La colțu' străzii

… vers l’Alsace ziua III

2 comentarii

Bineinteles ca dupa cea mai frumoasa zi din concediul recent despre care am vorbit in articolul precedent au mai urmat si altele, nu chiar la fel de frumoase, dar care merita povestite. In ziua ce a urmat, dupa alt mic dejun copios ne-am suit in masina ca sa vizitam cele 3 obiective planificate.

Fac o paranteza, ca tot ma intreba un coleg de serviciu daca micul dejun era de la hotel. In general, in Franta, chiar si la hotelurile mai rasarite, micul dejun este frantuzesc : croissant, cafea, paine bagheta, suc de portocale, unt, dulceturi ceai. Unele mai „gresesc” cu niste branza topita sau iaurt. Fiind deja in tema, in prima parte a concediului, nu am luat micul dejun de la hotel, ci ne-am facut aprovizionarea din supermarché in seara precedenta. Branzeturi frantuzesti, rosii, fructe, produse de charcuterie, si nelipsita bagheta frantuzeasca, 50 centimetres de plaisir cum ar zice unii. Bine ca mi-am adus aminte si am pus masina de paine sa coaca o reteta de paine frantuzeasca :D.

Sa revenim la oile, pardon, maimutele noastre. Nu, nu este vorba de vreo aluzie la cetatenii francezi, ci chiar despre niste maimute, cele din Montagne des Singes, prima destinatie a acestei zile. Dupa drumul care a strabatut deja obisnuitele podgorii

am intrat intr-o zona de munte, ceva serpentine, apoi o sosea ingusta prin padure, care ne-a dus direct in parcarea rezervatiei. La casa de bilete se afla deja un grup organizat. Cand ne-a venit randul, am achitat cei 9 euro de persoana, de data aceasta fara strangere de inima si fara sa ni se mai para mult :). Am fost instruiti scurt si la obiect : aveti grija de obiectele personale, nu lasati la vedere chestii atarnatoare, lucitoare si zanganitoare daca nu vreti sa ramaneti fara ele, nu le dati maimutelor de mancare altceva decat mana de floricele de porumb pe care tocmai v-am dat-o, hraniti maimutele cate o floricea in mana intinsa, pastrati o distanta de minim un metru, nu stresati mamele cu pui ca sa nu devina violente. Si cel mai important, nu tineti floricelele in buzunar daca nu vreti sa fiti buzunariti de maimute :).

Pana la intrarea propriu-zisa in parc am mai mers circa o suta de metri. Grupul de dinaintea noastra se misca foarte incet, asa ca i-am ajuns din urma, exact cand faceau ultimele pregatiri inainte de a intra. Cum noi eram gata de intrare, ne-au facut loc si semn politicos sa o luam inainte, ca ei mai au de facut ceva pregatiri. Atunci am observat ca de fapt era vorba despre un grup de persoane cu handicap mintal cu insotitoarele lor. Insotitoarele aveau trasaturile destinse, erau calme si zambitoare. Tonul de adresare catre cei insotiti era cald si grijuliu. Nu m-am putut abtine sa ma gandesc in ce hal ar fi fost tratati daca ar fi fost in Romania, si sa imi aduc aminte de chelnerita cunoscuta in 2007 in Grenoble care in 1990 a lucrat ca voluntar cateva luni pentru ingrijirea copiilor din locuri gen Cighid, sau ca a acestora. Mi-a fost asa de rusine atunci ca sunt roman incat nu am putut ingaima nici macar un multumesc.

In rezervatie, la anumite intervale, un angajat povestea cate ceva despre maimute grupurilor de vizitatori. Nu inainte de a intreba audienta in ce limba prefera sa asculte informatiile : franceza, germana sau engleza. Noi am nimerit pe la jumatatea unei prezentari in franceza urmata de cea in germana pentru un grup de copii nemti de scoala primara. In tot acest timp, vreo 10-12 pui de maimuta se alergau, jucau, catarau si rontaiau frunze de salata sub atenta supraveghere a mamelor lor. Intre timp grupul de persoane cu nevoi speciale ne-a ajuns din urma, si au inceput sa se aseze langa noi pe banca. Bineinteles ne-am ridicat sa le facem loc, timp in care i-am putut vedea mai de aproape. Nu era absolut nici o diferenta intre bucuria zugravita pe fetele copiilor de 7-11 ani din dreapta si bucuria copiilor de 20-50 de ani din stanga. Ne-am continuat drumul pe cararea din rezervatie pentru a face cunostinta cu locatarul care a interactionat cel mai mult cu noi

Sotia s-a apropiat treptat cu o floricea pe palma intinsa, si dupa un minut de tatonari reciproce, locatarul a renuntat la salata, si-a luat inima in dinti si a luat floriceaua ravnita. Atat au asteptat cei ~10 copii din spatele meu, care au navalit cu totii cu manutele intinse catre maimuta. Tacticoasa, aceasta nu lua mai mult de o floricea odata, nu inainte de a termina de inghitit ce avea in gura, desi avea de ales intre sumedenia de manute. Dupa terminarea proviziilor copiilor, am reusit sa terminam atat proviziile sotiei cat si ale mele. Nu va pot descrie in cuvinte sentimentul pe care l-am avut interactionand cu maimuta, pot spune doar ca am fost foarte incantat, si oarecum la fel m-as fi simtit daca as fi interactionat cu vreun trib de la capatul pamantului sau vreo specie extraterestra. Pe fundal, o familie isi continua netulburata activitatile

cotidiene, fara a ne baga in seama.

Ne-am mai plimbat un pic pe aleile din parc, pentru a ne intersecta cu alte grupuri de copii, chiar si de gradinita, precum si cu un filosof

care nu a schitat nici un gest cat timp ne-am perindat cu totii prin fata lui. La iesirea din rezervatie, se afla un mic magazin de suveniruri, in care bineinteles ca sotia a intrat pentru o scurta inspectie :). Cum nu am interes pentru lucruri de genul acesta am asteptat afara, surprinzand astfel un alt moment deosebit. Unul dintre barbatii cu handicap, la vreo 40 de ani, strangea in brate foarte fericit o maimutica de plus cumparata din shop in timp ce tropaia in jurul insotitoarelor. Nici ceilalti nu pareau mai putin fericiti de vizita si de achizitii. Nu pot decat sa ma bucur ca exista locuri unde si astfel de oameni pot fi fericiti, si sa ma intristez ca Romania nu se numara printre aceste locuri.

Am parasit incantati Muntele Maimutelor pentru a ne indrepta catre Château du Haut Koenigsbourg, situat tot in zona. Aici am intalnit iar mirosul de soc combinat cu cel de padure in timpul ploii de vara. Locatia castelului si arhitectura m-au facut sa ii spun sotiei in repetate randuri ca daca as fi fost un senior medieval, cam acesta ar fi fost tipul de castel pe care mi l-as fi construit.

La casa de bilete am fost iar luat drept nemti, dupa cateva replici in franceza, casierul a inceput sa turuie incantat in nemteste, si mi-a intins pliantul cu detalii despre itinerariu in germana. De data aceasta m-am tinut tare pe pozitie, si am reusit sa obtin un pliant in limba romana :). Aici a inceput lunga serie de obiective turistice in care eram intrebati din ce departament/tara suntem, pentru scopuri statistice, si pentru a primi pliante in limba noastra preferata, si de multe ori s-a intamplat sa fie si romana.

La iesirea din castel am mancat la repezeala Saucisses de Strasbourg combinati cu mustar cu hrean, nelipsita bagheta si un Quiche Lorraine. Ingredientul care le-a dat o savoare deosebita a fost privelistea

deoarece mesele erau asezate fix in buza prapastiei.

Al treilea obiectiv a fost La Volerie des Aigles. Aici am putut vedea mai multe specii de pasari rapitoare, vulturi, acvile, soimi, bufnite in actiune. M-a impresionat foarte mult determinarea cu care dresorii au insistat sa duca a doua reprezentatie pana la capat, desi ploua torential, numai de dragul vizitatorilor care stateau fascinati pe banci. Am avut ocazia sa ofer mana inmanusata unui vultur drept loc de aterizare, sa fim calcati pe picioare de un condor, si sa vedem zborul milimetric al bufnitelor siberiene pe deasupra capetelor noastre.

Nici privelistea din castelul care gazduia complexul nu era tocmai de lepadat, cuprinzand, bineinteles, vesnicele podgorii …

Goniti totusi de ploaia torentiala ne-am indreptat catre Wassellonne, unde urma sa dormim in urmatoarele 2 nopti. Dupa ce ne-am cazat, ne-am indreptat pe jos catre nelipsitul Office du Tourisme de unde trebuia sa inceapa la ora 20:00 un tur cu ghid, ca de altfel in fiecare miercuri. Dupa primii 50 de metri nemiloasa ploaie mocaneasco-torentiala ne-a determinat sa facem cale intoarsa. Un dus fierbinte si un somn adanc ne-au incarcat bateriile pentru aventurile din ziua urmatoare.

Anunțuri

2 gânduri despre „… vers l’Alsace ziua III

  1. Pingback: … vers l’Alsace ziua II | La colţu' străzii

  2. Pingback: … vers l’Alsace ziua IV | La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s