La colțu' străzii

Protestul şi consecinţele lui politice

22 comentarii

Protestul este bun, sănătos pentru democraţie. Orice cetăţean trebuie să ştie că are dreptul să-şi strige păsul în piaţa publică şi să nu ezite să o facă atunci când necazul e prea mare şi nu-l mai suportă. De mulţi ani politica e făcută departe de cetăţeni, mai ales în spatele unor uşi închise sau cel mult în talk-show-uri televizate în care participarea e atent controlată. Eu nu sunt de acord cu revendicările celor ce au ieşit în stradă, dar mă bucur să văd că au puterea să fie acolo şi să îşi spună opinia. În fond, asta e democraţia. Sunt fără îndoială şi excese, din nefericire inevitabile, dar nu trebuie să greşim generalizând. Probabil că protestul nu-şi va atinge obiectivele maximale (demsia preşedintelui, alegeri anticipate), dar va avea consecinţe politice.

Am văzut violenţă şi mai ales violenţi. Sunt o parte a societăţii noastre moderne şi parţial alienate, mai ales tineri, cei care nu-şi găsesc locul. I-am văzut şi în alte părţi – cel mai bun exemplu sunt străzile Londrei – la noi s-au regăsit în fenomenul galeriilor echipelor de fotbal, înlocuitoarele găştilor de cartier, căci cartierul „gri” este controlat de mafia organizată, mai tăcută, dar mult mai periculoasă (este cumva ironic că cei care ştiu cel mai mult despre „galerii” sunt jandarmi, singurii ce s-au preocupat să le studieze mişcările, pentru că sunt într-un război continuu. Sociologii, antropologii sau politologii români nu au considerat că merită prea multă atenţie. Poate se vor răzgândi). Prezenţa acestor tineri este inevitabilă, ei se vor alătura oricărui protest. Asta nu înseamnă că ei fac protestul.

Am văzut un răspuns pe măsură, poate chiar exagerat, din partea Jandarmeriei. Cumva cele două se completează reciproc. Să ne amintim însă că vorbim de o structură militarizată, care are nişte obiective precise: strada liberă, oamenii să stea cuminţi acasă, să asculte de autorităţi. Nu putem să le cerem jandarmilor să empatizeze prea tare cu protestatarii şi să facă analize de caz, că doar s-au făcut jandarmi, nu universitari umanişti. Iar dacă protestatarii mai aruncă şi cu pietre reacţie e previzibilă. Nici aici nu e bine să dramatizăm situaţia. Însă să ne amintim că în anul trecut au fost precedente de limitare a dreptului la protest pe care le-am semnalat şi aici şi să urmărim atent ca nu cumva folosirea violenţei să devină un scop pentru autoritatea publică.

Nu mă surprinde şi nu mi se pare nelalocul ei prezenţa unor politicieni din Opoziţie în stradă. Este vorba de o manifestare politică, deci e normal să fie şi cu politicieni. Şi este îndreptată împotriva guvernului, deci vor fi în stradă opozanţii. Mai mult, organizaţiilor locale ale partidelor sunt printre puţinele grupuri politice organizate de la noi din ţară, deci devin nuclee ale muncii politice cu protestul. Totul e cât se poate de firesc, la cum este şi că încearcă să obţină cât mai mult profit politic din toată povestea asta. În fond, e meseria lor, şi ceilalţi – şi orice politician – ar fi făcut fix la fel.

Nu cred în teoriile manipulării, lansate de ambele părţi. Sunt probabil pe acolo destui care nu ştiu exact ce revendicări au şi pentru ce protestează – câţi or fi care habar n-au de ce votează şi atunci nu s-a mai plâns nimeni, că veni vorba! – dar nu de prea mult bine au ieşit ei în piaţă pe frigul ăsta. Cât despre cei violenţi, nu sunt plantaţi acolo de autorităţi, ci sunt produsul societăţii noastre.

Dincolo de aceste percepţii asupra protestului, mă întreb care vor fi consecinţele sale politice în tulburatul an electoral pe care în parcurgem. Nu mă aştept ca finalitatea să fie demisia preşedintelui Băsescu sau alegeri parlamentare anticipate. Dar cred că ceva se va întâmpla în interiorul partidelor de la putere.

Niciunul dintre partidele noastre nu este construit pe o ideologie solidă, pe nişte principii pe care să le urmărească în politică. Sunt grupuri de interese care se luptă pentru putere. Deci implicaţiile ideologice ale protestului îi lasă rece şi pe unii, şi pe ceilalţi. USL este complet depăşită de rapiditatea evenimentelor, cu doi lideri imaturi, leneşi şi cam prostovani care nu sunt în stare măcar să reacţioneze urgent, dacă nu să anticipeze. Probabil că vor lâncezi în continuare, mulţumiţi că toată nemulţumirea se întoarce cumva în favoarea lor, pentru că se întâmplă să nu se afle la putere.

Însă pentru PDL şi UNPR este sfârşitul brutal al speranţei. Obiectivul lor este rămânerea la putere, nu buna guvernare. Pe a doua o înţeleg doar în sensul că dacă au şi rezultate concrete apreciate de popor sunt şanse mai multe să îşi atingă obiectivul (desigur că şi USL gândeşte la fel, însă nu e la putere). S-a întâmplat că le-a picat în braţe pocinogul cu criza şi au fost nevoiţi să ia nişte decizii dificile.

Puteau să urmeze calea Greciei sau a Ungariei, adică să pretindă că nu se întâmplă nimic şi să meargă înainte cu guvernarea risipitoare cu care ne-am obişnuit şi noi în România până la scufundarea corăbiei. Au ales – şi trebuie să le recunoaştem meritul, indiferent care au fost motivele – să urmeze sfaturile FMI şi să implementeze nişte măsuri impopulare, dar care au menţinut economia pe linia de plutire. Costul politic a fost scăderea dramatică în sondaje.

Însă nu şi-au uitat nicio clipă obiectivul: vor să rămână la putere. În 2009, când au plecat pe drumul austerităţii, guvernanţii aveau o speranţă: într-un an sau doi criza va trece, economia îşi va reveni, lumea va uita de timpurile grele, iar cei raţionali vor aprecia decizia noastră, deci ne vor vota, iar Băsescu se ocupă de aranjamente. Victoria preşedintelui în alegeri a alimentat această speranţă.

Declaraţiile unor lideri PDL la începutul acestui an au arătat resemnarea cu planul B: criza nu a trecut, austeritatea continuă, dar lumea va vedea ce se întâmplă în jurul nostru şi ne vor da dreptate că am luat măsurile bune, unii ne vor vota, iar Băsescu se ocupă de aranjamente.

Protestele populare îi pun faţă în faţă cu realitatea democraţiei de la noi: majoritatea nu înţelege. Nu poţi dintr-o dată, după ce ai manipulat ani de zile alegători prost informaţi şi lipsiţi de cultură civică, să le ceri să facă complicate evaluări ale efectelor pe termen lung ale politicilor actuale. Ei văd lipsurile de azi şi atât. Mai mult, nici Băsescu nu mai arată aşa bine. Cât timp s-a confruntat cu nişte adversari jalnici precum Geoană, Antonescu sau Ponta, preşedintele a ieşit mereu învingător. Prima dată când are în faţă un personaj popular arată şi cât de mare este lipsa de popularitate a celui ce domină de opt ani scena politică.

Pentru PDL şi UNPR acestea sunt semnalele înfrângerii şi mai mult de atât, arată că nici planul B nu funcţionează. Îndepărtarea de la putere este aproape. Nu vorbim aici de oameni subtili sau prea inteligenţi. Cei mai mulţi dintre politicienii români sunt o adunătură de oportunişti şi fripturişti, fără conştiinţă sau principii (sunt desigur şi excepţii, vorbim aici de majoritate). Ce vor face confruntaţi cu pericolul de a-şi rata obiectivul suprem?

1. Îşi vor construi noi speranţe şi vor merge mai departe cu programul actual. Poate că cine ştie cum Băsescu va face un aranjament după alegeri. Sau poate USL va veni la putere, vor gestiona dezastruos economia cam un an, vor fi măturaţi de popor şi revine PDL la putere. Sau cine ştie ce altă variantă. Vor accepta apoi rezultatul alegerilor. Am avea în continuare politici economice prudente şi încă o schimbare politică liniştită.

2. Îşi va căuta fiecare o salvare individuală. Asta se traduce într-o înţelegere cu USL pentru a-şi păstra postul actual, la nivel local sau central. Pe termen scurt, ar şubrezi semnificativ capacitatea guvernului de a implementa politicile sale şi chiar redefinirea majorităţii parlamentarea. Ar însemna politici mai proaste, posibilă cădere economică, dar democraţia nu va avea prea mult de suferit.

3. Vor da ultimele tunuri înainte de plecare. Nu le va mai păsa atât de rezultatul alegerilor cât de a direcţiona câtre buzunarele proprii cât mai mulţi bani publici, pregătindu-se de vremuri grele în opoziţie. Efectele economice şi politice ar fi mai rele decât în cazul anterior.

4. Vor apela la orice mijloace ca să câştige. Pomeni electorale, fraudă electorală, intimidarea adversarilor, folosirea instituţiilor statului în folos politic, orice mijloc ar fi acceptabil pentru a-şi atinge scopul. Efectul devastator asupra economiei şi democraţiei.

Prima variantă e de departe cea mai bună. Avem oare o democraţie suficient de matură?

22 de gânduri despre „Protestul şi consecinţele lui politice

  1. Bun articol ! Echilibrat și , mi s-a părut mie, echidistant și foarte logic. Sunt și eu curioasă ce vor face, ce vor alege.

  2. Pedelist all the way. Nu poti sustine echilibrat o stare de fapt, cand emani subiectivism portocaliu 😀

  3. Tin minte acum 3 ani cand vorbeam cu breb despre primele manifestatii. Cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

    Chiar daca personal cred ca ne-ar fi fost mult mai rau cu ceilalti, chiar daca ideea ca oameni de genul Ponta ne-ar putea conduce vreodata imi repugna si mai face sa ma gandesc la emigratie cred ca protestele sunt un exercitiu democratic sanatos.

    Ar trebui sa ne gandim bine pe cine votam.

  4. La acest moment, cel mai cea mai buna decizie ar fi demisia guvernului si alegeri anticipate, iar presedintele (acum T.B., miine altul) sa joace conform fisei postului (atributiilor date de Constitutie).

    Pina la urma, e clar ca numai de stat de drept nu poti vorbi cu un parlament redus la tacere (decorativ), cu legi trecute prin asumarea raspunderii, cu un presedinte „jucator” care isi aroga atributii pe care Constitutia nu le confera, cu o opozitie ostracizata si ignorata total, cu un partid de guvernamant care pregateste in ritm alert frudarea alegerilor, cu servicii secrete foarte numeroase …

    E la fel de clar ca – in acest moment – partidul de guvermamint si aliatii lui – nu au sustinerea majoritatii populatiei ; oare orbirea ii va face ca nemultumirile sa atinga un punct critic, de la care lucrurile devin absolut imprevizibile ?…

  5. Bună analiza. Felicitări! „Victoria preşedintelui în alegeri a alimentat această speranţă” – să nu uităm că Traian Băsescu, pe teritoriul României, a pierdut. Brusc asta a redevenit important. Opţiunile PDL cred că sunt altele, dar îţi respect opinia.

  6. @Barbu Mateescu: care sunt acele alte optiuni? nu strica si alte unghiuri.

  7. Cred ca se lucreaza de o vreme la #4, si vor incerca ceva in directiile #2 si #3 pe genunchi, la repezeala. Pe guvernantii actuali nu-i intereseaza sa faca ceva din care nu vor culege ei personal roadele, nu-i banuiesc de cinste… Daca ar fi stat lucrurile altfel, nu cred ca s-ar fi pus pe jar asa de usor lumea sa strige la ei, nu cred ca ar fi fost atit de nepopulari.

    Ar fi interesat de facut un studiu despre cum de se ajunge in Romania la asemenea prapastii intre guvernanti si (o parte din) cetateni, ca aceasta in mod sigur nu este prima. Este a patra la care sint martor…

  8. Apropo de cei 2 lideri prostovani (Pontasiantonescu, desigur): sunt niste invatacei in domeniul prostiei politice. Mai au de invatat pana sa ajunga la standardul la care Basescu a ridicat-o in ultima saptamana. Prostia presedintelui rivalizeaza, fara sa o egaleze, desigur, cu prostia absoluta a lui Geoana din turul 2. Mai amintesc si atacul la rege, alta capodopera. Ma intreb daca presedintele s-a tampit deodata sau asa a fost mereu da’ a avut noroc.

    Cred ca toate 4 punctele. Sunt complementare si complemetaritatea lor cred ca defineste ultimii 3 ani.

    Nu stiu daca PDL va pierde electorat dupa saptamana asta. Inclin sa cred ca nu, orice s-ar intampla va ramane la 17-20%. Dar cred ca recrutii generalului Oprea vor trimite solie peste transee, iar UDMR nu va mai dori sa inceapa din 2013 o noua aventura alaturi de Basescu.

  9. Bun articol! Nu ma astept insa ca in urma manifestatiilor sa fie alegeri anticipate sau sa isi recunoasca Basescu infrangerea si sa se retraga… poezii…
    Nu vad nici o finalitate a aestor manifestatii. Insa pe langa huligani sa nu uitam ca sunt si pensionari si oameni goniti de saracie si absolventi de facultati fara locuri de munca in strada… si daca ne uitam peste gard si grecii si spaniolii au avut „comportamente ” asemanatoare romanilor… Deci nu ar trebui sa ne mire nimic. S-a ajuns insa la o proasta guvernare cu taxe imense, salarii mizere … e un haos… Insa stau si ma intreb. Ok. Il dam jos pe Basescu? Avem pe cine vota in locul lui??? Ponta?!?!? Crin?!?! … So… Eu cu cine votez…?!

  10. welcome back. se lasase pe leacul durerii o tacere dureroasa 🙂

  11. Bun articol, m-ai scutit de efortul de a-mi aminti parola de la blog sa scriu ceva asemanator. Si totusi, de ce esti asa convins ca se va schimba ceva atat de radical in PDL prin prisma protestelor?

    @un cititor: mi se pare mie sau opozitia s-a autoostracizat prin lipsa de congruenta cu interesul tarii?

  12. „Apropo de cei 2 lideri prostovani (Pontasiantonescu, desigur): sunt niste invatacei in domeniul prostiei politice. Mai au de invatat pana sa ajunga la standardul la care Basescu a ridicat-o in ultima saptamana”

    Exact.

  13. asa cum stim, politicienii nostri n-au nici rusine nici onoare si deci, inafara de bani n-au ce pierde din protestele stradale (n-am uitat de voturi, doar le exclud) o demonstreaza faptul ca nici unul dintre ei nu a indraznit sa coboare in mijlocul unei multimi (fioroase ce-i drept) care vrea explicatii; pe de alta parte comunicarea dintre popor si clasa politica ar fi ceva fara precedent :); faptul ca in astea 2 zile basescu a ignorat iesirea oamenilor in strada si n-a fost in stae sa-si adapteze comunicatele la realitatile momentului imi da de banuit ca a ales varianta 3.. dar poate avem noroc si iese 2 🙂
    bine zis in articol!

  14. “Apropo de cei 2 lideri prostovani (Pontasiantonescu, desigur): sunt niste invatacei in domeniul prostiei politice. Mai au de invatat pana sa ajunga la standardul la care Basescu a ridicat-o in ultima saptamana”

    Nu stiu daca ii mai putem numi astfel. Vad ca incep sa se distanteze unul de altul. Pe Ponta l-am vazut foarte activ vineri (TV, conferinte de presa), dar Crin s-a trezit doar sambata cand a tinut o conferinta de presa doar cu sigla PNL in spate pentru ca duminica sa il aduca si pe presedintele PC-ului si au pus in spatele lor toate cele 3 sigle.

    Discursurile insa au fost usor diferite in continut…

  15. Si totusi daca Basescu moare din cauza stresului la care este supus in aceste zile… Cine vine in locul lui ??? …

  16. Articol corect& echilibrat. Greu de auzit asa ceva la un post de televiziune. Cred ca evolutia protestului a fost controlata discret din umbra, in sensul ca li s-a lasat mana libera huliganilor sa devasteze si astfel sa compromita ideea unui protest justificat. In plasa a cazut Crin care a lipit „pnl” de miscarile de protest. aseara au fost probabil 3.000 (+huliganii ultras) in strada. total nereprezentativ. in restaurantele si barurile din zona universitatii, romana, centrul istoric erau probabil toti atatia. cred ca arafat l-a deranjat urat rau de tot cu ceva pe marinar. de aici a pornit totul! aaaa, sa nu uit: mare mizerie a facut Antena 1 cand a lansat campania „Salvare pentru SMURD” pe fb.

  17. De vreo doua zile sunt manifestatii de strada impotriva lui Basescu, iar pe aici gasesc comentarii si chiar articole ce ii cauta de paduchi pe Antonescu si Ponta. Stimabililor, in termeni stiintifici asta se numeste „faza de negare”. 😀

    Cu articolul lui Ovidiu sunt de acord, mai putin in ceea ce priveste optiunile politice, evident.

  18. joness: mie unul mi se par toti trei din aceeasi oala.

  19. „Ei văd lipsurile de azi şi atât.” Nu prietene ei vad mai mult de atit, vad lipsurile lor si imbuibeala clasei politice la banu’ public…de ieri, de azi si de miine.

  20. Dar sa nu uitam: a fost in Piata Irinel. :))))

  21. Referitor la optiunile pedelistilor, punctul 3 il practica de cand sunt la putere. L-a practicat si psd-ul, il practica si ei, dar mai eficient – fura mai mult. Ce vor face in continuare? Probabil o combinatie a celor patru puncte.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.