La colțu' străzii

De ce nu îl mai votez pe Nicușor Dan

83 comentarii

Nicușor Dan a fost cel care m-a convins că am de ce merge la vot pe 10 iunie. Printre figuri precum Oprescu, Prigoană sau Becali, Nicușor Dan părea un pic altfel. Desigur, votul pe care i l-aș fi dat ar fi fost un simplu vot simbolic și nu unul de sprijin real pentru Nicușor Dan. Nu voi intra în amănunte privind „subțirimea” programului propus de Nicușor Dan (vezi aici o analiză mai serioasă) și nici nu voi discuta despre raționamentul în urma căruia ajunsesem la decizia de a-l vota, pentru că ultima informație pe care am obținut-o m-a convins că Nicușor Dan nu este un candidat pe care să îl pot vota cu inima împăcată.

În 2000 Nicușor Dan a trimis o scrisoare către săptămânalul Dilema, scrisoare care a fost publicată pe pagina a doua, pagină dedicată de Dilema dialogului cu cititorii. Scrisoarea era, din câte am înțeles, răspunsul lui Nicușor Dan la un articol dintr-un număr dedicat naționalismului.

Să ne oprim pentru o secundă. Câți dintre voi ați citit un articol într-o revistă și ați decis că aveți ceva de spus pe acea temă, drept pentru care v-ați așezat la birou și ați scris un text de câteva pagini pe care, apoi, l-ați trimis revistei? Cel mai probabil nimeni nu a făcut acest lucru. Încercați să vă imaginați ce v-ar fi putut face să acționați în acest fel. Eu, unul, nu aș fi trimis o scrisoare către o revistă decât dacă articolul citit s-ar fi referit la o temă foarte importantă pentru mine și dacă nu aș fi fost de acord cu modul în care aceasta a fost tratată de autorul articolului. Pe baza acestui raționament, consider că nu este greșit să consider că ceea ce a scris Nicușor Dan în acel text reprezintă nu doar adevăratele sale valori, ci unele dintre valorile centrale pentru cine este Nicușor Dan ca om.

Revenind la text, nu voi ataca poziția ideologică a lui Nicușor Dan. Nu sunt de acord cu ea, dar fiecare om are dreptul la propriile sale opinii. Asta, atâta vreme cât acestea nu îngrădesc libertatea celorlalți. Și ajungem, astfel, la paragraful care m-a convins că nu merită să bat drumul până la secția de votare pentru a-l vota pe Nicușor Dan: „Sînt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public, în România. Consider că aceasta ultragiază valorile tradiționale și, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă.”

Nu știu ce gândesc alții, însă eu nu pot vota pentru o persoană care este definită de astfel de valori. Unii se vor întreba ce legătură are homofobia lui Nicușor Dan cu candidatura lui la primărie. Legătura există și este foarte clară: sistemul valoric al unui individ este, de regulă, un sistem în care diferite valori și credințe sunt îmbinate într-un întreg coerent. Ceea ce mie îmi spune că homofobia lui Nicușor Dan nu este singura valoare cu care eu nu pot fi de acord. Dacă o persoană consideră că drepturile unor oameni pot fi îngrădite doar pe baza preferinței sexuale și doar pentru că nu corespund cu valorile majorității, cred că este valid să mă întreb dacă nu cumva există și alte criterii pe baza cărora drepturile unor grupuri pot fi limitate sau anulate. Această convergență de valori poate fi, de altfel, identificată în scrisoarea lui Nicușor Dan (vezi, de exemplu, referința la Răzvan Codrescu).

Într-un interviu pentru Realitatea, Nicușor Dan a încercat să reducă importanța declarației sale din 2000: Reporter: Într-un articol mai vechi din „Dilema”, te-ai declarat împotriva acceptării comportamentului homosexual în spaţiul public. Ţi-ai schimbat părerea între timp sau ai rămas la convingerile de atunci? Nicușor Dan: În primul rând, e un articol scris în anul 2.000, deci acum 12 ani. În al doilea rând, articolul nu era împotriva homosexualităţii, ci era o opinie între majoritate şi minoritate în spaţiul public, identică cu chestiunea icoanelor în şcoli. Mi-am schimbat însă între timp această opinie şi sunt deschis faţă de toate minorităţile.”

Răspunsul nu mă convinge; este doar o încercare de a drege o boacănă. A schimba o valoare care are o poziție centrală în sistemul valoric este extrem de dificil, pentru că presupune schimbarea tuturor valorilor care sunt congruente cu valoarea inițială și care, prin schimbarea acesteia, intră în conflict cu noua valoare. Așa cum nu am văzut până acum nici un antisemit care să se fi transformat brusc într-un filosemit, tot așa, nu cred că este posibil ca un homofob să se transforme, brusc, într-un apărător al drepturilor LGBT.

_______
Notă: credeam că matematicienii sunt obișnuiți să fie cât mai exacți posibil cu termenii pe care îi folosesc. Se pare că nu. Altfel, nu văd cum o scrisoare trimisă unei reviste poate fi numită articol.

83 de gânduri despre „De ce nu îl mai votez pe Nicușor Dan

  1. De două ori am scris scrisori tîmpite către Dilema şi tot de două ori le-au şi publicat, prin urmare, am o cunoaştere personală a fenomenului :), din interior.
    Referitor la decizia de a nu-l vota, nu comentez, fiecare e liber să aleagă candidatul pe care-l consideră cel mai bun (cu toate că sistemul ăsta nu-i construit cu asta în cap).
    Dar aş vrea să fac o observaţie cu privire la relevanţa unei declaraţii de acum 12 ani. Eu zic că nu trebuie să stigmatizăm lumea pentru greşelile făcute în paginile unei reviste şi să ne uităm la ce zice acum. Şi acum nu zice nimic de homosexuali sau de naţionalism verde. Dacă timp de 12 ani îşi dedica timpul luptei împotriva ACCEPT mai ziceam, dar a făcut altceva. La fel ca şi cu Mihail Neamţu, sincer m-am plictisit pînă la epuizare de reluarea trecutului filo-legionar etc. hai să discutăm pe subiect, nu pe ce i s-a părut acum mulţi ani. Mai ales că pasiunile ăstea din tinereţe pentru Cioran, Eliade, dreapta, legionari au fost la un moment dat la începutul anilor 90, la fel de comune ca Inna în zilele noastre.

  2. Mă bucur că a găsit cineva și un motiv să nu voteze cu Nicușor Dan, am luat articolul la citit cu sufletul la gură, dar totuși… motivul (mă așteptam să fie mai multe) e subțirel rău. În primul rând pentru că îi împărtășesc punctul de vedere (cel din 2000) și în al doilea rând că dacă nu votez cu Nicușor Dan nu-mi rămâne decât să nu votez deloc. Știu că al doilea motiv e trist rău… dar asta-i realitatea.
    și ca o paranteză, că nu vreau să deschid discuții interminabile despre discriminare, neacceptarea comportamentului homosexual în spațiul public nu o consider discriminare. E, din punctul meu de vedere, identic cu neacceptarea exhibiționismului în spațiul public. Dacă vreau să fac nudism în Cișmigiu și sunt săltat de poliție, sunt discriminat?

  3. Esti homosexual? Ce treaba are homosexualitatea cu strazile, cladirile, spatiile verzi, cheltuirea banului public?! Nicusor Dan nu candideaza la postul de Dumnezeu si este intolerant cu o parte din supusii sai…ce treaba are sula cu prefectura? de asta s-au inmultit cainii vagabonzi in Bucuresti…ca nu se puteau manifesta homosexualii public.

  4. Scrisoarea lui are inca o parte neplacuta, cea cu coeficientul de inteligenta care trebuie ascuns vesticilor invidiosi. Nici eu nu cred ca Nicusor Dan de acum poate fi mult diferit de cel de acum 12 ani si, de aceea, nu e pe o lista scurta a celor cu care as naufragia pe o insula;) Pentru primar, insa, lucrurile sunt mai simple intr-o alegere intre ND si Oprescu. Valorile din trecut pot fi un predictor bun pentru comportamente din prezent legate de primarie, dar la fel sunt si retelele de prieteni si cei care te recomanda, iar ND sta foarte bine aici, mult peste Oprescu. Daca as locui in Bucuresti as vota pentru Nicusor Dan.

  5. În ultimii ani am avut ocazia să mă întâlnesc de câteva ori cu ND la diverse acțiuni oengiste. Singurele idei mai radicale pe care le-am auzit de la el au fost unele mai degrabă de stânga, legate de prevalența unor norme colective asupra proprietății individuale (vezi chestiunea clădirilor de patrimoniu). Văd că apare ideea, într-o formă mai generală, și în scrisoarea către Dilema. E o temă controversată și care merită a fi discutată separat. Însă nu l-am auzit vreodată – și nici nu am informații de acest fel de la alți cunoscuți care l-au văzut mai des, inclusiv activiști LGBT – să devieze către idei radicale de dreapta, de tipul celor din scrisoarea către Dilema.

    În ultimii 12 ani a fost tot timpul în contact și a lucrat cu activiști ai societății civile, oameni cu vederi mai degrabă liberale, de stânga. Poate că s-a mai gândit și i-a venit mintea la cap sau poate că își ascunde foarte bine convingerile personale. Până la proba contrarie, prefer să îi acord omului prezumția de bună credință și să merg pe prima variantă.

  6. Să mă auto-citez ;): oamenii se mai schimbă, inclusiv la maturitate. Și Obama, dacă nu mă înșel a trecut de curând prin decizii oarecum similare. Cred însă că ND mai are nevoie de timp până la a se schimba complet. Mai sunt destule inconsistențe în afirmațiile sale. Spre exemplu, nu sunt prea convins de acoperirea academică care i-a atras (parțial) rețeaua de prieteni de care vorbește Gabi. Mai degrabă ea indică o performanță medie pentru România, și cam atât. E greu prin urmare să o folosești ca argument pentru competențe, mai ales că aceste competențe referă un alt domeniu.

    M-a amuzat și o postare care face o paralelă între Nicușor Dan și alți doi candidați: Petrică Dima și Dănuț Constantin. Și aceștia aduc un argument similar cu cel invocat de susținătorii ND: “merită și e de bun simț”.

  7. Imi place articolul, explica clar de ce candidatii independenti nu vor avea vreodata sanse. Fiindca echipele celorlalti le vor scormoni trecutul pentru a cauta cea mai mica greseala si a le o amplifica, convingandu-i pe eventualii votanti sa renunte. Nu conteaza ca Oprescu sau Prigoana fac aproape zilnic decaratii dubioase, conteaza ca acum 12 ani ND a scris ceva de naspa despre gay.

    Dincolo de asta, din declaratia lui nici macar nu inteleg ca ar fi f homofob. Era impotriva „acceptării comportamentului homosexual în spațiul public”. Cum nu cred sa fi vazut barbati care se sarutau pe strada vreodata, in Romania, iar in cluburi doar de cateva ori, si destul de recent, pot intelege de ce ai zice asa ceva in 2000.

  8. oare de ce homosexualii sunt inca priviti ca o minoritate? e ca si cum ai spune ca aia care prefera berea bruna sunt o minoritate pt ca exista mai multi care prefera berea blonda.

    la subiect: cred ca toleranta nu e nascuta, ci trebuie invatata. e nasol ca Nicusor Dan trebuia inca sa invete la 30 de ani dar daca la 40 de ani el spune ca a invatat-o si nu sunt indicii contrare, poate ar trebui sa fie crezut. pana la urma este si asta o forma de toleranta fata de cei ce sunt capabili sa isi schimbe opiniile.

  9. Florin Buhuceanu de la ACCEPT e unul din sustinatorii lui ND, asa ca ai motive sa crezi in schimbarea de opinie.

  10. Nicuşor Dan nu este candidatul perfect, dar este considerabil mai bun decât ceilalţi. Când spun bun mă refer la viziunea lui asupra oraşului şi la bunele intenţii de care nu mă îndoiesc. Putem să-l criticăm pe Nicuşor Dan nu doar pentru declaraţia din 2000 ci şi pentru alte lacune din program. ND este în acelaşi timp, sau cel puţin sper că este, omul atent la critici şi capabil să înveţe ceva din ele. Nu este perfect dar este perfectabil:)

  11. Apropo de nota de subsol si de exactitatea matematicienilor, pe mine tot nu m-a lamurit nimeni cum de are el nevoie de doar 230.000 de votanti (~42%) dintre cei 550.000 de bucuresteni care se vor prezenta la urne (asa cum sustine intr-un clip de-al lui)… Tot acolo sustine ca e suficient ca fiecare dintre cei 53.000 care au semnat pentru inscrierea lui sa convinga alti 4 bucuresteni sa voteze cu el ca sa adune „mai mult decat suficiente” voturi pentru a castiga (nici asa nu da peste 50%, dar se apropie…) – trece insa cu vederea care e probabilitatea ca toti cei 265.000 sa fie persoane unice… Ok, inteleg, e o chestie mai degraba emotionala, artistica, cifrele nu au o importanta atat de mare cat are mobilizarea, blabla. Dar toate astea vin de la unul care se bate cu caramida in piept ca e matematician, olimpic, cu coeficient de inteligenta ultra-secret (ca sa nu complexeze lumea, nu de alta) – daca pana si el, pana si la capitolul asta, isi baga picioarele in logica si exactitate, de ce as crede ca in celelalte domenii va fi altfel?! Daca mai adaug la asta (detalii, ace in carul cu fan, nu-i asa?) si unele chestii socialiste din program, s-a dus dracului candidatul „altfel”.
    Ca sa nu fie discutii, o sa spun totusi ca exista sanse destul de mari sa-l votez, dar nu va fi un vot pentru el ci contra celorlalti plus principiul ca TREBUIE sa votez, no matter what. Oprescu (care am inteles ca ar fi 2nd choice pentru multi dintre cei care voteaza cu ND – asta e inca un argument contra, si unul foarte puternic!) e un imbecil nesimtit, cine voteaza cu el … bip!; Prigoana e cea mai proasta alegere cu putinta pentru PDL si cu greu poti gasi la el ceva cu care sa rezonezi; ceilalti… mai exista? A, da!, Irinel si Jiji – vezi comentarii de la Oprescu…

  12. @cristihan
    Daca relativ la aritmetica 53 mii inmultit cu 4 sunt de acord cu tine, eu cred ca cine va lua 42% din voturi are 95% sanse sa fie primar urmare a sistemului de vot utilizat.(cine e pe prima pozitie castiga fotoliul chiar daca nu are 50% + 1 dintre voturile exprimate).

  13. raspuns lui Cristihan: la actualele alegeri de primari nu mai este nevoie de 50% ca sa castigi alegerile. primul candidat indiferent de procent este ales primar. se presupune ca 40% procent este imposibil de depasit de altcineva, findca atunci ar fi o polarizare de aprox 90% pe 2 candidati,ceea ce este imposibil . intradevar ramane problema unicitatii celor 4, insa asta poate o explicam prin cuvantul ” alti ”
    Legat de articol, nu inseamna ca daca nu esti de acord cu exprimarea in spatiul public, si ma gandesc ca s-a referit la exprimarea ostentativa,a comportamentului homosexual inseamna ca esti homofob.

  14. Stau si ma gandesc daca Nicusor Dan ar mai fi reusit sa stranga un sprijin asa masiv in mediul virtual daca ar fi fost nominalizat drept candidat din partea PDL cum voia Cristian Preda?

  15. cateva raspunsuri scurte.
    1. nu trebuie sa fiu homosexual pentru a considera ca drepturile unui grup nu depind de preferinta sexuala.
    2. nu s-a pus niciodata problema de a vota cu marsavi de genul Oprescu, Prigoana etc.
    3. toleranta fata de minoritati este, pentru mine, un deal-breaker. daca cineva nu a invatat regulile unui trai in comun civilizat, eu nu vreau sa am de-a face cu o astfel de persoana.
    4. potentialul meu vot pentru Dan pleca de la premisa ca el e altfel decat restul. daca voiam sa votez cu unul caruia ii vine sa vomite cand vede doi barbati tinandu-se de mana, puteam vota cu oricare dintre marsavii de care vorbeam mai sus.

  16. @all – Stiu ca se alege dintr-un singur tur si ca 40% e un procent cvasi-imposibil de batut, numai ca a sti asta presupune sa faci niste iteratii suplimentare, pe care nu poti sa presupui ca le va face oricine vede clipul respectiv – de aici si senzatia de neglijenta sau de superficialitate sau chiar de aroganta („adica nu e evident?”) pe care o resimt eu. Daca spunea „are nevoie de macar 40% din voturi, adica 230.000, pentru a fi sigur de victorie”, era altceva. Inca o data, nu e un super-argument, ceva care sa „make or brake”, dar e un indicator…

  17. @slow forward
    Faptul ca echipele de campanie ale adversarilor au sapat in adancime arata ca il percep pe Nicusor Dan din postura unui candidat serios. Altfel n-ar fi dat importanta acelui articol pentru ca, nu-i asa?, „there is no such thing as bad publicity”!

  18. Wow, asta era motivul pentru care nu il mai votezi? Pai tocmai mi-ai dat unul in plus ca sa il votez eu. Considera-ma si pe mine la fel de homofob, daca vrei.

  19. Ok, Claudiu,

    Daca nu-l mai votezi pe ND, pe cine votezi?

  20. Eu cred ca ne scapa din fraza 3 cuvinte importante: „in spatiul public”.

    Si ca idee nici manifestarile heterosexuale nu mi se par bine venite in public. E la fel de anormal sa vezi cupluri de orice orientare ar fi ele facand gesturi sexuale in public.

  21. @ slow forward: Pentru primar, atât general, cât și sector, îmi voi anula votul, astfel încât să nu fie ștampilat din greșeală de altcineva. Pentru consilii încă nu m-am decis.
    @ Bogdan (cel homofob): mă bucur că ți-am cristalizat opțiunea de vot.
    @ polihimnio: unele experimente sugerează că, într-adevăr, toleranța se învață. Nu mi se pare, însă, acceptabil să nu înveți acest lucru până la vârsta lui ND, mai ales după ce ai trăit și ai studiat și în lumea vestică (deși Franța nu este tocmai cunoscută pentru toleranță).

  22. @ glumetzu: ok, însă nu l-am văzut pe ND spunând că un comportament heterosexual ultragiază valorile tradiționale. Discriminarea este problema la care mă refer.

  23. @Claudiu,
    doar o intrebare. esti constient de faptul ca nu exista si nu vor exista niciodata oameni perfect si 100% politicaly corect? mi se pare mai trista atitudinea ta de nu-l mai votez pe om fiindca a scris o chestie acum 12 ani, un lucru in care acum spune ca nici macar nu mai crede. esti la fel de intolerant ca si cei pe care ii acuzi, doar ca ti se pare ca tu o faci dintr-un motiv corect. ceea ce mi e adevarat. tot intoleranta e.

  24. @cristihan & others
    Te citez:
    „Tot acolo sustine ca e suficient ca fiecare dintre cei 53.000 care au semnat pentru inscrierea lui sa convinga alti 4 bucuresteni sa voteze cu el ca sa adune “mai mult decat suficiente” voturi pentru a castiga”
    E vorba ca fiecare convinge ALTI 4 bucuresteni. Deci daca 1 convinge 4 or sa fie 5 votanti pentru fiecare semnatura, adica 5 * 53.000, adica 265.000 voturi. Desi habar n-am cati (votanti) sunt in Bucuresti cred ca 265.000 de voturi l-ar cam face primar.

    Matematicianul tot matematician, umanistii tot umanisti 😛

    PS: Desi nu-l agreez personal pe ND, contracanditatii sunt niste glume EXTREM de proaste.
    Oprescu: Multumesc, dar chiar n-am chef sa fiu luat la misto de un pseudo smecher_de_cartier-primar. N-am avut chef acu 4 ani si n-am nici acu
    Pliciu’ aka Ologu’ aka Prigoana: Daca as vrea sa fac o emisiune de divertisment l-as alege pe el dar n-a demonstrat in nici un fel ca e bun administrator.(Afacerile cu statul provenite pe filiera de partid nu-l fac bun administrator)
    George, oierul sef, latifundiarul din Pipeeeeraaa, Beeeeeeecaaalii. Daca-i din Pipera sa se duca in comuna la el sa candideze. Personal, mi se pare o mare rusine ca Romania a trimis in PE un om de un caracter/inteligenta indoielnice. Dar in cele din urma, el reprezinta o halca dintre noi.
    Irinel Columbeanu de Izvorani. Apreciez ARCA ca a ales ca in fata maretului poster din Piata Victoriei sa ridice un simbol falic pe care sunt sigur ca multi ar fi dispusi sa i-l arate si pe buletinul de vot.

  25. @Gogu: nu fi gogu’, eu si others am inteles foarte bine. Mergi cu citatul pana la capat: „care e probabilitatea ca toti cei 265.000 sa fie persoane unice…”? Ca sa traduc, daca una dintre calitatile cele mai mari ale lui ND este ca e matematician, adica un om foarte exact, trebuia sa-si instruiasca propovaduitorii sa aplice si un test de unicitate fiecaruia dintre aia 4 pe care ii conving. Ceva de genul „vreau sa te conving sa votezi cu ND, dar inainte trebuie sa juri cu mana pe Biblie ca nu esti deja convins de altul, ca altfel nu ne ies calculele”. Better?

  26. Pozitia lui Nicusor Dan din interviul acordat Realitatea TV:
    Într-un articol mai vechi din „Dilema”, te-ai declarat împotriva acceptării comportamentului homosexual în spaţiul public. Ţi-ai schimbat părerea între timp sau ai rămas la convingerile de atunci?

    În primul rând, e un articol scris în anul 2.000, deci acum 12 ani. În al doilea rând, articolul nu era împotriva homosexualităţii, ci era o opinie între majoritate şi minoritate în spaţiul public, identică cu chestiunea icoanelor în şcoli. Mi-am schimbat însă între timp această opinie şi sunt deschis faţă de toate minorităţile.

    Sursa este aici: http://www.realitatea.net/nicusor-dan-este-posibil-ca-miracolul-sa-se-intample-lui-oprescu-ii-este-frica-de-mine_947560.html

    @mobutu: daca vrei sa discuti ceva ar trebui sa aduci argumente, invective gen „retard” sunt pentru alte forumuri… [nota moderatorului: fraza asta se referă la un comentariu care a ajuns unde îi e locul, adică în trash]

  27. Ca sa nu aveti deziluzii !!

    Administratia e ALTCEVA (am constatat si eu asta, venind dupa 16 de ani de „privat”). Si in cazul Buc. e de n ori ALTCEVA. In primii 4 ani nu va face nimic.

  28. @TB: „In primii 4 ani nu va face nimic…” Haha, normal! In anii aia nu va fi nici macar primar 🙂 Avertismentul ar trebui sa se refere la iluzia ca ar putea castiga… Cine crede asta e chiar naiv si nu-si da seama in ce oras traieste, no offense. Noi dezbatem pe bloguri, unii au impresia ca e mare deranj pe la oprescu & co, dar ce-i al lor e pus deoparte, ferit de „influenta nociva” a internetului. Sondajele pot minti pe ici, pe colo, se pot insela „dramatic” dand castigator pe unul cu 5% diferenta cand de fapt castiga altul cu 1%, dar cand unul are 65% iar altul… 3-4%, zarurile sunt aruncate. Vreti sa faceti o declaratie, sa dovediti ceva? OK, super! Dar atat, altfel se pierde orice fel de credibilitate si, poate mai important, rezultatul final va dezamagi si va demobiliza mult mai mult.

  29. Acest candidat la primărie a dat-o recent în gard cu ocazia unei discuții cu cititorii, vezi mai multe aici inclusiv citatul de mai jos care face obiectul acestei postări:
    http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_bucuresti_2012-12392003-nicusor-dan-candidat-primaria-capitalei-discuta-online-joi-ora-13-30-despre-proiectul-sau-electoral-pentru-bucuresti.htm

    Citez:
    „Sunt ferm impotriva eutanasierii, din motive umanitare si din motive pragmatice: nu poti sa dezvolti turistic un oras care pleaca cu eticheta: astia si-au omorat cainii.
    La fel de ferm am anuntat ca nu vor mai fi caini liberi pe strazi, ei fiind fie dati spre adoptie individuala, fie in tarcuri, fie in adaposturile municipalitatii.
    Va fi un registru al tuturor cainilor, responsabilitatea pentru proprietari atat pentru caini cat si pentru puii lor si amenzi mari pentru cei care ii arunca pe strazi.”

    Ia și te minunează, cetitorule, de perlele din citatul de mai sus.
    Dacă trebuie, vine și argumentarea, deși e la mintea cocoșului.

    În speranța că nu mai ștergeți comentarii chiar atât de ușor și pe motive puerile,
    vă salut

  30. @mobutu: hai sa iti explic ce se zice in citatul pe care tot il dai

    1. problema care ii framananta pe locuitorii Bucurestiului e prezenta cainilor pe strazi, nu faptul ca acestia sunt eutanasiati sau nu;
    2. faptul de a fi pentru sau contra eutanasierii e o chestiune de optiune personala, Curtea Constitutionala a invalidat ultima lege in domeniu considerand ca eutanasierea trebuie sa fie ultima optiune posibila si trebuie explicate clar in lege alternativele la eutanasiere si cum se pot aplica;
    3. atata vreme cat Nicusor Dan prezinta solutii pentru ca acei caini sa nu mai umble liberi pe strazi si in parcuri si are o estimare de buget rezonabila (acesta fiind un buget mic relativ la ce se cheltuie pe panselute de exemplu) consider ca ofera o varianta viabila;
    4. adoptie inseamna ca persoana ia cainele in casa, tarcuri inseamna chestii ingradite facute in jurul blocurilor de unde cainii nu pot sa iasa, iar pentru ele e necesar acordul asociatiei de proprietari;

    Iti mai spun inca o data sa vii cu argumente, nu cu invective.

    • Uite cum ar trebui să arate, în opinia mea, o replică de susținere a lui Nicușor Dan bazată pe argumente, în chestiunea cu câinii vagabonzi.

      „Eu cred că propunerea lui Nicușor Dan în privința câinilor vagabonzi este minunată, fiind bazată sigur pe analize minuțioase:

      1. România, la modul general, are o capacitate fantastică de a gestiona date electronice, reușind recent o numărătoare de necontestat a populației, prin Recensământ, și integrarea rapidă a varilor sale baze de date (evidența populației, asigurările de sănătate etc.). Deci., având experiențe trecute pozitive, e fezabil să numărăm corect, repede, și să constituim o bază de date rezonabilă a câinilor vagabonzi.

      2. Există numeroși voluntari, bine antrenați, dornici să răscolească cotloanele Bucureștilor și să numere cățeii, identificându-i prin nume, rasă vârstă, culoare, greutate, seria badge-ului prin la gât și zona în care locuiesc. Deci avem resursă umană pentru asta.

      3. Există o grămadă de țarcuri în curtea primăriei și o grămadă de spații libere între blocuri, astfel încât să poată fi îndeplinit programul electoral care prevede explicit distribuirea de țarcuri și amplasarea lor… Deci, nici asta nu costă nimic.

      4. Bucureștiul are un bun sistem de CCTV, superior celui din Londra spre exemplu, și putem identifica instantaneu contravenienții care lasă căței pe stradă. Prin urmare planul este fezabil și din acest punct de vedere.

      În concluzie, e vorba de un program fundamentat pe analize riguroase, pragmatic, nu o înșiruire de sloganuri. Faptul că nu există nici o mențiune pe site la un program mai detaliat e doar pentru a deruta contracandidații.”

  31. O să-l votăm totuși pe Nicușor Dan 🙂

  32. Salut,
    în postul meu nu găsești invective: dat în gard, perle nu se califică.

    Vin și cu argumente:

    1. în bucurești numai sunt probabil puțin peste suta de mii de câini fără stăpân; la nivel național numărul lor depășește probabil 1 milion. Sunt estimări de bun simț, pe care orice om rațional le poate stabil relativ ușor, statistica în acest domeniu este inexistentă. La orice pas dai de câini (haite).

    Este o aberație să îngrijești în adăposturi (din bani publici) toate javrele astea, care nu aduc absolut nimic util comunității umane. NU sunt bani pentru așa ceva și chiar dacă ar fi este o inepție cheltuirea sumelor respective pentru niște javre – în comparație doar alocația lunară a unui copil este mai mică decât „alocația” lunară pentru un asemenea animal inutil. Putem discuta de bătrâni, situația spitalelor, educație, etc etc
    Nu intru mai mult în detalii, sper că e clar.

    Prezența câinilor pe străzi are strânsă legătură cu faptul că nu se mai eutanasiază de prin 2008. Se vede rezultatul, inflație de javre.
    Vrei nu vrei, asta este, numărul animalele fără stăpân se gestionează prin lege (pedepsire abandon, pedepsire oamenilor care-i hrănesc), prin sterilizare (tot lege oarecum) ȘI ca ultim pas eutanasie. MAI ales când problema e scăpată de sub control nu poți să vi să spui că se „rezolvă” prin orice altceva numai prin eutanasie nu. Eutanasia estre obligatorie, concomitent cu celelalte măsuri de control.

    Animalele fără stăpân NU au ce căuta libere pe stradă. PUNCT.
    NU EXISTĂ RETUR ÎN TERITORIU, așa ceva e o crimă.

    2 legea avea alternative la eutanasiere, eutanasierea chiar era ultimul pas, dar s-a mers la corazon, deaia avem țara pe care-o avem. Curtea Constituțională din .ro este o glumă proastă.

    3. Soluții? hai să fim serioși, a dat vreo 5 fraze pe tema asta toate din ciclu „politICIAN mioritic”.
    Unde e estimarea de buget? Adopții? suta de mii de javre numai in bucuresti, cine le asopta pe toate? nu poti obliga omul sa adopte.
    țarcuri intre blocuri??? trebuie sa explic de ce insusi aceasta „solutie” ar trebui sa jigneasca intelectul oricarui om rational? hai sa facem si gradini zoologice intre blocuri, abatoare, etc.
    țarcuri??? my god, what a insult.

    4.registru de evidenta a javrelor? cine, cum? pe ce bani? nu realizezi ca e un proiect sortit esecului din start? lupta cu mori de vant?

    fara eutanasieri in valuri, fara schimbarea legii cu pedepsirea reala a oamenilor care abandoneaza, a oamenilor care hranesc, a proprietarilor care nu curata locul unde se rahateste javra personala, fara sterilizarea obligatorie a javrelor in proprietate … nu se face nimic, doar se vor cheltui amboulea bani publici.

    Tu stii ca orice altă țară occidentală civilkizata practica eutanasia, în condițiile în care acestea NU au un SURPLUS pe străzi asa cum avem noi, SURPLUS care nu poate fi gestionat prin nici o altă metodă.

    Sunt atatea de spus, pacat de acest candidat care putea sa fie chiar THE ONE în această rundă.

  33. hahaha, tare de tot 🙂

  34. @Bogdan Voicu…daca ne limitam la a aface strategii de eradicare a cainilor de pe strazi, dupa capacitatile pe care le are Romania acum, singura masura care functioneaza este inarmarea cu pusti de vanatoare a 30-40 de insi si vanarea cainilor si impuscarea lor pe loc. Ce zici, merge?!

  35. @d
    Foarte buna initiativa. Sef vanator trebuie pus Ilie Sarbu (daca mai are curaj)!. Oricum Michi Spaga si/ sau Adrian Nastase poate/ pot sa imprumute niste pusti.
    Si oricum exista si alternativa Vadim cu adunarea cainilor pe stadioane si procurarea de mitraliere.

  36. sau sa il chemam si peTiriac. in loc sa omoare cu amicii lui mistreti nevinovati, sa vina in Bucuresti si sa duca un razboi de gherila cu hoardele de comunitari. sa se dea un edict prin care bucurestenii sa nu mai aiba voie sa iasa pe strada dupa ora 22, ora de la care vor intra in actiune comandourile conduse de Tiriac, domnul Porsche si seful de la Daimler. toata tevatura va fi filmata in timp real si transmisa pe sticla sub forma de reality show.

  37. @d. E adevarat. Mai util este să promovăm sloganuri, să aruncăm cu cuvinte, să avem soluții nerealiste.

    Acum la modul serios: Părerea mea este a promova sloganuri ce dau bine la populație dar care nu au acoperire în programe efective, pragmatice, este o cale extrem de periculoasă. Dacă un astfel de slogan este votat și duce la obținerea de mandate, oamenii se vor aștepta ca programul să fie implementat. Eșecul, costurile mari, conduc apoi la a diminua încrederea populației în capacitatea societății de a rezolva vreodată ceva. Efectul este simplu: anomie, letargie, corupție, migrație. Vorba lui Traian Băsescu: „cui nu-i convine, să plece!”. De aceea spun că a trânti cu cuvinte pe post de program nu are cum să indice un candidat cu adevărat competent. Am argumentat mai sus că propunerile lui ND sunt cam fanteziste, lipsite de pragmatism, deși în principiu sunt animate de bune intenții. Din punct de vedere al fezabilității aduc mai degrabă cu reabilitarea termică a tuturor blocurilor promisă de Marian Vanghelie.

    E interesant de notat și faptul că soluția cu vânătorii propusă de d. (cel care comentează mai sus), a fost deja experimentată. Nu găsesc acum link, dar, din câte știu, în anii 1970, Suedia a avut o problemă cu numărul mare de șobolani de prin Stockholm. Rezolvarea a venit de la aducerea de șoimi. Șoimii au eliminat șobolanii. Vânătorii au eliminat ulterior șoimii, într-un scenariu similar celui propus de d. Evident, așa ceva funcționa acum 40 de ani. Azi putem avea probabil și soluții mai inteligente. A pune o taxă suplimentară pe vânătoare pentru a alimenta finanțarea unor programe mai complexe, prietenoase deopotrivă față de animale și oameni, ar putea fi o alegere.

    Un candidat serios și-ar pune echipa să investigheze ce soluții au aplicat alții, le-ar prezenta electorilor și ar veni cu propunerea sa. Evident, pentru asta trebuie să ai echipă, bună voință, competență, și să pregătești totul din timp. Altfel, apelezi la soluția simplă: pui câteva sloganuri ce nu pot fi contestate și mizezi pe reținerile electorilor față de ceilalți, exploatezi la maxim câteva calități personale pe care le prezinți favorabil, spui neapărat că ești altfel decât alții, și speri să iasă ceva din strategia cu pricina…

  38. Pingback: Cine e faraonul? Nicușor Dan, Nicușor Dan » arhiblog.ro blog

  39. @Claudiu: „toleranta fata de minoritati este, pentru mine, un deal-breaker.” Oau, mi-e greu sa imi imaginez o conditie mai dificila pentru a gasi un candidat acceptabil in Romania! Suntem totusi in tara in care 3 dintre ultimii 5 ministri de externe au facut declaratii xenofobe in calitatea lor oficiala. Tu stii mai bine decat mine din studiile tale cam cum sta natia noastra in ceea ce priveste toleranta. Cred ca mai usor ai putea gasi candidati care sa nu fi dat niciodata spaga, sa aiba IQ peste 140, 3 doctorate, 185cm 80kg (toate odata) decat candidati fara macar vreun moment public de intoleranta in biografia lor.

    Si mie intoleranta imi provoaca scarba. Dar n-am asemenea asteptari iluzorii, asemenea standarde pentru a aloca 10 minute din timpul meu ca sa pun o stampila. Deocamdata argumentatia lui Bogdan Voicu ma convinge mai mult, nu pentru ca tu spui ceva incorect, ci pentru ca n-am asemenea asteptari. Am observat si eu subtirimea programului dar n-am comentat, convins ca o sa ma infunde Ovidiu cu o detaliata analiza comparativa a programelor principalilor candidati, pentru care n-am nici timp nici motivatie.

    S-ar putea sa il votez pe Oprescu pentru ca terminat podul si stadionul, sau chiar pe Dan daca aflu ca are macar o mica sansa sa castige. L-as vota si pe Basescu daca ar vrea sa revina la primarie. A fost un primar bun, a strans cainii vagabonzi, aurolacii, a pus becuri in oras si a daramat buticurile.

    De multe ori am votat persoane pe care altfel le-as respinge la un interviu de angajare pentru un post de junior. Asta e statul roman, asta e oferta. Si chiar si asa, cu asemenea standarde scazute, au fost cazuri in care n-am avut cu cine sa votez.

  40. Va fi ca-n ’90, cand rromanii au preferat „un om cumsecade”… Pe 10 iunie, bucurestenii… va fi ca o radiografie, rezultatele vor fi ca o radiografie… ca-n ’90.

  41. @ joness: sunt masochist 🙂

  42. Ma bag si eu ca musca pt ca nu sunt din Bucuresti si nu votez acolo. Cred ca mai important decat varsta la care e posibil sa fi invatat ND ceva este anul si mentalitatea generala a romanilor in acel an si pana atunci referitor la subiect. Mai greu s-ar fi deschis o persoana pana in 2000 la chestiuni de genu asta. Nu zic ca ND s-a schimbat neaparat, foarte posibil sa joace teatru acum (la realitatea), doar zic ca a avut timpul si posibilitatea sa se schimbe complet fara ca varsta sa fie o piedica.

  43. Tu ti-ai schimbat o parere in 2 zile, iar lui nu-i poti acorda putin credit ca in 12 ani si-a putut nuanta anumite pareri? Trist, pentru un filosof cu ceva pretentii.

  44. @ bogdan: păreri, opinii, valori, credințe – nu sunt unul și același lucru

  45. @claudiu – cred ca nu cunosti suficient de bine comunitatile gay. Ce parere ai avea despre un homosexual (sau 2, sau chiar mai multi) care iti vor spune ca nu sunt de acord cu manifestarile de tip „Gay Pride” („LGBT Pride” sau, mai nou, „Pride”)? Ai putea concluziona ca sunt homofobi?

  46. in politica nu este vorba niciodata despre convingeri si pareri personale.
    daca vrei sa ai succes si sa fii ales, trebuie sa exprimi parerile unei majoritati, tinand cont si de minoritati. trebuie sa faci un spagat intelectual, sa fii atent la orice detaliu, ca sa convingi cat mai multa lume sa te voteze.
    nicusor in ultimii 12 ani a invatat mult din acest punct de vedere…

  47. Motivul pentru care nu sunt de acord, după cum, probabil, știi foarte bine, este acela că se tem că prin astfel de manifestări sporește intoleranța populației față de homosexuali. Și dacă iei în seamă și faptul că la fiecare paradă se orgnizează și contra-manifestații, începi să înțelegi și mai bine.

    Pe de altă parte, nu înțeleg de ce întotdeauna când se vorbește despre comportamente homosexuale în spațiul public toată lumea se gândește la parade. Poate că tot ce vor este să poată merge prin Cișmigiu ținându-se de braț și să se poată săruta sub un copac înflorit exact ca un cuplu de heterosexuali, fără să le fie teamă că vor fi alungați din parc de mulțimea înfuriată că i-au fost ultragiate valorile tradiționale.

    Dacă ei/ele se iubesc, ce drept am eu să le spun că nu au voie să-și manifeste iubirea în public?

  48. Claudiu, ce zici mai sus cu tinutul de maini si pupat in parcul Cismigiu este tras putin de par.
    Romanii au alte griji decat sa agreseze un cuplu gay in parcul Cismigiu pentru ca se tine de mana sau se pupa. Eventual rad de ei… Cel mai probabil insa intorc privirile de scarba sau de jena…
    Eu am alta intrebare, apropo de toleranta si de exprimarea libera a preferintelor sexuale: ce parere ai tu fatza de pedofili. Se stie ca si pedofilia este tot o forma a unei inclinatii sexuale, pe care majoritatea in ziua de astazi o vad ca si o boala de care trebuie sa te vindeci dar care incet incet sparge tabu-uri in lumea civilizata, vezi exemplul Canadei.
    Ce faci daca nepotii tai cand vor avea 8 ani vor sa iasa cu un adult de mana si sa se pupe in parcul Cismigiu, pentru ca se iubesc cu adevarat?

  49. Claudiu, stiai ca copiii, incepand de pe la vreo 4-5 ani incep sa se masturbeze? Ei bine, nu e mare lucru, atata timp cat le spui ca nu pot face acest lucru in public. De aici te las pe tine singur sa vezi ce si cum. Iar dupa aia sa ajungi si la „Nicusor Dan HOMOFOBUL”. A, stai, asta deja ai argumentat…

  50. Nici țarcurile propuse de nd nu mai sunt acceptate de cuțofili, aceștia-i vor în libertate:
    http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Protest-impotriva-adaposturi-Primariei-Capitalei_0_712728964.html
    Ovidiu, poate scrii ceva pe tema asta

  51. În momentul în care cineva pune semnul egalității între homosexualitate și pedofilie dialogul nu mai poate continua. Astfel de echivalențe indică fie prostie, fie rea voință.

  52. Claudiu, cred ca ai demonstrat ceea ce doreai:
    1) sa fii homosexual este normal si firesc;
    2) sa iti exprimi o parere personala legata de exhibarea homosexualitatii este nepotrivit si discrimantoriu;
    3) ND este un homofob rasist si trebuie executat.
    Cred ca era mai simplu daca ziceai asa de la inceput 🙂

  53. @ Dumitru lui Nae: trebuie sa aduc niste corecturi

    1) a fi homosexual este la fel de normal și firesc ca a fi heterosexual. De acord.
    2) să îți exprimi o părere personală legată de exhibarea homosexualității este nepotrivit și discriminatoriu. De acord, dacă ne referim la persoane care caută funcții publice prin care reprezintă și protejează și homosexualii.
    3) Tot ce am zis despre ND este că, din punctul meu de vedere, nu este demn de o funcție publică. Nu am zis nici că este rasist, nici că trebuie să fie executat. Și, cum stii foarte bine că nu am zis asta (pentru că tot ce am spus este mai sus), mă întreb de ce îmi pui vorbe-n gură.

  54. Bine, da’ prin chestia asta afirmi ca libertatea de exprimare trebuie cenzurata (fie si pentru un candidat la o functie publica), in timp ce prozelitismul si exhibitionismul gay (cine nu are copii nu stie…) e liber sa iasa pe sticla necenzurat, nu?
    Iar pentru pedepsirea unuia cu ale carui pareri nu sunt de acord nu mai este suficient sa nu-l votezi (sau sa-l ignori), trebuie sa-l pui la zidul infamiei, nu?
    PS: care erau corecturile, ca nu mi-am data seama?

  55. A propos de zidul infamiei: asa fac si eu, doar ca eu nu folosesc argumentul politically correctness… 🙂

  56. Claudiu, ceea ce astazi li se pare de neconceput, maine, oameni ca si tine, vor tolera. Daca ai fi trait in urma cu cateva decenii, in perioada comunista a lui Ceausescu, … [nota moderatorului: am tăiat restul, aici e un loc unde se vorbește decent]

  57. @ fliedernacht: ai devenit obscen în argumentație, ceea ce demonstrează că știi că poziția pe care o susții nu este validă. După cum am spus mai devreme, firul discuției se rupe în momentul în care homosexualitatea este echivalată cu pedofilia. Mă mir că nu ai spus nimic și de necrofilie și de zoofilie căci, nu-i așa, toate sunt boli din aceeași categorie.

  58. aoleu, Claudiu, chiar esti fata mare… numai un limbaj elevat, poate valida o teorie, foarte tare… 🙂

  59. @fliedernacht: Te rog să păstrezi un limbaj civilizat. Mulțumesc. Dacă vrei să revii cu ideile din mesajul moderat, dar într-o formă care respectă bunul simț, ești binevenit.

  60. OK, in condițiile în care intenția de vot pentru ND este, conform ultimului sondaj CURS, de 1,5%-4,5%, întreaga discuție de aici devine o discuție de tipul „țara arde și baba se piaptănă”.

    Voi reveni, când se mai calmează unii din comentatori, cu o însemnare despre majorități, normalități, principii și sex.

  61. ovidiu, care parte a deranjat? lipsa de bun simt sau limbajul obscen?
    adica pasajul in care spun ca autorul are argumente de fata mare sau cel in care explic ca e la moda sa @#%@%@^@#$^#$^^@#$ (obscenități șterse de moderator)? ca sa stiu ce trebuie sa evit pe viitor…
    wtf, va vad baieti destepti si trecuti prin viata, cum sa scrii un asemenea articol in care sa zici ca ce incredere ai avut in ND si ca ti-ai pierdut-o pentru ca acum 12 ani a scris o scrisoare la o publicatie in care a facut o afirmatie latent discriminatorie la adresa homosexualilor?
    common, la ce comentarii va asteptati la un argument atat de slab?
    imi cer scuze daca am sarit calul, stiu ca nu se cade in postura de oaspete sa ataci verbal o gazda….

    • @fliedernacht: vă atrag respectuos atenția că în mesajul domniei voastre, pe care sper că moderatorul îl va tăia pentru a menține un nivel civilizat al discuției, aveți câteva mici scăpări. Îmi permit să cred că nu ați observat argumentul central al postării de mai sus, pe care îl reproduc parțial: „A schimba o valoare care are o poziție centrală în sistemul valoric este extrem de dificil,”. Claudiu nu a intrat în multe amănunte acolo, probabil considerând că se adresează unui public suficient de educat ca să îi dea credit în afirmația sa. Ideea este simplă pentru științele sociale: niște chestii numite valori explică atitudini precum intoleranța. A fi intolerant față de o minoritate oarecare este în general legat de intoleranță generalizată față de orice altă minoritate, stil de viață non-conformist, și este strâns legat de opțiuni religioase pronunțate, orientare către autoritarism, respingerea egalității de gen etc. Legătura cea mai strânsă este cea între toleranța față de diversitate: arareori o persoană intolerantă față de o minoritate oarecare este tolerantă față de oricare dintre grupurile considerate minoritare sau având opinii diferite de cele ale persoanei în cauză.

      Ca unul ce încerc să urmăresc acest topic, sper că nu e nevoie să vă mai ofer și alte exemple pentru a vă convinge să renunțați la invective și injurii care îmi creează disconfort. Cu alte cuvinte vă invit să vă schimbați, în spiritul celor pe care clamați a le susține, devenind un partener de discuție care să manifeste măcar minima toleranță solicitată de politețe.

  62. Claudiu, insemnare despre majoritati, minoritati, principii si sex? Suna ca o savarina. Abia astept sa o savurez. Si Sper sa fie gustoasa… 🙂

  63. @ Bogdan Voicu: my knight in shining armor! yay!
    @ fliedernacht: chiar nu beau bere. recitește comentariul tău anterior și îți vei da seama ce tip de limbaj nu acceptăm aici.

  64. claudiu, lasa-ma sa ghicesc, tu bei doar vin frantuzesc? 🙂

  65. n-ai ghicit. Apa îmi este mai mult decât suficientă.

  66. Claudiu, da, intr-adevar, asa se pare, pentru tine apa este mai mult decat suficienta… :-)))

  67. Eu am sa il votez totusi. Desi nu sunt de acord cu tot ce zice el, de exemplu nu sunt de acord cu solutia propusa pentru cainii vagabonzi.

    Dar imi place ca se zbate si vrea sa schimbe ce exista. Si eu cred ca singura sansa este sa se schimbe situatia de acum..

    Candideaza si pentru consiliu, am rezolvat si dilema cu cine votez pentru consiliul general.

  68. @Bogdan, nu vreau sa-ti raman dator cu un raspuns, pentru ca sigur vei interpreta acest lucru gresit. Ma scuzi te rog ca ma adresez asa direct, la persoana a doua, insa te asigur ca nu o fac din lipsa de respect ci dimpotriva. Eu asa am fost educat, sa ma adresez prietenilor, cunoscutilor si strainilor, in egala masura la persoana a doua. Pentru ca, nu-i asa, traim intr-o lume toleranta si nu ne place sa discriinam pe nimeni. Daca as vrea sa-ti arat dispretul meu, as face ca si tine, as comunica la persoana a treia, folosind formula de politete.
    Intre noi vorbind, aceasta formulamde politete este si ea discriminatorie, dar nah, tu esti teoreticianul care stie mai bine cum stau treburile cu sistemul de valori. Eu sint doar un nonconformist, care vorbeste urat si nu are bun simt.
    Da-mi voie sa-ti spun, ca la capitolul toleranta vizavi de oamenii care isi exprima parerile pertinent dar diferit fata de voi, adica intr-un limbaj mai plastic ca sa zic asa, stati foarte prost.
    Ati sarit toti trei de cur in sus din cauza limbajului meu, dar nu ati zis nimic legat de continutul mesajului meu.
    Clauudiu de exemplu, se ascunde in spatele propriei bariere emotionale, cautand adapost sub fusta constrangerilor morale pe care le are, in timp ce incearca sa descrie prozaic cat de deschis si tolerant este el fata de minoritati si cat de mult nu accepta intoleranta la altii. Jalnic.
    Ovidiu mi s-a parut cel dintre voi care este mai autentic, tclerant si mai putin frustrat. Cred ca este si cel mai inteligent dintre voi. Ok, trebuia sa zica ceva vizavi de felul meu de a comunica, dar sint convins ca a inteles cel mai mult din ce am zis eu. Si aigur bea si alcool.
    Si tu Bogdan, te ascunzi in spatele unei teorii superficiale despre sistemul de valori, exprimate foarte elevat, aproape academic, in incercarea ta de a fi superior. In realitate tu doar incerci sa compensezi lipsa organului genital din pantalonii tai, ca sa nu folosesc un limbaj obscen….

    Si Ovidiu, daca ai chef de dezbateri cu adevarat palpitante si provocatoare, direct la subiect, stii unde ma gasesti…. 🙂

  69. Si ce daca nu suporta homosexualii. Daca nu suporta nici ungurii si nici tiganii, il vroiam presedinte!

  70. @fliedernacht: Asa este, dar exact pe dos. Eu n-am stat să citesc tot mesajul tău, m-am oprit la primele obscenități și am șters de acolo până la final. Asta mă face cel mai puțin intolerant. Pe urmă am ignorat fondul mesajelor, doar am urmărit să nu deviezi cu limbajul, mă pregăteam să aleg soluția simplă și să te trec în lista de spam. Aș zice că e un semn de lipsă de inteligență. Nici autentic nu prea sunt, orice milițian poate să facă așa moderare.

    Dar eu votez cu Nicușor Dan!

  71. Mult stimate domnule Fliedernach, prefer să fiu optimist (și tolerant) în privința domniei voastre: ținând cont de ora la care ați postat, poate că în cele de mai sus vorbește… berea 😉

  72. profit si eu de atentia pt nuantele homofobiei si intreb (naiv) : daca X isi face campanie spunand peste tot ca Y (nedefinit) a scos un ziar in care zice ca Z (un adversar) este homosexual dar spune de fiecare data si ca nu-i de acord cu Z … inseamna ca X e homofob sau e tolerant? 😦

  73. Wrong, Ovidiu nu bea niciodata alcool!

    @parvan: homofob.

  74. Fratilor, daca statul nostru este „modern”(?) si admite exprimarea libera si neingradita in spatiul public al homosexualilor si lesbienelor inseamna ca nu este pe masura valorilor mozaico-crestine reliefate in Biblie. Ca atare statul nostru ar trebui sa lase ipocrizia deoparte si sa scoata crucea de pe peretele Parlamentului, sa scoata crucea din ciocul vulturului stemei Romaniei si Justitia sa nu mai pretinda sa juram pe Biblie, oficialitatile sa nu mai solicite sfintirea cladirilor publice de catre un sobor de preoti pentru ca statul care tolereaza manifestarea publica a minoritatilor sexuale este de fapt anticrestin si antimozaic ca si primarii din Sodoma si Gomora.
    Jos Ipocrizia !

  75. Mie imi pare rau ca nu isi sustine si acum declaratiile din 2000. Acum sincer…ce ati dori voi doamnelor/domnilor sa va „iubiti” in spatiile publice si sa fiti paziti de Politia comunitara ? Traiti intr-o tara libera, aratati-va afectiunea in public , si eu, la fel ca marea majoritate a oamenilor de bun simt o sa va arat o altfel de „afectiune” . Nu mai aveti nici macar bunul simt sa va ascundeti boala voastra, acum vreti sa o etalati ca pe o virtute, va deranjeaza cand un om normal se arata oripilat ba inca il reclamati la Haga…

  76. @Cristi: îmi place cât de curajos ești ascuns sub un pseudonim 🙂

  77. Homosexualiatatea viciaza si perturba normalitatea societatilor umane a caror traditii sunt statornicite de veacuri, care asigura in primul rand perpetuarea speciei umane, deoarece la baza societatii este familai, formata dintre un barbat si o femeie.
    In momentul cand intr-o societate se permite prin lege un astfel de comportament, automat apar la rampa si alte variante aberante a comportamentelor sexuale, ca pedofilii, transexualii etc. care si acestia vor drepturi s.a.m.d.

    • Prin lege nu trebuie permis nimic. În realitate totul e permis (inclusiv relațiile sexuale consensuale) în virtutea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu excepția a ce e interzis explicit prin lege.

      Diferența dintre pedofilie și toate celelalte comportamente de care ai vorbit este că copilul nu poate consimți și atunci trebuie protejat prin lege. Restul lucrurilor pe care le-ai spus sunt bazaconii.

  78. :)))))))))))))))))))))))))
    Nicușor Dan-2000:
    „Sunt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public, în România.
    Consider că aceasta ultragiază valorile tradiționale și, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă.”
    Asta, bine mediatizată, i-ar aduce voturi multe.
    Sunt o groază cei ce sunt ÎMPOTRIVA comportamentului EXPLICIT sexual în public.
    Nu neapărat homofobi.
    Încă o chestie:
    Daţi voi un candidat, de la ce partid vreţi, şi, ori e necunoscut spaţiului public, ori găsim zeci de declaraţii cretine-grav- Gorgiu, Dragnea, nu mai punem campionii Tăriceanu, Băsescu, Ponta, Diaconu…

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.