La colțu' străzii

Amintiri din Epoca de Aur!

17 comentarii

Se apropie iarna și asta ne face să spunem povești în jurul focului/caloriferului (după posibilități). Dar pentru că suntem adulți e bine să ne amintim și să povestim ceea ce am trăit, ceea ce nu trebuie uitat, de noi, cei care am trăit, dar mai ales de cei care vin după noi. Un fel de privit înapoi, fără mânie, dar conștienți că nu vrem să se mai repete.

Povestea mea

untPe vremea împușcatului, când alimentarile erau mobilate cu gemuri, conserve de pește și multe rafturi goale, untul se dădea pe cartelă (guvernul avea grijă ca să nu avem un nivel de colesterol mare, să fim sănătoși și activi). Eram copil și megeam la școală unde mama îmi punea sandwich cu ce o ducea imaginația. Doar că pentru a ține legate cele două felii de pâine (și a mă cointeresa pe mine să mămânc) avea nevoie de unt.

Porția care revenea familiei mele într-o lună nu era nici pe departe îndestulătoare pentru nevoile mele școlăricești. Deci avem nevoie de supliment care putea proveni din următoarele surse: unchiul din capitală reușea să cumpere și să ne trimită câteva pachete de unt (se stocau în congelator și nu se punea problema termenului de garanție); relațiile și rețelele părinților care produceau din când în când ceva pachete de unt; și miraculosul borcan zguduit puternic de părinți.

Ultima metodă era fascinantă. Ai mei, prin ceva minuni realționești, reușeau să “facă rost” (expresia magică din vremea aceea) de smântână grasă de la ceva fermă de stat. Respectiva bunătate era apoi adusă acasă și sfârșea, o parte din ea, într-un borcan destul de mare, cu capac solid. Borcanul era apoi puternic zguduit pe rând de ambii părinți (cu schimbul că activitatea era solicitantă din punct de vedere fizic) până când se alegea untul de zer. Miraculous, fascinant, zgomotos și hilar. Era o veselie, un râs, o distracție că ajunsesem să îmi doresc să facem unt acasă cât se poate de des (deh, smântână grasă nu găseam chiar așa de des ca să ajung eu, copil fiind, să mă plictisesc).

Dar voi, ce vă aduceți aminte?

Autor: Daniela

mămica Moacei / Moaca's mom Am o minune de fetiță și trei pisici

17 gânduri despre „Amintiri din Epoca de Aur!

  1. Margarina Unirea si marmelada sau gemul de prune mi-au facut copilaria un vis. Alte amintiri:
    -Lada cu lemne din fata clasei amlasata langa soba.
    -fiarele bancilor de care ti se lipea mana iarna
    -scrisul cu manusi in maini
    -coda la sifoane
    -galeata cu apa de langa chiuveta
    -lampa cu gaz din cuiul din bucatarie
    -patul care era iglu iarna cand te bagai seara in el
    -dormitul cu ciorapi in picioare
    -facutul baii de 2 ori pe saptamana, martea si vinerea de la 20-22 si in caz ca intarziaii la joaca ti se pastra apa ultimului membru al familiei care imbaiase ca nu se stia daca mai apucai apa calda(uneori se termina la 21.30
    -ciocolata chinezeasca din care mama imi dadea cate o patratica pe zi ca sa imi ajunga mai mult timp
    -mestecatul gumei pana se facea amara si lasatul ei peste noapte in zahar pt a putea fi mestecata si a doua zi
    -mestecatul gumei cu schimbul intre copiii de la bloc
    -etc…samd…nu mai zic ca ma apuca nostalgia :))

  2. Noi ne aducem aminte de smintina grasa ca iaurtul si legata cu faina, mama voastra de nomenclaturisti care ne luati la misto si dupa 25 de ani, cu basme la gura sobei.

  3. Cred ca despre copilaria copilarie amintirile sunt frumoase, parintii tinindu-ne departe de probleme.(Si in acei ani cred ca se gaseau destule: cafea in saci si luau ai mei cu suta de grame, nu nechezol, salam cu suta de grame, ulei de floarea soarelui-sticla cu gospodina pe ea, masline in butoiase, brinza telemea… cutiile cu pateu, paine de 2-3 feluri, plus covrigi si lipie) Am inceput sa deschid ochii dupa 1977 (de, ma si marisem). Locuind intr-un mic orasel parca nu era asa de rau. Se mai gasea o pasare in curte, ceva legume, 2-3 pomi. In materie de cozi, le tin bine minte pe cele de la paine, le tin minte pe cele de pe la oua, zahar, peste. Imi amintesc de chestia care atunci se practica des: oua cu peste oceanic stricat, zahar cu biscuiti rinceziti sau macaroane cu cacareze de sobolani, care produse obligatorii le plateai, evident, putind fi si pina la un sfert din pretul a ceea ce luai. Carnea care pe deasupra era frumoasa, dedesupt avea tot felul de ciudatenii-cartilagii, grasime si nelipsitul os gol gol, curatat. (De asta cu carnea imi amintesc ca se practica si dupa 1990 si stupoarea unui macelar cind i-am spus ca sa ia mizeriile de dedesupt daca vrea sa i-o cumpar. M-am intors si am plecat lasindu-l cu ea pe cintar. Dupa mine au mai facut vreo 2-3 la fel si cam dupa o sapt au inceput sa se schimbe.) Imi mai amintesc de asemenea cum coada era OK pina se deschidea si aflai „ce se da” si cum devenea pe multe rinduri si de unde ieseai fara nasturi si fara palarie. SI cum apareau „nationalitatea conlocuitoare” cu cirdul de puradei, si alte rude. SI cum din spate se striga: „Sa dea mai putin, ca sa apuce toata lumea!” Termenii cu ce se da si sa apuce toata lumea sunt exacti. Ar trebui introdusi in DEX.
    Imi amintesc coada de la Libraria Mihai EMinescu. O data pe sapt vindeau carti afara. Se facea o coada imensa. Pe mese puneau teancuri de carti. Cum n-aveai timp sa rasfoiesti luai din fiecare cite una, deci nu mai era pachet obligatoriu, dar in realitate erau 2-3 bune, restul balarii. M-am prins de figura fiindca urcind pe bulevard am trecut pe la alte 2-3 care erau pina la ea si unde tronau la loc de cinste „balariile”. De atunci, cind ma duceam la Eminescu pentru carti, coboram la Izvor, vizitam librariile si abia apoi ma prezentam la coada la Eminescu. Vinzatoarele ma priveau tare „frumos” ca n-avem decit ce trebuia.
    Frig in casa nu induram. Se cumparau din vreme lemne si carbuni. Cum si in ce fel nu stiu. Stiu ca participam la activitatea de bagare in magazie si uneori la spart de lemne.
    Mai stiu de cozile la butelie si de sistemul cu centre, liste, caiete, o data la 40 de zile, ca apoi pina prin 95-96 cu capacul lasat dimineata.
    Nebunia de sfirsit de an cind cu goana dupa almanahuri, bataia fiind pe Flacara, SPortul…
    Si obligativitatea sa existe abonament la Scinteia „batrina” sau cea a tineretului. Iar cine voia Sportul nu putea fara una din ele.
    Si ce greu am avut telefon… fix, evident.

  4. In fiecare joi era de la 19:30 Cenaclul Flacara. Intr-un an 24 decembrie a picat joi si a fost singurul an in care am ascultat colinde…minunat!
    Iarna se lua curentul pe la 18:00 si cum aveam cursuri de dupa masa, dupa 2 ore mergeam in parc…
    Dupa ce am fost mutati la bloc, am inceput sa simtim mai acut lipsurile…fara caldura, fara apa calda…intr-un an nu se gaseau incaltaminte pentru sport…alimentele, unele erau rationalizate, pentru altele se dadeau batalii iar multe nu se gaseau…
    Tot in preajma unui Craciun s-a auzit ca se da „saloane” la cofetarie. Ajung, coada imensa..se dadea un kg…dupa vreo 2 ore s-a diminuat la jumate…am plecat tarziu cu vreo 20 de bomboane (1/4 kg) pe care le-am pastrat vreo 2-3 ani fiindca nu erau decat zahar topit, tari ca piatra…
    Ce sa spui unui copil acum?

  5. , nu trebuia musai să fii fost nomenclaturist ca să ai acces la bunătăți. Se putea și dacă se întâmpla să cunoști muncitori la fermele partidului. Mama se împrietenise, nu știu cum reușise, cu diverse femei care furau cam tot ce se putea, de la unt , carne proaspătă sau salamuri, chiar și de Sibiu, în …chiloți. Mă tot întreb, de când am citit articolul, unde ascundeau cartoanele de ouă?
    Adevărul este că românul, se vede bine și în zilele noastre, este foarte inventiv!

  6. Dumneavoastra faceti o confuzie . Intradevar aminitirile din ‘ epoca ‘ sunt legate de lipsa curentului , marfurilor din magazine etc etc . Ceea ce trebuie sa vedem ( si atunci si acum) este atitudinea oamenilor . Macelarul ,vanzatorul , gestionarul erau dubiosi si atunci si acum . Sistemul politic de atunci nu are mari diferente ca cel de acum sau de dupa 89 .

  7. Apropo de borcan si batutul smantanei . Cei care provin de la tara , probabil ca mai stiu modalitatea prin care se face unt din lapte . Metoda era simpla si eficienta . Se batea lapte intr-un ‘putinei’ . Fara E-uri , fara conservanti . Metoda vine din trecut este eficienta si furnizeaza un unt mirific . Pentru cine doreste , as putea descrie metoda : cum se face unt in casa 🙂

  8. Eu imi aduc aminte de soba cu carbuni amplasata strategic in dormitorul de la bloc – eram norocosi, ca stateam la 3 si ne-a trebuit un burlan mai scurt – vecinul de la 1 a avut de bagat material.

  9. @misha, care unt din lapte facut in putinei? Pt lapte trebuia sa te scoli la ora 03. ca sa apuci.
    Multi din cei care spun acum ca „se descurcau” atunci si ca „nu era sa rau” sunt cei care furau sau cumparau pe piata neagra lucruri furate. Nu o ducea nimeni atunci bine fiind cinstit, ceea ce acum se mai poate…rar dar exista cazuri

  10. @misha: astept cu nerabdare descrierea tehnologiei

    eu odata am gasit la bunici intr-o magazie o „invârtitoare”. mi-au spus ca era pentru facut unt/smântana, dar n-o mai foloseau (nu stiu de ce nu, ca ar fi prins bine). mi-e clar cum se folosea invartitoarea, dar cred ca mai sunt ceva secrete, gen sa ungi in prealabil borcanul cu ceva smântana din șarja precedenta…

  11. – duminica de la ora 1 erau 10 minute de desene animate si 15 minute de Cascadorii Rasului cu Stan si Bran
    – odata pe luna venea masina de butelii. La fiecare bloc stateau toate buteliile in fata cu cate un membru de familie. Venea masina, primeai butelia cu gaz pe lista. Ratai masina, ramaneai fara gaz o luna si atunci mai imprumutai butelia cate o ora de la alti sa gatesti.
    – ratiile de ulei, zahar, faina, paine pe cartela.
    – odata pe an sau de doua ori se auzea ca vine cineva mare in inspectie si pe la unele aprozare apareau legume bune(gen castraveti si rosii in afara sezonului), carne de vanzare, cascaval, etc.
    – cofetaria in care spre final de regim jumate din rafturi erau umplute cu creveti la punga, uscati.
    – nu aveam telefon
    – cozile la carne, cu impins, cu dat coate, cu harmalaie, cu nesimtiti care intrau pe usa din spate
    – gainile vii albe aduse in custi in piata care se vindeau asa
    – cum se taiau gainile de mai sus in fata blocului, mai ales duminica si apoi mama oparea si curata de pene gainile
    – lipsa curentului seara – se lua doua ore pur si simplu, era program de economisire, stateam cu lanterne, cu lumanari, cu lampa de gaz
    – lipsa caldurii in casa – se facea economie
    – lipsa apei calde, doar cu program seara duminica si nu mai stiu cand – se facea economie
    – galeata de apa din bucatarie, in care stocam apa rece pentru ca nu curgea non-stop.
    – sucul tinut la rece la piata in cazi de metal cu blocuri de gheata

  12. crescut la tara, si chiar intr-o zona necooperativizata, nu am povesti cu lapte, unt, carne etc., lucruri care existau acasa fara probleme (o problema era cu carnea de vita, fiindca nu aveai voie sa tai taurine). 2 porci mari pe an, o gaina in fiecare saptamana, minim 10 l de lapte pe zi, miei primavara, plus tot ce putea oferi pamantul in materie de cereale, fructe si legume… cu multa munca, bineinteles. DAR portiile pe cartela la ulei si zahar erau mult mai mici decat la oras si din 12 luni se asigurau vreo 6-7. restul ajungeau, bineinteles, in posesia celor din lantul de distributie. uleiul era, de cele mai multe ori, ranced, iar zaharul de foarte proasta calitate. painea era foarte rara, pe principiul ca oamenii au grau acasa, si execrabil de proasta. orezul, putin, era plin de gunoaie astfel incat in ajunul marilor sarbatori pierdeam cel putin o zi ca sa-l aleg pentru sarmale. banane si portocale (cele mai simple fructe exotice, de celelalte nici nu putea fi vorba) am mancat prima data dupa revolutie. avand deja gustul format, si acum prefer oricand un mar din curtea parintilor. carti… sa fim seriosi. am avut noroc ca am crescut intr-o familie de tarani luminati care, la randu-le, erau intr-o mare familie ce cuprindea si `domni`, chiar cadre universitare, medici sau avocati. stiindu-mi apetitul, de fiecare data cand acestia isi faceau vacanta ieftina la rudele de la tara, veneau cu o sacosa de carti…

    si ca se pomeneste de unt: untul se alege intr-un vas inalt si ingust, cu un capac gaurit, prin care trece un batator ce loveste ritmic smantana (nici prea calda, caci iese un unt slab si prost la gust, nici prea rece, caci se alege foarte greu). vasul se numeste, fara prea multa imaginatie `untariţă`, cu accent pe penultima silaba. iar apropo de asta, culoarea naturala a produselor lactate e galbenul. mor cand vad culoarea de aracet a produselor din supermarketuri.

  13. Bravo berenger ! Bine spus . Totul este bine spus .

  14. Aproape identic cu berenger. Din pacate satul nostru a fost colectivizat. Pentru ca bunicii nu au vrut sa se inscrie in colectiv au primit „in schimb” alte terenuri, mult mai mici si mai neproductive. Pentru a avea destul nutret la animale, si cartofi, porumb pentru noi erau nevoiti (parintii, bunicii) sa munceasca o parte din fostele terenuri „in parte” – adica lucrai terenul asa cum ar fi (inca) al tau dar pastrai doar jumatate din ce produceai.
    Din pacate, in zona, doar batranii mai muncesc pamantul.

  15. Decembrie ’89, inainte de evenimente. Coada la portocale. Statut vreo 6 ore la coada. Ajuns in fata, ca sa-mi fac loc, vecinul de la 2 m-a luat pe umerii lui si s-a impins pana cand am ajuns in dreptul deschizaturii care semana mai degraba a vorbitor de puscarie decat a tejghea de bacanie. Aruncat doua plase inauntru, ambele cu bani. Intors inapoi doua plase si ceva rest (nu tot, ca vanzatorii de atunci nu se multumeau doar sa scurga marfa pe sub mâna, te furau si la rest), fiecare continand 5 portocale; „ca s-ajunga la toata lumea”. Mi-am amintit ca ultima oara cand am stat la coada la banane fusese prin ’85.

    Pentru smântana, mergeam cu tata la IAS, traversând vreo 3 km un câmp deschis, unde batea un vânt incredibil de taios. Smântâna era lichida, insa dupa câteva zile era o minunatie. Din cand in cand o batea mama in frisca cu putin zahar, salivez si acum.

    Pâine, iarna, de la 4 km (8 dus-intors). La dus ne sfichiuia gheata zapezii pe partea dreapta, la intors pe stânga. Pe drum treceam pe lânga o unitate militara, unde militarii dadeau zapada sau o maturau sa nu se depuna. Ne rugau sa le vindem o pâine. Noi, doi veri, ne-am laudat la bunica ca am fost viteji si nu le-am dat; „bine, dupa ce vi se usuca ciorapii de pe soba, va intoarceti si le dati 2 pâini. Caci intr-o zi veti fi si voi militari”.

  16. @misha: Sistemul politic de atunci nu are mari diferente ca cel de acum sau de dupa 89 .

    E de ajuns că sunt 2 diferenţe: dacă te interceptează alde STS (adică urmaşii Unităţii Speciale R a lu’ Secu’), e mai greu (nu imposibil) să fii luat pe sus de Mili.. Poliţie şi bătut cu rotisorul. La fel cum dacă vor să scape de tine trebuie să recurgă la nişte subterfugii (ca accidentul de maşină), nu mai merge să te omoare în bătaie ca pe Ursu.

  17. Nu visati la ceea ce NU puteati manca ATUNCI , visati la ceea ce NU puteti manca ACUM !DESI MIC DE ANI, NU SI UN SI NOSTALGIC AL ACELOR VREMURI !

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.