La colțu' străzii

Doua intamplari din istoria recenta

5 comentarii

La inceputul anului 2009 PDL si PSD formeaza impreuna guvernul si imediat incep un adevarat bombardament propagandistic pe tema „grele mosteniri lasate de Guvernul Tariceanu”. Apare cazul Sterling, se vorbeste deschis despre trimiterea in judecata a fostului premier. In sondaje popularitatea lui Tariceanu scade la 3% iar intentia de vot pentru PNL sub 10%.

In aceasta conjunctura are loc Congresul PNL. Crin Antonescu il invinge destul de clar pe Tariceanu pornind de la declaratia de intentie „eu sunt nebunul care se va bate cu Basescu”. Mai multi lideri PNL (imi aduc aminte de Radu Stroe) declara public ca „victoria in alegerile prezidentiale este ultima noastra sansa”. Cu certitudine erau multi lideri PNL ce credeau sincer ca o victorie a lui Traian Basescu ii va lasa sa aleaga doar intre fuziunea cu PDL si disparitie.

Peste doar cateva luni criza economica incepe sa se simta din plin si odata cu ea incapacitatea Guvernului Boc. Au fost multe voci ce au acuzat PNL ca n-a fost in stare sa valorifice subiectele economice intr-o campanie desfasurata intr-o perioada in care economia preocupa pe toata lumea. Calin Popescu Tariceanu ar fi fost cu siguranta mai potrivit decat Crin Antonescu pentru a isi infrunta adversarii pe acest subiect. Intr-un timp foarte scurt guvernarea Tariceanu a devenit dintr-un balast electoral o oportunitate. Insa PNL-istii alesesera deja o alta cale si au ratat momentul.

La inceputul lui 2010 popularitatea lui Mircea Geoana este in cadere libera dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale si dupa povestea penibila cu vizita la Vantu. PDL beneficiaza de efectul de bandwagon in timp ce PSD este in cadere sub multele acuzatii si dovezi de coruptie.

In aceasta conjunctura are loc Congresul PSD. Baronii se sucesc si se invartesc si in cele din urma ajung la o alegere neasteptata, desemnandu-l drept presedinte pe cel mai tanar si „modern” candidat pe care l-au putut gasi in conducerea lor anchilozata: Victor Ponta.

Desigur, greii PSD nu banuiau ce autogol de proportii isi va da puterea peste doar cateva luni, prin masurile de austeritate. Cred ca este o speculatie rezonabila sa spun acum ca prabusirea PDL in sondaje ar fi fost aceeasi indiferent de cine ar fi fost presedintele PSD.

Poate fi distractiv sa ne intrebam astazi ce s-ar fi intamplat daca Congresul PSD s-ar fi tinut in iunie 2010. Ar fi fost reales Mircea Geoana? Ar fi avut curaj Adrian Nastase sa revina in prim-plan? Sau ar fi preferat vreun revolutionar populist, gen Mazare, Vanghelie sau vreun lider sindical? Oricum, destul de sigur n-ar fi fost Victor Ponta!

Va las pe voi sa trageti concluziile.

P.S.: textul mi-a fost inspirat de acest comentariu.

5 gânduri despre „Doua intamplari din istoria recenta

  1. „…presedinte pe cel mai tanar si “modern” candidat pe care l-au putut gasi in conducerea lor anchilozata: Victor Ponta.” … si o intamplare de prezent: ponta a fost la iasi. niste nene l-au huiduit pe ponta. acesti nene au fost amendati. the end… sau nu: e doar inceputul?

  2. da, ca tot urlau unii de dictatura…

  3. Nu mă prind care e morala poveștii. Care e legătura între cele două întâmplări?

  4. In comentariul lui, parvan sugera ca promovarea pe care mass-media pro-Cotroceni a facut-o unui anume model vizual de lider foloseste acum altuia, mai precis lui Ponta. Am mai citit comentarii wishful-thinking despre initiativa lui MRU: „ca e pe termen lung”, „cu bataie lunga”, etc. Asa mi-am adus aminte de intamplarile acestea, apropo de cat de fundamentate si pe termen lung sunt deciziile din politica romaneasca. De ce se intampla asa? Mi-au trecut atatea explicatii prin cap ca am preferat sa las articolul fara concluzii, sa le traga fiecare.

  5. comentariu meu era in contextul nedumeririi pt insistenta pt „dreapta” in privinta AcZ in contextul in care si trendurile si resursele faceau mai probabila o AcZ de stanga.
    Sunt insa de acord ca mai ales in conditii de improvizatie comunicationala apar dovezile unor „viziuni” pe termene extrem de scurte.
    Ca sa dau si eu un exemplu (foarte) recent : comunicarea pd, nevoita sa utilizeze comunicatori marginali (ceilalti fiind implicati in campanii locale in care uneori incearca sa se delimiteze de partid), a reusit in doar cateva zile sa-l legitimeze pe Nastase ca persecutat politic. Asta desi el se chinuia de 7 ani sa-si atribuie imaginea asta si nu reusea fiind in dizgratia publicului si a propriului partid.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.