La colțu' străzii

Frauda electorală: ce am învățat din lecția Ștefănești, 2008?

Scrie un comentariu

Unul dintre puținele cazuri de fraudă electorală dovedite vreodată în România este cel din comuna Ștefănești, județul Ilfov, la alegerile locale din 2008. În urma mai mult sesizări, Biroul Electoral Central a decis atunci anularea scrutinului, constatând nereguli grave: alegători care au votat cu acte false, alegători care au votat deşi aveau restricţie (din cauza antecedentelor penale) şi alegători care au votat de mai multe ori. Mai mult, au existat şi suspiciuni de dare de mită și au fost grupuri de persoane care au blocat accesul în secția de vot votanților candidatului advers. S-a constatat și că un număr ridicat de persoane au primit rezidență pe teritoriul comunei în preajma alegerilor, lucru ce a condus la liste suplimentare de dimensiuni considerabile. Chiar dacă alegerile au fost reluate, nimeni nu a fost pedepsit în final pentru aceste fapte (!) și liniștea s-a așternut asupra cazului.

Am învățat însă câteva lucruri importante despre cauzele unui astfel de incident, despre patru elemente de context care facilitează frauda electorală: disponibilitatea oamenilor (cetățenilor și a candidaților); existența unei mize tangibile; disponibilitatea resurselor; și lipsa monitorizării adecvate. Să le luăm pe rând. 

Înainte de orice, să adăugăm informații de context. Ce știm despre cazul Ștefănești din surse neoficiale?

  • este o comună cu important potențial în domeniul imobiliar, apropiată de București, pe traseul unei viitoare autostrăzi. Pe scurt, avem miză majoră pe controlul terenurilor valoroase
  • principalii doi candidați au fost susținuți de două grupuri de interese puternice și nu neapărat oneste: din partea PNG a fost „omul lui Becali”, iar din partea PSD „omul lui Oprea”. PSD a plusat cu adăugarea pe lista de consilieri a cunoscutului Adrian Simionescu, a.k.a. Minune, un personaj foarte popular
  • relatări independente –  să le spunem „surse”spuneau că promisiunile de plată pentru un vot au fost la 100 de lei la începutul zilei și ajunseseră la 250-300 de euro la finalul ei. În raportul oficial au rămas la nivel de „suspiciuni”
  • grupurile de susținători au fost organizate în grupuri de bătăuși și a fost nevoie de intervenția fermă a jandarmeriei la finalul zilei de vot

Să revenim acum la lecțiile învățate. Prima este despre disponibilitatea oamenilor de a participa la astfel de șarade electorale. Ne referim atât la cetățeni, cât și la candidați. În cazul cetățenilor, discuția este despre relativism moral, cultură politică parohială, educație scăzută. Este un subiect în sine, cât se poate de important, pentru care trebuie să avem o discuție separată. Să îl notăm aici ca fundalul pe care se desfășoară alegerile, pentru că o schimbare cere un timp îndelungat.

În cazul candidaților, vorbim atât de lipsă de idei cât și de lipsă de integritate. Atunci când oferta electorală este în cel mai bun caz mediocră, iar cetățenii sunt puși în fața alegerii răului cel mai mic, devine tot mai tentant să alegi mita electorală cea mai mare. O mare problemă, dar pe care o putem rezolva în termen mai scurt, este că politica este tot mai mult limitată la un cerc închis. Mecanismele de recrutare în interiorul partidelor politice sunt precare și nu atrag oameni de calitate. Înființarea unor partide noi și participarea candidaților independenți sunt serios limitate pe cale administrativă. Toate acestea duc la perpetuarea unei oferte electorale mediocre.

Mai mult, criteriile de integritate sunt atacate continuu, din interiorul politicului. Nu voi intra nici în această discuție, nu e loc aici. Doar reiau exemplul lui Adrian Simionescu (Minune), cel care odată ajuns în politică a descoperit cu stupoare că trebuie să își declare averea și interesele. Apoi a renunțat: o politică onestă nu era potrivită pentru el; probabil nu ar fi nici pentru alții.

Al doilea element de context este existența mizei tangibile. În Ștefănești câteva sute sau doar zeci de voturi decid câștigătorul. Cinic vorbind, merită să investești, nu? Am vorbit de alegeri locale, dar să ne referim puțin și la cele generale. Nu am discutat niciodată serios de avantajul important al sistemului proporțional că face irelevantă frauda. Câte voturi poți să furi ca să schimbi semnificativ rezultatul unei distribuții proporționale la nivel național? Este cu atât mai îngrijorătoare dorința partidelor politice, mi-e neclar la acest moment dacă cele din opoziție sau de la putere, de introduce un sistem majoritar, ba chiar unul într-un singur tur. Acest sistem va aduce o miză tangibilă în alegerile parlamentare, cu consecințele de rigoare. Revenind la alegerile locale, deja la Primărie și președinte CJ a fost introdus sistemul majoritar într-un tur, ceea ce înrăutățește simțitor lucrurile.

Reversul acestei observații este că cea mai bună reacție împotriva fraudei electorale este participarea la vot, pe principiul nu pot fura ei cât putem să votăm noi. Totuși, să notăm că la Ștefănești participarea a fost de 80%.

Evident, ca să poți să cumperi voturi trebuie să ai cu ce. De aceea disponibilitatea resurselor este un element important și aici vorbim în  de finanțarea partidelor politice. Din nou, este un subiect în sine. Voi spune doar că orice încercare de îmbunătățire în domeniu a venit exclusiv din partea societății civile și, mai nou, din partea unor instituții autonome precum Autoritatea Electorală. Partidele politice, in corpore, au acționat de fiecare dată împotriva unei reglementări mai bune. România are acum obligația de a implementa o serie de recomandări ale GRECO – Group of States Against Corruption – până la 30 iunie 2012. AEP a propus o formulare tehnică a acestor recomandări, dar nu există încă nicio reacție din partea clasei politice.

Referindu-ne la Autoritatea Electorală, ajungem și la al patrulea element pe care vreau să îl punctez: o monitorizare eficientă a alegerilor. În cazul Ștefănești, în afară de anularea alegerilor, nu au existat alte sancțiuni: nici împotriva fiecăruia dintre cei ce au încălcat legea, nici împotriva celor ce au orchestrat întreaga poveste. Unul dintre candidații implicați este primar, fără alte probleme; cât despre domnii Oprea și Becali, numai de bine. Alegerile le organizează puterea executivă, centrală și locală și ar trebui monitorizate de AEP și de justiție. Niciodată statul român nu a alocat resurse suficiente pentru a avea o monitorizare eficientă și pentru sancționarea celor ce se fac vinovați de fraudă electorală. Ieșind din nou din cadrul alegerilor locale, în legea electorală din 2008 au fost introduse la inițiativa Asociației ProDemocrația două instrumente care duc la un vot mai corect: registrul electoral și cartea de alegător. La patru ani de atunci, nu au fost implementate.

Reiau cele patru lecții învățate din cazul Ștefănești, 2008: frauda electorală apare cu precădere atunci când avem disponibilitatea oamenilor, o miză tangibilă, disponibilitatea resurselor și absența unei monitorizări eficiente. În patru ani, nu am făcut mai nimic în direcția corectării problemelor, ba dimpotrivă.

Notă: am avut ocazia să vorbesc despre cele de mai sus la dezbaterea „Stop infracțiunilor electorale! Refuză să fii o ștampilă în mâinile altora! organizată de deputata PNL Alina Gorghiu.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.