La colțu' străzii

Protestul Roșia Montană și societatea civilă: riscuri și speranțe

5 comentarii

Guest-post: Ciprian Cucu

În urmă cu aproape un an, trimiteam pe adresa colțului străzii un apel la rezistență prin proteste care să pună presiune constantă pe clasa politică. Ideea e simplă:  deși se mai schimbă politicienii din funcții, politica (și din păcate politicile) au rămas cam la fel; o reformă reală în politică nu poate exista fără presiuni externe, în special dinspre  societatea civilă.

Reacțiile de atunci mi-au arătat că am făcut câteva greșeli. În priml rând, din efervescența unui sentiment de “apărător al statului de drept”, am băgat în aceeași oală grupuri diverse, cu idei și preocupări uneori divergente; altă greșeală a fost ideea că protestele ar putea fi construite și susținute în jurul unor noțiuni abstracte (“statul de drept”) și fără a utiliza simboluri sau factori emoționali.

Roșia Montană – de la neutru la protestatar

Subiectul Roșia Montană mi-e cunoscut de mai bine de cinci ani. Am prieteni vechi care încearcă de pe atunci să mă convingă de riscul cianurilor, de tragedia tăierii dealurilor și a astupării galeriilor romane.

Cu toate astea, m-am menținut neutru o mare bucată de timp – argumentele nu erau suficient de raționale pentru mine, iar unele erau (și sunt încă) cel puțin suspecte – de exemplu se ține foarte puțin cont de faptul ca zona este deja extrem de poluată de la exploatarea de cupru din zonă, iar argumentul cu restul metalelor care ar exista în zăcământ a fost, după mine, demontat aici.

Mi-am schimbat perspectiva în perioada recentă, în special datorită procesului prin care se încearcă pornirea proiectului – apariția acelui celebru proiect de lege ce încalcă alte legi (incluzând constituția), de i-a speriat până și pe cei de la Ministerul Justiției. Ca să-l citez tot pe “Marius Delaepicentru”, “lipsa de transparenţă a contractului de concesiune, propaganda din mass-media, precum şi graba la expropriere sunt semne că pe exploatator îl costă mai puţin: şpaga, şpaga şi respectiv şpaga, decît asumarea cinstită a întregului parcurs” [necesar unui asemena proiect, n.m.]. (sursa)

Am făcut deci un arc peste perioada de un an și am trecut la fapte, ieșind în stradă pentru statul de drept. Deja este recunoscut de mai toată lumea (care nu are capul adânc în… nisip) că Roșia Montană a devenit un simbol pentru lupta împotriva corupției și incompetenței și că a reușit să coalizeze diferite grupuri de oameni cu interese uneori divergente. Privind înapoi, îmi amintesc acea vorbă: “unde dai și unde crapă”.

Riscuri și speranțe

Am făcut mai sus cea mai lungă introducere din lume, pentru că voiam să ajung la cea mai mare speranță pe care o am în acest moment – că noul trezit spirit protestatar e un semn că în România a înviat (sau s-a născut în sfârșit) societatea civilă.

Speranța asta mare se poate împărți de fapt în mai multe speranțe mai mici:

  • speranța că oamenii (protestatari sau nu) se vor organiza mai mult, nu neapărat în partide (cum se mai pune întrebarea pe ici pe colo), ci în diverse asociații, care să pună presiune constantă atât pe administrația centrală (ex. pentru repararea problemelor din sănătate și educație) cât și pe cea locală (ex. piste de bicicletă, respectarea planurilor urbanistice și a patrimoniului)

  • speranța că oamenii vor începe să favorizeze discuțiile argumentate, structurate, raționale în detrimentul celor bazate pe emoții, că va crește respectul pentru opiniile celorlați și va scădea stilistica ironiilor ieftine ancorate în atacul la persoană

  • speranța că oamenii se vor informa mai mult și din surse mai diverse (și pe cât posibil mai serioase); corolar, speranța că oamenii își vor dedica timp să-și dezvolte gândirea critică și că vor decide să boicoteze acele surse de informații dovedite în repetate rânduri complet mincinoase și manipulative*

  • speranța că oamenii vor începe să favorizeze mai mult educația (citeam într-un studiu, pe care din păcate nu-l mai găsesc, că din 10 probleme identificate de români la nivel social – ex. corupție, infrastructură, drumuri etc. – educația era pe locul 9!)

Desigur, riscurile intuite până acum, sunt în mare parte legate de speranțele de mai sus și mi s-au cristalizat inclusiv în urma unor discuții cu alți participanți la protest. Pentru unii dintre aceștia, toată media manipulează de ajungi să te întrebi de unde-și mai iau informațiile. Mulți continuă să promoveze în special mesaje emoționale, fie ecologiste, fie patriotarde (“nu dăm aurul la străini”). Mulți n-au auzit de Cătălin Voicu (după mine un personaj din cele mai sinistre dar și unul din cele mai importante succese ale justiției) sau de bătălia împotriva Agenției Naționale de Integritate. Evident, unii au rămas blocați în proiectul “Jos Băsescu” de mă fac să aștept cu nerăbdare încheierea mandatului lui, să vedem laptele și mierea pe străzi. Ceilalți se limitează la a-i pune pe toți în “coșul de gunoi al istoriei” (altă sitagmă nefericit de populară!), perorând despre cum toți sunt la fel și mulțumindu-se să ridice din umeri când sunt întrebați “totuși pe cine punem în loc?”.

Mai concret, riscurile pe care le văd sunt cam așa:

  • să nu se întample nimic; să obosească lumea, să se sature, se se întoarcă să-și vadă de treburi și din când în când să se refuleze pe forumuri și Facebook

  • să apară disensiuni puternice în grupuri care să ducă la despărțirea lor în sub-grupuri ce vor pierde masa critică (aici vorbesc de grupuri care rămân active în stradă, nu de grupuri ce se organizează ca ONG, unde deja consider că sunt efecte benefice, chiar dacă grupul este redus numeric)

  • din cauza dezamăgirii provocate de o parte din presă, să câștige teren diferite produse media  suspecte (dcnews îmi vine în minte – condus se pare de Chirieac și SRS, poate sunt și altele)

  • să se polarizeze mai mult societatea între “ai noștri” și “ai lor”, indiferent cine suntem noi și cine sunt ei.

Un gând de încheiere: societatea civilă e greu de construit; cere timp și efort fizic (m-a durut o oră spatele de la protestatul în stradă) dar cere și mult efort intelectual – multă documentare, analiză, putere de discernământ, putere de negociere și înțelegerea faptului că uneori un compromis (alegerea răului cel mai mic) este totuși un pas înainte.

5 gânduri despre „Protestul Roșia Montană și societatea civilă: riscuri și speranțe

  1. a propos de spaga mentionata in paragraful 5, exista vreo posibilitate de confirmare pentru ce-am primit aici?!? http://www.piatadespaga.ro/comentarii/975

    • Codru, exista un acord de parteneriat intre MC si RMGC, care spune ca firma va investi banii aia in patrimoniu doar daca va obtine toate avizele. L-am vazut publicat, cred ca de RISE. Eufemistic, unii numesc suma respectiva spaga. Eu zic ca se incadreaza la proasta guvernare.

  2. Lucian Lupu ce parere are ? 🙂

    Personal, textul acesta mi se pare la fel de steril si mort ca si precedentul (al autorului). Acelasi entuziasm de convenienta pentru bon-ton-ul lumii bune, atata doar ca lustruirea statului de drept e inlocuita cu periatul societatii civile. Ceva in textul asta suna a gol si a fals – n-as putea spune daca e doar stilistica autorului sau ceva pe fond.

  3. @kinn: Cred că Lucian Lupu ar avea ceva de spus despre adevărata societate civilă, nu aia vândută lui Soros și ocultei mondiale.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.