La colțu' străzii

La Parastasul Culturii Naționale

9 comentarii

program15ianuarieCu siguranță ați observat importanța morților în viața românilor (dacă nu, mai lăsați naibii Internetul și vedeți ce se întâmplă în jurul vostru). Înmormântările și succesiunea de pomeniri ce ține șapte ani după plecarea răposatului sunt evenimente care reunesc familiile mai abitir decât nașterile sau nunților sau orice altceva. Eforturile de muncă și financiare implicate sunt considerabile, adesea după reguli întortocheate. Niciodată nu sunt bisericile mai pline decât la cele câteva „sâmbete ale morților” de peste an. Este mare fală să ai cel mai mare mormânt al familiei, cea mai largă afluență de participanți la înmormântare, cea mai bogată pomană (sau mare rușine să n-ai, depinde cum privești). Când mătuși, veri și nepoți se adună în alte ocazii, amintirea morților este un subiect sigur de discuție, cu precădere încărcat de regrete date deopotrivă de absența celor pierduți și de schimbarea moravurilor.

Bine, bine, dar ce are moartea cu Cultura Națională, tocmai de aniversarea lui Eminescu? Începând cu 2010, prin înțeleapta decizie a Parlamentului, 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale – uite-așa, cu majuscule, să se înțeleagă importanța momentului. Așa încât orice politician populist (scuzați pleonasmul) din țara asta se simte dator să vibreze patriotic de două ori astăzi, o dată pentru Poet, a doua oară pentru Cultură. Ambele vibrații sunt încărcate deopotrivă de condescendență și regret: participanții aduc omagiu și regretă dispariția răposaților Poet și alți Mari Reprezentanți ai Culturii Naționale, că așa cum nu erau ei nu se mai fac în vremurile de azi.

Uite-așa Ziua se transformă în Parastasul Culturii Naționale. Întreaga festivitate este despre morți. Toate neamurile rămase în viață, sub forma unor domni în costume negre și doamne în ținute mohorâte, se adună să țină discursuri emoționante despre cât de buni au fost răposații (aniversați sau comemorați, după caz). Nu poți să intri la categoria Mari Reprezentanți dacă ești în viață, asta e clar. Până și Păunescu sau Nicolaescu au trebuit să aștepte să moară ca să facă pasul de la veșnic vorbitori la Parastas la veșnic regretați (hm, fraza asta nu a ieșit chiar bine, dar ați prins ideea).

Nu știu cum se face că în sintagma Cultura Națională accentul cade pe atribut, nu pe substantiv, contrar logicii limbii române (ironic, nu?). Așadar nu putem să vorbim despre CN fără a vorbi de Națiune, Identitate, Spirit și altele asemenea, a căror esență pură o găsim, inevitabil, la morți. Și anul acesta Ministerul Culturii ne propune un Parastas în jurul ideii de identitate națională (și contribuția artelor la aceasta) – vezi facsimil cu programul. Vor participa desigur domni în costume negre. Surprinzător, celălalt izvor de Cultură Națională, ICR, nu are nimic specific prgătit, probabil Marga e prea preocupat cu caloriferele. Însă nu mă îndoiesc că muzee județene, biblioteci, case de cultură și alte instituții similare vor folosi intens banii publici pentru mai mici sau mai mari Parastase locale.

carta_cultura_vieAnul trecut, am urmărit cu reținut interes și oarece amuzament strădania unor entuziaști (Coaliția Sectorului Cultural Independent) de a promova ideea de Cultură Vie. Ia auziți ce frumos sună:

Cultura vie desemnează cultura dinamică, emergentă, cea care contribuie activ la dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate dintr-o societate modernă, care evoluează odată cu societatea umană şi care îi exprimă artistic vitalitatea şi noutatea.

Recomand să citiți toată Carta pentru Cultură Vie, e un manifest bine scris (chiar poate fi semnat). Dar în afară de majuscule, nu au reușit să se apropie altcumva de Cultura Națională. Ideea era să pună subiectul pe agendă în timpul campaniei electorale, pentru ca apoi noii aleși să ia unele măsuri progresive. Ei, aș! O fi venit stânga la putere, dar de cultură se ocupă inegalabilii Barbu și Marga, care își pregătesc de zor nemurirea culturală: nefiind suficient de talentați pentru a fi pomeniți pentru opera lor, măcar ca organizatori de Parastase Naționale să rămână veșnic pomeniți.

Cât despre Cultura Vie, încă se mai laudă pe prima pagină cu cele 200 de semnături strânse în „doar” trei săptămâni de la lansare și cam acolo s-a oprit. Cine știe, poate că au înțeles că trebuie să Moară ca să devină Cultură Națională (scuzați glumele macabre, nepotrivite pentru zi de sărbătoare). În fond, la vremea lui Eminescu a fost o vreme într-o bună măsură altfel, critic la adresa contemporanilor, în afara curentului principal, cu alte cuvinte a fost Viu. Mă tem că atât cât l-a ținut vivacitatea nu a fost invitat la Parastase.

Așadar, să ne punem morga de festivitate și să îi regretăm pe răposați, că nu vom mai avea ca ei. Păi mai țineți minte cum scria domnule Eminescu, cu cât patos, cu câtă vervă? Cum sunt aperitivele, bune, nu? Mai avem noi azi așa poeți? Ia uite ce frumos vorbește domnul ministru, îți mai iei ceva de băut? Cine, tinerii ăștia, în loc să încerce și ei să creeze cu adevărat, fac manifeste, auzi, cultură vie. Cum adică, Eminescu, Păunescu, Blaga, sunt veșnici în sufletele noastre, trăiesc perpetuu, asta e Cultura Națională ce ne definește sufletul nostru de români. Ce avem la desert, doar pișcoturi, colivă nu e? Astăzi ar fi împlinit 162 de ani, dar el săracul a murit la 39, când ar mai fi putut atâtea să creeze, Dumnezeu să-l odihnească.

Anunțuri

9 gânduri despre „La Parastasul Culturii Naționale

  1. La fel de păguaboasă și vetustă mi se pare și formularea, de tristă amintire protocronist-comunistă, de „poet național”

  2. Cultura, daca nu ma insel, nu are granite, cu atat mai putin unele nationale, este de felul ei transfrontaliera. Si a delimita cultura „a noastra” cu „a lor” este un mare semn de ingustime. Studiu de caz ca tot e ziua lui azi, Eminescu, fost Eminovici, din altoi slav pe tulpina latina, crescut in atmosfera romaneasca, si-a insamantat creierul cu ideile din creatiile altor natiuni, unele moarte pe atunci, cum ar fi vechea Elada, dar si vii atunci si moarte acum cum ar fi Prusia si Imperiul Austro-Ungar, precum si cultura populara romaneasca, e al nostru si numai al nostru, National si irevocabil? Meritul geniului lui il confiscam , ca e al nostru, gata, aialalti, sa se linga pe bot de asa ceva ! S-a nascut si a fost inmormantat la noi in ograda, punem si noi de un parastas in cinstea lui, pe 15 iunie, ceva?

  3. ironic, expozitia despre mitul national este f f buna, o demonstratie despre cum s-a format ideea de popor roman prin arta intre acei ani. multe din tablouri sunt pictate in franta, italia etc, tarile unde studiau si traiau periodic pictorii nostri recunoscuti la vremea aceea si la vremea aceasta (tonitza, aman, grigorescu, andreescu, luchian …..ma rog, toti). semi-spoiler: unul dintre tablouri infatiseaza o taranca romana in port traditional. modelul pentru tablou, o poeta engleza.
    expozitie curatoriata si de lucian boia.

  4. Expoziția poate fi bună (orice o fi însemnând asta într-o lume a gusturilor subiective), n-am văzut, nu contrazic. Dar comentariul confirmă că: (1) e mai mult despre națiune, decât despre artă; și (2) e despre morți. Eu asta am vrut să subliniez.

  5. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
    Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
    Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
    Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

    Legat de inmormantari e simplu: la inmormantare fata de nunta haleu si bauturica e pe gratis. Bagi un „Dumnezeu sa-l ierte”, te asezi la masa si trage-i in amintirea mortului.

    Legat de cultura: Cultura va fi mereu la trecut. Mereu cele trecute vor parea mai valoroase decat cele prezente. Mereu vom considera muzica de calitate muzica clasica, sau hiturile anurilor ce au trecut. Iar explicatia e simpla: orice creatie trebuie sa aiba patina. Iar daca aura de vechi se asterne si cineva se oboseste sa dezgroape acel bun cultural atunci el a trecut proba uitarii si devine valoros.

    Sigur, pata de lumina poate cadea alternativ in functie de jocul prezentului.

  6. Până și CTP, vorbind de Poet de Ziua Culturii, a simțit nevoia să se îmbrace în costum negru și cravată. Frumos, așa se merge la Parastas.

    http://www.gandul.info/gandul-live/cristian-tudor-popescu-la-gandul-live-eminescu-nu-a-fost-roman-10473326

  7. Pingback: Cultură și compromis pe bani publici | La colțu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s