La colțu' străzii

”Eco-democrația” în România

15 comentarii

ocupareÎncepând din 1 septembrie 2013 în multe localități din România au avut loc proteste. Dacă la început s-a protestat împotriva proiectului de lege avansat către Parlament de Guvern prin care Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) ar fi primit drepturi exclusive de a exploata aurul din Munții Apuseni (zona Roșia Montană), în timp, a mai apărut un subiect – exploatarea gazelor prin fracturare hidraulică (comuna Pungești, județul Vaslui). Apoi societatea românească a prins glas: profesorii au ieșit în stradă, apoi cadrele medicale, chiar transportatorii. Ceva nu e în regulă de tot ies oamenii în stradă să își strige nemulțumirea (înțeleg că e criză, dar chiar așa?).

Textul meu însă se referă strict la primele motive de protest: exploatarea cu cianuri a aurului la Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Acestea sunt două subiecte care au scos în stradă considerabil de multă lume, dacă ne gândim la apatia societății românești de după mineriade.

La începutul seriei de proteste, mass media cunoscute au refuzat să le prezinte, ca mai apoi, când mișcările de stradă au devenit mult prea evidente, au ajuns să publice adevărate discursuri despre implicarea ”agenturili străine” în incitarea manifestanților (inclusiv plătirea acestora pentru a fi prezenți pe stradă). Protestatarii au fost însă inovatori și au decis că mesajul lor trebuie dus către concetățeni: internet (facebook, twitter, youtube etc.) – evenimente, articole, analize, informări, știri, transmisiuni în direct; marșuri lungi prin orașe, pe trasee diferite; fluturași produși în regim de voluntariat și distribuiți tot așa.

În fața acestui val de informare, mass media cunoscute nu au mai putut să rămână indiferentă și a trebuit să reflecte ceea ce se întâmpla în stradă. Așa au apărut știri de genul:

  • în București ar fi doar câteva sute de demonstranți la un protest din septembrie (doar în 1 septembrie, la primul marș au fost în jur de 3.000 de oameni, după care numărul acestora a crescut ajungând până la 15.000, conform jandarmilor care însoțeau coloana),
  • la protest participă doar niște tineri plictisiți, ghiftuiți, hipsteri (la protest participând un număr considerabil de oameni din grupa de vârstă 50+),
  • protestatarii nu se gândesc deloc la săracii mineri care nu au unde munci (după care s-au răsculat oamenii din comunele din jurul Roșiei Montane care au atras atenția că exploatarea în gen RMGC i-ar lăsa pe ei șomeri),
  • protestatarii sunt plătiți de George Soros sau de către ruși (George Soros a dat un comunicat prin care preciza clar că nu are nici un fel de interes economic în afacerea Roșia Montană),
  • protestatarii sunt ”niște ecologiști”.

Pe de o parte, trebuie să înțelegem contextual: mass media cunoscute nu mai sunt de ceva vreme independente și libere, acea ”a patra putere în stat” cum erau considerate la începutul anilor 90’. Diverși oameni politici sau afaceriști au investit în trusturile media românești și și-au impus propriile agende, astfel că jurnalismul real, care încearcă să fie obiectiv, să surprindă cât mai bine ceea ce se întâmplă a fost demult aservit intereselor patronilor. La asta se adaugă și criza economico-financiară care a determinat o scădere a bugetelor pentru publicitate a multor companii, Roșia Montană Gold Corporation devenind în acest fel un client fidel și generos pentru multe trusturi, cumpărând mult spațiu de publicitate. Iar așa cum era normal, jurnaliștii nu au putut să prezinte negativ una dintre principalele surse care le plătea salariul.

Începând cu septembrie am mai avut ocazia să analizez și să critic modul în care mass media consacrată au ”reflectat” protestele și doleanțele protestatarilor, dar azi mă voi opri doar asupra unui aspect.

Am observat că în timp protestele au fost categorizate ca fiind ecologiste. Chiar Liviu Maior, directorul Serviciului Român de Informații denumește unele elemente/protestatarii ca fiind ”eco-anarhiști”, fapt pentru care Active Watch a solicitat oficial instituției în cauză (3.10.2013) explicați cu privire la terminologia folosită – răspunsul oficial îl găsiți aici.

10 decembrie 2013. La Realitatea TV se discută aprins despre grupul de ”ecologiști” care au pătruns sau mai exact ”luat cu asalt” instituția Avocatului Poporului în încercarea lor de a stopa votarea de către Parlament a noii propuneri de lege a minelor care ar deschide larg ușa RMCG pentru exploatarea aurului cu cianuri. La Cluj, tot ”ecologiștii” ocupă sediile unor partide (deloc violent, numai că nu au fost rugați să intre) sau blocarea intrărilor unor sedii de partide și instituții publice. Același mesaj – ecologiștii sunt tineri, ocupă, recurg chiar la violentă pentru a își atinge scopul – protejarea mediului (a unui munte). Nu se discută clar despre motivele acestor oameni, cele discutate și analizate pe site-urile de socializare.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), ediția on-line, definește “ecologistul” ca fiind “adept al unei mișcări civice sau politice care își propune să militeze pentru apărarea integrității sistemului ecologic”. Chiar în corpul definiției apare și mențiunea că „Trei ecologiști de pe vasul Greenpeace, arestați vinerea trecută de poliția canadiană, au fost condamnați […] la amenzi de 1500 de dolari”. Un consumator înrăit de mass media (românii sunt în această categorie, după cum o demonstrează sondajele) a avut cu siguranță parte de știri în care au fost prezentați ecologiști extremiști care, prin acțiunile întreprinse, au făcut rău, fiind pedepsiți de către autoritățile competente. În plus, România nu este o țară în care ecologia, respectul pentru mediu să fie răspândite (vezi graba în care se taie păduri întregi ca după să alunece dealuri și să dărâme case). În concluzie, ecologia nu este un termen cu conotații pozitive în mintea multora dintre concetățenii noștrii.

Deci, încadrarea protestatarilor ca ”ecologiști”, indiferent dacă în unele cazuri acest lucru este de-a dreptul hilar – a se vedea mâna de ”eco-anarhiști” locuitori ai satului Pugești, face un deserviciu major mișcării protestatare care a prins glas în toamnă. Se diminuează foarte mult importanța motivelor mișcării de protest.

E adevărat că, în ciuda faptului că RMGC cumpără în continuare spațiul de reclamă în mass media cunoscute, se întâmplă ca să mai apară articole care analizează propunerea de lege a minelor (respinsă ieri) și se aduc în atenție chiar marile probleme, pe care mulți dintre parlamentari refuză să le discute. Astfel, propunerea de lege a minelor prevede ca:

–       titularii licenţelor miniere dobândesc în mod direct concesiunea/administrarea bunurilor proprietate publică din perimeterele miniere, astfel fără organizarea unor licitaţii, cu încălcarea principiilor tratamentului egal, al nediscriminării şi al liberei concurenţe;

–       exproprierile terenurilor şi gospodăriilor private necesare proiectelor miniere se vor face potrivit Legii 255/2010, lege care însă nu se referă la exploatarea resurselor minerale, cu excepţia zăcămintelor de lignit.

–       legea derogă chiar şi de la procedura stabilită de Legea 255/2010 privind exproprierea, acordând titularilor de proiecte miniere prerogative care practic îi substituie autorităţilor statului român.

–       În aceste condiții guvernul este obligat să declanşeze procedurile de expropriere în termen de 30 de zile de când titularul de licentă face o solicitare în acest sens şi fără să aprobe mai întâi indicatorii tehnico-economici ai exploatării;

–       iar Ministerul Economiei este obligat să acorde direct titularilor de licenţă minieră concesiunea asupra terenurilor care întră în proprietatea publică a statului ca urmare a exproprierii.

Cred că aceste motive sunt departe de a avea legătură cu ecologia în înțelesul de protejarea mediului, cât cu respectarea dreptului la proprietate, încălcarea principiilor tratamentului egal, al nediscriminării şi al liberei concurenţe – toate principii ale democrației.

Concluzia mea este că în momentul de față sau ar trebui ca în DEX să se facă o modificare prin care să se adauge definiției consacrate sintagma de ”apărare a democrației” sau ca referirile la mișcarea #unitisalvam să se facă în termeni de ”ecologist pentru democrație” definit ca “adept al unei mișcări civice sau politice care își propune să militeze pentru apărarea integrității sistemului democratic”.

Autor: Daniela

mămica Moacei / Moaca's mom Am o minune de fetiță și trei pisici

15 gânduri despre „”Eco-democrația” în România

  1. Declaratie proaspata:

    „”Extremismul străzii este foarte periculos pentru România. Este nevoie de un răspuns la această formă de radicalism”, a afirmat Blănculescu la conferinţa anuală Reindustrializare şi Infrastructură, organizată de producătorul de pompe Aversa, în parteneriat cu Mediafax.”

    http://www.gandul.info/stiri/blanculescu-consilierul-lui-ponta-acuza-extremismul-strazii-care-a-dus-la-caderea-legii-minelor-vosganian-a-simtit-o-amaraciune-si-o-mare-lovitura-11755237

    Plus, alta fierbinte despre „isteria anti-democratica”, vai aparati Parlamentul de furia strazii…

  2. ecologismul pentru democratie nu valoreaza nimic fara democratie. marea problema a rmgc, ca si la pungesti, e legata de abuzul puterii. cum intangibilitatea parlamentarilor deschide calea unor abuzuri fara precedent, problemele ecologice vor deveni o picatura intr-un ocean.
    iar daca pomenim si de ecologie, si de abuzuri, guvernul ponta a promis, abuziv, distribuitorilor de carburant, relaxarea standardelor ecologice. n-am auzit niciun ecologist protestand la asta.

  3. John Kerry referindu-se la Ucraina: „SUA isi exprima dezgustul in fata deciziei autoritatilor ucrainene de a raspunde la manifestantiile pasnice din piata Maidan din Kiev cu fortele de interventie ale politiei, buldozere si bastoane, in loc sa le respecte drepturile democratice si demnitatea umana”, a subliniat Kerry. „Acest raspuns nu este nici acceptabil, nici bun pentru democratie”,

    Ma gandesc ca este o buna paralela, mai ales cu cazul Pungesti.

  4. @emil stoica. Este cea mai proasta paralela pe care o poti face! Cum poti sa compari dorinta unor oameni de a trai in libertate, prosperitate, democratie, intr-o tara fara coruptie si si ceea ce se intampla la Pungesti? Am trait suficienti ani prin Vaslui ca sa-ti spun ca cel mai important lucru din gospadaria unui cetatean este cheia de la pivnita in care isi tin butoaiele de vin; daca avem de-a face cu o familie normala atunci gospodina ascunde aceasta cheie; dar sunt multe familii in care aceasta cheie este ascunsa si de sot caci este o tentatie foarte mare pentru nevasta lui. Sunt asa de ingrijorati de soarta ecologica a satului incat taranii de acolo se caca in spatele casei (poluare dovedita cu nitriti a panzei freatice), lasa balariile din curte sa creasca cat casa , arunca gunoiul (inclusiv produsele din plastic) pe unde pot si ma opresc doar aici. De ce nu inchizi caldura in casa ta caci se degaja CO2 si poluezi, dle emil stoica?

  5. @Doru: Ce naspa sunt aia din Vaslui – nu mai bine scapam de ei de tot? Serios, chiar merita sa traiasca oamenii astia? Si daca prin absurd ii lasam sa traiasca, sper ca nu ii lasam sa hotarasca daca vor sau nu explorari de gaze de sist la ei acasa. Ce naiba, doar sunt niste betivi.

  6. @andreea: ce-mi plac mie fetele numite Andreea care de fapt este simbolulul masculinitatii! Vor sa arate ca au logica in afirmatii cand de fapt….BTW, am spus eu ca acei oameni nu merita sa traiasca? Viata voastra este o supozitie , protestele voastre pleaca de la supozitii, judecata voastra este o supozitie. Habar nu aveti care este realitatea gazelor de sist dar protestati ca sa va puneti pozele pe FB. In tara care traiesc violarea unei proprietati este grav pedepsita, la fel si blocarea unui drum public. Invatati sa respectati legea VOI si apoi cereti cu indreptatire sa o respecte si altii. Dar in Romania este o vorba: si ce daca fura, ce fura de la mine! lasati omul in pace! Si atunci ce pretentii sa ai de la cei care voteaza hotii

  7. @Andreea, domnu se pare ca e suparat. Eu insa sunt bucuroasa. CURS a venit cu date: 52% dintre romani (esantion reprezentativ pentru Romania) nu vor exploatarea gazelor de sist si doar 31% sunt pentru; 45% nu vor cianuri deci RMGC, dar 42% vor (ceea ce e super in cazul in care RMGC plateste f multa publicitate). Datele sunt culese asa cum spune regula: chestionar aplicat fata in fata, esantionare beton, formularea intrebarilor profesionista, neurmarind detorsionarea raspunsurilor.
    Concluzia: protestele nu au fost in van si nu sunt in van. Ele au efect si romanii se trezesc si vor sa fie respectati.

  8. @Doru: +1! felicitari!

  9. Maimuta tot maimuta, chiar daca traieste intr-o tara in care violarea proprietatii e grav pedepsita. Sa speram ca macar generatia a doua va fi mai coborata din copac.

  10. Sunt unii mai „eco” care se impotrivesc Chevron spunand ca asta e capitalism de secol 19. Fratilor, aia din Pungesti sunt desprinsi de la 1907 si nici restul Romaniei nu o duce prea bine. Cum sa vii cu texte ecologiste cand noi ne incalzim arzand balega in sobe?!

  11. @kinn
    Intre tine si maimuta, prefer maimuta; chiar imi plac foarte mult gorilele; sper ca esti inzestrat cu un creier suficient de dezvoltat ca marime, pacat ca stai prost cu circumvolutiunile . Nu-i nimic grav, omenirea are nevoie si tine caci altfel cum am putea sa le explicam copiilor nostri ce patesc daca nu mananca si/sau nu invata!

  12. Daniela, pana sa te bucuri tu de eco-democratie, vezi ca din sintagma a disparut partea cu ”democratia”. Ca sa fiu mai precis, exact in timp ce devenea eco, era din ce in ce mai putina democratie. Spre deloc.
    Dar poti sa fii fericita – v-ati recuperat cei patru munti aflati in pericol si nici prima sapa in brazda de la Pungesti nu se arata prea curand. Romania a devenit mult mai misto de marti incoace.
    Tu chiar ai puterea sa te bucuri ?

  13. Cei mai tari sunt aia care spun ca „De ce trebuie sa vina RMGC sa ne exploateze aurul sau Chevron sa ne scoata gazele, noi nu suntem in stare?!” Astia sunt ecologistii care vor preservarea mediului doar daca e vorba de vreo firma straina. Daca e o firma a statului roman nu au nicio problema in a rade 7 munti nu doar 4

  14. Nota moderatorului: Vă rog să rămâneți la discutare ideilor și persoanelor. Analizele zoologice și frustrările de masculi misogini nu sunt binevenite și nu le voi tolera.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.