La colțu' străzii

Ce dezamăgire: fost șef SIE, fost prim ministru, viitor șef de ONG

53 comentarii

Mihai Răzvan Ungureanu a revenit în spațiul public, cu un interviu lejer la B1TV.. Am urmărit discuția, mi s-a părut slabă. Moderatorul a fost slugarnic, iar invitatul fără vână. MRU a evitat orice declarație tranșantă și s-a ascuns după insinuări și vorbe cu multe sensuri. Apoi, în plin an electoral, și-a „devoalat” planurile de viitor: va face un ONG pentru coagularea dreptei adevărate. Iar ONG-ul ăsta va colabora cu partidele de dreapta credibile, adică cu PDL, UDMR și, de ce nu, PNL, al cărui membru MRU încă mai este, dar se gândește serios să demisioneze.

Să fim bine înțeleși: mie îmi place MRU. Cu tot trecutul lui la SIE, a fost un prim-ministru decent. Ca prezență publică este mult peste Ponta, ca să ne uităm doar la posibila concurență de stânga, și este o îmbunătățire semnificativă față de vechea gardă de politicieni. Mai mult, cred că MRU e sincer în intențiile lui onorabile și că are puține lucruri de ascuns – perfect nu e nimeni. Însă ar fi momentul pentru el să se trezească, înainte să devină un nou talent care a murit speranță.

Dacă vrea să fie unul dintre „analiștii” care se plimbă seară de seară pe la televizor, gen Cumpănașu sau mai știu eu care, da, să-și facă ONG. Dacă vrea să se ocupe de simpozioane cu vorbărie goală, după modelul celorlalte ONG-uri ale PDL – ISP, FCD sau CADI – atunci e pe drumul cel bun. Probabil că va avea momente frumoase cu Turcescu la B1TV, la concurență cu cuplul Antonescu-Gâdea la Antena 3.

Dar dacă vrea să facă politică, MRU trebuie să își asume că face politică, nu altceva. Trebuie să se alăture unui partid existent sau să formeze unul nou. Împreună cu partidul său trebuie să își asume decizii, programe, proiecte. Sigur că e binevenită clarificarea ideologică, dar politica înseamnă guvernarea țării, lucruri foarte concrete, care ne interesează pe toți. Mai cu seamă în vreme de criză, de la un politician bun așteptăm capacitatea de a decide și acționa, nu savanta cuvântări despre ce-i dreapta și ce-i liberalismul (ambele destul de vag definite de Ungureanu, dar să nu intrăm în alt subiect).

Eu încă mai sper ca MRU să însemne un suflu nou în politică. Deocamdată e pe cale să devină ridicol. Un partid politic înseamnă confruntare electorală, intenția clară de a prelua puterea și dorința de a guverna. Dar Ungureanu, fost ministru de externe, fost șef SIE, fost prim ministru – adică un om care vine direct din cele mai înalte poziții ale administrației publice – nu are altă ambiție decât să își facă un ONG. E trist și dezamăgitor.

Sursa foto: Hotnews.ro

53 de gânduri despre „Ce dezamăgire: fost șef SIE, fost prim ministru, viitor șef de ONG

  1. Eu zic sa aveti rabdare. Ungureanu pare un om mai sucit si mai complicat. Dar toate aceste manevre nu imi par in niciun fel eschiva de la lupta politica, ci calea lui intortocheata de a ajunge acolo. Vezi doar prezenta in campania electorala locala ca sa intelegeti ca acest om are ambitii politice.

    Si eu zic ca e bine sa fie asa, dincolo de simpatiile politice. Dupa 20 de ani cu Iliescu, Basescu, Nastase, Antonescu si Blaga e nevoie ca de aer de oameni noi, tineri, cu oarece calitati, care sa doreasca sa intre pe teren, in mocirla. De la toate partidele.

  2. Ce să zic, sunt eu nerăbdător și prost și nu pricep gândirea adâncă a lui MRU. Probabil că nici n-are nevoie de voturile prostimii, deci nu sunt în publicul țintă.

  3. Cel mai probabil MRU va candida din partea PDL.

  4. Nu stiu cat de ridicol, dezamagitor si ridicol vi se pare aparitia domnului MRU, dar va aduc aminte, cu respect, ca fiecare lucru are un inceput. De ce sa nu ii dati si celui de mai sus o sansa ? Apoi tineretea domniei sale, modul de comportament, este total diferit de al multor politicieni, cu vechi state in politica. Tinanad cont de situatia politica actuala, este aproape imposibil infiintarea unui nou partid politic care, in scarba de care dau dovada cetatenii fata de partidele politice actuale ce isi urmaresc numai propriiile interese meschine de putere si inavutire, cu orice pret, sa poata avea sanse in alegeri. In alta ordine de idei, mi se par deplasate cuvintele referitoare la domnul Turcescu. Am vizionat si eu emisiunea respectiva, dar nu mi s-a parut deloc „slugarnic, asa cum considerati dumneavoastra. Daca politetea si bunul simt va deranjeaza, inseamna ca stati prea mult timp pe „tonomate” si in special pe Murdaria 3, unde se vede, cu adevarat, „cultul personalitatii” si o slugarnicie de nesuportat. Deasemeni, in nici un caz nu il puteti compara pe Turcescu cu obedientul si sclivisitul de Gadea. Va doresc sanatate si multa fericire in viata. Cu stima, Tony Popescu

  5. @semanticus: Și atunci care-i treaba cu ONG-ul? Nu-i ajungeau celelalte ONG-uri ale PDL? Vrea să pună în practică vorba lui Năstase, „ne facem și noi zece institute de politici private”?

    @panda1949: MRU nu e nou, ca să ceară șansa începătorului. Este tânăr, dar are vechime. A fost ministru de externe, șef SIE și prim-ministru. Mai sus de atât e doar președinte. A avut suficient timp de rodaj, e momentul să facă ceva. Acum doi ani am râs de Antonescu și pretenția lui că ar fi nou, deși e de douăzeci de ani în politică. Cam într-acolo se duce și MRU.

    Turcescu nu e ca Gâdea, acesta din urmă e isteric. Dar nu mi-a plăcut Turcescu aseară. Nu a pus nicio întrebare incomodă. Nu a adus nicio temă nouă în discuție. A stat bleg extaziindu-se de banalitățile spuse de MRU. Slab, foarte slab.

  6. ONG-ul va strange niste oameni care apoi in urma unui congres extraordinar in PDL-ul care a pierdut alegerile in toamna vor veni la conducerea lui.

  7. Eu am impresia ca MRU alearga dupa doi iepuri(=partidele PDL si PNL) si va prinde cioara de pe gard(ONG-ul). Nu intra in PDL pentru ca e membru suspendat al PNL. Asteapta poate ca Antonescu sa isi franga gatul si sa intre in lupta pentru presedintia PNL. In acelasi timp pare sigur ca are sanse mari la sefia PDL. Plan tipic basescian, cum ar spune Joness 🙂

  8. Ce intrebare incomoda voiati sa puna? Omul a fost prim ministru cateva luni. Dvs. ce intrebari i-ati fi adresat? Si de ce ar fi trebuit sa isi conceapa Turcescu interviul ca pe un atac, a se vedea Gadea, cand asemenea multora dintre noi poate spera ca el sa reprezinte viitorul politicii din Romania, deci vrea sa-l sprijine ca sa putem si noi spera in continuare. Stiti sa fi facut MRU ceva reprobabil si Turcescu a evitat lucrurile acelea?

  9. Ovidiu, poate ca ideea asta de ONG nu e chiar atat de rea pe cat pare. In Romania societatea civila e sublima, dar… 🙂 Cineva trebuie sa o faca si pe asta. Daca se tine de ce a promis, MRU poate sa il copieze pe Nicusor Dan, dar la o scara mult mai mare. Asa cum Nicusor Dan a reusit cu asociatia lui sa faca ‘ceva’ pentru Bucuresti, MRU ar putea reusi sa faca un ‘ceva’ mult mai mare pentru scena politica. O singura idee: un ONG care se plimba din sat in sat cu o ‘caravana’ de tineri entuziasti si face educatie socio-politica (deschide ochii prostimii). Dupa cum bine observa Aligica pe contributors, Boc a reusit sa faca niste reforme in ciuda faptului ca erau votate de parlamentari care erau afectati de aceste reforme. A facut reforme desi populatia nu era pregatita sa le accepte… si a atins o limita. Mai departe, poate ca ar fi cazul sa impingem mai intai aceasta limita de suportabilitate a reformei si abia dup-aia sa mai reformam.

  10. omu’ trebuia sa se miste repede, sa nu uite lumea cum il cheama. ong, ceva, orice.
    e la faza scrieti baieti, orice, numai scrieti!
    un partid nou era mai complicat de facut asa, din incheietura.

  11. Nu zau!?
    Sa vina (urgent) Fat-Frumos Ungureanu sa scoata Romania din rahat pt ca…pt ca romanii, de capul lor, voteaza cu USL.Sa fim seriosi. Pretindeti de la MRU aptitudini de superman dar totodata va declarati multumiti cu prestatiile celor de la USL.
    Daca in doua luni MRU nu scoate Romania din marasmul in care se afla, gata, e sters de pe lista „favoritilor” de anumiti bloggeri.
    De-a dreptul penibil.

  12. Mru a spus clar , ca asta face pana la alagarile locale . Mi se pare corect fata de PDL , partidul care l-a votat ca prim ministru .

  13. As putea sa scriu un comentariu foarte lung, dar ma abtin. Nu merita.

    1. PD-ul are o traditie in a isi schimba numele, culorile si doctrina de la care pretinde ca se revendica. Traditia rusinii fata de propria identitate, specifica impostorilor. Dar au depasit orice limita: zeci de aliante in tara in toate culorile, denumirile si combinatiile posibile, ONG-uri, fundatii, partiduletze. In curand o sa fie cate o Alba ca Zapada pentru fiecare vicepresedinte PDL. E deja Parkinson. Politica romaneasca este jenanta, balcanica, dar oamenii astia pe care ii alege Basescu in echipajul sau reusesc sa para o parodie chiar si a acestei politici balcanice si jenante. Ridicol si grotesc sunt atributele ce imi vin in minte.

    Poate cineva sa explice ce diferenta este intre ONG-MRU si Noua Republica? Sau intre ONG-MRU si „Miscarea Populara”?

    2. Nu imi place MRU. Este un comunicator slab, este ipocrit si vanator de functii la stat.

    3. Probabil ca dupa ce a pierdut functia de prim-ministru este derutat. Toata viata sa s-a dat bine pe langa cine trebuie si ca urmare a fost numit in functii. Acum i se sugereaza ca ar trebui sa iasa la bataie si sa CASTIGE functii. E greu, daca pana la 44 de ani n-ai facut niciodata asta. Asa ca ezita.

    Speculatia mea este ca nu va iesi la bataie, sau o va face doar de forma, fara convingere. O sa emita bolboroseli corecte gramatical de pe margine si o sa astepte sa il sune cineva pentru a isi demonstra „loialitatea” intr-o functie pompoasa. Ceea ce probabil se va si intampla mai devreme sau mai tarziu.

    Tot am scris mult. Cah.

  14. Ungureanu nu-si face partid DEOCAMDATA! Nu inteleg cum ar trebui sa procedeze altfel decat testand inainte „piata” cu un ONG! Cine-i garanteaza ca structurile PDL il vor primi cu bratele deschise? Conducerea actuala a PDL nu pare gata sa-i predea fraiele iar un partid nou nu are absolut nicio sansa pe scena politica pentru cel putin 3-4 ani (timp necesar formarii structurilor din teritoriu si grupului de politicieni din conducere acceptati de electorat). Ca sa pornesti la drum, iti trebuie un plan solid, trebuie sa stii pe cine te bazezi si care iti sunt sansele! Bine a spus @lloopp, s-ar putea ca Ungureanu sa nu fi renuntat la atragerea PNL-ului (ala de dreapta, cat mai e, saracu’!) in constructie, poate chiar incercand inlocuirea lui Fafrumos din Padure Adormit Dar Degraba Varsatoriu de Basescu de la conducere! In orice caz, daca e o chestie serioasa, lucrurile se vor misca repede si vom avea primele rezultate chiar la alegerile din toamna!

  15. a fost pus o intrebare incomoda, la finalul emisiunii. chiar de doua ori. e adevarat ca e nevoie ca mesajul lui sa fie ceva mai direct, mai incisiv. dar este absolut necesar sa reusim sa avem un ton normal de discutie in politica. pentru ca altfel o sa ajungem la violente de neinchipuit, nu numai verbale. el pare ca poate sa il aduca – vorbeste cumpatat si solicita inteligenta partenerului de dialog. iar cuvantul ‘etica’ mi se pare ca este un stindard bun. hai sa fim mai toleranti si sa ii dam o sansa.

  16. Intrebari despre lucruri reprobabile facute in 2 luni de guvernare MRU:
    1. De ce a sustinut UDMR in crearea unei facultati in limba maghiara? De ce a continuat sustinerea si dupa caderea Guvernului sau?
    2. De ce a sustinut licitatia pentru CupruMin, o societate pe care o caracteriza ca fiind „complet neprofitabila”, cand de fapt aceasta firma este pe profit de multi ani incoace. Ce alte solutii au mai fost luate in considerare si de ce au fost abandonate (daca au existat)?
    3. De ce nu a luat o hotarare transanta, rapida si legala in cazul cotizatiilor retinute in mod ilegal din pensii?
    4. De ce a oferit bani primariilor (indiferent de culoare) din fondul de urgenta al Guvernului? De ce aceste primarii nu au putut sa-si cofinanteze proiectele europene in vigoare? Cine ar fi trebuit sa fi fost tras la raspundere pentru cheltuirea banilor alocati proiectelor in alte scopuri? De ce nu a prezentat o statistica in detaliu cu modul in care au fost alocati acesti bani? De ce a trantit usa si apoi a acceptat sa faca acest lucru?
    5. De ce a sustinut Chevron in identificarea gazelor de sist fara a exista siguranta ca dorim acest lucru sau macar ca e sigura aceasta exploatare?

    Intrebari ar mai fi cu zecile si sunt cam multe pentru doar doua luni de guvernare.

    Eu unul pot sa ii multumesc sincer domnului mru pentru lectiile de gramatica, de exprimare eleganta si de manipulare oferite. Guvernarea lui se traduce prin vorba multa si fapte putine si acelea in contradictie cu interesul poporului.
    Intrebarea pentru domnul mmm este ce a facut mru BINE? In afara de a intreba de situatia deszapezirilor din Iasi „ca doar acolo se afla familia lui”.

    PS: imi cer scuze daca intrebarile sunt deplasate. Mie mi s-au parut de bun simt

  17. Mai degraba e satula lumea de alde Lazaroiu cu „Alba ca Zapada” sau de Neamtu cu dreapta lui cea noua. Sau de toti ceilalti „campioni” ai democratiei „care sunt”, pe bloguri sau (chiar) intelectuali dar care n-ar cobori din turnuletele lor de fildes nici picati cu ceara.
    Bine ca l-am gasit pe Ungureanu, „salvatorul” natiei, a unei natii care nu face absolut nimic impotriva celor care-si bat joc de ea, dar ea, natia, are cate 1000 de solutii, la minut!
    Daca Ungureanu nu face asa, daca Boc nu face asa, daca Blaga nu face asa…inseamna ca sunt ridicoli!
    Nu stiu zau cine e mai ridicol in acest caz.

  18. Stimate Dle Ovidiu, pe mine dumneavoastra m-ati dezamagit profund atat prin articol cat si prin raspunsuri la comentarii foarte pertinente. Nici nu meritati comentarii.

  19. @XU

    La toate intrebarile matale exista un singur raspuns.
    MRU nu a facut toate astea pt ca MRU nu e Ponta, incat sa-si imagineze ca poate pune Romania pe roate in 10 zile, cu tot felul de decizii, care mai de care mai controversate si mai iresponsabile.
    MRU a dorit sa guverneze cu capul, nu cu barda, cu sapa sau cu tarnacopul asa cum a dovedit Ponta ca „stie” sa guverneze.
    Rezultatele se vad…..

  20. de acord cu joness. tot timpul cineva i-a oferit o functie. a ajuns in politica de varf fara a duce vreo batalie politica. probabil acum bate pamantul tropotind in tact usor, asteptand ca cineva sa ii ofere sefia PDL, PNL, PNTCD, PSD, CDR, UDMR sau a vreunei Miscari, bineinteles facute de altii.

    in rest, da, e un politician decent. si cred eu, un bun birocrat. cam putin pt Mesia coagularilor de dreapta.

  21. Ma mir ca acest blog a ajuns sa fie citat pe Hotnews…
    Dar, asta e.
    Se schimba vremurile.
    Vantu(l) bate din alta directie.
    Toti se conformeaza…

    Bafta!

  22. dle, sunt cu totul de acord cu dv.
    mru si neamtu sunt foarte asemanatori in zicere.
    din pacate, amandoi fac parte din categoria preda, lazaroiu.
    nu au energia, carisma si elocinta unui conducator, lider politic.
    si mie imi plac, dar sunt prea sterili, utopici.

    am pus doua comentarii, cat articolul a stationat pe hn.
    in al doilea, chiar mi’am aratat mirarea ca articolul a fost lasat sa cada. ba am prevazut si iesirea din pagina hn.

    acolo e un curent, de mru, numai de bine !

    cred ca aveti dreptate in acest articol.
    pacat ca hm l’a trimis la …coltul strazii

    toata stima !

  23. ai bagat niste titluri pompoase de parca i-ai facut necrologul….ca apoi in continut sa o dai mai moale….ce STIL aveti ,mai frate…!? dupa ce ca tara asta se duce niabi si vine omul si se implica crezand ca doar doar CINEVA sa o mai aduca pe o traiectorie cat de cat…ii si dati in cap!…..mai bine sa stea la catedra onorabila pe care o are si eventual sa COMENTEZE de pe margine…nu? mai bine i-ai intinde mana…!!!

  24. @Dana subscriu…

  25. D-le autor,l-ati consultat pe D-l Marga ca sa va spuna dece il stimeaza asa de mult pe Putin?
    Din cate stiu acesta a fost spion sadea,iar D-l Ungureanu a fost persoana
    civila care a condus un serviciu care trebuie sa fie independent

  26. @XU este un postac uslist. Nu e nici o problema, e treaba lui….
    Aparent pare informat, dar cu atat mai mult se pune intrebarea : de ce dezimformeaza ?!
    A pus 5 intrebari la care sigur stie care sunt raspunsurile corecte, dar vrea sa creeze confuzie.
    1. Predarea si in limba maghiara este atat de normala precum si noi dorim ca romanii din Ucraina sau fosta Yugoslavie sa invete romaneste.
    2.La CupruMin a fost licitatie si pretul obtinut este incomparabil cu cel obtinut pe vremea liberalilor.
    3. Banii retinuti din pensii erau hotarati sa fie returnati, dar in transe (suma fiind foarte mare). Si uslasii fac acum acelasi lucru, bineinteles dupa ce si-au facut campanie din acest subiect.
    4. Banii s-au dat pentru lucrari in curs de derulare. Vezi hotararea CSM
    5. Chevrom face la aceasta ora cercetare (identificare de potentiale resurse). Nu au contract de exploatare. Ti se pare anormal sa stii daca ai ceva resurse neexploatate ?
    Draga @XU, te vad baiat inteligent. Nu e pacat sa faci pe prostul ?

    In ceea ce-l priveste pe Ovidiu, am impresia ca s-a uitat la o emisiune si comenteaza o alta…

  27. Pai oricum este vorba de turism…turism politic

  28. NU ,, E trist și dezamăgitor”, domnule Ovidiu! Te inseli amarnic. Tine minte ,,ACEATA ESTE INCEPUTUL”

  29. @gelu

    Sa intelegem ca toti suntem categorisiti doar in usl-asi si destepti?
    La intrebarea 4 a lui XU problema era de ce din fondul de urgenta?? daca erau lucrari in derulare trebuiau sa aiba buget de la inceput ( s-ar putea intreba si de ce atatia banii pentru primarii din vechea coalitie, dar nu asta este esenta! )
    La intrebarea 3, iertati-ma, dar dupa decizia Curtii, cateva zile a fost liniste-mormant, nicidecum a iesit cineva sa spuna ca vor fi returnati ( in transe evident ! ) sau ca va fi tras cineva la raspundere pentru ca i-a oprit aiurea! gresesc???

  30. Faptul ca sunteti dezamagit este o optiune personala.
    Probabil ca l-ati pus pe un piedestal prea mare si acum vi se pare ca nu e la inaltimea asteptarilor dumneavoastra.
    Domnul Ungureanu nu poate face nimic de unul singur, nu este Salvatorul. El stie ce are de facut, vrea sa faca, dar mai trebuie si sa vada ca mai sunt si altii care ii impartasesc convingerile.
    Oricum are in continuare mai multe variante.
    Poate sa participe impreuna cu PDL la o alianta electorala, si sa dea candidati in 50-100 de colegii, in functie de numarul si valoarea celor care il vor urma in acest ONG.
    Poate sa decida transformarea ONG-ului in partid politic, daca va avea multi sustinatori si banii necesari.
    Poate, ca ultima solutie- (cea mai neplacuta)- sa se inscrie in PDL.
    Cred ca dezamagirea este inrudita cu renuntarea.
    Cred ca oameni cum sunt dl Ungureanu, dl Nicusor Dan trebuie sustinuti si votati.

  31. @Ovidiu,
    nu vreau sa trivializez ideea de initativa ONG a lui MRU, dar se rezolva multe (inclusiv probleme de resurse) prin propriul ONG, una, alta….probabil a fost si conditia pusa de PDL, vezi declaratia lui Blaga, vezi Baconschi, etc.

  32. Ovidiu tata, mai dezamagit profundcu aprecierile tale la adresa d-lui MRU ca vezi doamne ca te-a dezamagit iar R.Turcescu ca este un ziarist slugarnic !!!!! Pe mine dragul tati, nu pentru ca o conversatie decenta si de bun simt in profunzime si cu esenta a cam lipsit din media romaneasca unde dialogul si respectul fata de adversarul politic este inlocuit cu ,,marlania, balacareala si invectivele’ ca la usa cortului. Daca dumneata vrei sa traiesti in societate ca intr-o latrina , eu nu dragule pt ca am crescu si trait in legea bunului simt si a respectului , si vreau ca in aceasta tara sa se construiasca un viitor demn si curat pt nepoti mei si nu o tara de boschetari si aurolaci care a infestat moral si clasa politica prin obiceiuri si comportament………..

  33. Rabbi Ungureanu se duce, de fapt, la „noua” Initiativa civica de centru-dreapta”, care va fi deja fosta „miscare a societatii civile”, actuala platforma-esec Noua Republica, fondata de Mihail Neamtu si Sebastian Lazaroiu. Asta e adevarata Alba-ca-Zapada a lui Basescu, unde trebuie sa se spele toti de pacate, dar, ca sa fie votati, ar trebui sa ne spele pe noi pe creier sau sa ne faca lobotomie. Puah!

  34. Cred ca MRU e supra-evaluat la fel ca actiunile Facebook:).
    Judecand la rece, cu ce a impresionat MRU in sens pozitiv? Pe mine cu nimic. Dar in sens negativ da. Balmajelile cu demisiile functionarilor retractate mai tarziu, cu aberatia cu restituirea a 15%(un liberal adevarat moare cu restituirea a 100% de gat).
    Idea cu ONG-ul e stupida. Cine vrea sa se implice intr-un ONG fara putere? Partidele si politicienii sunt vectorii pentru implementarea ideilor politice, nu ONG-urile.
    Eu zic sa NU-I mai dam o sansa:).

  35. Ii anunt pe sustinatorii lui Mihai Razvan Ungureanu sa fie linistiti. Strategia lui este foarte buna si cu siguranta il veti vedea mai repede decat credeti in fruntea unui partid nou de dreapta, mai puternic decat va inchipuiti.
    Ii anunt pe opozantii sai ca …asta este viata. Comunismul isi canta ultimul sau cantec de…lebada.
    Credeti-ma prieteni. Stiu foarte bine ce spun si veti vedea ca nu bat campii in maxim 6 luni de zile.

  36. Pentru fanii lui MRU am urmatorul mesaj:Nu va mai puneti sperante in acest om fiindca ele se vor spulbera teribil.MRU nu e genul de om politic care sa sara la lupta.El se descurca numai atunci cand e urcat in functii inalte de catre altcineva.Discursul sau este unul lemnos,insipid si fara priza la public.In plus,MRU mai e si arogant,fapt ce nu e bun la o persoana care doreste intemeierea unei noi formatiuni politice.Faptul ca i-a facut lenesi pe romani e un alt lucru ce-l va costa mult in viitor.

  37. @joness…faptul ca folosesti la 5 ani dupa formarea lui tot denumirea de PD arata ca esti simpatizant puternic daca nu chiar membru PNL (Crin si altii ca el folosesc inca PD in loc de PDL) si atunci e de inteles cum de spui ca PDL-ul face aliante cu tot felul de partide si ONG-uri indiferent de doctrina si nu observi ca PNL-ul e intr-o alianta cu PSD-ul si ca Voiculescu e in tovarasie cu Crin. cat despre functiile pe care le vaneaza…pai asta e normal sa faca un politician, sa vaneze functii, mai rau e cand vaneaza bani. Exista doua tipuri de politicieni in lumea asta: cei care fac politica pt functii din orgoliu si cei care fac politica si vor functii pt bani. MRU e in a doua categorie ceea ce e totusi un plus

  38. pentru victorialiberalismului

    Ungureanu nu a facut pe nimeni lenes.
    Fiecare om are optiunea de a munci sau de a astepta de la altii.
    Lenes nu te poate face nimeni. Lenes esti din proprie initiativa.

  39. Am vazut , Am auzit.
    MRU la finele interviului, intrebat ce are de gand sa faca in legatura cu faptul ca este inca membru PNL a raspuns „ma gandesc serios sa-mi dau demisia”.
    Eu ma gandesc serios ca e un nimeni acest MRU un zero barat cu toata limba lui de lemn.
    In timpul scurt de prim-ministru l-am auzit spunand ca Guvernul nu are consistenta financiara pentru nu stiu ce marire . Nu era mai simplu sa spui „nu sunt bani”?
    O sa-l vad pe la toate partidele.E tanar are viitorul in fata.

  40. pentru Florin

    Daca el este zero barat cam care este nota ta ?

    Activitate didactică
    După absolvirea Facultății în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Iași. Din același an, este angajat drept cadru didactic universitar de istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, deținând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1995), asistent (1995-1998), lector (1998-2004) și apoi conferențiar (2004-2006). În anul 2007, devine profesor universitar de istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității din București.
    În paralel cu activitatea didactică, conf. dr. Mihai Răzvan Ungureanu a desfășurat și o bogată activitate științifică, fiind membru al Societății Române de Heraldică, Sigilografie și Genealogie a Academiei Române, filiala Iași (din 1993), membru al board-ului științific al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă, Iași – București (1996-1998), director al Centrului de Studii Românești din Iași al Fundației Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998), membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice și Heraldică „Sever Zotta” din Iași (din 1998) etc.
    În perioada 1998-2000, a deținut și funcția de membru al Consiliului Național al Reformei Învățământului din cadrul Ministerului Educației Naționale. Din anul 2004, conduce, în calitate de director, Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultății de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
    Mihai-Răzvan Ungureanu a susținut cursuri la o serie de instituții de învățământ superior din țară și de peste hotare: profesor invitat (în germană: Gast Wissenschaftler) la Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Școala de Studii Slavone și Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), lector la Școala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (din 2001), lector asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (din 2002), lector la Centrul de Studii de Securitate „George C. Marshall” din Garmisch-Partenkirchen, Germania (din 2003). De asemenea, din anul 2005, este și profesor asociat la Universitatea Națională de Apărare.
    Din anul 2007 este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.

    Sursa: Wikipedia

  41. Sara buna,

    1. @Jon…si cu @Victoriacomunismului…repetati dupa mine : „P A R T I D U L D E M O C R A T L I B E R A L”. Uitati-va in oglinda si urmariti-va buzele, face bine
    2. Inteleg foarte bine de ce liberalii de aici sar ca muscati de arriere cand se vorbeste de munca si mai ales nemunca. Nu toti sunt ca liderul vostru, un pic de calm….
    3. MRU, Desi a fost cam evaziv in ceea ce a spus, a spus atata cat sa dea speranta pentru o dreapta unita. Speranta de care este atata nevoie.
    PNL (vedeti eu nu zic aripa tatarascu asa ca puteti zice si voi PDL ) nu a avut niciodata o chemare de dreapta ajutand bugetarii si marind numarul lor cu aproape 50%(*) in detrimentul intreprinzatorilor particulari.

  42. @gelu

    Am sa trec peste atacurile tale de om limitat si am sa-ti raspund punctual la „raspunsurile” tale. Am vazut ca ti-a mai raspuns cineva intre timp.

    1. Predarea si in limba maghiara este atat de normala precum si noi dorim ca romanii din Ucraina sau fosta Yugoslavie sa invete romaneste.
    R: Nu draga gelu, nu este normala predarea intr-o limba a minoritatilor la nivel de FACULTATE! Altfel ar trebui sa existe facultati in limba turca in Germania, in limba araba in Franta sau in ROMANA in Spania si Italia.
    Una e sa invete la liceu (ceea ce exista deja) si alta in invatamantul superior. Sau ti se pare ca nu sunt destui medici romani care parasesc tara pentru Germania si Franta? Trebuie sa le dam si ungurilor cativa?

    2.La CupruMin a fost licitatie si pretul obtinut este incomparabil cu cel obtinut pe vremea liberalilor.
    R: Ai sarit peste intrebarile mele. Nu ma intereseaza pretul obtinut! Liberalii nu au vandut, mru (aproape) da! Am intrebat despre alte solutii. Am vazut ca acum au aparut idei de genul utilizarii fondurilor europene prin consiliul local. Nu stiu daca sunt fezabile dar daca sunt toata stima pentru cei care le implementeaza

    3. Banii retinuti din pensii erau hotarati sa fie returnati, dar in transe (suma fiind foarte mare). Si uslasii fac acum acelasi lucru, bineinteles dupa ce si-au facut campanie din acest subiect.
    R: Gresesti (sau incerci sa manipulezi)! Nici vorba sa fi fost returnate sumele luate abuziv.
    http://www.zf.ro/politica/boghicevici-contributiile-platite-nu-se-restituie-retroactiv-9550117

    4. Banii s-au dat pentru lucrari in curs de derulare. Vezi hotararea CSM
    R: nu stiu despre ce hotarare CSM vorbesti? Poate te referi la decizia CCR? Nu vad legatura cu ce am intrebat eu, dupa cum ti-a zis si ion. DE CE s-au acordat acesti bani, chiar si pentru proiecte in derulare? Proiectele EU in derulare trebuie sa aiba asigurata finantarea, nu sa astepte fondul de urgenta al Guvernului.

    5. Chevrom face la aceasta ora cercetare (identificare de potentiale resurse). Nu au contract de exploatare. Ti se pare anormal sa stii daca ai ceva resurse neexploatate ?
    R: NU! Mi se pare normal sa aflam care sunt consecintele exploatarilor, sa vedem pe la cei care au facut acest lucru deja. Degeaba vorbesti TU despre „cercetare” cata vreme mru si prietenul tau basescu vorbeau despre dat drumul cat mai repede la exploatarile gazelor de sist, vezi Doamne in interesul „independentei energetice”.

    Puteai sa te abtii de la un raspuns daca tot ti-ai dat seama ca stiu despre ce vorbesc si nu sunt vorbe in vant. Nu de alta dar cazi in penibil.

  43. @d: „Exista doua tipuri de politicieni in lumea asta: cei care fac politica pt functii din orgoliu si cei care fac politica si vor functii pt bani. MRU e in a doua categorie ceea ce e totusi un plus”

    Ori te-ai exprimat gresit, ori tocmai ai scris ca MRU vrea functii ca sa se imbogateasca. 😀 De chestia asta nu il suspectez. Pur si simplu este un om „de sistem”, ce a facut cariera in statul roman asa cum este el de 20 de ani incoace, asa cum se face cariera la stat: cu linguseli, turnatorii, pile, stat drepti in fata sefilor, titluri si functii pompoase si gaunoase, etc.

    Am scris „PD” deoarece „PDL” este doar o variatie, asa cum a fost si PD-L, (unii dintre partizanii sau comentatorii lor inca mai scriu PD-L), culoarea portocalie sau, mai recent, verde. Cat despre USL si alianta PNL cu PC poti gasi parerea mea aici: https://lacoltulstrazii.wordpress.com/2011/04/07/la-ce-foloseste-usl/ si aici http://joness76.blogspot.com/2010/03/proiectul-antonescu-partidul-sinteza.html (pe vremea cand aveam si blog personal).

    Sper ca e suficient de clar.

  44. Chiar ca MRU are potential: s-a angajat total si nemijlocit in a nu lasa democratia „sa fie amenintata de nicio tentatie socialista”. E foarte ciudat sa vezi o asemenea fraza venind dinspre un universitar, doctor in istorie si diplomat pe deasupra. Adaugand asta la alte interventii, ma gandesc ca nu prea stie care e treaba cu dreapta, stanga si democratia. In plus, se pare ca aia de dreapta sunt aia destepti iar aia de stanga sunt cretinii si lenesii.

    de aici: http://www.ziare.com/mihai-razvan-ungureanu/pdl/ungureanu-dreapta-este-o-doctrina-a-viziunii-si-inteligentei-1170149

  45. A modificat, probabil inconstient, unul dintre discursurile lui Ceausescu prin care acesta spunea ca „se angajeaza total si nemjlocit sa nu lase cuceririle comunismului sa fie amenintate” de Glasnost si Perestroika (nu mai tin minte ce expresii folosea Nea Nicu).

    De fapt „ai nostri sunt destepti si harnici, ceilalti (ai lor/dusmanul, etc) sunt prosti si lenesi”. O stim de la fotbal, e o expresie consacrata din ceea ce se numeste „obiectivitate patriotica”. Faptul ca „ai nostri” sunt „de dreapta” tine doar de culoarea tricourilor in care joaca astazi.

  46. a freudian slip…
    he he he, poate tatuca arhetipal al tuturor Oedipilor nostri o fi chiar Nea Nicu.

  47. Faptul ca exista pareri pro sau contra MRU doveseste ca acest om a reusit, in scurtul timp cat a fost la conducere, sa atraga atentia unora si rautatea altora. Oricum, cei care se indoiesc de capacitatea intelectuala a acestuia ar trebui sa se uita si la ce face acum Victor Ponta precum si la modul cum incearca, lamentabil, sa „dreaga busuiocul” dupa esecul celor pe care i-a adus langa domnia sa la guvernare. Trist, dar adevarat ! Cu stima pentru toti, Tony Popescu

  48. Nu-mi dau seama dacă acest articol a atras mulți postaci – ceea ce ar fi doar o enervare – sau chiar sunt așa de mulți oameni care nu reușesc să discute despre acțiunile unui politician fără să facă referire la persoana lui.

    MRU este un om educat, citit, inteligent, este o persoană cu un discurs politicos și civilizat, care știe să construiască argumente fără să recurgă la invective sau alte forme de isterie. Acestea sunt calitățile persoanei Ungureanu, pe care le-a dovedit public. Înverșunarea cu care, la adăpostul anonimității, este atacat e doar o tristă față a incapacității noastre de a fi civilizați. Același lucru este valabil și pentru unii dintre detractorii lui Ungureanu, din cei ce au scris aici.

    E altă discuție dacă Ungureanu încearcă și mai ales dacă reușește să își folosească abilitățile pentru a construi un proiect bun. Eu am avut așteptări de la el în acest sens și sunt dezamăgit de direcția pe care a pornit.

  49. @polihimnio: nu degeaba ne tot aduce aminte Ada Milea: Ceaușescu n-a murit 😀

  50. Domnule Ovidiu, nu ar trebui, inca, sa fiti dezamagit de MRU deoarece domnia sa este intr-o cautare a identitatii sale politice, asa ca prea devreme va faceti o parere. Cred ca putin calm nu v-ar strica ! Sa vedem ce va reusi MRU mai departe si fiti sigur ca vom avea ce comenta, dar la obiect, nu pe supozitii.
    P.S. – Nu ar trebui sa va enerveze faptul ca articolul dumneavoastra a atras mai multi „postaci” ( Vad ca inventati cuvinte noi in Limba Romana ), ci din contra sa-i laudati, ca sunteti in centrul atentiei. Cu stima si consideratie, Tony Popescu

  51. Pingback: Confesiunile unui băsist | La colţu' străzii

  52. Pingback: PDL face un lifting cu iz intelectual și accente conservatoare | La colţu' străzii

  53. Pingback: Confesiunile unui băsist | La colțu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.