La colțu' străzii

Fețele parvenirii: colonei și doctori

30 comentarii

Am citit săptămâna aceasta două liste ridicol de triste și în același timp indicatori ai corupției din societatea noastră. Prima a fost publicată de Gândul.info și este cea a parlamentarilor cu aspirații științifice: 97 dintre ei sunt doctori, iar alți 26 sunt doctoranzi. A doua a fost propusă drept dezvăluire de Antena 3 și cuprinde selecții din lista celor ce au fost avansați „la secret” de către MApN în grad de ofițer, cei mai mulți fiind făcuți colonel în rezervă. Niciuna dintre cele două liste nu este completă. Pe prima ar trebui adăugați numeroșii politicieni ce nu sunt în parlament, dar au ambiții doctorale, precum și liota de părelologi sau oameni de afaceri-cu-statul aflați în aceeași situație. Cea de-a doua listă este o selecție din start, îi include doar pe-ai lor, deci ar trebui să fie acolo încă atâți din cealaltă tabără politică. Sunt interesante și suprapunerile (nume ca Ialomițianu și Oltean îmi sar în ochi, dar sunt și alții, fără îndoială).

Vorbim de câteva sute bune de oameni din cercul celor ce controlează banii publici – politică, mass-medi mogulizată, afaceri-cu-statul – ce și-au adăugat la CV fie un titlu de doctor, fie un grad de colonel, fie ambele. De ce?

Inutilitatea practică a titlurilor iese strident în evidență. Sunt unele excepții în cazul „doctorilor”, cum este spre exemplu Mang. Acesta are o carieră universitară înainte de una politică, iar ca să avanseze îi trebuie și titlu de doctor și articole publicate; pentru că nu-l duce capul, le copiază, dar să nu intrăm în discuția despre plagiat. Dar cei mai mulți nu au astfel de ambiții – cel mult se prefac și ei că predau pe la câte o universitate privată, lucru pentru care nu le trebuia titlul. La ce bun pentru oameni ce și-au ales o carieră politică, precum Ponta sau Negoiță, sau una în administrație, cum e Kovesi, să-și riște traiectoria profesională copiind o teză de doctorat?

Încă mai uimitoare este apetența pentru grade militare. Să zicem că în unele cazuri titlul de doctor ar aduce o avansare în carieră sau un spor la salariu. Gradul de colonel în rezervă nu-ți dă nimic. Exclud situația că toți se așteaptă la un război, caz în care ar fi un pic avantajați că nu se duc în linia întâi. Un factor motivant ar putea fi dorința de a intra în sistem, de a avea un certificat că e de-al nostru, deci poate să intre în politică, mass-media, afaceri-cu-statul.

Este cumva o situație similară cu cea a școlii de cadre numită Colegiul Național de Apărare. După cum declară cu mândrie ministerul apărării, “din cei 2.400 de absolventi care au terminat Colegiul de la infiintarea sa, 40 la suta au ocupat sau ocupa functii de raspundere in cadrul institutiilor care i-au propus: 150 au fost sau sunt parlamentari, 50 au fost sau sunt ministri, cinci directori de servicii speciale, 60 secretari de stat, 150 de generali, cinci consilieri prezidentiali, prefecti, primari, directori de firme”. Nu-i rău, nu? O rețea clientelară de toată frumusețea.

Intrarea în Colegiu este pe bază de invitație (!) și nu ratează niciun domeniu al societății:

În mod obligatoriu, candidaţii trebuie să provină din următoarele instituţii: M.Ap.N., M.A.I., Guvernul României, servicii speciale, partide politice cu reprezentare parlamentară, administratia prezidenţială, societatea civilă, mass media, ca să fie eligibili pentru a se înrola la CNAp. Fiecărei instituţii din cele antemenţionate i se alocă un număr de locuri. Iătă cum: „Având în vedere faptul că instituţia se află în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cifrele de şcolarizare pentru fiecare curs în parte se stabilesc la nivelul Direcţiei Management Resurse Umane, apoi sunt repartizate locurile pentru fiecare instituţie în parte (M.Ap.N., M.A.I., Guvernul României, servicii speciale, partide politice cu reprezentare parlamentară, administratia prezidenţială, societatea civilă, mass media) (sursa)

Așa au ajuns absolvenți ai acestui Colegiu nu doar militari, ci și numeroși civili, din toate domeniile menționate. Diploma în sine nu are o valoare măsurabilă în competențe, pentru că nimeni nu pică, nu vorbim de o evaluare riguroasă. Singurul beneficiu al ei este apartenența la grup, valoare de relații utile. Îți dai o parte din conștiință, dar ai promisiunea că vei participa la împărțirea prăzii.

Încă se mai discută în spațiul public și se duc chiar dezbateri aprinse despre foștii securiști și foștii comuniști, despre ce s-a întâmplat cu nomenclatura, despre lustrație, despre trecut. Iată însă că în jurul nostru se ridică noua nomenclatură, clasa socială a parveniților fără scrupule, cei ce au luat prizonier statul, căpușează economia și au blocat aproape orice mecanism de selecție naturală a elitelor. Cei mai promițători primesc și distincțiile specifice: absolvent al Colegiului Național de Apărare, un doctorat la o universitate românească (eventual academia de poliție), un grad de colonel în rezervă.

Singura veste bună este că măcar așa putem să îi recunoaștem pe acești parveniți fără scrupule, după titluri și grade. Iar vestea cu adevărat tristă este că atunci când ne uităm atent cine a trecut prin numitul Colegiu, cine are un doctorat făcut pe un colț de masă și cine a avansat printre rezerviști, abia atunci înțelegem adevărata dimensiune a problemei.

30 de gânduri despre „Fețele parvenirii: colonei și doctori

  1. dar cât de reală este lista prezentată de Antena?

  2. a confirmat-o ministrul apararii

  3. Probabil ca ministerul apararii e sursa, ca doar vorbim de antene, nu de be1.

  4. Titlurile acestea sunt forma moderna a titlurilor nobiliare de pe vremuri. Atunci le impartea suzeranul la cel ce il serveau. Multe aduc beneficii concrete, materiale: sporuri la salariu, pensii mai mari, scutiri de impozit, acces la diverse gratuitati, etc. Multe sunt conditii de promovare in sistem. Toate sunt diplome de „oameni de bine”. Cei ce au absolvit CNAp sunt „de-ai nostri”, oameni „care stiu cum merge treaba”.

    Societatea romaneasca pastreaza inca numeroase obiceiuri medievale, cu denumiri vopsite dupa cum cer suzeranii de moment. Pe vremea rusilor erau Academia St. Gheorghiu, Baneasa, functia in PCR, etc. Acum, pe vremea euroatlanticilor sunt astea. La fel de relevante precum cele vechi.

    Totusi, povestea asta conteaza doar pentru „Romania ce depinde de stat”, ce-i drept o parte importanta, niste milioane bune daca includem si asistatii sociali fara capacitate de a supravietui in lipsa ajutorului (nu vorbesc de aia cu gradina la tara) si asa-zisii privati ce lucreaza pentru stat, inclusiv „consultantii europeni”. Pentru Romania libera, cei ce lucreaza cu adevarat in mediul privat, cei ce au o afacere ce nu depinde de stat si cei ce au emigrat, precum si pentru Romania profunda, pentru care viata nu prea se schimba vreodata (tot cu coasa si caruta, sau cu satra) este un subiect complet irelevant.

  5. eu mă încăpățânez să cred că lista Antenei este o măgărie.
    mai ales că e însoțită de acel trucaj nenorocit (pseudo-fotografia cu ofițerii).
    iar lista conține acest rând:
    « Mihai Răzvan Ungureanu – Prim-ministru – PDL – Col. 2011 »
    în 2011 MRU era membru PNL, fost ministru din partea acestui partid, n-avea nicio legătură (cunoscută, cel puțin) cu PDL.
    să nu mai vorbesc și de „Turcescu, jurnalist, PDL”.

    în privința listei cu doctorii, din păcate e puțin cam irelevantă – nu se poate ști câte doctorate au fost științifice și câte nobiliare.
    de pildă, Andronescu este un doctor intrat în politică, nu un politician care și-a tras doctorat.
    era bine dacă scriau și locul de muncă în timpul înscrierii la doctorat.

  6. Adevarul este ca nici mie nu mi-a venit sa cred lista coloneilor. Cum adica ofiter „la secret”, ca doar rostul unui grad este, in mod intrinsec, de a fi recunoscut de catre inferiori pentru de a putea da ordine etc. Degeaba esti maresal daca nu te cunoaste nimeni si ca atare nu te asculta nimeni. E ca si cum primesti o medalie fara sa stie nimeni. Ce sens are? E absurd.

    Dar cica MaPN a confirmat-o, iar Turcescu a trimis o scrisoare de protest ministerului – nici el nu mai neaga informatia, doar o contesta. Deci pare sa fie adevarat.

    Absolut aiuritor.

    Ce parere are dl Basescu, in calitate de comandant al fortelor armate ale Romaniei si sef al CSAT?

  7. Eu, căpşunar IT de ani buni, cu armata făcută în anii 80, sunt sublocotenent de transmisiuni, în rezervă. O fostă prietenă de-a mea din acei ani, absolventă de medicină, căpşunar şi ea de vreo 15 ani, e căpitan în rezervă. De fapt, cei 70% din promoţia mea care au emigrat erau, la acel moment, de la caporal „în sus”. În armată, promovarea în grad se poate face, perfect regulamentar, prin avansare excepţională – recomandare a unui superior. Aşadar, recunosc că nici eu nu ştiu dacă, în momentul de faţă, am rămas sublocotenent sau oi fi ajuns colonel avansat de vreun ministru al apărării de la ioan mircea paşcu-ncoace.

  8. Nu vad motivul pentru care introduci Colegiul National de Aparare in acest context si mai ales reducerea lui la ”o retea clientelara”. Nu neg problemele de acolo prezentate si in presa de mai multi ani, dar nu sunt sigur daca esti impotriva ideii unei asemenea institutii sau doar a unor practici.

  9. @semanticuss: eu as prefera sa se desfiinteze Colegiul National de Aparare si cu banii economisiti sa se infiinteze un Colegiu National despre Libertate si Toleranta. Sunt satul pana peste gat de fabrici de militieni, avem o uriasa supraproductie de insi intaratati sa ii agreseze pe ceilalti sub pretextul ca „apara” diverse idiotenii, mergand de la bodyguarzi si agenti de paza si pana la cele 7 servicii speciale, enspe mii de „unitatii speciale”, „forte speciale”, plus fabrici de indoctrinare national-comunista, la Baneasca si in alte parti, plus vreo 5-6 „parchete speciale”, plus, plus. Natia asta este destul de paranoica si agresiva fata de celalalt si fara sa mai aiba nevoie de un „Colegiu National de Aparare” pentru toti functionarasii de la stat. Ce naiba or tot „apara” astia Dumnezeu stie, ca 80% din tara e la fel de rupta in fund ca si acum 200 de ani. Nici iarba nu creste pentru ca toti sunt preocupati permanent sa se „apere” de ceva: nevasta, vecinul, ungurii, tiganii, rusii, etc.

  10. @Joness,
    nu stiu daca sunt oftopic dar, ok,am inteles punctul tau de vedere, si ce ar trebui sa faca Colegiul National despre Libertate si Toleranta ?

  11. @semanticus: nu sunt sigur daca esti impotriva ideii unei asemenea institutii sau doar a unor practici.

    Amândouă. Nu înțeleg rostul pentru care plătim o astfel de instituție din bani publici, într-o manieră cât se poate de opacă, fără un minim control al calității și în absența oricărei transparențe a cheltuirii fondurilor. Iar practica îmi arată că vorbim de același fenomen ca în cazul doctorilor și coloneilor pe bandă, o închidere a cercului noii nomenclaturi.

  12. @Ovidiu,
    am inteles, sper ca nu te superi dacă revin maine cu un raspuns la mine pe blog. 🙂

  13. E blogul tău, cum ar fi să mă supăr că scrii ceva la tine pe blog? 😀

  14. @Ovidiu ,
    culmea este ca la aceasta ora pe TVR 3 la emisiunea UCampus este un reportaj despre Colegiu :))))

  15. Pingback: Un răspuns lui Ovidiu- La Colțul Străzii luptă pentru pace ! « Semanticus Blog

  16. @Ovidiu
    PS-ul din articolul lui Semanticus e o gluma?

  17. Habar n-am ce vrea să zică, el e din sistem, nu eu.

    Presupun că armata face periodic avansări ale rezerviștilor – țin minte că pe tata, care era profesor universitar și ofițer în rezervă îl chemau la „concentrare” și îi mai dădeau jumătate de grad, dar asta era pe vremea comuniștilor. După 1990 nu l-a mai chemat nimeni, dar cine știe cum s-au perpetuat practicile.

    Însă am o surpriză pentru Semanticus: eu nu am făcut deloc armata. Am fost permanent la studii până am intrat în NATO și am scăpat de stagiul obligatoriu. Deci oricât ar vrea, coloneii lui tot n-au pe cine să avanseze.

  18. @Ovidiu
    Si Robert Turcescu spune ca e in aceeasi situatie (n-a facut armata) dar se regaseste (fara voie si cerere) pe lista celor avansati in grad.

  19. @klahert: În cazul lui Turcescu pot să presupun că amicii lui anteniști l-au pus acolo ca să-l discrediteze. Vorbim de aceeași oameni care au falsificat un document oficial al statului francez ca să îl acuze pe Funeriu că nu și-a luat bacul, deci nu m-ar mira nimic. Dar eu ce treabă am cu antenele? Nu pot însă să nu sesizez similitudinea abordării la Radu Tudor și Semanticus, probabil că îi învață aceleași metode la Colegiul ăla.

    @all: pentru posteritate, comentariul meu la comentariul lui Semanticus, postat la el pe blog:

    Încercând să formulez într-un limbaj accesibil vulgului ceea ce ai spus tu mai sus în vorba diplomatico-militărosă, un astfel de Colegiu are rolul de a face o pregătire inițială în chestiuni de securitate națională acelor angajați din sectorul public care ajung în situația să se ocupe de astfel de lucruri. Sunt de acord că e nevoie, însă în practică întâlnim o serie de abuzuri.

    Nevoia apare când un „novice” civil primește prin mecanisme democratice un astfel de post și omului trebuie să i se explice una-alta despre securitate națională. Însă Colegiul face altceva: pregătește (vorba vine, că pregătire fără evaluare e frecție, dar revin) niște oameni cu gândul că poate, cândva, vor ajunge să aibă o funcție de genul ăsta. Apoi, după cum scriam în paranteză, nu vorbim de educație, pentru că lipsește partea de evaluare. E așa, o introducere în temă. Nu în ultimul rând, e neclar ce e aia securitate națională. Aparent, înseamnă orice are chef armata sau serviciile (deși am înțeles că ăia de la interne și-au făcut și ei Colegiul lor; acum să vezi belea, concurență între securiști naționali).

    Ceea ce văd eu în Colegiu este o deviere majoră de la ideea inițială către un instrument de lobby pentru interesele militarilor. Adică Armata și-a făcut un Colegiu care socializează persoane cu influență în societate – politicieni, jurnaliști, activiști, sensibilizându-i față de interesele complexului economico-militar. Scopul este să ușureze deciziile de alocare a resurselor pentru așa-zisa „securitate națională”, adică pentru buzunarele burdușite ale lui Oprea&Co (am zis Oprea pentru că mi se pare personajul tipic pentru ofițerii superiori din România). Și toate astea, cu mult tupeu, din bani publici.

    P.S.-ul nu l-am înțeles. În ce grad am fost înaintat? Eu stagiu militar n-am făcut niciodată, livret n-am, cam greu să mă avanseze cineva dacă nu exist în scripte.

  20. @ Ovidiu
    recruții care au amânat efectuarea stagiului militar sunt menținuți în evidența armatei, pot fi avansați.

  21. Mă scuzați, asta mi se pare o prostie. Un potențial ofițer nu trebuie să aibă o minimă instrucție? Cum ar fi să înceapă un război și să ne trimită pe alde mine sau Turcescu, cu zero pregătire, să conducă niște soldați la luptă? Păi iese masacru instant.

  22. @ Ovidiu
    nu știu care e situația lui Turcescu, dacă a fost sau nu recrut.
    dar recruții care, din diferite motive, n-au efectuat serviciul militar sunt chemați în caz de război.
    firește, nu să conducă soldați, ci pentru activități auxiliare: logistică, spital, calculatoare etc.
    sunt lăsați în pace doar recruții care au fost scoși din evidență sau cetățenii care nu au apucat să fie recruți.

  23. Ovidiu, excelent ai subliniat esenta: „Armata și-a făcut un Colegiu care socializează persoane cu influență în societate”.

    Pentru ilustrare, ia sa vedem cariera Elenei Udrea in Aparare:

    Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Doctorand în Ştiinţe militare
    Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Masterat în Securitate şi apărare naţională
    Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Colegiul de Management al Resurselor Apărării, Educaţional şi al Achiziţiilor
    Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Colegiul Naţional de Apărare “Carol I”, seria a XIV-a, Expert în securitate şi apărare naţională

    QED.

  24. Cred ca nici Maresalul Averescu nu avea atatea diplome. 😀

  25. Și, desigur, nu e nicio legătură între participarea Elenei Udrea la atâtea sindrofii academice milităroase și predilecția ministerului condus de dânsa pentru grandioase proiecte imobiliare realizate împreună cu Armata. Nici între râvna școlăreasco-cazonă a vicepreședintei PDL și atitudinea guvernului condus de acest partid întotdeauna favorabilă cheltuirii banului public în sprijinirea securității naționale. Nuuuu, nici vorbă, la Colegiu se învață lucruri înalte, școală pe bune.

  26. Pingback: Domnule prim-ministru, Armata te vrea colonel | La colţu' străzii

  27. Pingback: Modificarea legii educației, prin ordonanță, în beneficiul mediocrității din universitățile de stat | La colţu' străzii

  28. Pingback: O carieră în țara cu epoleți | La colțu' străzii

  29. Pingback: Filozofia securității la transporturi | La colțu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.