor, mai ales ca nu sunt o duzina de astfel de pozitii ci una singura pentru un singur om. Ales sau impins, nici nu conteaza dar idealul e maret. Sa-i uram succes!

  7. daca isi pune problema sa intre in politica partizana, probabil are niste simpatii clare (atat in privinta unei anumite doctrine politica, cat si pentru anumiti oameni politic) . sa ramana analist politic impartial e cam greu.
    pe de alta parte intrarea in politica nu e pentru oricine; trebuie sa ai stomacul tare, sa accepti ca poti fi injurat atat in lipsa cat si in fata , atat la tv cat si pe strada, pe drept sau pe nedrept. trebuie sa fii pregatit la randul tau sa ataci fara mila adversarii cand ti se ofera oportunitatea. politica nu-i un club pentru domnisoare nicaieri in lume, in romania cu atat mai putin.

  8. Mai, tu ai avut premonitia demisiei lui Papahagi? Parca l-ai descris pe el. :)))

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.