La colțu' străzii

Update. Legea marțială de la Pungești

45 comentarii

Am dileme legate de gazele de șist. În același timp, empatizez cu comunitățile locale care nu doresc să fie cobaii acestei tehnologii controversate. De ce Moșna sau Pungești și nu Pipera? Chiar, de ce nu aducem dinamitările, sondele și implicit gazele de șist în Pipera, să fie mai aproape de marea masă a consumatorilor casnici și industriali?

Un mic sătuc din Vaslui a ajuns subiect hot pe reddit world news și rar se întâmplă ca România să devină virală în această rețea socială. Satul Pungești devine dintr-o dată foarte actual în dezbaterea globală adunând mii de comentarii printre care merită să dați scroll.

Dincolo de dezbaterea pro sau contra fracturării, explorării, exploatării revin cu aspectele ce țin de dreptul de proprietate. Am văzut imaginile cu Jandarmeria acționând cu forță nejustificată la Pungești pentru dispersarea protestatarilor. Data trecută când au intervenit ghiolbănește, au raportat comic și oficial cum că ei au ajutat bătrâni să se ridice din șanțuri. Nu sunt neapărat de acord cu interpretarea emoțională cum că Jandarmeria a ajuns firmă de pază gratis pentru o companie privată. Consider că oriunde există mase de oameni, Jandarmeria ar trebui să se autosesize însă la modul discret, non-invaziv, diplomat. Cum s-a acționat câteva luni în această toamnă pe străzile din București. Dar.

Înțeleg că la Pungești jandarmii au evacuat violent mulțimea protestatară și tabăra aferentă de țărani eco-anarhiști de pe un teren privat. Al lor, campaseră și protestau în grădina lor. E și asta o discuție fascinantă, cum în patria paradoxurilor, prima mișcare Occupy se întâmplă ocupând un teren privat, cu voie și masă de la gazdă. Abuzul jandarmilor trebuie măcar să ridice sprânceana oricărui spirit critic. Cu ce mandat au intrat jandarmii pe un teren proprietate privată? Ca să ce? Să elibereze blocarea unui drum de servitute imaginar care trecea prin grădina aia? Nu intri peste om în casă și-l ridici pur și simplu. Sper ca Jandarmeria să prezinte un mandat de la un magistrat pentru această intervenție.

Asta ori să invoce Legea Marțială de la Pungești.

Update: Ultima frază s-a vrut o figură de stil. Din păcate s-a transformat într-o premoniție. Prinși în ilegalitatea acțiunilor lor, Jandarmeria a declarat Pungești „zonă specială de siguranță publică”.

pungesti - zona speciala de siguranta publica 2013

Anunțuri

45 de gânduri despre „Update. Legea marțială de la Pungești

  1. Banuiesc ca primul paragraf e scris la misto. Nu de alta dar ar fi greu de imaginat ce sa caute sondle si dinamita in Pipera de vreme ce in Pipera nu sunt gaze de sist. In alta ordine de idei oo fi terenul ala privat al privatului dar subsolul de sub terenul privat e al statului si exista legi care reglementeaza de niste ani buni cum si in ce conditii proprietarul terenului e obligat sa accepte sonda pe el.
    In incheiere o intrebare: Credeti ca daca trebuia acum construit Barajul de la Portile de Fier 1 a carui lac a inghitit o insula intreaga si alte cateva localitati, se mai facea, sau se legau eco-anarhistii cu lanturile de „cazane”?!

  2. Ca unul care a avut de a face cu niste cazuri relativ minore de tulburari de posesie (ca alea ar putea fi dpdv juridic), iti spun sigur ca jandarmii nu vin sa ajute o persoana privata ca sa se respecte legea, decit daca ai hotarire judecatoareasca definitiva si irevocabila, investita cu titlul executoriu, insotit de un executor judecatoresc care va face cerere sa fie insotit de politisti sau jandarmi (si care de obicei te refuza, ca nu au timp si oameni – si e adevarat asa).

    Deci cind aud ca Jandarmeria intervine (in forta) pentru a apara proprietatea (cum zice nea Ponta) ma apuca o lehamite existentiala, ca stiu ca au venit pentru ca acel cineva era Chevron si nu Bibita SRL sau Bibita Iancu, ca atunci il tratau cu curu’. Pardon, cu popoul…

  3. @ mihai pai de unde stim ca nu sunt gaze de sist in pipera?! intai sa vina Prospectiuni SA a domnului tender, SA EXPLOREZE prin dinamitarea unor cantitati mici de explozibil si apoi daca nu gaseste gaze de sist sa se mute mai incolo. spre corbeanca. si spre snagov.

  4. Din nou, repet: oamenii aveau corturile si tabara pusa in gradina lor. Vis-a-vis de santierul Chevron. Jandarmii au dat buzna in terenul lor, i-au ridicat si i-au bagat in dube.

    Nu ma pricep la aspecte juridice dincolo de cultura generala dar sper ca au facut-o cu mandat sau conform unei proceduri clare, dupa cum foarte bine a detaliat Bogdan mai sus.

  5. Eu am o intrebare: ce spune legea? Daca resursele din subsol sunt proprietatea publica iar publicul, prin reprezentantii sai (adica guvernul) a dat dreptul unei firme sa exploateze, ce se intampla concret la sol, solul fiind posibil proprietatea privata? Adica legal, ce se intampla? Este obligat proprietarul solului sa lasa statul sa aiba acces la subsol? Este nevoie de hotarare judecatoreasca? Este nevoie de compensatie financiara pentru deranj?

    • Emil: eu nu discut acel aspect legat de dreptul de proprietate si ce inseamna subsol, sol sau deasupra solului. Este ras-discutat prin tot internetul romanesc. Ba chiar a devenit discutie globala ajungand si pe reddit aceasta polemica.

      Nu, eu semnalez doar faptul ca protestatarii campasera in gradina lor. Si d-acolo au fost ridicati si bagati in dube. Asa am citit relatarile de la fata locului.

      Asta mi se pare un abuz major. Fiindca intri in gradina cuiva ca sa-l arestezi doar cu mandat sau sub incidenta legii martiale.

      PS: am updatat usor articolul ca as fie mai clar la care incalcare a dreptului de proprietate m-am referit. Nu că n-ar fi și alte încălcări, desigur.

  6. @Mihai: daca tot faci comparati cu Portile de fier, nu au decit sa ii exproprieze pe tarani, sa le dea banii, si pe urma tot pamintul este al lor. Dar asa, le tragi niste zdruncinaturi pe casele alea de chirpici, le imputi apa din fintini, dupa care iti ceri scuze ca n-ai gasit nimic si pleci mai departe. Sau le spui ca ai gasit si ca peste citiva ani incepe exploatarea si sa mai astepte ei pina ii expropriaza.

    Nu spune nimeni sa opresti investitii importante pentru popor pentru ca nu vrea taranul, dar taranul ala ar trebui sa aiba si el niste drepturi pentru necazul care s-a abatut pe capul lui.

    Nu de alta, dar toti suntem de acord cu genul asta de investitii dar pe principiul NIMBY (not in my back yard), adica sa se faca, primesc, dar la altii in ograda.

  7. Asa e, Elena. Dincolo de aspectul ecologic sau economic, actiunea companiilor energetice socheaza prin rigiditatea si obtuzitatea comunicarii. Nici un gest de a se intelege cu comunitatile locale, semn ca sunt foarte sigure pe sprijinul factorilor de decizie politica. Pana si bastinasii din Africa mai primesc niste margele colorate de la colonizatori.
    De ce s-a ales o cale brutala in loc de una amiabila? De ce nu li se da o speranta localnicilor ca vor fi despagubiti pentru eventualele pagube, ca vor beneficia cumva de aceste explorari/exploatari?

  8. Colonizare dupa toate regulile din manual: (i) se bate palma cu seful de trib, cu bastinasii nu se sta la discutie, (iii) se asteapta ca seful de trib sa linisteasca cu bata opozitia supusilor si (iii) se fac o gramada de coco. Bastinasii nu au drepturi, sunt material de servitori cel mult.

    Odata cu dreptul de explorare, Chevron a cumparat de la statul roman si linistea si drepturile populatiei. Maine-poimaine or sa ne trezim si noi vanduti.

    Intre timp, restul populatiei spalate pe creier aplauda entuziasmati la Avatar. In filme, satenii castiga lupta cu exploatatia. In realitate, sunt bagati in dube. Avatar 2 se toarna la Pungesti, varianta cu sad end.

    Dar hei, astept sa se ajunga repede la arzatoarea intrebare: e legal sau nu?

  9. Moromitic: totusi, daca cetatenii respectivi de fapt nu stateau pe terenul lor, ci pe calea de acces a statului catre resursele subsolului?

    • Emil: spete juridice prea avansate pentru mine.
      Cornel: cred ca e vorba mai degraba despre drepturile omului. Dar nu stiu cu ce ii incalzeste ca pot castiga in justitia romaneasca peste un an sau la CEDO peste cinci.

  10. Sunt atati tineri avocati, care au si o posibilitate de vizibilitate mare pe aceasta speta.

  11. În Pipera , n-or fi gaze de șist dar, și chiar de -ar exista, ce guvern ar avea curaj să-i supere pe „boierii” din Pipera? Noul Primăverii.

  12. @mihai
    Deci dupa tine daca o persoana nu are bani sa dea copiilor sa manance este OK sa-ti intre in casa si sa te caute prin buzunare. Dar daca vrei sa-ti fie respectat dreptul de proprietate invata sa-l respecti pe al altora. Inclusiv cu pretul lipsei unei hidrocentrale care ajuta la cresterea comfortului unor persoane care voteaza cu cine da mai multe de 1 kil de ulei.
    Ca daca mergem pe principiul „Uite dom’le cate s-au facut cu banii si bunurile furate de la altii” o sa ajungem sa-l felicitam pe Videanu pentru vila pe care si-a facut cu banii din bordurizari.

    Ma mira ca sunt o gramada de oameni care urineaza pe principiul „Daca nu am X, n-o sa-l fur de la X” dar se zburlesc nervos cand politicanul Y se ghideaza dupa motto-ul „Daca nu am vila, o sa fur de la buget ca sa mi-o fac”. Si dup-aia se enerveaza cand le spui ca politicienii sunt dupa chipul si asemanarea lor.

  13. @ariel
    As vrea sa te vad in locul Chevron discutand cu localnicii. Mai ales cu preotul de acolo. Ai putea scrie un manual de PR, ma gandesc…
    @Pipera stuff
    Gazele de șist depind de o configurație geologică. Asta cu Pipera duce discuția într-o zonă specifică dezbaterilor din scara blocului.

  14. @Pandele

    Da’ Chevron, la viata lui, cu ce tipuri de oameni emancipati a obisnuit sa comunice? Sa stim si noi care-s standardele, poate-i educam nitel pe amaratii aia din Pungesti…le facem un training, in prealabil.

    (asta apropo de dezbateri de scara blocului…)

  15. Calcul economic rece si cinic (ca in capitalism): Pungesti este un sat de 2000 de marati fara slujbe caretraiesc din agricultura de sbzistenta si se incalzesc iarna cu balega amestecata cu paie. terenurile agricole din judetul Vaslui sunt slabe calitativ si lipsite de amenajari cum ar fi irigatiile. Casele din Pungesti sin 99% din pamant. Ce este mai valoros acolo: gazul sau casele/pamanturile?! Hai sa nu ne mai rostogolim de indignare pt ca taranii de acolo nu isi apara nimic ci vor niste bani. Daca Chevron le da cate 1000 de euro la fiecare gospodarie taranii or sa ii ia la goana pe ecologisti. Momentan se actioneaza conform legilor exploatarilor, dar veti vedea ca in curand Chevron va mitui popa, satenii, primarul si tot vor scoate gaze de acolo pt ca Romania are nevoie de gaze nu de chirpici si balega. Eu nu vreau sa ma incalzesc cu balega eco ci cu gaze de sist ieftine ca nju sunt de import.

  16. mihai, am vazut aseara pe bbc un documentar despre evolutia eugeniei si a rasismului in coloniile germane din africa, la granita secolelor xix si xx. toate ororile ulterioare ale secolului xx au pornit de la oameni care gandeau exact ca tine.

  17. mihai, ai uitat sa ne-o bagi pe aia (suprema!) cu „fiecare om are un pret!”.

  18. @berenger, eu mai stiu pe unii care au luat fabricile si firmele de la „colonistii” albi si le-au dat poporului asuprit pt ca a nu mai fi exploatati de colonialisti. Stii cine sunt aia? Aaia care fac focul in soba cu bani, adica cetatenii din Zimbabwe. Una e sa vinzi resursele si alta e sa ti le ia cineva gratis. Romania are resurse si de aur si de gaze de sist. Romania e incapabila sa si le exploateze pt ca are de hranit saraci si pensionari cu banii din buget si astfel nu-i mai raman de utilaje si oameni destepti. Acum ce sa faca Romania? Sa stea pe resurse 4ever sau sa le concesioneze in conditii fair pt toata lumea?!
    @OvidiuB, eu doar aratam ca „ecologistii” din Pungesti acum negociaza un pret mai bun sa taca din gura. A propos….unde sunt aia cu Unitisalvam din Bucuresti? De vreo 3 saptamani nu am mai auzit nimic de ei?!

  19. @OvidiuB
    Singurul argument pe care Chevron il are in povestea de la Pungesti este unul rational si care tine de riscul statistic al unei catastrofe in procesul de explorare. Ce se intampla la Pungesti este orice numai rational nu e, deci posibilitatea de dialog este zero. In plus, admitand imposibilul, adica o discutie rationala, nu vad intre protestatarii de la Pungesti pe nimeni cu care ai putea avea o discutie tehnica despre tehnologia fracturarii hidraulice.
    Corporatiile nu comunica decat rational, deci la Pungesti Chevron nu are ce sa comunice si nu are cu cine sa comunice. Comunicarea asta pe care o ia toata lumea in brate ca pe un fetis nu e o bagheta magica, are si ea limitele ei.

    • O asociatie a cerut datele oficiale care au justificat interventia brutala.

      Jandarmeria a raspuns ca „sunt date clasificate”.

      Ca-n povesti.

  20. @ariel
    Am citit reportajul lui Stefan Mako si apreciez eforturile lui de a fi acolo. Dar daca imi relateaza fara niciun filtru ce spun oamenii de acolo, pe mine nu ma pacaleste, dar pe altii poate sa ii pacaleasca. Mie mi-a atras atentia fragmentul de opinii ale localnicilor grupate sub titlul ”smecheriile care i-au adus aici”. Una din ”smecherii” este aceea ca Prefectura le-a pus in vedere ca nu pot organiza un referendum local pentru a anula o lege cu aplicabilitate nationala. ”Judetul le-a pus bete in roate”, zic satenii, iar Mako ii reproduce fara niciun fel de discernamant, cu aerul ca ce spun oamenii aia e si adevarat si ca ”judetul” ii oropseste.
    Daca maine o sa li se arate ca asa e bine, Pungestiul ar putea face referendum de modificare a Codului Penal si sa reinstituie pedeapsa capitala pe raza lor administrativa.
    Asta nu inseamna ca apar Jandarmeria sau Chevron. Incerc doar sa zic ca e un malentendu cu participarea tuturor partilor implicate.

  21. @Pandele
    Ce spui tu, in tuse mai groase ar suna cam asa: aia din Pungesti sunt niste desculti, nu cunosc fizica, geologie, geofizica, sunt si habotnici (fiind manipulati de popa, se intelege), prin urmare nu strica Chevron orzu pe gaste ca sa comunice fix cu pungestenii.

    Sunt de acord cu expertiza limitata a celor care protesteaza. As fi curios totusi:

    (1) cu care foruri de specialitate a discutat Chevron in tara asta, de i-a convins ca sa exploreze la Pungesti e sigur? si
    (2) cum au venit forurile de la punctul 1 sa le explice descultilor din Pungesti pe limba lor, de tarani habotnici cu 4-8 clase, ca explorarea nu e un pericol.

    Intrucat despre punctul 1 am dubii, iar punctul 2 sunt absolut convins ca nu a avut loc, cred ca putem cadea de acord ca descultii din Pungesti au tot dreptul sa protesteze pentru ca se iau decizii pe pamanturile din vecinatatea lor, fara ca ei sa fie bagati in seama de nimeni. Si mai mult decat atat, data fiind „comunicarea” de care au parte din partea Jandarmeriei, cred ca e rezonabil sa ne si solidarizam cu bietii oameni.

  22. mihai, o atrocitate nu scuza alta atrocitate. faptul ca trebuie sa subliniez asta mi se pare grav.
    oricum, mi-s curios ce vezi tu fair in felul in care este tratata comunitatea din pungesti in toata povestea asta. apropo – din codul de etica al chevron: `Comunităţile: Ne angajăm la dialog cu comunităţile pentru a ne îmbunătăţi înţelegerea problemelor care pot apărea în legătură cu respectarea drepturilor omului, pentru a beneficia cu toţii de pe urma proiectelor şi a operaţiunilor noastre şi pentru a îmbunătăţi managementul impactului pe care aceste proiecte şi operaţiuni îl poate avea.`

  23. @OvidiuB
    Tusele (foarte) groase iti apartin, nu e intentia mea nici sa-i privesc astfel, nici sa-i prezint in astfel de tuse groase. Lipsa de expertiza in materie e si la Pungesti, si la Bucuresti, si in Oklahoma.
    Eu doar am vrut sa pun accentul pe faptul ca nicio corporatie nu poate comunica pe tărâmul emoțiilor.
    Acuma, ca sa iti raspund punctual:
    1.
    In ceea ce priveste parcursul lui Chevron in Romania, este cel legal – are un contract de explorare cu statul, obtinut pe baza unei oferte. Ceea ce sugerezi tu este ca Chevron sa isi dovedeasca reputatia imaculata la chestiuni de mediu.
    Si British Petroleum avea o reputatie imaculata intr-o tehnologie de explorare veche de decenii. Asta nu i-a scutit sa o sfecleasca big time cu Deep Water Horizon, in Golful Mexic, provocand una din cele mai mari catastrofe de mediu din istoria recenta.
    In plus, ceea ce se face la aceasta etapa este explorare, care comporta un risc statistic chiar mai mic decat ala de exploatare la scara industriala.
    Am mai spus-o pe aici – protestele de acest gen sugereaza ca protestatarii si sustinatorii lor isi doresc risc zero. Daca tu poti sa imi dai exemplu de vreo activitate umana cu risc zero de mediu, eu ma inclin si ma retrag din discutie.
    2.
    Nu inteleg de ce statul trebuie sa vina sa ma convinga de cate ori nu inteleg justetea unei legi. Ceea ce se intampla acolo e destul de similar cu principiul exproprierii pentru cauze de interes public major. Cand esti subiectul unei exproprieri, legea poate deveni extrem de neplacuta. In orice tara civilizata din lumea asta, argumentul statului in astfel de moment nu este puterea de convingere individuala, ci fortele de interventie. Eu ii pot intelege foarte bine pe oamenii din Pungesti ca sunt speriati. Dar, la limita, argumentul tau e ca statul trebuie sa convinga fiecare cetatean sau comunitate de fiecare data cand cetateanul sau comunitatea sunt speriati si/sau nu inteleg filosofia din spatele unei reglementari.
    Si repet, ca sa nu avem vorbe la proces, nu argumentez acum nici in favoarea Chevron, nici in favoarea (Doamne fereste !) Guvernului.

  24. @Pandele
    Tusele imi apartin. Oamenii din Pungesti sunt pe taramul emotiilor nu pentru ca sunt niste vertebrate incapabile sa rationeze (din nou, tusele-s ale mele), ci pentru ca asa intervin emotiile cand fantana TA e aia in pericol sa fie otravita (cine stie?) si vacile TALE sunt in pericol sa moara. Altfel, de la Bucuresti e simplu sa rationam cu totii.

    Eu n-am o problema cu argumentele tale si iti spun si de ce: ele sunt de manual. Problema mea e ca noi suntem in Romania si venim cu argumente din manualele de bune practici de prin Finlanda sau Germania, unde STATUL E ALTUL. Poate ca daca as fi in Finlanda, si eu as avea siguranta ca statul meu a analizat bine si in interesul general (care-l include si pe-al meu) inainte sa dea licenta de explorare. Si – in Fiinlanda fiind – probabil ca as fi aflat pana acum de la vreo autoritate ce e cu explorarea, care sunt riscurile (nu pretinde nimeni risc 0), care sunt beneficiile.

    Dar suntem in Romania si asta o stiu si eu, si cei din Pungesti si o stii si tu. In state precum al nostru jandarmii nu sunt pusi sa „asigure punerea in executare a legilor”, ci sunt pusi sa disperseze orice „adunari neautorizate” care contesta legile sau deciziile date fara niciun fel de consultare si comunicare de catre autoritati.

    SI sper sa nu imi aduci argumentul cinic; „domnilor, intariti-va statul!”.

  25. Insa cu toate astea, chiar asta e esenta. Problema nu este ca se fac explorari, problema nu este Chevron, problema principala este statul si cum gaseste el de cuviinta sa aiba grija de cetatenii lui. Si solutia nu este sa nu mai facem nimic in tara, ci sa le facem cu cap. Adica e nevoie de alt „stat”. Desigur, solutia pe termen scurt e sa nu se permita clicii de la putere sa inceapa nici o exploatare fara legislatie adecvata si cu suspiciuni de coruptie.

  26. @OvidiuB
    Din pacate nu avem alt stat. In plus, statul suntem noi, dar ansamblul asta are o inertie grozav de mare. SOV chiar a surprins esentialul cu vorba aia. Intre timp statul s-a mai intarit (sau nu era asa de slab pe cat credea el) si a aflat-o pe pielea lui.
    Eu cred ca in binomul cauza-efect de cele mai multe ori le inversam. Vrem sa procedam altfel, fiindca statul nostru il percepem ca fiind altfel (decat Finalnda, de pilda). Eu zic sa plecam de la premisele normalitatii (finalandeze, de pilda) si sa actionam in normalitatea aferenta.
    Apropo de premise, vad ca si tu pleci de la unele asupra carora nu-mi pare ca ai dubii. Cum anume e in pericol fantana si vaca omului din Pungesti ? Cat de mare e riscul statistic ? Care e oricum singura cifra pe care o ai la dispozitie. Si mai ales cum se compara acest risc statistic cu alte riscuri la fel de prezente, dar pe care nu le mai percepem in mod acut – accident rutier, infarct miocardic, fulger, etc. ?
    Din pacate, orice aranjament juridic ai cauta, niciodata nu va putea acomoda aprehensiunile tuturor. Mitul solutiei de compromis traieste doar in manualele de politologie. Din orice lege, o minoritate va fi perdanta ”for the greater good”. Azi sunt cei de la Pungesti.
    Eu, de exemplu, sunt foarte nemultumit de contractul social. Am un salariu bun, de mai bine de un deceniu, si cotizez masiv in fiecare luna la finantarea unui sistem care nu imi ofera nimic in schimb. Sunt printre perdantii ”for the greater (and debatable) good”. Cum ar fi sa se schimbe tot sistemul de protectie sociala si de finantare a statului fiindca eu si minoritatea din care fac parte suntem nemultumiti ? Iar eu, spre deosebire de aia de la Pungesti, chiar am cifre certe si obiective cu care sa imi dovedesc nemultumirea…

    PS
    Tocmai vad in direct de la Pungesti un banner cu ”acesta este pamantul lui Stefan cel Mare si Sfant” si unul cu ”biserica ortodoxa, mama poporului roman”. Tare as vrea sa vad o strategie de comunicare publica din partea Chevron sau a Guvernului pe aceste baze…

  27. Azi, din nou evacuari in forta de pe terenuri private.
    Pungesti live: https://twitter.com/VicePungesti

  28. @Pandele: te pricepi de minune sa manipulezi cuvintele si situatia, mai ca as crede ca faci parte din echipa de PR a Chevron sau, de ce nu, a SRI. Tot zicea Maior ca retelele de socializare sunt sub observatie, probabil au baieti destepti care stiu sa sustina un punct de vedere si pe forumuri.

    Spui ca nu vezi unde e pericolul acestui tip de exploatare neconventionala. Trecand peste faptul ca ignori punctul de vedere a multor specialisti care au argumentat nocivitatea asupra retelei hidro si a sanatatii umane dintr-un astfel de areal afectat, cum explici ca tari europene dezvoltate au interzis sau au aminat pe perioada nedeterminata acest tip de activitate? De ce e musai sa fim noi pionierii gazelor de sist? De ce nu exista niste studii de impact? E o tehnologie neconventionala, relativ noua, asadar precautiile trebuie sa fie mai elaborate. Inteleg ca nu exista nici legislatie conforma, aprobarile sunt doar efectul pixului unor politruci iresponsabili.

    „Destul de similar” cu exproprierea? Exproprierea presupune acordarea unor despagubiri substantiale in schimbul pagubelor materiale si a dezradacinarii fizice si emotionale. Daca panza freatica va fi compromisa, sute de oameni vor trebui sa pribegeasca. De ce nu exista garantii pentru o astfel de eventualitate care s-a petrecut deja peste ocean? Cine va raspunde? Chevron, Ponta? Desi nu sunt de acord nici cu exploatarea de la Rosia Montana, RMGC da clasa Chevron, a stiut sa comunice, a platit despagubiri, astfel incat comunitatea locala a fost convinsa in mare parte. Sa nu-mi spui ca localnicii de acolo au mai multe studii decat cei de la Pungesti sau ca biserica e mai putin prezenta. Ti se pare normal sa convingi o comunitate cu forta bruta? Nu cred ca intr-o alta tara UE se intampla asa ceva. Nu vad nici o deosebire intre ce se intampla acum la Pungesti si ce se intampla pe vremea colectivizarii. Si comunistii actionau in baza unor legi „democratice”.

    Sunt de acord cu @OvidiuB si @orientatu: sa rezervam resursele minerale pana vom avea o guvernare decenta si tehnologii de exploatare mai putin daunatoare mediului. Suntem cea mai putin dependenta tara din UE d.p.d.v. energetic, mai putem astepta cativa ani pana ne lamurim ce e cu gazele de sist.

  29. @ariel
    Uite, o sa ti-o spun direct, ca alta cale nu e.
    Insinuarea ca argumentez pentru orice altceva decat constiinta mea sau pentru oricine altcineva este de-a dreptul jignitoare, iar in cazul tau de-a dreptul puerila.
    De cate ori am ridicat cate un challenge la adresa activismului anti-RMGC, iar acum la adresa activismului de la Pungesti, m-am ales cu etichete de-astea.
    Si eu pot sa pun etichete, dar aici credeam ca discutam despre idei. Si eu pot sa cred ca activismul ecologic este vecin si bun prieten cu bigotismul, ca e o recalificare la locul de munca a activismului istoric de extrema stanga finantat de Moscova timp de decenii si ramas fara obiectul muncii dupa caderea Cortinei de Fier. Si mai stiu cateva etichete.
    Pe care din ele ai vrea sa ti-o lipesc de frunte, asa, in contrapartida ?
    Esti in favoarea libertatii generale de exprimare, dusa chiar pana la violentele de la Pungesti de azi ? Sau esti doar in favoarea libertatii TALE de exprimare, pe cand a mea poate fi târâtă pe jos si subminata cu aluzii de tip SRI sau Chevron sau RMGC ?
    Argumentam pe baze egale de exprimare ? Chiar te intereseaza si un alt punct de vedere sau ai decis deja in forul tau interior ca ai dreptate si ca nu mai ai nevoie de nicio alta perspectiva ?
    Si daca chiar vrei sa ai o discutie si un schimb de idei te sfatuiesc sa mai citesti o data ce am scris, pentru ca eu chiar imi aleg cu grija cuvintele si argumentele. In interpretarea ta de mai sus nu e aproape nimic din ce am spus eu. Porti o discutie imaginara, cu propriile tale temeri si fetișuri, nu cu mine si cu argumentele tale. Eu nu sunt dusmanul, nici adversarul, si nici macar oponentul tau aici.
    De aceea esti foarte putin calificat (incerc sa evit cat pot cuvantul ”deloc”) pentru o dezbatere, pentru simplul motiv ca esti incapabil sa asculti.
    Am zis ”sa asculti”, nu sa imi dai dreptate !

  30. Ce tot o dati cu evacuraile de pe terenuri private? Uite poza asta http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/12/07/52a31135c7b855ff56856054/646×404.jpg arata ca „ecologistii” au savarsit infractiunea de distrugere a bunurilor(gardului) de pe terenul PRIVAT care nu e al lor. Chevron exploateaza de pe un teren pe care e autorizat sa exploateze. deci pana la urma cine intra pe proprietatea cui?!

  31. Nu prea urmaresc subiectul, mai ales ca e un volum imens de informatie si am mari dubii referitoare la corectitudinea acesteia. Am nevoie de dovezi foarte clare ca sa cred ca jandarmeria a intervenit violent pe o proprietate privata fara acordul proprietarului. Imi miroase foarte tare a poveste nemuritoare, la fel precum cea cu mortul de acum cateva saptamani. In plus in fiecare zi aud de violente, iar a doua zi protestatarii sunt tot acolo. Nici n-am vazut vreunul batut. Iar cei ce ies in fata sunt doar jurnalisti si activisti, nu prea am vazut localnici.

    Una peste asta, povestea asta cu protestele anti-Chevron imi aduce aminte mai curand de protestele sindicatului Viitorul Mineritului de la Rosia Montana decat de „Uniti Salvam”. Cred ca nu intamplator tentativele de a organiza proteste in Bucuresti s-au lovit de indiferenta, abia daca au venit vreo 200 de oameni, si aceia agresivi.

    Dupa primul miting „Uniti Salvam” am spus ca oamenii sunt in strada strict pentru a obtine respingerea proiectului de lege speciala pentru RMGC, si nu vor mai putea fi mobilizati nici impotriva gazelor de sist, nici pentru represalii de orice fel impotriva RMGC, nici contra capitalismului, nici contra corporatiilor, nici impotriva clasei politice, nici in apararea DNA-ului si a altor teme pe care unii si altii vor sa ni le bage pe gat drept interes public. Ma bucura sa vad ca am avut dreptate, si ca oamenii sunt destepti.

  32. @joness: Cu alte cuvinte, să le dea la ficat dă-i Doamne Iartă-mă de apucați. Și mincinoși.
    Sonda aia e ultima problemă. Jandarmeria a intrat pe o proprietate privată fără mandat. Când au fost întrebați de documente justificative, cică-s informații clasificate (vezi linkul din comentariul meu de mai sus). Nici o negare oficială – ar fi apărut în secunda doi dacă ar fi avut acoperirea legală.

    Nu. Au acționat disproporționat împotriva unor mămăi, unchi și boemi fără cauză. Abia azi și-au dat seama de prostia făcută (și clasificată) și ca reacție juridică de acoperire au declarat Pungești „zonă specială de protecție publică” orice ar fi însemnând în asta.

    http://adevarul.ro/locale/vaslui/video-comuna-pungesti-declarata-zona-speciala-siguranta-publica-1_52a46389c7b855ff568bb1f6/index.html

  33. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate…orari

    Deci 19,6+6,9% procentul de cretini in Romania. E o porcarie sa te opui de principiu exploatarii resurselor, la fel cum e la fel de mare porcarie sa accepti exploatarea resurselor in orice conditii.

    • Continuare. În lipsă de alte justificări, invocăm Direcția Sanitar-Veterinară Vaslui. Intervenim fiindcă e vorba de igiena unei grădini private!

      Actualizare ora 21.20: Prin telefon de la Pungesti aflu ca tabara de rezistenta ar fi fost “sigilata”; in interior s-ar afla serviciul de criminalistica al Politiei si ca, asa dintr-o data, Directia sanitar-veterinara ar fi descoperit ca in tabara nu s-ar intruni conditiile de igiena necesare… (Sub acelasi pretext s-a desfiintat, in urma cu 1-2 ani, si tabara de protest “Occupy” dintr-un parc din New York.) (Sursa)

  34. @Moromitic
    Intri in paradigma ”your terrorist is my freedomfighter”.
    Iar discutia intra in etapa ”este violenta, ca forma de nesupunere civica, justificata ?”
    Dar, te rog, nu mai insista sa convingi ca protestatarii de la Pungesti sunt niste ingerasi, iar jandarmeria ii scoate din case si cafteste preventiv. Ne mai uitam si noi la transmisii in direct, needitate.

  35. @Moromitic: n-am zis nimic nici de ficat, nici de apucati, astea le-ai bagat de la tine. Iar mincinosi i-am facut doar in privat, din politete. 😛 Chill out.

  36. Din ordinul 60/2010, art 12 (2): Constituirea zonei speciale de siguranţă publică are loc atunci când pe un spaţiu restrâns se concentrează un fenomen infracţional – violenţe, trafic şi consum de droguri, prostituţie etc.

    Suna bine „siguranta publica”. In Pungesti, se pare ca publicul caruia trebuie sa i se ofere siguranta s-a transformat cu totul in traficant, consumator de droguri si peste. Nu m-ar mira sa se descopere ca tabara aia era de fapt un bordel unde pungestenii fumeaza opiu.

    O idee paguboasa, cretina si un precedent periculos care vor inflama si mai mult spiritele.

  37. Merci poli. Am updatat finalul cu extras de pe pagina de Facebook.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s